ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4186/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4186/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe rolul Curții

de Apel Târgu Mureș a fost înregistrată pentru

judecare în primă instanță, sub nr. 614/43/2008, cauza penală privind,

printre alții, și pe inculpații recurenți, fiind stabilit termen la 15 ianuarie

2009.

Prin încheierea

din 10 decembrie 2008 a aceleiași instanțe, în temeiul art. 300/1 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpaților trimiși în

judecată în stare de arest.

Pentru a dispune

în acest sens, prima instanță a reținut, în sinteză, că temeiurile care au

impus luarea măsurii preventive subzistă.

Împotriva

încheierii, inculpații arestați au declarat prezentele recursuri, motivele

fiind menționate în scris și dezvoltate cu ocazia dezbaterilor, astfel cum

rezultă din partea introductivă a deciziei.

Recursurile inculpaților sunt nefondate, pentru

motivele ce se vor

arăta:

Potrivit art.

300/1 C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în

care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este

datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării

preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă impun în continuare privarea de libertate, menține, prin încheiere motivată,

arestarea preventivă.

Îndeplinirea

condițiilor prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării inculpaților a

fost realizată prin încheierile primei instanțe și, respectiv, prin încheierile

instanței de recurs. Aceleași considerații juridice sunt valabile și cu privire

la prelungirea duratei arestării, în cursul urmării penale, prin încheierile

instanțelor.

În raport cu

aceste constatări, Înalta Curte reține că există

autoritate de lucru judecat referitor la îndeplinirea dispozițiilor art.

143 și

art. 148 lit. f) C. proc. pen. cu privire la luarea și,

respectiv, prelungirea arestării preventive până la acest moment.

În consecință,

obiectul verificării actuale îl reprezintă, potrivit art. 300/1 C. proc. pen.,

măsura în care temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în

continuare privarea de libertate.

Cercetările organului de urmărire penală, ulterior

luării și prelungirii măsurii preventive, nu au relevat o situație contrară

celor

avute în vedere, la momentele

respective (existența indiciilor temeinice

care fac rezonabilă

presupunerea că aceștia ar fi săvârșit faptele care au format obiectul

urmăririi penale și, respectiv, existența probelor că

lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică),

sub acest aspect reținându-se următoarele:

- primo, cu privire la art. 143 C. proc. pen.,

cercetările penale nu numai că nu au infirmat indiciile temeinice care au

fundamentat, în fapt, luarea și prelungirea arestării, ci chiar au condus la

obținerea unor probe care au finalizat urmărirea penală prin adoptarea soluției

de trimitere în judecată;

- secundo, cu privire la art.

148 lit. f) C. proc. pen., corect a reținut

prima instanță că, și în prezent,

subzistă pericolul concret pentru ordinea publică (pag. 2-3, pag. 5-7 din

încheiere).

Potrivit art. 1 alin. (2) C. proc. pen., procesul

penal trebuie să contribuie, printre altele, „la apărarea ordinii de

drept". De asemenea, conform art.53 din Constituție, exercițiul unor

drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, printre altele, pentru

apărarea ordinii.

În cuprinsul noțiunilor de „ordine",

„ordine de drept" și „ordine publică" se regăsește și încrederea

membrilor societății cu privire la funcționarea justiției.

În prezenta cauză, conform actului de

trimitere în judecată, în contextul calității profesionale a unora dintre

inculpați, cât și a specificului faptelor presupus a fi fost săvârșite de toți

inculpații

(crearea unei organizări,

paralelă cu cea existentă oficial, referitoare la

mecanismele de

obținere a permiselor de conducere a autovehiculelor, organizare prin

intermediul căreia s-au obținut sume de bani necuvenite) corect prima instanță

a concluzionat că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol

concret pentru ordinea publică. Lăsarea în libertate a inculpaților, pe fondul

scurgerii unui interval relativ scurt de la declanșarea cercetărilor, și a

spațiului geografic în care se presupune că s-au săvârșit faptele, ar fi de

natură să inducă opiniei publice un sentiment de neîncredere cu privire la posibilitatea

organelor judiciare de a reinstaura ordinea de drept în cazul inculpaților

care, potrivit acuzării, s-ar fi organizat și ar fi obținut sume de bani în

activitatea eliberării permiselor de conducere, activitate susceptibilă să

creeze o stare de pericol în domeniul circulației rutiere.

Acest specific, presupusa creare a unei structuri

infracționale, a justificat unitatea considerațiilor cu privire la

îndeplinirea, pentru fiecare inculpat, a condiției prevăzută de art. 148 lit.

f) C. proc. pen., nefiind întemeiată critica apărătorilor cu privire la

aprecierea „globală" a situației inculpaților.

De altfel, în încheierea recurată se fac și mențiuni

distincte pentru fiecare inculpat (pag. 3-5 ale încheierii). Din conținutul

încheierii rezultă că a fost avută în vedere situația fiecărui inculpat

(„analizând acuzele ce planează asupra fiecăruia dintre inculpații din prezenta

cauză...", „față de fiecare inculpat

continuă să fie incidente dispozițiile

art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen....", „prima acuză ce s-a reținut în sarcina fiecăruia dintre

inculpați ..." - pag. 2, „Asupra inculpatului ...." - pag. 3-5,

„concluzionând cu privire la acuzele ce planează asupra fiecărui inculpat

..." - pag. 5), aceasta reflectând o modalitate de sintetizare și

redactare a motivelor care au impus

menținerea

arestării, iar nu o apreciere „globală" astfel cum se susține

de

apărare.

