ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3657/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 octombrie 2011 Curtea

de Apel Timișoara în baza art. 300

1

C. proc. pen. raportat la art.

160

b

din același cod a menținut starea de arest a inculpatei N.M.C.,

constatând că în intervalul cuprins între momentul arestării preventive și până

la finalizarea urmăririi penale și trimiterea inculpatei în judecată,

temeiurile care au determinat arestarea subzistă și în prezent, fiind

îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f)

C. proc. pen. De asemenea, a apreciat condiția existenței pericolului social

concret pentru ordinea publică ca fiind îndeplinită, în speță, având în vedere

infracțiunile pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, acestea fiind

deosebit de grave, aducând atingere valorii sociale prevăzute de lege, iar lăsarea

în libertate a acesteia ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul

membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate la nivel

local.

În acest context, a

apreciat instanța de fond că nemenținerea unor măsuri preventive față de

anumite persoane, în care există indicii cu privire la presupusa implicare a

acestora într-o activitate infracțională ar justifica o sporire a neîncrederii

opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință necompatibilă cu

principiile unei societăți democratice.

Împotriva încheierii

la data de 7 octombrie 2011 a declarat recurs inculpata N.M.C. și a solicitat

admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și în subsidiar

înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara

sau localitatea.

Analizând recursul

declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpata N.M.C.

este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Prin Ordonanța din 12

august 2011 Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Timișoara a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata N.M.C. pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și instigare la mărturie mincinoasă

prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin rechizitoriul

nr. 5/P/2011 din data de 04 octombrie 2011 Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Timișoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei

N.M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prevăzută de

art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și

instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art.

260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut în esență

că inculpata în calitate de apărător ales al numitei N.F. i-a pretins acesteia

o sumă de bani promițându-i că în schimbul acestei sume va interveni pe lângă

un magistrat judecător din cadrul Judecătoriei Bozovici, pentru a-l determina

pe acesta să soluționeze în mod favorabil acțiunea civilă exercitată de

reclamanta N.F. în sensul anulării procesului-verbal de contravenție la regimul

circulației pe drumurile publice, în Dosarul civil nr. 436/194/2011 al

Judecătoriei Bozovici.

S-a mai reținut că în

aceiași cauză inculpata l-a instigat pe numitul P.I. să depună o depoziție

mincinoasă, în instanță, care să-i folosească pentru anularea procesului-verbal

de contravenție.

Prin încheierea din

12 august 2011 Curtea de Apel Timișoara a dispus arestarea preventivă a

inculpatei pe o perioadă de 29 de zile, constatându-se că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) din același

cod, întrucât sunt indicii temeinice că inculpata a săvârșit o infracțiune

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordine publică. Măsura

arestării preventive a inculpatei a fost prelungită de aceiași instanță prin

încheierea din data 08 septembrie 2011 până la data de 09 octombrie 2011.

Procedând la

verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față

de inculpata N.M.C. în conformitate cu dispozițiile legale, instanța - Curtea de

Apel Timișoara - în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, nu s-au

modificat, astfel, a dispus menținerea măsurii arestări preventive a

inculpatei.

Înalta Curte, pornind

de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatei N.M.C. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f)

din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din

același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea

prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.

Astfel, din analiza

coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale, Curtea

constată că în cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpata

a săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină.

În ceea ce privește

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care

subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea

cerințelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată

că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege

menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că

infracțiunile reținute în sarcina inculpatei respectiv trafic de influență

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr.

78/2000 și instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 C. pen.

raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,

sunt sancționate cu pedepse ce depășesc limita arătată. ( 2 - 10 ani

închisoare; 1 - 5 ani închisoare).

Analiza actelor și

lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzută în

art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ,

în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatei în

libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În conformitate cu

dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul

la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul

la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană

nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă

există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute,

în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și

menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de

procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie

compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului

împotriva arbitrariului.

Înalta Curte constată

că menținerea arestării preventive a inculpatei N.M.C. este justificată,

aceasta fiind trimisă în judecată pentru infracțiuni caracterizate de un grad

ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii și,

îndeosebi, urmările produse, impun menținerea detenției provizorii.

Din această

perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că pericolul concret

pentru ordinea publică al faptelor privind traficul de influență și instigare

la mărturie mincinoasă poate fi dedus atât din pericolul social concret

deosebit de ridicat al faptelor, cât și din circumstanțele personale ale inculpatei

- calitatea acesteia, modul în care aceasta a acționat - pretinderea unor sume

de bani -, urmările produse - atingerea adusă valorilor sociale prevăzute de

lege.

În cauza de față,

stabilirea pericolului social al faptei și persoanei asupra căreia s-a conturat

cu suficiență existența unor probe ce justifică bănuiala puternică și legitimă

că inculpata N.M.C. a comis infracțiunile pentru care a fost deja trimisă în

judecată - are în vedere gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost

comise, importanța valorilor puse în pericol și rezonanța faptelor prin crearea

unei stări de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății și

sporirea neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție.

În ceea ce privește

cererea recurentei inculpate N.M.C. de înlocuire a măsurii arestării preventive

cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, Curtea

constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 139 alin. (1) C. proc. pen.,

față de considerentele expuse mai sus, de circumstanțele cauzei în acest stadiu

procesual, față de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru

asigurarea desfășurării în bune condiții a procedurii judiciare cu privire la

inculpată și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzației

penale formulate împotriva acesteia și cu scopul urmărit, astfel apreciază că

cererea inculpatei de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara sau localitatea nu este întemeiată în acest

moment procesual.

În consecință, Înalta

Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru

care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul declarat de inculpata N.M.C., cu obligarea recurentei

inculpate la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata N.M.C. împotriva încheierii din 7

octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul

nr. 1443/59/2011.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 18 octombrie 2011.

Procesat

de GGC - NN