ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1506/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1506/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 3931 din 14

octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ si fiscal a respins acțiunea precizată de reclamanta N.V., în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca

neîntemeiată.

Prin aceiași hotărâre a respins

excepția de nelegalitate a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de

Administrare Fiscală nr. 373/2009 și excepția de nelegalitate a Ordinului

Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 377/2009, invocate

de reclamanta N.V. ca neîntemeiate.

Totodată a respins excepția

inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut, în esență, următoarele considerente:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

reclamanta N.V. a solicitat:

Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 784 din 24 aprilie 2009, comunicat

la data de 27 aprilie 2009, prin care a fost eliberată din funcția publică de

conducere de director general adjunct și numită în funcția publică de execuție,

consilier juridic superior, începând cu data de 27 aprilie 2009;

director general adjunct în cadrul Direcției Generale Juridice din cadrul

Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

cu suma tuturor despăgubirilor bănești la care ar fi avut dreptul în funcția

publică de director general adjunct de la data de 27 aprilie 2009 până la data

reintegrării în funcția publică de director general adjunct.

La data de 30 noiembrie

2009, reclamanta a formulat o precizare la acțiune, în privința capătului de

cerere referitor la despăgubiri, în sensul că a solicitat acordarea unei

despăgubiri egale cu suma tuturor drepturilor bănești la care ar fi avut

dreptul în funcția publică de conducere de director general adjunct, de la data

eliberării din funcție până la data reintegrării în funcția publică de

conducere corespunzătoare, alcătuite din salariile indexate și celelalte

drepturi de care ar fi beneficiat, respectiv 15.666 lei pentru fiecare lună,

calculate de la data de 27 aprilie 2009 până la data reintegrării în funcția

publică de director adjunct.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 14 ianuarie 2010, pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, susținând, în esență,

următoarele:

La data de 25 februarie

2010, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului Președintelui

Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 și a Ordinului

Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 377/2009, pentru

următoarele motive:

I. Nelegalitatea

Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.

373/2009, prin care a fost aprobată structura organizatorică a Agenției

Naționale de Administrare Fiscală;

cu încălcarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 188/1999, cu modificările și

completările ulterioare, întrucât H.G. care trebuia să preceadă desființarea

postului pe care l-a ocupat nu a fost emisă;

cu încălcarea prevederilor art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999.

I. Cu privire la excepțiile de

nelegalitate invocate de reclamantă, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, prima instanță a constatat ca vizează Ordinele Președintelui

Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 și nr. 377/2009.

Prin Ordinul nr.

373/2009 s-a aprobat, cu data de 27 martie 2009, structura organizatorică pe

servicii, birouri, compartimente a direcțiilor (generale) și a celorlalte

structuri ale aparatului propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

conform anexei 1 la H.G. nr. 109/2009.

Cu aceeași dată, s-a

aprobat repartizarea numărului maxim posturi prevăzut de art. 6 alin. (3) din

H.G. nr. 109/2009 pentru aparatul propriu al Agenției Naționale de Administrare

Fiscală, pe structura organizatorică aprobată în anexa nr. 1 la H.G. nr. 109/2009.

Totodată, prin același

ordin s-a dispus ca structura organizatorică și repartizarea numărului de

posturi pe structură să intre în vigoare cu data de 27 aprilie 2009, iar în

termen de 30 de zile de la semnarea ordinului să fie transmise propunerile

pentru emiterea proiectului de ordin de aprobare a Regulamentului de organizare

și funcționare pentru aparatul propriu al Agenției Naționale de Administrare

Fiscală.

Ordinul nr. 373 din 26

martie 2009, a reținut instanța de fond, s-a emis în temeiul dispozițiilor art.

12 alin. (3) din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, avându-se în vedere: structura

organizatorică a aparatului propriu al Agenției Naționale de Administrare

Fiscală, prevăzută în anexa 1, precum și art. 6 alin. (1) din H.G. nr.

109/2009, Avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și Nota de

fundamentare aprobată de conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Motivele de nelegalitate

invocate de reclamantă împotriva Ordinului Președintelui A.N.A.F nr. 373 din 26

martie 2009 a apreciat prima instanța, sunt neîntemeiate, Ordinul Președintelui

Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373 din 26 martie 2009 fiind

emis pe baza structurii organizatorice stabilita prin H.G. nr. 109/2009, Anexa

1.

De asemenea, este

neîntemeiată și critica reclamantei ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 23

din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, la emiterea Ordinului nr. 373 din 26 martie 2009.