Invocarea de către apărare a unor decizii de speță,

în materia arestării pe temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu este de

natură să justifice o altă concluzie deoarece „pericolul concret pentru ordinea

publică" este apreciat, nu în abstract,

ci în concret, în fiecare cauză, în raport cu toate datele acesteia, cu cele

referitoare la contextul faptic și

cele referitoare la persoanele

acuzate.

Ambele condiții, examinate anterior, sunt regăsite și

în

jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului (existența motivelor

verosimile de a bănui că acuzatul a săvârșit o infracțiune și,

respectiv,

necesitatea protejării ordinii publice), admițându-se că, în

măsura în care și dreptul național o recunoaște, prin gravitatea deosebită și

prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o

tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

Neîntemeiate sunt și celelalte

critici ale apărării:

-

în raport de

dispozițiile legale naționale, dar și cu jurisprudența

Curții Europene a

Drepturilor Omului (complexitatea cauzei, numărul acuzaților, natura

infracțiunilor, comportamentul acuzaților etc), nu se poate conchide că durata

arestării a depășit o durată rezonabilă;

- decizia nr. 25/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție este pronunțată în interpretarea dispozițiilor art.

159 C. proc. pen., iar nu a dispozițiilor art. 300/1 C. proc. pen.;

-

numai

încălcarea dispozițiilor referitoare la judecarea cauzei în

ședință

publică sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute în

condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nefiind

posibilă extinderea incidenței

nulității absolute la cazuri neprevăzute

de lege;

- acceptarea în camera de consiliu a aparținătorilor

inculpaților nu este de natură să justifice concluzia încălcării dispozițiilor

legale

privind desfășurarea procedurii în

camera de consiliu, cu atât mai mult

cu cât, dacă apărătorii și

inculpații se considerau nemulțumiți de prezența rudelor lor în camera de

consiliu, ori de prezența altor persoane, aveau dreptul de a solicita instanței

îndepărtarea acestora;

- opinia apărătorilor în sensul că art. 300/1 C.

proc. pen. ar fi fost „edictat și adoptat în pripă", fiind impus de

aderarea României la Uniunea Europeană, este o alegație care excede controlului

instanței;

-

presupunerea

apărării potrivit căreia judecarea cauzei va dura

mult timp este, de

asemenea, o alegație care excede controlului instanței;

- împrejurarea că deși ședința s-a desfășurat în

camera de

consiliu, pronunțarea hotărârii

s-a făcut în ședință publică nu numai că

nu constituie o încălcare a

legii, ci dimpotrivă, este conformă legii (art. 310 C. proc. pen.) și satisface

exigențele unui proces echitabil;

-

datele

personale ale inculpaților (participația penală a fiecăruia,

situația familială, sinceritatea în fața organelor

judiciare, existența unor

cauze de reducere a pedepsei, studiile, lipsa

antecedentelor penale etc.) sunt criterii de individualizare a pedepsei, în

cazul în care aceștia vor fi condamnați;

- finalizarea urmăririi penale și emiterea

rechizitoriului nu justifică, privite singular, concluzia apărării în sensul că

temeiurile arestării nu subzistă, opinia contrară echivalând cu inutilitatea

dispozițiilor art. 300/1 C. proc. pen. și, pe cale de consecință, a celor

prevăzute de art. 300/2 C. proc. pen.;

- nici susținerea potrivit căreia, după o perioadă de

6 luni de arest, pericolul concret pentru ordinea publică „se diluează",

simpla scurgere a timpului, apreciată izolat și prin excluderea celorlalte date

concrete ale cauzei, nefiind de natură să atragă, „de drept", punerea în

libertate a acuzatului;

- pretinsa nemotivare a încheierii este o critică

neîntemeiată a apărării deoarece, în expunerea argumentelor de fapt și de drept

a menținerii arestării (chestiune adiacentă cauzei penale), judecătorul a fost

limitat, pe de o parte, de obiectul investirii în camera de consiliu, iar pe de

altă parte, nu putea antama, aspecte de fond ale cauzei penale;

-

celelalte

susțineri ale apărătorilor (pretinsa lipsă de timp pentru

studierea

dosarului, nepronunțarea instanței pe unele excepții, exercitarea de către inculpați

a atribuțiilor de serviciu în limitele legii, nevinovăția acestora) exced

prezentului obiect al investirii instanței de recurs.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art.

385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondate recursurile

inculpaților.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare

recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații

D.E.C., F.L., T.C.I.

,

T.C., M.C., V.V., R.A., S.F.M., B.L.I., E.F.A., E.M., Z.D., A.N., D.M., I.I., M.D.P.,

I.V., C.I., P.T., N.L.G. și B.B.F. împotriva încheierii din 10 decembrie 2008 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în dosarul nr. 614/43/2008.

Obligă recurentul inculpat A.N. la plata sumei de 300

lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați

D.E.C., F.L.

,

T.C.I., T.C., M.C., V.V., R.A., S.F.M., B.L.I., E.F.A., E.M., Z.D., D.M., I.I.,

M.D.P., I.V., C.I., P.T., N.L.G. și B.B.F. la plata sumelor de câte 250 lei, cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei,

reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea

apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2008.