ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3260/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei.

1.Procedura în fața

primei instanței.

Prin acțiunea

înregistrată la 21 februarie 2011, reclamantul P.M. a solicitat ca, în

contradictoriu cu pârâții I.G.P.R. și M.A.I. să se dispună anularea actului

administrativ jurisdicțional reprezentat de hotărârea din 31 ianuarie 2011 a

Comisiei de jurisdicție a imputațiilor și pe cale de consecință, anularea în

parte a hotărârii nr. 153.733 din 23 noiembrie 2010 a Comisiei de soluționare a

contestațiilor, în ceea ce privește repunerea I.G.P.R. în termenul de efectuare

a unei noi cercetări administrative în vederea recuperării pagubei în sumă de

883,16 lei, reprezentând contravaloarea a patru prestații accidentale de

alimentare cu carburant în perioada 1-30 iunie 2010 la autoturismul de

serviciu.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că soluția cuprinsă în cele două acte contestate cu privire

la repunerea în termenul de efectuare a unui noi cercetări administrative este contrară

dispozițiilor art. 33 din O.G. nr. 121/1998, deoarece nu sunt îndeplinite cele trei

condiții cumulative prevăzute de acest text de lege și anume: incidența unuia dintre

motivele pentru care se solicită repunerea în termenul de efectuare a cercetării

administrative, cererea de repunere în termen formulată de comandantul său de șeful

unității competente și existența unor motive temeinice de împiedicare a cercetării

administrative în termenele prevăzute de art. 23 alin. (1), (2) și art. 25

alin. (4) din O.G. nr. 121/1998.

2.Soluția instanței de

fond.

Curtea de apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă

nr. 6484 din 7 noiembrie 2011, prin care a admis acțiunea formulată de reclamant

și a dispus anularea actului administrativ jurisdicțional, reprezentat de hotărârea

nr. 128 din 31 ianuarie 2011 a Comisiei jurisdicționale a imputațiilor din cadrul

M.A.I. și anularea în parte a hotărârii nr. 153.733 din 23 noiembrie 2010 a Comisiei

de soluționare a contestației din cadrul I.G.P.R., în ceea ce privește repunerea

I.G.P.R în termenul de efectuare a unei noi cercetări administrative în vederea

recuperării pagubei.

Hotărând astfel, instanța

de fond a considerat că actele administrative întocmite de pârâți au fost greșit

fundamentate din punct de vedere al dreptului substanțial pe dispozițiile O.G.

nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care nu sunt incidente

în cauză, întrucât angajarea răspunderii materiale a reclamantului este reglementată

de prevederile art. 84-85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici.

Instanța de fond a reținut

că Legea nr. 188/1999 se aplică și funcționarilor publici cu statut special, prin

raportare la prevederile art. 78 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului,

iar reclamantul aparține acestei categorii de funcționari publici, în calitatea

sa de director adjunct al Direcției Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R.

Față de legea aplicabilă

raportului juridic dedus judecății, instanța de fond a constatat că hotărârile contestate

de reclamant nu îndeplinesc cerința motivării actului administrativ, cerință prevăzută

de lege sub sancțiunea nulității.

Astfel, s-a avut în vedere

că, nu este îndeplinită cerința motivării actului administrativ prin simpla înșiruire

sterilă a temeiurilor legale incidente sau a unor temeiuri legale străine de natura

litigiului, de situația de fapt și de drept în cauză.

3.Calea de atac exercitată.

Împotriva acestei sentințe,

au declarat recurs pârâții M.A.I. și I.G.P.R., solicitând ca în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii

acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenții au susținut

că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că nu sunt aplicabile în cauză prevederile

O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, deși incidența acestora

este determinată atât de calitatea intimatului, de funcționar public cu statut special,

cât și de raportul său de serviciu încheiat cu o instituție publică demilitarizată.

Ca argument de drept au

fost invocate dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 121/1998, care prevăd că această

reglementare se aplică și salariaților civili din structura instituțiilor publice

menționate la art. 2 din același act normativ, iar noțiunea de salariați civili

din structura M.A.I. a fost definită la pct. 27

1

din Instrucțiunile M.I.

nr. 830/1999, ca fiind funcționari publici, cu statut special, funcționari publici

și personalul contractual.

Recurentul I.G.P.R. a

solicitat de asemenea modificarea hotărârii recurate în baza prevederilor art. 304

1

C. proc. civ. și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că nici unul din

actele administrative deduse judecății nu dispune repunerea în termenul de efectuare

a cercetării administrative, iar în sarcina intimatului nu s-a reținut producerea

unei pagube sau existența unui titlu executoriu care să-i angajeze răspunderea materială.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor.

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, pentru următoarele

considerente:

1.Argumentele de fapt

și de drept relevante.

Prin hotărârea din 23

noiembrie 2010, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R. a admis

în parte contestația formulată de intimatul-reclamant P.M., comisar șef de poliție

la Direcția Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. și a anulat decizia de impunere

din 7 octombrie 2010 emisă de I.G.P.R, constatându-se încălcarea dreptului la apărare,

prevăzut de art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială

a militarilor.

La pct. 4 din aceeași

hotărâre, s-a prevăzut solicitarea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor repunerea

în termen pentru efectuarea unei noi cercetări administrative în vederea recuperării

pagubei.

Plângerea formulată de

intimatul-reclamant împotriva hotărârii din 23 noiembrie 2010, cu referire expresă

și exclusivă la pct. 4 din dispozitivul acesteia, a fost respinsă prin hotărârea

din 31 ianuarie 2011 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I.,

cu motivarea că aspectele sesizate cu privire la solicitarea de repunere în termenul

de cercetare administrativă sunt simple supoziții, în lipsa unui proces-verbal finalizat,

atât din punct de vedere al concluziilor cât și al propunerilor.