Astfel, a considerat

prima instanță, aceste dispoziții legale reglementează planul de ocupare a

funcțiilor publice, care se elaborează anual și se aprobă prin hotărâre a

Guvernului, respectiv a consiliului local/consiliului județean.

Pretinsa inexistență a

unei hotărâri a Guvernului prin care să fie aprobat planul anual de ocupare a

funcțiilor publice, cu elementele componente prevăzute la art. 23 alin. (1)

lit. a) – g), nu afectează legalitatea Ordinului nr. 373 din 26 martie 2009,

întrucât aceasta se analizează în raport cu dispozițiile legale în vigoare la

data emiterii lui.

Or, la data adoptării

ordinului contestat au fost respectate prevederile H.G. nr. 109/2002 prin care

a fost aprobată structura organizatorică a Agenției Naționale de Administrare

Fiscală, precum și dispozițiile art. II și III din O.U.G. nr. 229/2008 privind

măsuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administrației publice,

aprobată prin Legea nr. 144/2009.

Este neîntemeiată și

critica ce vizează nelegalitatea Ordinului nr. 373/2009 pentru nerespectarea

dispozițiilor art. 100 alin. (4) din Legea nr. 18/1999, având în vedere că nu

este incidentă ipoteza avută în vedere de aceste dispoziții legale, în

condițiile în care nu s-a procedat la reducerea unui post urmare a modificării

atribuțiilor aferente în proporție de peste 50% sau a condițiilor specifice de

ocupare a postului, ci la reducerea personalului instituției ca urmare a

reorganizării activității, prin comasarea atribuțiilor celor două posturi de

director general adjunct la Direcția Generală Juridică.

De asemenea, a mai

apreciat instanța de fond, nu poate fi reținută nelegalitatea Ordinului nr.

373/2009 pentru încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (5) din Legea nr.

188/1999, întrucât postul de director general adjunct existent după aprobarea

reorganizării instituției nu este similar cu posturile de director general

adjunct existente anterior, această situație neputându-se raporta exclusiv la

denumirea postului, ea având în vedere, în principal, atribuțiile postului,

care au fost determinate de asigurarea, prin reorganizare, a unicității

coordonării serviciilor din structura Direcției Generale Juridice.

ș

i cea de a doua excepție de

nelegalitate invocată de reclamantă, având ca obiect Ordinul Președintelui

Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 377/2009, este neîntemeiată, a

reținut curtea de apel.

Prin acest ordin a fost

aprobat Regulamentul de organizare și desfășurare a examenului de testare

profesională pentru funcționarii publici de conducere ale căror posturi au fost

supuse reorganizării la nivelul aparatului propriu al Agenției Naționale de

Administrare Fiscală și al structurilor teritoriale, în conformitate cu

dispozițiile art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu

modificările și completările ulterioare.

A reținut prima

instanță, că Regulamentul organizării și desfășurării examenului nu cuprinde

nicio prevedere contrară celei cuprinse în art. 99 alin. (7) din Legea nr.

188/1999, ci reglementează posibilitatea funcționarilor publici care dețin

funcții publice de conducere care au fost supuse reorganizării să opteze în

scris pentru funcții publice vacante, de conducere sau execuție

corespunzătoare, în termenul comunicat în preaviz.

Este neîntemeiată si

susținerea ce vizează încălcarea prevederilor art. 100 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 188/1999 la emiterea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de

Administrare Fiscală nr. 377/2009, întrucât prin acesta nu s-a instituit

obligația, ci posibilitatea funcționarului public de conducere de a opta pentru

o funcție publică de conducere sau de execuție corespunzătoare, urmând ca, în

situația existenței mai multor persoane cu aceeași opțiune să se organizeze

examen.

A mai reținut prima

instanță ca Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală

nr. 377/2009 fiind un administrativ cu caracter individual, nu există obligația

publicării actului în M. Of., astfel că este neîntemeiată critica reclamantei

privitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr.

24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

II. Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile,

invocata de parata, Curtea a reținut că este neîntemeiată, întrucât

dispozițiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (în redactarea existentă

la data emiterii ordinului de eliberare din funcție) fac trimitere la

„condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004”, iar reclamanta a respectat prevederile art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, prin plângerile prealabile înregistrate la Agenția Națională de Administrare Fiscală din 17 martie 2009, din 23 martie 2009, din 26

martie 2009, din 01 aprilie 2009, din 03 aprilie 2009 și din 03 septembrie

2009.

