ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 297/2010

Asupra recursurilor penale de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea

de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. 3053.23/102/2006, printre altele, s-a

menținut măsura arestării preventive a inculpaților C.E.L. și S.J. în

conformitate cu art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc.

pen.

Instanța de apel, procedând la

verificarea legalității măsurii arestării preventive și oportunității

menținerii inculpaților în stare de arest preventiv, a reținut că măsura

respectă dispozițiile procesual penale în materie, iar pe de altă parte, a

apreciat că și la acest moment procesual subzistă temeiurile prevăzute de art.

148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. ce au condus la luarea măsurii arestării

preventive și nici nu s-a depășit termenul rezonabil al arestului preventiv,

prevăzut de art. 5 alin. (3) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În termen legal, împotriva soluției

de menținere a stării de arest preventiv au declarat recurs inculpații.

Prin cererile de recurs, inculpații

au cerut judecarea în stare de libertate până la eventuala condamnare, având în

vedere că și-au recunoscut și au regretat faptele comise și nu prezintă pericol

pentru ordinea publică.

Inculpații nu au putut fi aduși la

judecarea recursurilor declarate, așa cum a făcut cunoscut locul de deținere,

respectiv, Penitenciarul Târgu Mureș, situație în care s-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 385

11

alin. (3) C. proc. pen. și s-a procedat la

judecarea recursurilor în lipsa inculpaților.

Examinând legalitatea și temeinicia

încheierii atacate, în raport de aceste susțineri, de dispozițiile art. 385

6

C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., se constată - pentru cele ce urmează - că recursurile sunt

nefondate.

Desigur, în raport de probele

dosarului, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a menținut, ca legală și

temeinică arestarea preventivă a inculpaților întrucât subzistă temeiurile care

au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și acestea impun

în continuare privarea de libertate.

Înalta Curte constată în cauză și

incidența dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv, pedepsele

prevăzute de lege pentru faptele deduse judecății sunt mai mari de 4 ani, iar

lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.

La stabilirea pericolului pentru ordinea

publică trebuie avute în vedere nu numai datele legate de persoana

inculpatului, ci și datele referitoare la fapte, acestea fiind de natură a crea

în opinia publică un sentiment de insecuritate, chiar dacă pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social al infracțiunii, aceasta nu

înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică se poate face

abstracție de gravitatea faptelor.

Astfel, în cauză probele au conturat

indicii temeinice de comitere a unor fapte de pericol, respectiv, trafic de

persoane și de minori, în formă continuată, proxenetism și lipsire de

libertate.

Sub acest aspect, existența

pericolului public poate rezulta între altele și din însăși pericolul social al

faptelor de care sunt acuzați inculpații, de reacția publică la comiterea

acestui gen de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte

asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare față

de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Pe de altă parte, potrivit art. 5

pct. 1 lit. c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, pentru

ca o persoană să fie reținută sau arestată în vederea aducerii sau în fața

autorității judiciare competente este suficient să existe motive verosimile de

a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Cât privește restul susținerilor

făcute de recurenți referitoare la atitudinea de recunoaștere și regret a

faptelor aceasta urmează a fi apreciată la stabilirea pedepsei, de instanțe cu

ocazia judecării apelurilor sau recursurilor declarate de inculpați.

În consecință, restrângerea

dreptului la libertate apare ca proporțională cu scopul urmărit, cel al

ocrotirii ordinii publice și de drept, măsura fiind necesară pentru salvarea

interesului public și a încrederii societății în instituțiile statului de

drept.

În concluzie, întrucât nu s-au

schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar

privarea de libertate a inculpaților este necesară și pentru buna desfășurare a

procesului, soluția atacată a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale

evocate.

Față de considerentele ce preced,

constatând nefondate motivele de casare invocate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.E.L. și S.J.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se includ și cele cu asistența juridică din

oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații S.J. și C.E.L. împotriva Încheierii din 15 ianuarie

2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și familie,

pronunțată în Dosarul nr. 3053.23/102/2006.

Obligă recurenții inculpați la câte

260 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 RON, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 ianuarie 2010.