ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5000/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 1993 din 22 decembrie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții G.A.C. și G.M.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 489.490,458 RON reprezentând contravaloarea apartamentului nr. 1 situat în București, str. D.D., sector 1, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert B.M., pe care l-a omologat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, apelul fiind respins ca nefondat prin Decizia nr. 94 din 07 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că prin dispozițiile art. 50 alin. (2 1 ) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a statuat expres că restituirea prețului de piață al imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, că aceste dispoziții legale au valoare de lege specială, derogatorie de la dreptul comun - art. 1337 C. civ. și că prin Sentințele civile nr. 8595 din 13 septembrie 2000 și nr. 233 din 16 ianuarie 2007 ale Judecătoriei sectorului 5 București, ambele irevocabile, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că autoarea reclamanților a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu bună-credință, motiv pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la obținerea de despăgubiri corespunzător valorii de piață a imobilului.

În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerii acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca neîntemeiată. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pârâtul a criticat decizia atacată, arătând că este terț față de contractul încheiat între autoarea reclamanților și Primăria municipiului București prin mandatar SC C. SA, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de primărie.

Nici dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului, că deposedarea reclamanților de imobil întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț, care este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului. De asemenea, nu este întrunită condiția desființării contractului de vânzare-cumpărare prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, iar instanța, prin pronunțarea deciziei recurate, a adăugat la lege. A susținut că nu este îndeplinită nici condiția încheierii contractului cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, din moment ce buna-credință a cumpărătorilor nu a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească.

Analizând recursul, în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed: Înalta Curte constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice a fost corect soluționată de instanțele de fond și apel. Deși susținerea acestuia că este terț față de contractul de vânzare-cumpărare nr. AA din 04 septembrie 1996, încheiat între autoarea reclamanților, B.A. și SC C. SA, în calitate de mandatar al Primăriei municipiului București, este reală, acest fapt nu determină efectele juridice pe care recurentul le pretinde.

Obligația de restituire a prețului către proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/2005, au fost desființate nu este un efect al contractului, ci o obligație ce decurge din lege. Art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 stabilește obligația Ministerului Finanțelor Publice de a restitui prețul actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate fie cu eludarea, fie cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În același timp, art. 20 alin. (2 1 ) din Legea nr. 10/2001 definește noțiunea de desființare a contractului, dându-i un sens mai larg decât lipsirea de efecte a actului juridic ca urmare a declarării nulității acestuia, în același cadru fiind inclusă, prin voința legiuitorului și ineficacitatea actului juridic ca titlu de proprietate asupra imobilului, intervenită în urma admiterii unei acțiuni în revendicare îndreptată împotriva chiriașului-cumpărător al bunului, în condițiile Legii nr. 112/1995. Aceste dispoziții legale au un caracter special, derogator de la dispozițiile dreptului comun pe care le invocă recurentul-pârât, instituind un caz special de răspundere din care rezultă calitatea procesuală pasivă unică a Ministerului Finanțelor Publice în litigiile decurgând din restituirea prețului.

Obligația de răspundere pentru evicțiune a vânzătorului, așa cum este ea stabilită de dispozițiile art. 1337 și urm. C. civ., este absorbită în această ipoteză de obligația Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, de a restitui prețul către chiriașul evins de un terț - fost proprietar al imobilului în cauză. Condițiile speciale instituite de Legea nr. 112/1995 cu privire la modalitatea de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare a imobilelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, potrivit art. 9 alin. (1), precum și cu privire la constituirea fondului extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice, conform art. 13 alin. (6) lit. a), justifică adoptarea unei dispoziții legale derogatorii de la dreptul comun, de natură a înlătura prejudiciul suferit de acei chiriași ce nu se mai pot bucura de efectele contractului încheiat.

Obligația instituită de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este independentă de vreo culpă a debitorului obligat prin lege la restituire, astfel încât nici această critică promovată de recurent nu poate fi reținută. Nu poate fi primită nici critica referitoarea la neîndeplinirea condiției de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea Legii nr. 112/1995, întrucât nu s-ar fi constatat buna-credință a cumpărătoarei printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Pe de o parte, prin Sentința nr. 233 din 16 ianuarie 2007 a Judecătoriei sectorului 5 București, în care reclamanții din prezenta cauză aveau calitatea de pârâți într-o acțiune în revendicare, s-a reținut că buna-credință a părților este irelevantă juridic într-o acțiune în revendicare, deoarece nu duce prin ea însăși la dobândirea titlului de proprietate.

Pe de altă parte, prin Sentința nr. 8595 din 13 septembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 5 București, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. AA/1996, s-a dispus respingerea acțiunii ca urmare a faptului că nu s-a putut reține reaua-credință a părților la încheierea acestui contract, acestea având credința că procedează în conformitate cu dispozițiile legale. De aceea, Curtea de apel a reținut cu temei încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva Deciziei nr. 94 din 07 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2012. Procesat de GGC - CT