Prin intermediul acestora, a reținut

instanța de fond, reclamanta a contestat atât procedura reorganizării Agenției

Naționale de Administrare Fiscală inclusiv a Direcției Generale Juridice, cât

și măsura de eliberare a sa din funcția publică de conducere, iar demersul

acesteia la autoritatea pârâtă, efectuat anterior sesizării instanței de

contencios administrativ, nu poate fi analizat exclusiv prin raportare la

plângerea nr. 913179 din 03 septembrie 2009, ce conține solicitarea expresă de

revocare a ordinului de eliberare din funcție, întrucât prevederile art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu trebuie interpretate restrictiv, esențial

fiind ca demersul persoanei care se consideră vătămată să exprime intenția de a

solicita reanalizarea actului vătămător și, totodată, să ofere autorității

emitente posibilitatea de a efectua această analiză, anterior sesizării

instanței.

III. Pe fondul cauzei, instanța de

fond, examinând legalitatea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de

Administrare Fiscală nr. 784/2009, a constatat ca Ordinul menționat a fost emis

pe baza și în executarea H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea

Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a Ordinului Președintelui

Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009, prin care s-a aprobat

noua structură organizatorică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ce

cuprinde un număr de 56 de posturi din care 5 funcții publice de conducere (un

director general, un director general adjunct, trei șefi de serviciu).

De asemenea, a fost avută în vedere

opțiunea reclamantei în sensul de a-și desfășura activitatea pe o funcție

publică de execuție, de consilier juridic clasa I, gradul profesional superior,

treapta 1 la Direcția Generală Juridică, opțiune exprimată prin plângerea

prealabilă din 03 aprilie 2009, completată prin adresa din 24 aprilie 2009.

Ordinul contestat, a apreciat prima

instanță, nu cuprinde nicio prevedere contrară actelor administrative pe baza

și în executarea cărora a fost emis, iar aspectul de nelegalitate ce vizează

încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 a fost

analizat și reținut ca fiind neîntemeiat în contextul examinării excepției de

nelegalitate a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare

Fiscală nr. 373/2009.

De asemenea, ambele funcții de

director general adjunct în cadrul Direcției Generale Juridice au fost supuse

reorganizării și nu numai funcția deținută de reclamantă, iar opțiunea acesteia

a fost în sensul ocupării unei funcții publice de execuție și nu a postului de

director general adjunct creat prin reorganizare, urmare a comasării

atribuțiilor.

În privința termenului de preaviz

acordat reclamantei, instanța de fond a considerat ca dispozițiile art. 99

alin. (3) din Legea nr. 188/1999, care prevăd obligația acordării unui preaviz

de 30 de zile calendaristice, au fost respectate, întrucât eliberarea din

funcția publică de conducere și numirea în funcția publică de execuție au fost

dispuse începând cu data de 27 aprilie 2009, iar preavizul a fost acordat cu

adresa din 26 martie 2009.

Existând opțiunea ocupării unei

funcții publice de execuție, a reținut curtea de apel, în mod legal autoritatea

pârâtă a procedat la numirea reclamantei în această funcție, neputând fi

invocată încălcarea prevederilor art. 99 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, ce

vizează prioritatea funcționarului public de conducere la ocuparea unei funcții

publice vacante la nivel inferior.

Legea nr. 188/1999 nu reglementează

un termen în cadrul căruia funcționarul public să-și exercite dreptul de

opțiune, astfel că susținerea reclamantei, potrivit căreia termenul stabilit de

autoritatea pârâtă, respectiv „până la data de 03 aprilie 2009” este mai mic decât cel reglementat de Legea nr. 188/1999, este neîntemeiată.

Prima instanță nu a reținut nici

susținerea privitoare la nerespectarea prevederilor art. 99 alin. (5) din Legea

nr. 188/1999, întrucât reclamantei i s-a asigurat posibilitatea de a opta

pentru o funcție publică vacantă corespunzătoare odată cu emiterea preavizului

de 30 de zile, când i-a fost înaintată lista privind funcțiile publice de

conducere corespunzătoare, potrivit noii structuri organizatorice aprobată prin

Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.

373/2009.

A fost considerat ca neîntemeiat și

motivul de nelegalitate ce vizează emiterea actului administrativ cu depășirea

limitelor competenței conferite de lege respectivelor organe sau autorități

administrative, întrucât Ordinul nr. 784/2009 a fost emis pe baza și în

executarea H.G. nr. 109/2009, care cuprinde în Anexa 1 structura organizatorică

a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și a Ordinului

Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 de

aprobare a noii structuri pe direcții generale, direcții, servicii, birouri,

compartimente, precum și a numărului total de posturi pe aceste structuri.

