ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5540/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5540/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând, în condițiile art. 256 alin.
(1) C. proc. civ., asupra contestației în anulare de față;
Prin cererea înregistrată la data de 21 septembrie 2011,
contestatorul Z.A.B. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 571
din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă
și de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 721/44/2009, deoarece este
rezultatul neexaminării de către instanța de recurs a două dintre motivele de
casare.
În motivarea contestației se arată
că, în principal, recurentul a criticat decizia atacată pentru faptul că
instanța de apel din al treilea ciclu procesual (deși obligată să se supună
întocmai prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.), nu s-a conformat
hotărârilor Înaltei Curți asupra problemelor de drept dezlegate privind
calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților.
Contestatorul mai arată că, în
subsidiar, a invocat ca motiv de recurs și faptul că instanța de trimitere, în loc
să rejudece fondul în raport de motivele și apărările din faza de apel (conform
dezlegărilor date de Înalta Curte prin decizia nr. 6373 din 29 octombrie 2008),
a rejudecat fondul de o manieră sub orice critică, exclusiv prin prisma
motivelor de contestație și apărărilor expuse în considerentele sentinței
civile nr. 330 din 10 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Brăila, într-o perioadă
în care prezumțiile legii speciale de reparație nici nu fuseseră încă
implementate de legiuitor.
Nici acest motiv de casare nu a fost
examinat de către instanța de recurs.
În drept, se invocă dispozițiile art.
318 teza 2 și art. 320 C. proc. civ., prevederile complementare C. civ. și Legea
nr. 10/2001 completată și actualizată la zi.
Contestația în anulare, astfel
formulată, se privește ca nefondată, urmând a fi respinsă în consecință.
Prin decizia nr. 571 din 27 ianuarie
2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 721/44/2009, s-a respins ca nefondat
recursul declarat de reclamantul Z.A.B. împotriva deciziei civile nr. 83/ A din
16 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.
În speță, contestatorul Z.A.B. a
contestat decizia instanței de recurs, invocând al doilea motiv al contestației
în anulare specială, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 318 C.
proc. civ. și anume, exercitarea contestației în anulare împotriva hotărârii
instanței de recurs, când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai
în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare
sau de casare.
Pentru ca o contestație în anulare
să poată fi admisă în temeiul art. 318 C. proc. civ., trebuie să fie îndeplinite
următoarele condiții: a) instanța de recurs să fi respins sau să fi admis numai
în parte recursul; b) instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din
motivele de modificare sau de casare; c) această omisiune să se fi produs din
greșeală.
Analizând decizia contestată, nu se
poate reține că Înalta Curte de Casație și Justiție – ca instanță de recurs, ar
fi omis să se pronunțe asupra vreunui motiv de recurs dintre cele invocate de recurentul
contestator.
Astfel, răspunzând criticii privind
greșita aplicare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., instanța de recurs a constatat
că este nefondată, reținând că instanța ultimă de casare nu a rezolvat problema
de drept privind calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, ci chiar a
recomandat să se analizeze întreg fondul cauzei, respectiv să se statueze
asupra tuturor motivelor invocate de reclamanți prin cererea de apel, precum și
asupra apărărilor invocate de către pârât prin întâmpinare.
Mai arată contestatorul că, în
subsidiar, invocase ca motiv de recurs și faptul că instanța de trimitere, în
loc să rejudece fondul în raport de motivele și apărările din faza de apel
(conform dezlegărilor date de Înalta Curte prin decizia nr. 6373 din 29 octombrie
2008), a rejudecat fondul de o manieră criticabilă, exclusiv prin prisma
motivelor de contestație și apărărilor expuse în considerentele sentinței
civile nr. 330 din 10 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Brăila, într-o perioadă
în care prezumțiile legii speciale de reparație nici nu fuseseră încă
implementate de legiuitor.
Acest motiv al contestației în
anulare este formulat destul de generic și nu se înțelege practic, cărui motiv
de modificare sau de casare nu a răspuns instanța de recurs.
De fapt, deși invocă dispozițiile art.
318 alin. (1) teza a II a C. proc. civ., contestatorul Z.A.B. este nemulțumit
de modul în care instanța a răspuns motivelor de recurs formulate.
Or, instanța sesizată cu contestația
în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care
motivele de recurs au fost respinse și, în funcție de rezultatul acestei
analize să schimbe, eventual, hotărârea pronunțată în cauză, astfel cum
solicită contestatorul, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca
un recurs la recurs, inadmisibil de altfel.
Câtă vreme toate motivele de recurs
au fost respinse în mod argumentat, astfel cum a procedat instanța de recurs în
cauză, nu sunt îndeplinite condițiile contestației în anulare speciale, aceasta
urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare
formulată de contestatorul Z.A.B. împotriva deciziei nr. 571 din 27 ianuarie 2011
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 20 septembrie 2012.