ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1506/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3931 din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si fiscal a respins acțiunea precizată de reclamanta N.V., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată. Prin aceiași hotărâre a respins excepția de nelegalitate a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 și excepția de nelegalitate a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 377/2009, invocate de reclamanta N.V. ca neîntemeiate. Totodată a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, următoarele considerente: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta N.V. a solicitat: 1. anularea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 784 din 24 aprilie 2009, comunicat la data de 27 aprilie 2009, prin care a fost eliberată din funcția publică de conducere de director general adjunct și numită în funcția publică de execuție, consilier juridic superior, începând cu data de 27 aprilie 2009; 2. reintegrarea sa în funcția de director general adjunct în cadrul Direcției Generale Juridice din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală; 3. acordarea unei despăgubiri egale cu suma tuturor despăgubirilor bănești la care ar fi avut dreptul în funcția publică de director general adjunct de la data de 27 aprilie 2009 până la data reintegrării în funcția publică de director general adjunct.

La data de 30 noiembrie 2009, reclamanta a formulat o precizare la acțiune, în privința capătului de cerere referitor la despăgubiri, în sensul că a solicitat acordarea unei despăgubiri egale cu suma tuturor drepturilor bănești la care ar fi avut dreptul în funcția publică de conducere de director general adjunct, de la data eliberării din funcție până la data reintegrării în funcția publică de conducere corespunzătoare, alcătuite din salariile indexate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, respectiv 15.666 lei pentru fiecare lună, calculate de la data de 27 aprilie 2009 până la data reintegrării în funcția publică de director adjunct.

Prin întâmpinarea formulată la data de 14 ianuarie 2010, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, susținând, în esență, următoarele: La data de 25 februarie 2010, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 și a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 377/2009, pentru următoarele motive: I. Nelegalitatea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009, prin care a fost aprobată structura organizatorică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală; 1. Ordinul a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, întrucât H.G.

care trebuia să preceadă desființarea postului pe care l-a ocupat nu a fost emisă; 2. Ordinul a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999. I. Cu privire la excepțiile de nelegalitate invocate de reclamantă, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prima instanță a constatat ca vizează Ordinele Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 și nr. 377/2009. Prin Ordinul nr. 373/2009 s-a aprobat, cu data de 27 martie 2009, structura organizatorică pe servicii, birouri, compartimente a direcțiilor (generale) și a celorlalte structuri ale aparatului propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform anexei 1 la H.G.

nr. 109/2009. Cu aceeași dată, s-a aprobat repartizarea numărului maxim posturi prevăzut de art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 109/2009 pentru aparatul propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pe structura organizatorică aprobată în anexa nr. 1 la H.G. nr. 109/2009. Totodată, prin același ordin s-a dispus ca structura organizatorică și repartizarea numărului de posturi pe structură să intre în vigoare cu data de 27 aprilie 2009, iar în termen de 30 de zile de la semnarea ordinului să fie transmise propunerile pentru emiterea proiectului de ordin de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare pentru aparatul propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Ordinul nr. 373 din 26 martie 2009, a reținut instanța de fond, s-a emis în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (3) din H.G.

nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, avându-se în vedere: structura organizatorică a aparatului propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prevăzută în anexa 1, precum și art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 109/2009, Avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și Nota de fundamentare aprobată de conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Motivele de nelegalitate invocate de reclamantă împotriva Ordinului Președintelui A.N.A.F nr. 373 din 26 martie 2009 a apreciat prima instanța, sunt neîntemeiate, Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373 din 26 martie 2009 fiind emis pe baza structurii organizatorice stabilita prin H.G.

nr. 109/2009, Anexa 1. De asemenea, este neîntemeiată și critica reclamantei ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la emiterea Ordinului nr. 373 din 26 martie 2009. Astfel, a considerat prima instanță, aceste dispoziții legale reglementează planul de ocupare a funcțiilor publice, care se elaborează anual și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, respectiv a consiliului local/consiliului județean. Pretinsa inexistență a unei hotărâri a Guvernului prin care să fie aprobat planul anual de ocupare a funcțiilor publice, cu elementele componente prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. a) – g), nu afectează legalitatea Ordinului nr. 373 din 26 martie 2009, întrucât aceasta se analizează în raport cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii lui.

