ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5000/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5000/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând, în
condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;
Prin Sentința civilă nr. 1993 din 22
decembrie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte
acțiunea formulată de reclamanții G.A.C. și G.M.I. în contradictoriu cu pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a
sumei de 489.490,458 RON reprezentând contravaloarea apartamentului nr. 1
situat în București, str. D.D., sector 1, potrivit raportului de expertiză
tehnică judiciară efectuat de expert B.M., pe care l-a omologat.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel pârâtul, apelul fiind respins ca nefondat prin Decizia
nr. 94 din 07 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pentru a decide
astfel, Curtea a reținut că prin dispozițiile art. 50 alin. (2
1
) și
alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a statuat expres că restituirea prețului de
piață al imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare
încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 se face de către
Ministerul Economiei și Finanțelor, că aceste dispoziții legale au valoare de
lege specială, derogatorie de la dreptul comun - art. 1337 C. civ. și că prin
Sentințele civile nr. 8595 din 13 septembrie 2000 și nr. 233 din 16 ianuarie
2007 ale Judecătoriei sectorului 5 București, ambele irevocabile, s-a stabilit
cu putere de lucru judecat că autoarea reclamanților a încheiat contractul de
vânzare-cumpărare cu bună-credință, motiv pentru care reclamanții sunt
îndreptățiți la obținerea de despăgubiri corespunzător valorii de piață a
imobilului.
În termen legal,
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea în
tot a deciziei atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității
procesuale pasive și respingerii acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei
persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca neîntemeiată. În
drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pârâtul a criticat
decizia atacată, arătând că este terț față de contractul încheiat între
autoarea reclamanților și Primăria municipiului București prin mandatar SC C.
SA, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă
sumele încasate de primărie. Nici dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu
sunt de natură să determine calitatea procesuală pasivă a Ministerului
Finanțelor Publice, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un
conținut mai larg decât simpla restituire a prețului, că deposedarea
reclamanților de imobil întrunește condițiile unei tulburări de drept prin
fapta unui terț, care este de natură să angajeze răspunderea contractuală
pentru evicțiune totală a vânzătorului. De asemenea, nu este întrunită condiția
desființării contractului de vânzare-cumpărare prin hotărâre judecătorească definitivă
și irevocabilă, iar instanța, prin pronunțarea deciziei recurate, a adăugat la
lege. A susținut că nu este îndeplinită nici condiția încheierii contractului
cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, din moment ce buna-credință a
cumpărătorilor nu a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească.
Analizând recursul,
în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de
nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată
că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Înalta Curte constată
că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor
Publice a fost corect soluționată de instanțele de fond și apel.
Deși susținerea
acestuia că este terț față de contractul de vânzare-cumpărare nr. AA din 04
septembrie 1996, încheiat între autoarea reclamanților, B.A. și SC C. SA, în
calitate de mandatar al Primăriei municipiului București, este reală, acest
fapt nu determină efectele juridice pe care recurentul le pretinde.
Obligația de
restituire a prețului către proprietarii ale căror contracte de
vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/2005, au fost desființate
nu este un efect al contractului, ci o obligație ce decurge din lege.
Art. 50 alin. (3) din
Legea nr. 10/2001 stabilește obligația Ministerului Finanțelor Publice de a
restitui prețul actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de
vânzare-cumpărare, încheiate fie cu eludarea, fie cu respectarea prevederilor
Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive
și irevocabile.
În același timp, art.
20 alin. (2
1
) din Legea nr. 10/2001 definește noțiunea de
desființare a contractului, dându-i un sens mai larg decât lipsirea de efecte a
actului juridic ca urmare a declarării nulității acestuia, în același cadru
fiind inclusă, prin voința legiuitorului și ineficacitatea actului juridic ca
titlu de proprietate asupra imobilului, intervenită în urma admiterii unei
acțiuni în revendicare îndreptată împotriva chiriașului-cumpărător al bunului,
în condițiile Legii nr. 112/1995.
Aceste dispoziții
legale au un caracter special, derogator de la dispozițiile dreptului comun pe
care le invocă recurentul-pârât, instituind un caz special de răspundere din
care rezultă calitatea procesuală pasivă unică a Ministerului Finanțelor
Publice în litigiile decurgând din restituirea prețului.
Obligația de
răspundere pentru evicțiune a vânzătorului, așa cum este ea stabilită de
dispozițiile art. 1337 și urm. C. civ., este absorbită în această ipoteză de
obligația Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al
Statului Român, de a restitui prețul către chiriașul evins de un terț - fost
proprietar al imobilului în cauză.
Condițiile speciale
instituite de Legea nr. 112/1995 cu privire la modalitatea de încheiere a
contractelor de vânzare-cumpărare a imobilelor ce nu se restituie în natură
foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, potrivit art. 9 alin. (1),
precum și cu privire la constituirea fondului extrabugetar la dispoziția
Ministerului Finanțelor Publice, conform art. 13 alin. (6) lit. a), justifică
adoptarea unei dispoziții legale derogatorii de la dreptul comun, de natură a
înlătura prejudiciul suferit de acei chiriași ce nu se mai pot bucura de
efectele contractului încheiat.
Obligația instituită
de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este independentă de vreo culpă a
debitorului obligat prin lege la restituire, astfel încât nici această critică
promovată de recurent nu poate fi reținută.
Nu poate fi primită
nici critica referitoarea la neîndeplinirea condiției de încheiere a
contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea Legii nr. 112/1995, întrucât
nu s-ar fi constatat buna-credință a cumpărătoarei printr-o hotărâre
judecătorească irevocabilă.
Pe de o parte, prin
Sentința nr. 233 din 16 ianuarie 2007 a Judecătoriei sectorului 5 București, în
care reclamanții din prezenta cauză aveau calitatea de pârâți într-o acțiune în
revendicare, s-a reținut că buna-credință a părților este irelevantă juridic
într-o acțiune în revendicare, deoarece nu duce prin ea însăși la dobândirea
titlului de proprietate.
Pe de altă parte,
prin Sentința nr. 8595 din 13 septembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 5
București, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare
nr. AA/1996, s-a dispus respingerea acțiunii ca urmare a faptului că nu s-a
putut reține reaua-credință a părților la încheierea acestui contract, acestea
având credința că procedează în conformitate cu dispozițiile legale.
De aceea, Curtea de
apel a reținut cu temei încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu
bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Pentru toate aceste
considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte
va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția
Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva Deciziei nr.
94 din 07 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 iunie 2012.
Procesat
de GGC - CT