Referitor la nelegalitatea invocată

de reclamantă, constând în lipsa vizei de legalitate la emiterea Ordinelor

Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009, nr.

377/2009 și nr. 784/2009, Curtea a reținut că nu există nicio dispoziție legală

care să instituie cerința obligatorie a vizei de legalitate, ca o condiție de

validitate a actului, a cărei nerespectare ar putea determina anularea actului,

legalitatea acestuia urmând a fi stabilită de instanță, independent de

existența/inexistența acestei vize.

În final, Curtea a apreciat că sunt

neîntemeiate și motivele de nelegalitate privitoare la lipsa de oportunitate și

a scopului licit la emiterea ordinului contestat, având în vedere că

prevederile acestuia se limitează la cadrul instituit de actele pe baza și în

executarea cărora a fost emis.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se invocă greșita aplicare a legii

atât în ceea ce privește cererea de anulare a Ordinului Președintelui Agenției

Naționale de Administrare Fiscală nr. 784 din 24 aprilie 2009 prin care

recurenta a fost eliberată din funcția publică de conducere de director general

adjunct cât și în ceea ce privește excepția de nelegalitate față de ordinile

Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 și nr.

377/2009, care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 784/2009.

În cadrul motivelor de recurs,

recurenta invocă următoarele aspecte de nelegalitate privind Ordinul

Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 784/2009.

Se arată că ordinul a fost emis cu

încălcarea următoarelor prevederi din Legea nr. 188/1999 – art. 23, art. 100

alin. (4) și (5), art. 99 alin. (7) și art. 100 alin. (1) lit. a) din același

act normativ. În esență se susține că nu a existat o reorganizare la nivelul

aparatului propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar la data

emiterii Ordinului nr. 37/2009, recurenta exercita atribuțiile directorului

general al Direcției Generale Juridice din Agenția Națională de Administrare

Fiscală și pe cale de consecință îndeplinea condițiile pentru numirea în

funcția de director general adjunct în cadrul aceleiași direcții.

În motivele de recurs se arată că în

mod greșit s-a reținut de instanța de fond că ordinul a fost emis în executarea

H.G. nr. 109/2009 și că recurenta a făcut o opțiune. Aceasta deoarece în

plângerea prealabilă recurenta a fost de acord cu trecerea pe o funcție de

execuție în lipsa oricărui venit.

Se arată că ordinul contestat este

nelegal deoarece scopul pentru care a fost emis nu a fost licit, iar emiterea

s-a realizat în afara competenței Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Se apreciază că Ordinele Președintelui Agenției Naționale de Administrare

Fiscală care presupuneau reorganizarea Direcției Generale Juridice nu puteau fi

emise în lipsa unei hotărâri de guvern prin care funcțiile publice din

administrația publică centrală care urmează să fie supuse reorganizării

trebuiau prealabil să fie aprobate prin planul de ocupare al funcțiilor

publice.

Se solicită de recurentă admiterea

recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond anularea Ordinului

Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 784 din 24 aprilie

2009, reintegrarea în funcția de director general adjunct în cadrul Agenției

Naționale de Administrare Fiscală și acordarea despăgubirilor materiale

constând în drepturile salariale aferente funcției publice de conducere de

director general adjunct.

La dosar, intimata-pârâtă a formulat

întâmpinare în care apreciază, în principal, acțiunea recurentei ca inadmisibilă

pentru tardivitatea plângerii prealabile și în ceea ce privește capătul de

cerere având ca obiect reintegrarea recurentei ținând cont că aceasta și-a

prezentat demisia din 5 ianuarie 2010, iar de la data de 4 februarie 2010 au

încetat raporturile de serviciu cu autoritatea pârâtă.

În ceea ce privește fondul

recursului se solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea ca legală

a sentinței atacate.

Analizând recursul declarat, în

raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

Sentința atacată este dată cu

aplicarea corectă a legii în integralitatea sa atât în ceea ce privește

soluționarea excepțiilor invocate de nelegalitate privind Ordinele

Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 și nr.

377/2009 și de inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile cât și în

ceea ce privește fondul cauzei, respectiv soluția de respingere a acțiunii

astfel cum a fost precizată.

În mod corect instanța de fond a

respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile

în condițiile în care recurenta a respectat dispozițiile art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 prin plângerile prealabile formulate, neputându-se analiza

strict în raport de sesizarea din 3 septembrie 2009 în condițiile în care

recurenta a înțeles să conteste în termen ordinul de eliberare din funcție

apreciat ca nelegal, iar intimata a avut posibilitatea reanalizării ordinului,

anterior sesizării instanței competente.

