ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2058/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2058/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față

În baza

actelor și lucrărilor dosarului cauzei constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 297 din 11 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția

I

penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat

încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, reținute în sarcina

inculpatului S.F.S., în ceea ce privește deținerea de droguri de mare risc

pentru consum propriu, fără drept, din infracțiunea prevăzute de art. 4 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37

lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea

traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. a) C. pen., și a fost condamnat inculpatul S.F.S., zis „G."

la pedeapsa de 13 (treisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de

recidivă post-condamnatorie.

S-a făcut

aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.,

pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-a făcut

aplicarea art. 65 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.,

pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei

principale.

În temeiul

art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de

6 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 750 din 23

iunie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și contopește restul

neexecutat de 699 zile cu prezenta pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa

cea mai grea, de 13 (treisprezece) ani închisoare.

Face aplic,

art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă

accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul

art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 37 lit. a) C.

pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 [trei] ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru

consum propriu, fără drept, în stare de recidivă postcondamnatorie. S-a făcut

aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.,

pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul

art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de

6 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 750 din 23

iunie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și contopit restul

neexecutat de 699 zile cu prezenta pedeapsă, inculpatul urmând să execute

pedeapsa cea mai grea, de 3 [trei] ani închisoare.

S-a făcut

aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.,

pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. în temeiul art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedepsele

aplicate inculpatului, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani

închisoare, sporită cu 2 ani, în final 15 (cincisprezece) ani închisoare și 5

ani interzicerea unor drepturi.

S-a făcut

aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.,

pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul

art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului

(M.A.P. nr. 283/U.P. din 10 decembrie 2009, emis de Tribunalul București, secția

a II-a penală, în dosarul nr. 48810/3/2009). în temeiul art. 88 C. pen. s-a

dedus durata reținerii și arestării preventive de la data de 09 decembrie 2009

la zi.

În temeiul

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea

traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata D.G. la pedeapsa de 13

(treisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit

de droguri de mare risc, în formă continuată și în stare de recidivă

post-condamnatorie.

S-a făcut

aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pedeapsă

accesorie, pe durata executării pedepsei principale. Face aplic. art. 65 și

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pedeapsă complementară,

pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.

61 C. pen. s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 10 ani

închisoare aplicate inculpatei prin sentința penală nr. 13 din 15 ianuarie 2002

a Tribunalului Prahova, secția penală, și contopește restul neexecutat de 1249

zile cu prezenta pedeapsă, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea,

de 13 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final 15 (cincisprezece) ani

închisoare.

S-a făcut

aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pedeapsă

accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul

art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatei. în

temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de

la data de 09 decembrie 2009 la zi.

S-a reținut în

sarcina inculpatului S.F.S. faptul că , împreună cu inculpatul M.O., zis „ Ș.,

a organizat realizarea transportului unei cantități importante de heroină, din

Turcia în România, drogurile în cauză urmând a sosi prin intermediul unui

autocar, iar la data de 09 decembrie 2009 inculpatul a preluat împreună cu

inculpata D.G., zisă „ G.", cantitatea de 2024,2 grame substanță,

conținând heroină și cafeina.

în sarcina

inculpatei D.G. s-a reținut faptul că, împreună cu inculpatul S.F.S., zis

"G.", a procurat, a deținut și a vândut heroină mai multor persoane,

în cursul anului 2009, circumstanțe în care, la data de 09 decembrie 2009,

inculpata mai sus precizată a preluat împreună cu inculpatul S.F.S., cantitatea

de 2024,2 grame substanță, conținând heroină și cafeina.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel inculpații S.F.S. și D.G., cauza fiind

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția

II

penală,

sub nr. 26421/3/2010.

Prin

încheierea de ședință din 9 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 26421/3/2010 (1757/2011) a fost menținută starea de

arest preventiv a apelanților inculpați S.F.S., zis „G." și D.G.

Examinând

ansamblul actelor și lucrărilor existente la dosarul cauzei, Curtea a apreciat

că luarea măsurii arestării preventive față de inculpații S.F.S. și D.G. este

legală și temeinică, fiind respectate cumulativ dispozițiile art. 149 alin. (1)

C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen., raportate la art. 148 lit. f) C. proc.

pen.

