ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3744/2010

Asupra recursului penal de față constată: Prin Sentința penală nr. 276 din 14 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, secția penală, în Dosarul nr. 1661/99/2010, s-a dispus: În baza art. 20 rap. la art. 269 alin. (1), (2) și (4) C. pen. condamnarea inculpatului L.N.I. la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de evadare. Ca pedeapsă accesorie a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 20 rap. la art. 269 alin. (1), (2) și (4) C. pen. a fost condamnat și inculpatul G.I. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru tentativă la infracțiunea de evadare. Ca pedeapsă accesorie a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Au fost obligați inculpații la câte 1200 RON fiecare cheltuieli judiciare statului, incluzând și cuantumul onorariilor apărătorilor din oficiu desemnați în faza de urmărire penală și în cursul judecății. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În baza încheierii din 14 ianuarie 2010 pronunțată de Judecătoria Iași, în Dosarul nr. 1024/245/2010, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpații G.I. și L.N.I., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și, respectiv, tâlhărie. După emiterea mandatelor de arestare preventivă, cei doi inculpați au fost încarcerați în arestul I.P.J. Iași și repartizați în celula nr. 6. Camera de arest era situată la demisolul clădirii și avea o suprafață de 5 m lungime, 1,50 m lățime și 3,50 m înălțime.

În partea dreaptă a încăperii, lipit de perete, era poziționat un pat metalic, iar lângă acesta, în continuarea peretelui, erau amplasate alte două paturi metalice supraetajate, al căror capăt mergea până sub geamul încăperii. Fereastra celulei era situată la o înălțime de 2,50 m de sol și 1 m fața de patul supraetajat. Începând cu data de 6 februarie 2010, în aceeași celulă cu inculpații, a fost repartizat și martorul S.N. - cercetat și reținut sub acuzația de săvârșire a unei infracțiuni de furt, acesta ocupând patul etajat de lângă geam. În ziua de 7 februarie 2010, martorul a fost trezit din somn de niște zgomote și a observat cum inculpații L.N.I. și G.I. încercau să desprindă capătul metalic al patului de lângă ușa celulei; martorul nu le-a dat însă importanță și s-a culcat la loc.

În ziua următoare, inculpatul G.I. și martorul S.N. au fost scoși din arestul I.P.J. pentru a fi prezentați instanței astfel încât inculpatul L.N.I. a rămas singur în camera de arest, în intervalul orar 11.00 - 12.45. La întoarcerea în camera nr. 6, în cursul după-amiezii, inculpatul G.I. a început să desprindă tencuiala din jurul geamului cu un pix, apoi cu un pahar roșu ce se afla în cameră. După ce inculpatul G.I. a desprins o bucată bună de tencuială, cei doi au solicitat martorului S.N. să părăsească patul etajat, martorul conformându-se și mutându-se pe patul simplu. După ce martorul s-a mutat, cei doi inculpați au desprins capătul de la patul de lângă ușă și au început să îndepărteze, prin metoda pârghie, grilajul de la geam.

Tencuiala a fost depozitată sub pat și, pentru a nu atrage atenția agenților de supraveghere, zona din care fusese desprinsă tencuiala a fost acoperită cu ziare. În seara zilei de 8 februarie 2010, în arestul I.P.J. Iași, la orele 19.00, s-a schimbat tura agenților de pază, intrând în serviciu șeful de tură R.C., agentul D.G. și agentul F.I. Pentru preluarea serviciului s-a trecut la inspecția camerelor, cei trei deplasându-se și la camera nr. 6, unde inculpații și martorul S.N. au raportat că nu există niciun fel de probleme. La inspecția camerei, șeful de tură R.C. a observat mai multe ziare lipite de geam, în partea de jos a geamului și în lateral, alte ziare fiind lipite și pe ceilalți pereți.

Șeful de tură R.C. le-a atras atenția celor trei să îndepărteze ziarele, aceștia arătând că se vor conforma. Între orele 19.20 - 19.45, la servirea cinei, agentul D.G., care a deschis vizeta camerei nr. 6, a observat că ziarele nu fuseseră îndepărtate, atrăgând din nou atenția celor din camera să procedeze la îndepărtarea ziarelor. După masa de seara, conform programului, s-a trecut la scoaterea persoanelor din fiecare cameră la baie. După eliberarea camerei nr. 6, întrucât ziarele nu fuseseră îndepărtate, agentul D.G. a procedat personal la înlăturarea acestora, observând faptul că în partea de jos a geamului era îndepărtată tencuiala pe o lungime de aproximativ 50 - 60 cm și lățime 10 - 15 cm, tencuiala fiind dislocată și în josul geamului, pe o suprafață de 25 cm și lățime 10 - 15 cm.

Agentul a observat că tencuiala era îndepărtată până la grilajul de prindere a geamului, anunțând despre aceasta conducerea arestului. Pe baza situației de fapt expuse, prima instanță a constatat că activitatea desfășurată de inculpații L.N.I. și G.I. se încadrează în dispozițiile art. 20 C. pen. rap. la art. 269 alin. (1), (2) și (4) C. pen. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul L.N.I., solicitând achitarea, pe motiv că fapta reținută în sarcina sa caracterizează tentativă absolut improprie, conform art. 20 alin. (3) C. pen. - deoarece mijloacele utilizate erau improprii consumării faptei de evadare, un pahar de plastic și un obiect de metal nefiind instrumente apte să disloce grilajul metalic al geamului cu care era prevăzută camera de arest.