În ceea ce privește demisia

recurentei din data de 5 ianuarie 2010 și încetarea raporturilor de serviciu

din 4 februarie 2010 această situație nu determină inadmisibilitatea capătului

de acțiune privind daunele.

Curtea, în ceea ce privește soluția

pe fond apreciază că sentința atacată este legală și temeinică neputând fi

reținute încălcări ale Legii nr. 188/1999 republicată sau încălcări ale

normelor privind competența în raport de dispozițiile art. 23 din Legea nr.

188/1999 și cele privind interesul legitim.

În mod corect instanța de fond a

constatat că în baza H.G. nr. 109/2009 a fost aprobată structura organizatorică

a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, act normativ emis legal conform

dispozițiilor O.U.G. nr. 229/2008 aprobată prin Legea nr. 144/2009.

În baza acestui act normativ și în

baza Ordinelor Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.

737/2009 și nr. 377/2009 a avut loc la nivelul Agenției Naționale de

Administrare Fiscală o reorganizare efectivă și reală în ceea ce privește

încadrarea în numărul de posturi și într-o nouă structură organizatorică cu

respectarea atât a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 188/1999 cât și a

dispozițiilor art. 100 alin. (4) și (5) din același act normativ. Aceasta

deoarece :

Ca urmare a aplicării dispozițiilor

Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.

373/2009, cele două posturi de director general adjunct au fost supuse

reorganizării, prin comasarea atribuțiilor.

Reorganizarea a vizat unicitatea

coordonării celor 3 servicii din structura Direcției Generale Juridice

existente după aplicarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de

Administrare Fiscală nr. 373/2009, față de situația anterioară, în care cei doi

directori generali coordonau fiecare, distinct, anumite structuri din cadrul Direcției

Generale Juridice.

Astfel, ambele funcții publice de

conducere de director general adjunct din cadrul Direcției Generale Juridice au

fost supuse reorganizării și nu numai una dintre ele, devenindu-le aplicabile

dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.

Vocația pentru ocuparea postului de

director general adjunct existent după reorganizare aparținea atât recurentei -

reclamante cât și persoanei care ocupă, înainte de reorganizare, celalalt post

de director executiv adjunct.

În cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 întrucât postul de

director general adjunct existent ca urmare a reorganizării nu este similar din

punct de vedere al atribuțiilor, cu posturile de director general adjunct existente

înainte de reorganizare, iar la data emiterii Ordinului nr. 377/2009 postul

ocupat de recurentă era de director general adjunct și nu de director general.

Faptul că recurenta exercita, cu caracter temporar atribuțiile directorului

General al Direcției Generale Juridice nu echivalează cu ocuparea efectivă a

funcției de director general, neputându-se reține încălcarea dispozițiilor art.

99 alin. (7) și art. 100 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999.

Reorganizarea a vizat unicitatea

coordonării celor trei servicii din structura Direcției Generale Juridice

existente după aplicarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de

Administrare Fiscală nr. 373/2009, față de situația anterioară în care cei doi

directori generali coordonau fiecare, distinct anumite structuri din cadrul

Direcției Generale Juridice.

Curtea nu ca reține aspectele de

nelegalitate privind opțiunea realizată de recurentă și pretinsul scop ilicit

al emiterii ordinului contestat.

Instanța de fond a apreciat corect

pe situația de fapt că recurenta și-a manifestat opțiunea de a-și desfășura

activitatea pe o funcție publică de execuție la Direcția Generală Juridică, opțiune exprimată prin plângerea prealabilă neputându-se reține

existența vreunui viciu de consimțământ sau nerespectarea dispozițiilor art. 99

alin. (5) din Legea nr. 188/1999.

Nu poate fi reținut aspectul de

nelegalitate privind depășirea limitelor competenței în ceea ce privește

emiterea Ordinului nr. 784/2009 în condițiile în care acest act a fost emis în

baza și în executarea H.G. nr. 109/2009 prin care a operat o reorganizare

efectivă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală atât în ceea ce privește

structura organizatorică cât și în ceea ce privește numărul total de posturi.

Curtea nu va reține susținerile

privind scopul ilicit deoarece reprezintă considerații personale ale

recurentei, ținând cont că ordinul contestat a fost legal emis în limitele

actelor administrative în executarea cărora a fost emis.

Față de cele expuse mai sus, Curtea

în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca

nefondat, menținând ca legală și temeinică sentinței pronunțate de instanța de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.V.

împotriva sentinței nr. 3931 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 15 martie 2011.