Or, la data adoptării ordinului contestat au fost respectate prevederile H.G. nr. 109/2002 prin care a fost aprobată structura organizatorică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și dispozițiile art. II și III din O.U.G. nr. 229/2008 privind măsuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administrației publice, aprobată prin Legea nr. 144/2009. Este neîntemeiată și critica ce vizează nelegalitatea Ordinului nr. 373/2009 pentru nerespectarea dispozițiilor art. 100 alin. (4) din Legea nr. 18/1999, având în vedere că nu este incidentă ipoteza avută în vedere de aceste dispoziții legale, în condițiile în care nu s-a procedat la reducerea unui post urmare a modificării atribuțiilor aferente în proporție de peste 50% sau a condițiilor specifice de ocupare a postului, ci la reducerea personalului instituției ca urmare a reorganizării activității, prin comasarea atribuțiilor celor două posturi de director general adjunct la Direcția Generală Juridică.

De asemenea, a mai apreciat instanța de fond, nu poate fi reținută nelegalitatea Ordinului nr. 373/2009 pentru încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, întrucât postul de director general adjunct existent după aprobarea reorganizării instituției nu este similar cu posturile de director general adjunct existente anterior, această situație neputându-se raporta exclusiv la denumirea postului, ea având în vedere, în principal, atribuțiile postului, care au fost determinate de asigurarea, prin reorganizare, a unicității coordonării serviciilor din structura Direcției Generale Juridice. ș i cea de a doua excepție de nelegalitate invocată de reclamantă, având ca obiect Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 377/2009, este neîntemeiată, a reținut curtea de apel.

Prin acest ordin a fost aprobat Regulamentul de organizare și desfășurare a examenului de testare profesională pentru funcționarii publici de conducere ale căror posturi au fost supuse reorganizării la nivelul aparatului propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al structurilor teritoriale, în conformitate cu dispozițiile art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare. A reținut prima instanță, că Regulamentul organizării și desfășurării examenului nu cuprinde nicio prevedere contrară celei cuprinse în art. 99 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, ci reglementează posibilitatea funcționarilor publici care dețin funcții publice de conducere care au fost supuse reorganizării să opteze în scris pentru funcții publice vacante, de conducere sau execuție corespunzătoare, în termenul comunicat în preaviz.

Este neîntemeiată si susținerea ce vizează încălcarea prevederilor art. 100 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 la emiterea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 377/2009, întrucât prin acesta nu s-a instituit obligația, ci posibilitatea funcționarului public de conducere de a opta pentru o funcție publică de conducere sau de execuție corespunzătoare, urmând ca, în situația existenței mai multor persoane cu aceeași opțiune să se organizeze examen. A mai reținut prima instanță ca Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 377/2009 fiind un administrativ cu caracter individual, nu există obligația publicării actului în M. Of., astfel că este neîntemeiată critica reclamantei privitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

II.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocata de parata, Curtea a reținut că este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (în redactarea existentă la data emiterii ordinului de eliberare din funcție) fac trimitere la „condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004”, iar reclamanta a respectat prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin plângerile prealabile înregistrate la Agenția Națională de Administrare Fiscală din 17 martie 2009, din 23 martie 2009, din 26 martie 2009, din 01 aprilie 2009, din 03 aprilie 2009 și din 03 septembrie 2009. Prin intermediul acestora, a reținut instanța de fond, reclamanta a contestat atât procedura reorganizării Agenției Naționale de Administrare Fiscală inclusiv a Direcției Generale Juridice, cât și măsura de eliberare a sa din funcția publică de conducere, iar demersul acesteia la autoritatea pârâtă, efectuat anterior sesizării instanței de contencios administrativ, nu poate fi analizat exclusiv prin raportare la plângerea nr. 913179 din 03 septembrie 2009, ce conține solicitarea expresă de revocare a ordinului de eliberare din funcție, întrucât prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu trebuie interpretate restrictiv,

esențial fiind ca demersul persoanei care se consideră vătămată să exprime intenția de a solicita reanalizarea actului vătămător și, totodată, să ofere autorității emitente posibilitatea de a efectua această analiză, anterior sesizării instanței. III. Pe fondul cauzei, instanța de fond, examinând legalitatea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 784/2009, a constatat ca Ordinul menționat a fost emis pe baza și în executarea H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009, prin care s-a aprobat noua structură organizatorică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ce cuprinde un număr de 56 de posturi din care 5 funcții publice de conducere (un director general, un director general adjunct, trei șefi de serviciu).

De asemenea, a fost avută în vedere opțiunea reclamantei în sensul de a-și desfășura activitatea pe o funcție publică de execuție, de consilier juridic clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 la Direcția Generală Juridică, opțiune exprimată prin plângerea prealabilă din 03 aprilie 2009, completată prin adresa din 24 aprilie 2009. Ordinul contestat, a apreciat prima instanță, nu cuprinde nicio prevedere contrară actelor administrative pe baza și în executarea cărora a fost emis, iar aspectul de nelegalitate ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 a fost analizat și reținut ca fiind neîntemeiat în contextul examinării excepției de nelegalitate a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009.

De asemenea, ambele funcții de director general adjunct în cadrul Direcției Generale Juridice au fost supuse reorganizării și nu numai funcția deținută de reclamantă, iar opțiunea acesteia a fost în sensul ocupării unei funcții publice de execuție și nu a postului de director general adjunct creat prin reorganizare, urmare a comasării atribuțiilor.

În privința termenului de preaviz acordat reclamantei, instanța de fond a considerat ca dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, care prevăd obligația acordării unui preaviz de 30 de zile calendaristice, au fost respectate, întrucât eliberarea din funcția publică de conducere și numirea în funcția publică de execuție au fost dispuse începând cu data de 27 aprilie 2009, iar preavizul a fost acordat cu adresa din 26 martie 2009. Existând opțiunea ocupării unei funcții publice de execuție, a reținut curtea de apel, în mod legal autoritatea pârâtă a procedat la numirea reclamantei în această funcție, neputând fi invocată încălcarea prevederilor art. 99 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, ce vizează prioritatea funcționarului public de conducere la ocuparea unei funcții publice vacante la nivel inferior.

Legea nr. 188/1999 nu reglementează un termen în cadrul căruia funcționarul public să-și exercite dreptul de opțiune, astfel că susținerea reclamantei, potrivit căreia termenul stabilit de autoritatea pârâtă, respectiv „până la data de 03 aprilie 2009” este mai mic decât cel reglementat de Legea nr. 188/1999, este neîntemeiată. Prima instanță nu a reținut nici susținerea privitoare la nerespectarea prevederilor art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, întrucât reclamantei i s-a asigurat posibilitatea de a opta pentru o funcție publică vacantă corespunzătoare odată cu emiterea preavizului de 30 de zile, când i-a fost înaintată lista privind funcțiile publice de conducere corespunzătoare, potrivit noii structuri organizatorice aprobată prin Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009.

A fost considerat ca neîntemeiat și motivul de nelegalitate ce vizează emiterea actului administrativ cu depășirea limitelor competenței conferite de lege respectivelor organe sau autorități administrative, întrucât Ordinul nr. 784/2009 a fost emis pe baza și în executarea H.G. nr. 109/2009, care cuprinde în Anexa 1 structura organizatorică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 de aprobare a noii structuri pe direcții generale, direcții, servicii, birouri, compartimente, precum și a numărului total de posturi pe aceste structuri.

