Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.10.2011
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3657/2011

HOTĂRÂRE
18.10.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3657/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 7 octombrie 2011 Curtea de Apel Timișoara în baza art. 300 1 C. proc. pen. raportat la art. 160 b din același cod a menținut starea de arest a inculpatei N.M.C., constatând că în intervalul cuprins între momentul arestării preventive și până la finalizarea urmăririi penale și trimiterea inculpatei în judecată, temeiurile care au determinat arestarea subzistă și în prezent, fiind îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

De asemenea, a apreciat condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică ca fiind îndeplinită, în speță, având în vedere infracțiunile pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere valorii sociale prevăzute de lege, iar lăsarea în libertate a acesteia ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate la nivel local. În acest context, a apreciat instanța de fond că nemenținerea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în care există indicii cu privire la presupusa implicare a acestora într-o activitate infracțională ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință necompatibilă cu principiile unei societăți democratice.

Împotriva încheierii la data de 7 octombrie 2011 a declarat recurs inculpata N.M.C. și a solicitat admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpata N.M.C. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Prin Ordonanța din 12 august 2011 Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Timișoara a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata N.M.C.

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin rechizitoriul nr. 5/P/2011 din data de 04 octombrie 2011 Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei N.M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut în esență că inculpata în calitate de apărător ales al numitei N.F. i-a pretins acesteia o sumă de bani promițându-i că în schimbul acestei sume va interveni pe lângă un magistrat judecător din cadrul Judecătoriei Bozovici, pentru a-l determina pe acesta să soluționeze în mod favorabil acțiunea civilă exercitată de reclamanta N.F. în sensul anulării procesului-verbal de contravenție la regimul circulației pe drumurile publice, în Dosarul civil nr. 436/194/2011 al Judecătoriei Bozovici. S-a mai reținut că în aceiași cauză inculpata l-a instigat pe numitul P.I. să depună o depoziție mincinoasă, în instanță, care să-i folosească pentru anularea procesului-verbal de contravenție. Prin încheierea din 12 august 2011 Curtea de Apel Timișoara a dispus arestarea preventivă a inculpatei pe o perioadă de 29 de zile, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc.

pen. și art. 148 lit. f) din același cod, întrucât sunt indicii temeinice că inculpata a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordine publică. Măsura arestării preventive a inculpatei a fost prelungită de aceiași instanță prin încheierea din data 08 septembrie 2011 până la data de 09 octombrie 2011. Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față de inculpata N.M.C. în conformitate cu dispozițiile legale, instanța - Curtea de Apel Timișoara - în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, nu s-au modificat, astfel, a dispus menținerea măsurii arestări preventive a inculpatei.

Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei N.M.C. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului. Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale, Curtea constată că în cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpata a săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină.

În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina inculpatei respectiv trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 C. pen.

raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., sunt sancționate cu pedepse ce depășesc limita arătată. ( 2 - 10 ani închisoare; 1 - 5 ani închisoare). Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzută în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatei în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În conformitate cu dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Înalta Curte constată că menținerea arestării preventive a inculpatei N.M.C. este justificată, aceasta fiind trimisă în judecată pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impun menținerea detenției provizorii.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind traficul de influență și instigare la mărturie mincinoasă poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor, cât și din circumstanțele personale ale inculpatei - calitatea acesteia, modul în care aceasta a acționat - pretinderea unor sume de bani -, urmările produse - atingerea adusă valorilor sociale prevăzute de lege. În cauza de față, stabilirea pericolului social al faptei și persoanei asupra căreia s-a conturat cu suficiență existența unor probe ce justifică bănuiala puternică și legitimă că inculpata N.M.C.

a comis infracțiunile pentru care a fost deja trimisă în judecată - are în vedere gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanța valorilor puse în pericol și rezonanța faptelor prin crearea unei stări de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății și sporirea neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție. În ceea ce privește cererea recurentei inculpate N.M.C. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, Curtea constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 139 alin. (1) C. proc.

pen., față de considerentele expuse mai sus, de circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual, față de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a procedurii judiciare cu privire la inculpată și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzației penale formulate împotriva acesteia și cu scopul urmărit, astfel apreciază că cererea inculpatei de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea nu este întemeiată în acest moment procesual. În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat de inculpata N.M.C., cu obligarea recurentei inculpate la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata N.M.C. împotriva încheierii din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1443/59/2011. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 octombrie 2011. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-06-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2505/2011
acesteia, neoferind suficiente garanții că lăsarea în libertate a inculpatei nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata C.M., solicitând revocarea măsurii are
ÎCCJ 2011-05-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2215/2011
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 205PI din 18 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 646/59/2011 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 160/2 coroborat cu art.
ÎCCJ 2011-12-06
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4153/2011
, inclusiv sub aspectul pericolului social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta, în această fază procesuală primară a judecății, punerea în libertate a inculpaților. Fără a antama asupra fondului, s-a reținut că există indic
ÎCCJ 2013-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1137/2013
te, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, va examina recursul declarat de inculpată numai sub aspectul dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive, hotărârea atacată dobândind caracter definitiv în ceea ce pri
ÎCCJ 2011-05-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2058/2011
a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de către inculpate, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385 6 C. proc. pen. Înalta Curte constată recursul nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Astfel, Înalta Curte reține
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă