ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3744/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3744/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

penal de față constată:

Prin Sentința penală nr. 276 din 14 mai 2010

pronunțată de Tribunalul Iași, secția penală, în Dosarul nr. 1661/99/2010, s-a

dispus:

În baza art. 20 rap.

la art. 269 alin. (1), (2) și (4) C. pen. condamnarea inculpatului L.N.I. la

pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de

evadare.

Ca pedeapsă accesorie

a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 20 rap.

la art. 269 alin. (1), (2) și (4) C. pen. a fost condamnat și inculpatul G.I.

la pedeapsa de 1 an închisoare pentru tentativă la infracțiunea de evadare.

Ca pedeapsă accesorie

a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Au fost obligați

inculpații la câte 1200 RON fiecare cheltuieli judiciare statului, incluzând și

cuantumul onorariilor apărătorilor din oficiu desemnați în faza de urmărire

penală și în cursul judecății.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În baza încheierii

din 14 ianuarie 2010 pronunțată de Judecătoria Iași, în Dosarul nr.

1024/245/2010, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de

inculpații G.I. și L.N.I., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

furt calificat și, respectiv, tâlhărie.

După emiterea

mandatelor de arestare preventivă, cei doi inculpați au fost încarcerați în

arestul I.P.J. Iași și repartizați în celula nr. 6.

Camera de arest era

situată la demisolul clădirii și avea o suprafață de 5 m lungime, 1,50 m lățime

și 3,50 m înălțime.

În partea dreaptă a

încăperii, lipit de perete, era poziționat un pat metalic, iar lângă acesta, în

continuarea peretelui, erau amplasate alte două paturi metalice supraetajate,

al căror capăt mergea până sub geamul încăperii.

Fereastra celulei era

situată la o înălțime de 2,50 m de sol și 1 m fața de patul supraetajat.

Începând cu data de 6

februarie 2010, în aceeași celulă cu inculpații, a fost repartizat și martorul

S.N. - cercetat și reținut sub acuzația de săvârșire a unei infracțiuni de

furt, acesta ocupând patul etajat de lângă geam.

În ziua de 7

februarie 2010, martorul a fost trezit din somn de niște zgomote și a observat

cum inculpații L.N.I. și G.I. încercau să desprindă capătul metalic al patului

de lângă ușa celulei; martorul nu le-a dat însă importanță și s-a culcat la

loc.

În ziua următoare,

inculpatul G.I. și martorul S.N. au fost scoși din arestul I.P.J. pentru a fi

prezentați instanței astfel încât inculpatul L.N.I. a rămas singur în camera de

arest, în intervalul orar 11.00 - 12.45.

La întoarcerea în

camera nr. 6, în cursul după-amiezii, inculpatul G.I. a început să desprindă

tencuiala din jurul geamului cu un pix, apoi cu un pahar roșu ce se afla în

cameră. După ce inculpatul G.I. a desprins o bucată bună de tencuială, cei doi

au solicitat martorului S.N. să părăsească patul etajat, martorul

conformându-se și mutându-se pe patul simplu. După ce martorul s-a mutat, cei

doi inculpați au desprins capătul de la patul de lângă ușă și au început să

îndepărteze, prin metoda pârghie, grilajul de la geam. Tencuiala a fost

depozitată sub pat și, pentru a nu atrage atenția agenților de supraveghere,

zona din care fusese desprinsă tencuiala a fost acoperită cu ziare.

În seara zilei de 8

februarie 2010, în arestul I.P.J. Iași, la orele 19.00, s-a schimbat tura

agenților de pază, intrând în serviciu șeful de tură R.C., agentul D.G. și

agentul F.I.

Pentru preluarea

serviciului s-a trecut la inspecția camerelor, cei trei deplasându-se și la

camera nr. 6, unde inculpații și martorul S.N. au raportat că nu există niciun

fel de probleme.

La inspecția camerei,

șeful de tură R.C. a observat mai multe ziare lipite de geam, în partea de jos

a geamului și în lateral, alte ziare fiind lipite și pe ceilalți pereți.

Șeful de tură R.C.

le-a atras atenția celor trei să îndepărteze ziarele, aceștia arătând că se vor

conforma.

Între orele 19.20 -

19.45, la servirea cinei, agentul D.G., care a deschis vizeta camerei nr. 6, a

observat că ziarele nu fuseseră îndepărtate, atrăgând din nou atenția celor din

camera să procedeze la îndepărtarea ziarelor.

După masa de seara,

conform programului, s-a trecut la scoaterea persoanelor din fiecare cameră la

baie.

După eliberarea

camerei nr. 6, întrucât ziarele nu fuseseră îndepărtate, agentul D.G. a

procedat personal la înlăturarea acestora, observând faptul că în partea de jos

a geamului era îndepărtată tencuiala pe o lungime de aproximativ 50 - 60 cm și

lățime 10 - 15 cm, tencuiala fiind dislocată și în josul geamului, pe o

suprafață de 25 cm și lățime 10 - 15 cm.

Agentul a observat că

tencuiala era îndepărtată până la grilajul de prindere a geamului, anunțând

despre aceasta conducerea arestului.

Pe baza situației de

fapt expuse, prima instanță a constatat că activitatea desfășurată de

inculpații L.N.I. și G.I. se încadrează în dispozițiile art. 20 C. pen. rap. la

art. 269 alin. (1), (2) și (4) C. pen.

Împotriva sentinței a

declarat apel inculpatul L.N.I., solicitând achitarea, pe motiv că fapta

reținută în sarcina sa caracterizează tentativă absolut improprie, conform art.

20 alin. (3) C. pen. - deoarece mijloacele utilizate erau improprii consumării

faptei de evadare, un pahar de plastic și un obiect de metal nefiind

instrumente apte să disloce grilajul metalic al geamului cu care era prevăzută

camera de arest.

Prin Decizia penală

nr. 125 din 20 iulie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori, a fost respins apelul inculpatului L.N.I., ca nefondat.

Pentru a decide

astfel instanța de apel a constatat că fapta reținută în sarcina inculpatului

realizează forma tentativei simple, reglementată de dispozițiile art. 20 alin.

(1) C. pen., mijloacele folosite de inculpat fiind suficiente pentru producerea

rezultatului urmărit.

Neproducerea

rezultatului s-a datorat intervenției gardienilor care au observat ziarele ce

acopereau gaura în zid. Dacă această împrejurare nu ar fi fost observată,

evadarea se putea produce, mijloacele fiind apte să conducă la acest rezultat.

Împotriva ambelor

hotărâri a declarat recurs inculpatul L.N.I., invocând incidența cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

A solicitat casarea

ambelor hotărâri și, în rejudecare, achitarea inculpatului pe temeiul

dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În susținerea

recursului s-a arătat că mijloacele utilizate de inculpat nu erau apte să producă

rezultatul urmărit, și anume, evadarea inculpatului din arestul I.P.J. Iași.

Inculpatul a

acționat, în această modalitate, pe fondul unei stări nervoase fără a urmări

evadarea.

Examinând cauza în

raport de critica formulată și de cazul de casare invocat, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, având în vedere

următoarele considerente:

Din situația de fapt

corect stabilită de instanțele anterioare, pe baza unei analize coroborate a

probelor administrate, se reține că acuzațiile aduse inculpatului L.N.I.

constau în fapta de a fi distrus o parte din zidăria camerei de arest în care

era încarcerat în baza mandatului de arestare preventivă emis de Judecătoria

Iași, în dosarul penal deschis pe numele său în legătură cu săvârșirea unei

presupuse infracțiuni de tâlhărie, și de a forța elementele de fixare a

grilajului metalic montat în dreptul ferestrei cu vedere spre exteriorul

arestului, cu scopul de a evada.

Fără a contesta

distrugerile constatate în interiorul camerei de deținere, consemnate ca atare

în procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit în cursul cercetărilor

penale, inculpatul susține că acțiunile desfășurate nu erau de natură să-i

asigure evadarea din arest, mijloacele utilizate fiind inapte să conducă la

producerea rezultatului urmărit.

Într-o teză

subsidiară, inculpatul invocă inexistența hotărârii infracționale, susținând că

nu a intenționat să evadeze din arestul I.P.J. Iași, acționând pe fondul unei

puternice stări emoționale.

Înalta Curte constată

că susținerile și apărările formulate nu sunt întemeiate.

Și în aprecierea

Înaltei Curți, activitatea desfășurată de inculpatul în cauză constituie o

tentativă pedepsibilă la infracțiunea de evadare, modul cum a fost concepută și

pusă în executare hotărârea infracțională fiind proprie producerii rezultatului

urmărit, rezultat ce a putut fi evitat numai ca urmare a intervenției agenților

de pază, întreruperea activității infracționale având loc astfel din cauze

străine de voința inculpatului.

Conform procesului-verbal

de cercetare la fața locului, tencuiala din jurul geamului era distrusă în

partea de jos, pe o porțiune de 60 cm din 80 cm și în partea laterală dreaptă,

pe o porțiune de 25 cm din 50 cm, observându-se în respectiva zonă sistemul de

prindere încastrat în perete.

Desprinderea

tencuielii peretelui din colțul ferestrei celulei până la zidăria în care era

fixat grilajul a fost realizată de inculpat împreună cu celălalt coacuzat -

inculpatul G.I., folosind în acest scop un capăt de pat detașabil din ansamblul

mobilier, obiect metalic apt și suficient să asigure forțarea și înlăturarea

grilajului metalic cu care era prevăzută fereastra camerei de arest, cu

mențiunea esențială că respectiva fereastră era poziționată la nivelul solului,

cu ieșire spre curtea interioară a arestului și în imediata apropiere a zonei

din afara perimetrului locului de deținere.

Rezultă astfel că

instrumentele folosite nu erau în mod absolut lipsite de aptitudinea de a duce

la consumarea infracțiunii, iar prin efortul comun al celor doi inculpați și în

raport de locul situării ferestrei al cărui grilaj se urmărea fi înlăturat, era

asigurat succesul operațiunii dacă lucrătorii locului de deținere nu ar fi

observat la timp manoperele inculpaților.

De asemenea, se

reține că acțiunile celor doi inculpați au fost observate și de martorul S.N.,

în declarațiile de urmărirea penală, acesta menționând activitatea depusă de

inculpați, modul și procedeele utilizate, dar mai ales și scopul în vederea

căruia s-a acționat.

Chiar dacă în cursul

cercetării judecătorești, martorul a revenit asupra declarațiilor inițiale,

afirmând că nu a observat cele petrecute în camera de arest, schimbarea de

poziție adoptată este lipsită de consecințe juridice, având în vedere că nu

s-au indicat date și orice alte elemente care să conducă la ideea că

declarațiile inițiale erau nereale și nu servesc stabilirii adevărului în

cauză.

În aceste condiții,

susținerea inculpatului în sensul că prin acțiunile desfășurate nu ar fi

urmărit evadarea din arest constituie o simplă apărare de circumstanță, făcută

în scopul evitării răspunderii penale.

Apărarea inculpatului

conform căreia ar fi acționat pe fondul unei puternice stări emoționale este

contrazisă de durata în timp în care s-au săvârșit actele de executare,

împrejurare ce exclude inexistența reprezentării faptei și a consecințelor

sale.

Ca atare, nu poate fi

însușită critica recurentului inculpat, circumscrisă cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., instanțele stabilind, pe baza

probelor administrate, că fapta inculpatului L.N.I. întrunește elementele

constitutive ale tentativei la infracțiunea de evadare prevăzută de art. 20

rap. la art. 269 alin. (1), (2) și (4) C. pen.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul

inculpatului L.N.I. și va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N.I. împotriva Deciziei penale nr.

125 din 20 iulie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 octombrie 2010.