ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4152/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4152/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 41 din 26 mai 2010,

pronunțată de Tribunalul Călărași, au fost respinse cererile de achitare și de

schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul (prin apărător) I.M.

În baza art. 192

alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.M. la 10 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu (fapta din 20/21 noiembrie

2009).

În baza art. 20

raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) și b) și alin. (2

1

)

lit. b) și c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 10 ani închisoare,

pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de tâlhărie (fapta din 20/21

noiembrie 2009).

În baza art. 197

alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 10 ani închisoare și 5

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza art. 192

alin. (2) C. pen. același inculpat a fost condamnat la 10 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu (fapta din 22/23

noiembrie 2009).

În baza art. 211

alin. (1), alin. (2) lit. a) și b) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C.

pen. a fost condamnat același inculpat la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie (fapta din 22/23 noiembrie 2009).

În baza art. 189

alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 10 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal.

În baza art. 174 -

176 lit. d) C. pen. același inculpat a fost condamnat la 25 de ani închisoare

și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 33 - 34

C. pen. s-a dispus ca inculpatul I.M. să execute pedeapsa de 25 de ani

închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. a), b) C. pen., de la rămânerea

definitivă a sentinței și până la terminarea executării pedepsei.

Potrivit art. 350 C.

proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului și, în baza art. 88

C. pen., a fost computată prevenția, de la 25 noiembrie 2009, la zi.

S-a luat act că

părțile vătămate M.E. și C.M. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuțit (corp delict) sau 10 RON.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.641 RON către stat,

cu titlu de cheltuieli judiciare.

Tribunalul a reținut,

din actul de sesizare a instanței că, la data de 20 noiembrie 2009, în jurul

orei 21.00, inculpatul I.M. a pătruns mascat, pe ușa neasigurată, în domiciliul

părților vătămate M.E. și a concubinei acestuia B.V. unde, prin amenințare cu

un cuțit, le-a cerut celor doi să îi dea banii proveniți din pensie. Întrucât

aceștia au răspuns că nu mai au bani și că au cheltuit pensia pentru îngrijiri

medicale, inculpatul a luat-o cu forța pe victima B.V., a dus-o în altă cameră,

unde a violat-o, după care a plecat acasă.

În noaptea de 22/23

noiembrie 2009, în jurul orei 2.00, inculpatul a plecat de la domiciliul său, a

pătruns (mascat cu un ciorap din nailon), prin forțarea ușii de acces a

locuinței (asigurată prin legare cu o sârmă pe interior), în casă unde, în

ciuda deghizării, a fost recunoscut de către M.E., după care inculpatul i-a

cerut victimei B.V. să-și retragă plângerea anterioară de la poliție,

cerându-le, totodată, celor doi concubini, să îi dea banii din pensie. Părțile

vătămate i-au spus că nu mai au bani, iar acesta a luat-o pe victima B.V., a

dus-o într-o altă cameră, a revenit în camera în care se afla M.E. și, cu două

cravate din șifonierul locuinței, l-a legat de mâini și de picioare,

imobilizându-l în pat, după care l-a acoperit cu plapuma.

Inculpatul a revenit

în camera în care se afla victima B.V., unde a sugrumat-o cu o cravată luată

din locuință, iritat de faptul că victima „avusese îndrăzneala" să-l

reclame la poliție și parchet pentru viol.

După plecarea

inculpatului, partea vătămată M.E. a reușit, într-un târziu, să se elibereze, a

mers în cealaltă cameră a locuinței și a văzut-o pe concubina sa întinsă pe

podea, fără suflare, a ieșit din locuință și a povestit vecinilor ceea ce se

întâmplase.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 18 februarie 2010 și, în

ședința publică din 11 martie 2010, audiat fiind, inculpatul a recunoscut

comiterea tuturor infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, cu

precizarea că aceste fapte, comise în cursul a două nopți consecutive, au fost

săvârșite fără contribuția numitului B.D.

Administrarea probei

testimoniale, respectiv audierea martorilor B.D., V.V.C., C.C., B.N., a

configurat modalitatea de comitere a faptelor pentru care este cercetat

inculpatul, din care rezultă că I.M. este singurul autor al infracțiunilor din

nopțile de 20/21 și de 22/23 noiembrie 2009.

S-a stabilit, atât

prin actul de trimitere în judecată, cât și ca urmare a cercetării

judecătorești, că faptele inculpatului I.M. care, în noaptea de 20/21 noiembrie

2009, a pătruns mascat în domiciliul părților vătămate M.E. și B.V., i-a

amenințat cu un cuțit să-i dea banii proveniți din pensie după care, cu forța,

a dus-o pe partea vătămată B.V. într-o altă cameră, unde a întreținut cu ea

raport sexual împotriva voinței acesteia, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C.

pen., tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin.

(1), alin. (2) lit. a) și b) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen. și

viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.

Faptele inculpatului

I.M. care, în noaptea de 22/23 noiembrie 2009 a pătruns mascat în domiciliul

părților vătămate M.E. și a concubinei acestuia B.V., i-a amenințat să-i dea

banii proveniți din pensie, a imobilizat-o pe partea vătămată M.E., legându-l

cu ajutorul unor cravate găsite în locuință, după care a dus-o cu forța într-o

altă cameră pe B.V. unde a ucis-o prin ștrangulare cu ajutorul unei cravate

găsită, de asemenea, în locuință, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (2) C.

pen., tentativă la tâlhărie, prevăzute de art. 20 raportat la art. 211 alin.

(1) și alin. (2) lit. a) și b) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen.,

lipsire de libertate, prevăzute de art. 189 alin. (1) C. pen. și omor deosebit

de grav, prevăzute de art. 174 - 176 lit. d) C. pen.

Cererea apărătorul

inculpatului de achitarea acestuia pentru infracțiunile de tentativă de

tâlhărie, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost considerată ca fiind

nefondată, atât timp cât toate probele administrate în cauză, coroborate cu

însăși declarația inculpatului, atestă faptul că inculpatul a urmărit, cu

claritate, scopul activității infracționale, acela de a sustrage bani din

domiciliul celor două părți vătămate, scop în care i-a și legat cu două cravate

găsite în domiciliul acestora, astfel că intenția de comitere a infracțiunilor

cercetate rezidă tocmai din actele premergătoare pătrunderii în locuința celor

doi concubini, prin forțarea ușii de acces. De asemenea, existența intenției

transpare și din repetabilitatea aceleiași activități infracționale, la scurt

timp după ce, în prima noapte, părțile vătămate i-au refuzat solicitarea de

remitere a vreunei sume de bani din pensie, scenariul din a doua noapte fiind,

relativ identic, cu cel din noaptea de 22/23 noiembrie 2009.

Prin urmare, atât

timp cât probele au configurat scopul principal al pătrunderii în domiciliul

celor doi concubini, cel de sustragere de bani (este de remarcat că singura

constantă infracțională din cele două nopți este tentativa de tâlhărie), este

fără dubiu că încadrarea juridică dată infracțiunii de omor este corectă și

judicioasă, rămânând fără relevanță, asupra menționatei încadrări juridice,

împrejurarea că victima B.V. făcuse un denunț împotriva inculpatului, în care

îl reclamase pe acesta pentru comiterea infracțiunii de viol. De altfel, a mai

arătat prima instanță că este surprinzătoare solicitarea apărătorului

inculpatului de schimbare a încadrării juridice în art. 175 lit. b) sau h) C.

pen., de vreme ce, lipsind intenția, nici aceste texte de lege nu s-ar putea

aplica situației penale a inculpatului, acestor circumstanțe agravante

fiindu-le proprii, ca o condiție specifică de existență, intenția materializată

în acte premergătoare și interesul material.

La individualizarea

pedepsei, prima instanță a avut în vedere, pe lângă gravitatea extremă a

faptelor cercetate, împrejurarea că I.M. prezintă tulburări de personalitate de

tip antisocial și, de asemenea, este infractor primar și s-a dovedit sincer și

cooperant în ambele faze procesuale, considerente pentru care s-a respins

cererea reprezentantei Ministerului Public de aplicare a detențiunii pe viață.