Referitor la nelegalitatea invocată de reclamantă, constând în lipsa vizei de legalitate la emiterea Ordinelor Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009, nr. 377/2009 și nr. 784/2009, Curtea a reținut că nu există nicio dispoziție legală care să instituie cerința obligatorie a vizei de legalitate, ca o condiție de validitate a actului, a cărei nerespectare ar putea determina anularea actului, legalitatea acestuia urmând a fi stabilită de instanță, independent de existența/inexistența acestei vize. În final, Curtea a apreciat că sunt neîntemeiate și motivele de nelegalitate privitoare la lipsa de oportunitate și a scopului licit la emiterea ordinului contestat, având în vedere că prevederile acestuia se limitează la cadrul instituit de actele pe baza și în executarea cărora a fost emis.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se invocă greșita aplicare a legii atât în ceea ce privește cererea de anulare a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 784 din 24 aprilie 2009 prin care recurenta a fost eliberată din funcția publică de conducere de director general adjunct cât și în ceea ce privește excepția de nelegalitate față de ordinile Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 și nr. 377/2009, care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 784/2009. În cadrul motivelor de recurs, recurenta invocă următoarele aspecte de nelegalitate privind Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 784/2009.

Se arată că ordinul a fost emis cu încălcarea următoarelor prevederi din Legea nr. 188/1999 – art. 23, art. 100 alin. (4) și (5), art. 99 alin. (7) și art. 100 alin. (1) lit. a) din același act normativ. În esență se susține că nu a existat o reorganizare la nivelul aparatului propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar la data emiterii Ordinului nr. 37/2009, recurenta exercita atribuțiile directorului general al Direcției Generale Juridice din Agenția Națională de Administrare Fiscală și pe cale de consecință îndeplinea condițiile pentru numirea în funcția de director general adjunct în cadrul aceleiași direcții. În motivele de recurs se arată că în mod greșit s-a reținut de instanța de fond că ordinul a fost emis în executarea H.G.

nr. 109/2009 și că recurenta a făcut o opțiune. Aceasta deoarece în plângerea prealabilă recurenta a fost de acord cu trecerea pe o funcție de execuție în lipsa oricărui venit. Se arată că ordinul contestat este nelegal deoarece scopul pentru care a fost emis nu a fost licit, iar emiterea s-a realizat în afara competenței Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Se apreciază că Ordinele Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală care presupuneau reorganizarea Direcției Generale Juridice nu puteau fi emise în lipsa unei hotărâri de guvern prin care funcțiile publice din administrația publică centrală care urmează să fie supuse reorganizării trebuiau prealabil să fie aprobate prin planul de ocupare al funcțiilor publice.

Se solicită de recurentă admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond anularea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 784 din 24 aprilie 2009, reintegrarea în funcția de director general adjunct în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și acordarea despăgubirilor materiale constând în drepturile salariale aferente funcției publice de conducere de director general adjunct. La dosar, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care apreciază, în principal, acțiunea recurentei ca inadmisibilă pentru tardivitatea plângerii prealabile și în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect reintegrarea recurentei ținând cont că aceasta și-a prezentat demisia din 5 ianuarie 2010, iar de la data de 4 februarie 2010 au încetat raporturile de serviciu cu autoritatea pârâtă.

În ceea ce privește fondul recursului se solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței atacate. Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente: Sentința atacată este dată cu aplicarea corectă a legii în integralitatea sa atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate de nelegalitate privind Ordinele Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 și nr. 377/2009 și de inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile cât și în ceea ce privește fondul cauzei, respectiv soluția de respingere a acțiunii astfel cum a fost precizată.

În mod corect instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile în condițiile în care recurenta a respectat dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin plângerile prealabile formulate, neputându-se analiza strict în raport de sesizarea din 3 septembrie 2009 în condițiile în care recurenta a înțeles să conteste în termen ordinul de eliberare din funcție apreciat ca nelegal, iar intimata a avut posibilitatea reanalizării ordinului, anterior sesizării instanței competente. În ceea ce privește demisia recurentei din data de 5 ianuarie 2010 și încetarea raporturilor de serviciu din 4 februarie 2010 această situație nu determină inadmisibilitatea capătului de acțiune privind daunele.