Anularea acestor două

hotărâri emise de autoritățile recurente a fost greșit dispusă de instanța de fond

pentru aplicarea normelor de drept substanțial cuprinse în O.G. nr. 121/1998 privind

răspunderea materială a militarilor, cu motivarea că acestea nu sunt aplicabile

funcționarilor publici cu statut special, cum este cazul intimatului-reclamant.

Concluzia instanței de

fond este rezultatul interpretării greșite a actului juridic dedus judecății și

schimbării naturii sau înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, ceea

ce constituie un motiv de modificare a sentinței recurate, prevăzute de art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

Contrar actului de sesizare

a sa și susținerilor tuturor părților în litigiu, instanța de fond a reținut că

răspunderea materială a intimatului-reclamant nu poate fi angajată decât în condițiile

Legii nr. 188/1999, ca drept comun pentru statutul funcționarilor publici, deși

acesta îndeplinește funcția de comisar șef de poliție, director adjunct la Direcția

de Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R., astfel că are calitatea de funcționar

public cu statut special, pentru care sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor.

Astfel, se reține că,

potrivit dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 121/1998, prevederile ordonanței respective

se aplică și pentru stabilirea răspunderii materiale a salariaților civili din structura

următoarelor instituții publice: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne,

Serviciul Român de Informații, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Informații

Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Justiției.

Noțiunea de salariați

civili din structura M.A.I. a fost definită în Instrucțiunile M.I nr. 830/1999 la

pct. 27, ca fiind incluși în această categorie funcționarii publici civili, cu statut

special, funcționarii publici și personalul contractual.

Conform dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, polițistul

este funcționar public civil, cu statut special, iar art. 63 alin. (1) din aceeași

lege prevede că polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității

potrivit legislației aplicabile personalului civil din M.A.I.

În consecință, instanța

de fond a stabilit eronat temeiul juridic pentru angajarea răspunderii materiale

a intimatului-reclamant, fără a avea în vedere funcția publică deținută de acesta

și natura raporturilor de serviciu rezultate din statutul său de funcționar public

cu statut special, ceea ce reprezintă o aplicare greșită a legii, ca motiv de modificare

a hotărârii recurate, prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile formulate sub

acest prim aspect de către ambii recurenți se dovedesc a fi întemeiate, cu atât

mai mult cu cât intimatul-reclamant a precizat prin cererea depusă la termenul din

31 octombrie 2011, că sunt aplicabile în cauză dispozițiile O.G. nr. 121/1998 privind

răspunderea materială a militarilor, fără a contesta temeiul juridic al celor două

hotărâri deduse judecății.

În atare situație, se

constată că instanța de fond a dispus în mod greșit anularea actelor întocmite de

recurenți pentru un alt motiv de nelegalitate decât cel pentru care s-a formulat

acțiunea în anulare, interpretând greșit obiectul și cauza juridică a cererii de

chemare în judecată, și schimbând fără temei legal normele de drept incidente pentru

angajarea răspunderii materiale a intimatului-reclamant, în raport cu funcția publică

deținută și calitatea acestuia, de funcționar public cu statut special.

Critica adusă prin cel

de-al doilea motiv de recurs formulat de I.G.P.R. este de asemenea întemeiată, întrucât

nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 pentru anularea pct. 4 din hotărârea din 23 noiembrie 2010 a comisiei

de soluționare a contestației din cadrul I.G.P.R. și pentru anularea hotărârii

din 31 ianuarie 2011 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I.

Aceste hotărâri nu cuprind

dispoziții referitoare la repunerea în termenul de cercetare administrativă pentru

stabilirea răspunderii materiale a intimatului-reclamant și în consecință, nu produc

efecte juridice de natură să-i vatăme acestuia un drept recunoscut de lege sau un

interes legitim.

De altfel, intimatul-reclamant

nici nu a administrat dovezi în acest sens, prin existența unei proceduri de cercetare

administrativă în derulare sau finalizată, ori prin întocmirea altor acte administrative

de angajare a răspunderii sale materiale pentru același prejudiciu în sumă de 883,16

lei, care a constituit obiectul deciziei de impunere din 7 octombrie 2010, anulată

la pct. 3 din hotărârea din 23 noiembrie 2010 emisă de Comisia de soluționare a

contestației din cadrul I.G.P.R., menținută la pct. 2 din hotărârea din 31

ianuarie 2011 a Comisie de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I.

Această repunere în termen

a fost admisă la cererea formulată de inspectorul general al I.G.P.R prin hotărârea

din 3 ianuarie 2011 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I.,

care însă nu a fost contestată în prezentul litigiu și care nu a constituit obiectul

judecății.

Față de argumentele de

fapt și de drept care au fost expuse, se constată că sunt legale cele două hotărâri

întocmite de către autoritățile recurente în aplicarea prevederilor O.G. nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor, astfel că nu există temei pentru a

fi anulate în condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.Soluția instanței de

recurs și temeiul juridic al acesteia.

Pentru considerentele

arătate, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea

nr. 554/2004, Înalta Curte va admite cele două recursuri declarate în cauză și va

modifica hotărârea instanței de fond, în sensul că, va respinge ca neîntemeiată

acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de intimatul-reclamant P.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de I.G.P.R. și de M.A.I. împotriva sentinței civile nr. 6484 din 7 noiembrie 2011

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică hotărârea atacată

în sensul că respinge acțiunea precizată formulată de reclamantul P.M. ca neîntemeiată

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie

2012.