Totodată, s-a

constat că există probe din care rezultă presupunerea că inculpații S.F.S. și D.G.

au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată, iar pedepsele

prevăzută de lege pentru faptele săvârșite sunt mai mare de 4 ani închisoare și

că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru

ordinea publică, având în vedere și circumstanțele reale ale faptelor.

Împotriva

acestei încheieri de ședință au declarat, în termen legal, recurs inculpații S.F.S.

și D.G. fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de ședință

atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție la data de 13 mai 2011, sub numărul 4090/1/2011.

La termenul

fixat pentru soluționarea recursului, apărătorul ales recurenților inculpați,

în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea

încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că

temeiurile care au stat la baza luării măsurii privative nu mai subzistă.

Concluziile

apărătorului recurenților inculpați, ale reprezentantului Ministerului Public,

precum și ultimul cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate în partea

introductivă a prezentei decizii.

Examinând

recursul declarat de către inculpate, prin prisma dispozițiilor prevăzute de

art. 385

6

C. proc. pen. Înalta Curte constată recursul nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta:

Astfel, Înalta

Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța sesizată este

datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării

preventive; iar potrivit art. 160

b

alin. (3) din același cod, când

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, instanța dispune prin încheiere motivată menținerea stării de arest.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că, împotriva inculpaților s-a luat măsura

arestării preventive în baza art. 143 și art. 148 si art. 149 alin. (1) C.

proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 si art.4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Cu referire la

cauza, Înalta Curte, apreciază că, în raport de modul de concepere a

activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei și de importanța

relațiilor sociale încălcate de inculpați prin săvârșirea unor infracțiuni

grave, precum și de persoana inculpatului, lăsarea în libertate a acestuia

prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui

sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de

justiție, existând totodată temerea că dacă acesta ar fi puși în libertate s-ar

sustrage judecății și executării pedepsei.

De altfel, în

cauză măsura arestării preventive a recurenților inculpați este justificată și

de existența, pe lângă cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și a

cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani și

există probe certe că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta pericol

pentru ordinea publică.

În aprecierea

persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a

fiecăruia dintre recurenți inculpați trebuie pornit de la regulile de principiu

stabilite sub acest aspect prin jurisprudența CEDO (Letellier c Franței), prin

care a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin

gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite

infracțiuni pot suscita o „tulburare a societății" de natură să justifice

o detenție preventivă.

Este adevărat

că privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se

justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în

considerare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului

public (Saadi contra Regatul Unit), iar menținerea arestului preventiv în pofida

prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea

individuală.

În

jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive

fundamentale acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a

unui inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să

fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în

libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul

să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure

ordinea publică (Letellier c. Franței.

Înalta Curte

constată că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv,

pericolul ca inculpații să tulbure ordinea publică, astfel încât apreciază că

lăsarea în libertate a acestora ar genera creșterea sentimentului de

nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii

populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având

obligația de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de asemenea

fapte.

Faptul că a

fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de

nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii

precum și în prevederile art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale.

Având în

vedere probatoriul administrat și soluția pronunțată de tribunal, Înalta Curte

consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, că menținerea acestei măsuri de către instanța de apel

este pe deplin justificată în raport cu dispozițiile evocate coroborate cu cele

ale art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunii pentru care

inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond, modul

și circumstanțele în care se presupune că au fost comise infracțiunile, starea

de nesiguranță care ar putea fi declanșată prin punerea în libertate a

inculpaților, constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, subzistă, astfel că privarea sa de libertate, în această

fază a procesului penal e necesară, punerea în libertate prezentând pentru

aspectele mai sus prezentate un pericol actual și real pentru ordinea publică.

Fată de

considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurenții

inculpați prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondate

recursurile cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații S.F.S. și D.G. împotriva

încheierii din 9 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 26421/3/2010 (1757/2011).

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 325 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariile

parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 18 mai 2011.