Curtea, în ceea ce privește soluția pe fond apreciază că sentința atacată este legală și temeinică neputând fi reținute încălcări ale Legii nr. 188/1999 republicată sau încălcări ale normelor privind competența în raport de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 188/1999 și cele privind interesul legitim. În mod corect instanța de fond a constatat că în baza H.G. nr. 109/2009 a fost aprobată structura organizatorică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, act normativ emis legal conform dispozițiilor O.U.G. nr. 229/2008 aprobată prin Legea nr. 144/2009.

În baza acestui act normativ și în baza Ordinelor Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 737/2009 și nr. 377/2009 a avut loc la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală o reorganizare efectivă și reală în ceea ce privește încadrarea în numărul de posturi și într-o nouă structură organizatorică cu respectarea atât a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 188/1999 cât și a dispozițiilor art. 100 alin. (4) și (5) din același act normativ. Aceasta deoarece : Ca urmare a aplicării dispozițiilor Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009, cele două posturi de director general adjunct au fost supuse reorganizării, prin comasarea atribuțiilor.

Reorganizarea a vizat unicitatea coordonării celor 3 servicii din structura Direcției Generale Juridice existente după aplicarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009, față de situația anterioară, în care cei doi directori generali coordonau fiecare, distinct, anumite structuri din cadrul Direcției Generale Juridice. Astfel, ambele funcții publice de conducere de director general adjunct din cadrul Direcției Generale Juridice au fost supuse reorganizării și nu numai una dintre ele, devenindu-le aplicabile dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999. Vocația pentru ocuparea postului de director general adjunct existent după reorganizare aparținea atât recurentei - reclamante cât și persoanei care ocupă, înainte de reorganizare, celalalt post de director executiv adjunct.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 întrucât postul de director general adjunct existent ca urmare a reorganizării nu este similar din punct de vedere al atribuțiilor, cu posturile de director general adjunct existente înainte de reorganizare, iar la data emiterii Ordinului nr. 377/2009 postul ocupat de recurentă era de director general adjunct și nu de director general. Faptul că recurenta exercita, cu caracter temporar atribuțiile directorului General al Direcției Generale Juridice nu echivalează cu ocuparea efectivă a funcției de director general, neputându-se reține încălcarea dispozițiilor art. 99 alin. (7) și art. 100 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999.

Reorganizarea a vizat unicitatea coordonării celor trei servicii din structura Direcției Generale Juridice existente după aplicarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 373/2009, față de situația anterioară în care cei doi directori generali coordonau fiecare, distinct anumite structuri din cadrul Direcției Generale Juridice. Curtea nu ca reține aspectele de nelegalitate privind opțiunea realizată de recurentă și pretinsul scop ilicit al emiterii ordinului contestat. Instanța de fond a apreciat corect pe situația de fapt că recurenta și-a manifestat opțiunea de a-și desfășura activitatea pe o funcție publică de execuție la Direcția Generală Juridică, opțiune exprimată prin plângerea prealabilă neputându-se reține existența vreunui viciu de consimțământ sau nerespectarea dispozițiilor art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.

Nu poate fi reținut aspectul de nelegalitate privind depășirea limitelor competenței în ceea ce privește emiterea Ordinului nr. 784/2009 în condițiile în care acest act a fost emis în baza și în executarea H.G. nr. 109/2009 prin care a operat o reorganizare efectivă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală atât în ceea ce privește structura organizatorică cât și în ceea ce privește numărul total de posturi. Curtea nu va reține susținerile privind scopul ilicit deoarece reprezintă considerații personale ale recurentei, ținând cont că ordinul contestat a fost legal emis în limitele actelor administrative în executarea cărora a fost emis. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentinței pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.V. împotriva sentinței nr. 3931 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.