Prin Decizia penală nr. 125 din 20 iulie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins apelul inculpatului L.N.I., ca nefondat. Pentru a decide astfel instanța de apel a constatat că fapta reținută în sarcina inculpatului realizează forma tentativei simple, reglementată de dispozițiile art. 20 alin. (1) C. pen., mijloacele folosite de inculpat fiind suficiente pentru producerea rezultatului urmărit. Neproducerea rezultatului s-a datorat intervenției gardienilor care au observat ziarele ce acopereau gaura în zid. Dacă această împrejurare nu ar fi fost observată, evadarea se putea produce, mijloacele fiind apte să conducă la acest rezultat. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul L.N.I., invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. A solicitat casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, achitarea inculpatului pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. În susținerea recursului s-a arătat că mijloacele utilizate de inculpat nu erau apte să producă rezultatul urmărit, și anume, evadarea inculpatului din arestul I.P.J. Iași. Inculpatul a acționat, în această modalitate, pe fondul unei stări nervoase fără a urmări evadarea. Examinând cauza în raport de critica formulată și de cazul de casare invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente: Din situația de fapt corect stabilită de instanțele anterioare, pe baza unei analize coroborate a probelor administrate, se reține că acuzațiile aduse inculpatului L.N.I.

constau în fapta de a fi distrus o parte din zidăria camerei de arest în care era încarcerat în baza mandatului de arestare preventivă emis de Judecătoria Iași, în dosarul penal deschis pe numele său în legătură cu săvârșirea unei presupuse infracțiuni de tâlhărie, și de a forța elementele de fixare a grilajului metalic montat în dreptul ferestrei cu vedere spre exteriorul arestului, cu scopul de a evada. Fără a contesta distrugerile constatate în interiorul camerei de deținere, consemnate ca atare în procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit în cursul cercetărilor penale, inculpatul susține că acțiunile desfășurate nu erau de natură să-i asigure evadarea din arest, mijloacele utilizate fiind inapte să conducă la producerea rezultatului urmărit.

Într-o teză subsidiară, inculpatul invocă inexistența hotărârii infracționale, susținând că nu a intenționat să evadeze din arestul I.P.J. Iași, acționând pe fondul unei puternice stări emoționale. Înalta Curte constată că susținerile și apărările formulate nu sunt întemeiate. Și în aprecierea Înaltei Curți, activitatea desfășurată de inculpatul în cauză constituie o tentativă pedepsibilă la infracțiunea de evadare, modul cum a fost concepută și pusă în executare hotărârea infracțională fiind proprie producerii rezultatului urmărit, rezultat ce a putut fi evitat numai ca urmare a intervenției agenților de pază, întreruperea activității infracționale având loc astfel din cauze străine de voința inculpatului.

Conform procesului-verbal de cercetare la fața locului, tencuiala din jurul geamului era distrusă în partea de jos, pe o porțiune de 60 cm din 80 cm și în partea laterală dreaptă, pe o porțiune de 25 cm din 50 cm, observându-se în respectiva zonă sistemul de prindere încastrat în perete. Desprinderea tencuielii peretelui din colțul ferestrei celulei până la zidăria în care era fixat grilajul a fost realizată de inculpat împreună cu celălalt coacuzat - inculpatul G.I., folosind în acest scop un capăt de pat detașabil din ansamblul mobilier, obiect metalic apt și suficient să asigure forțarea și înlăturarea grilajului metalic cu care era prevăzută fereastra camerei de arest, cu mențiunea esențială că respectiva fereastră era poziționată la nivelul solului, cu ieșire spre curtea interioară a arestului și în imediata apropiere a zonei din afara perimetrului locului de deținere.

Rezultă astfel că instrumentele folosite nu erau în mod absolut lipsite de aptitudinea de a duce la consumarea infracțiunii, iar prin efortul comun al celor doi inculpați și în raport de locul situării ferestrei al cărui grilaj se urmărea fi înlăturat, era asigurat succesul operațiunii dacă lucrătorii locului de deținere nu ar fi observat la timp manoperele inculpaților. De asemenea, se reține că acțiunile celor doi inculpați au fost observate și de martorul S.N., în declarațiile de urmărirea penală, acesta menționând activitatea depusă de inculpați, modul și procedeele utilizate, dar mai ales și scopul în vederea căruia s-a acționat.

Chiar dacă în cursul cercetării judecătorești, martorul a revenit asupra declarațiilor inițiale, afirmând că nu a observat cele petrecute în camera de arest, schimbarea de poziție adoptată este lipsită de consecințe juridice, având în vedere că nu s-au indicat date și orice alte elemente care să conducă la ideea că declarațiile inițiale erau nereale și nu servesc stabilirii adevărului în cauză. În aceste condiții, susținerea inculpatului în sensul că prin acțiunile desfășurate nu ar fi urmărit evadarea din arest constituie o simplă apărare de circumstanță, făcută în scopul evitării răspunderii penale. Apărarea inculpatului conform căreia ar fi acționat pe fondul unei puternice stări emoționale este contrazisă de durata în timp în care s-au săvârșit actele de executare, împrejurare ce exclude inexistența reprezentării faptei și a consecințelor sale.

Ca atare, nu poate fi însușită critica recurentului inculpat, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., instanțele stabilind, pe baza probelor administrate, că fapta inculpatului L.N.I. întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de evadare prevăzută de art. 20 rap. la art. 269 alin. (1), (2) și (4) C. pen. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului L.N.I. și va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N.I. împotriva Deciziei penale nr. 125 din 20 iulie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 octombrie 2010.