ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 297/2010

Asupra recursurilor penale de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 15 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. 3053.23/102/2006, printre altele, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților C.E.L. și S.J. în conformitate cu art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen. Instanța de apel, procedând la verificarea legalității măsurii arestării preventive și oportunității menținerii inculpaților în stare de arest preventiv, a reținut că măsura respectă dispozițiile procesual penale în materie, iar pe de altă parte, a apreciat că și la acest moment procesual subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. ce au condus la luarea măsurii arestării preventive și nici nu s-a depășit termenul rezonabil al arestului preventiv, prevăzut de art. 5 alin. (3) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În termen legal, împotriva soluției de menținere a stării de arest preventiv au declarat recurs inculpații. Prin cererile de recurs, inculpații au cerut judecarea în stare de libertate până la eventuala condamnare, având în vedere că și-au recunoscut și au regretat faptele comise și nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Inculpații nu au putut fi aduși la judecarea recursurilor declarate, așa cum a făcut cunoscut locul de deținere, respectiv, Penitenciarul Târgu Mureș, situație în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 385 11 alin. (3) C. proc.

pen. și s-a procedat la judecarea recursurilor în lipsa inculpaților. Examinând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, în raport de aceste susțineri, de dispozițiile art. 385 6 C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată - pentru cele ce urmează - că recursurile sunt nefondate. Desigur, în raport de probele dosarului, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a menținut, ca legală și temeinică arestarea preventivă a inculpaților întrucât subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și acestea impun în continuare privarea de libertate. Înalta Curte constată în cauză și incidența dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc.

pen., respectiv, pedepsele prevăzute de lege pentru faptele deduse judecății sunt mai mari de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică. La stabilirea pericolului pentru ordinea publică trebuie avute în vedere nu numai datele legate de persoana inculpatului, ci și datele referitoare la fapte, acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, chiar dacă pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social al infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică se poate face abstracție de gravitatea faptelor. Astfel, în cauză probele au conturat indicii temeinice de comitere a unor fapte de pericol, respectiv, trafic de persoane și de minori, în formă continuată, proxenetism și lipsire de libertate.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta între altele și din însăși pericolul social al faptelor de care sunt acuzați inculpații, de reacția publică la comiterea acestui gen de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Pe de altă parte, potrivit art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, pentru ca o persoană să fie reținută sau arestată în vederea aducerii sau în fața autorității judiciare competente este suficient să existe motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Cât privește restul susținerilor făcute de recurenți referitoare la atitudinea de recunoaștere și regret a faptelor aceasta urmează a fi apreciată la stabilirea pedepsei, de instanțe cu ocazia judecării apelurilor sau recursurilor declarate de inculpați. În consecință, restrângerea dreptului la libertate apare ca proporțională cu scopul urmărit, cel al ocrotirii ordinii publice și de drept, măsura fiind necesară pentru salvarea interesului public și a încrederii societății în instituțiile statului de drept. În concluzie, întrucât nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar privarea de libertate a inculpaților este necesară și pentru buna desfășurare a procesului, soluția atacată a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale evocate.

Față de considerentele ce preced, constatând nefondate motivele de casare invocate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.E.L. și S.J. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se includ și cele cu asistența juridică din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.J. și C.E.L. împotriva Încheierii din 15 ianuarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 3053.23/102/2006. Obligă recurenții inculpați la câte 260 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 RON, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2010.