Prima instanță a concluzionat în sensul că pedeapsa de 25 de ani închisoare și

cea de interzicere a unor drepturi pe o durată de 10 ani sunt în măsură să

realizeze scopul punitiv și educativ al respectivei pedepse.

Împotriva acestor

hotărâri au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

Călărași și inculpatul I.M.

În motivele de apel

scrise ale Ministerului Public s-a susținut faptul că pedeapsa rezultantă

aplicată nu reflectă gradul de periculozitate ridicat a infracțiunilor și

inculpatului, solicitând, în consecință, aplicarea detențiunii pe viață pentru

infracțiunea de omor deosebit de grav.

Oral, în ședința

publică din 17 august 2010, Ministerul Public a extins motivele de apel,

solicitând interzicerea ca pedeapsă complementară și accesorie și a dreptului

prevăzut de art. 64 lit. a) teza I, respectiv a dreptului de a alege, precum și

schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii tentativei la infracțiunea

de tâlhărie și a elementului circumstanțial prevăzut de art. 189 alin. (2) teza

a III-a C. pen., datorită faptului că inculpatul a avut asupra sa un cuțit în

contextul desfășurării activității ilicit-penale, în data de 22/23 septembrie

2009.

Inculpatul a

solicitat reindividualizarea pedepselor în sensul reducerii acestora, apreciind

tratamentul sancționator ca fiind prea sever. Curtea de Apel București, Decizia

penală nr. 186/A din 24 august 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 646/116/2010 a

dispus următoarele:

A admis apelul

declarat de Ministerul Public.

A desființat, în parte,

sentința penală și, în fond rejudecând:

În baza art. 174 -

176 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.M. la detenție pe viață și 10

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. a), b) C.

pen., pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor deosebit de grav.

În baza art. 20

raportat la 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) și b) și alin. (2

1

)

lit. b) și c) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 10 ani închisoare

pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de tâlhărie (fapta din 22/23

noiembrie 2009).

În baza art. 189

alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 10 ani închisoare pentru

săvârșirea unei infracțiuni de lipsire de libertate.

În baza art. 33 - 34

lit. a) C. pen. inculpatul I.M. va executa pedeapsa detențiunii pe viață și 10

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea

art. 71 și 64 lit. a) și lit. b) C. pen., pe lângă fiecare pedeapsă principală

și rezultantă.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

A respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat.

Menține starea de

arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. și 381 C. proc. pen., deduce

prevenția, de la 25 noiembrie 2009, la zi.

În baza art. 192

alin. (2), (3) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON

către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezintă

onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a hotărî

astfel a reținut următoarele considerente:

Instanța de fond în

urma unei coroborate și riguroase analize a ansamblului probator, a reținut

corect situația de fapt, dar și întrunirea condițiilor tragerii la răspundere

penală a inculpatului.

Astfel, declarația de

recunoaștere a inculpatului I.M. s-a coroborat cu declarația martorilor B.D.,

V.C., C.V., B.N. și cu declarația părții vătămate M.E.

În cursul judecății

în primă instanță s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică care a

atestat faptul că inculpatul I.M. prezintă diagnosticul „tulburare de

personalitate de tip antisocial, însă păstrează capacitatea psihică de

apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale și are

discernământul păstrat în raport cu acestea".

Ansamblul

probatoriilor administrate au condus la concluzia că inculpatul este autorul

infracțiunilor ce fac obiectul prezentei cauze, dovedind, de asemenea,

vinovăția acestuia.

În ceea ce privește

încadrarea juridică se constată că probatoriile administrate demonstrează

faptul că infracțiunea de lipsire de libertate a fost comisă de inculpat în

noaptea de 22/23 septembrie 2009, în formă agravată, inculpatul având asupra sa

un cuțit. Conform declarațiilor date de partea vătămată M.E., în cursul

judecății, în noaptea de 22/23 septembrie 2009, inculpatul a pătruns în

domiciliul său în jurul orelor 1.30, partea vătămată observând că acesta avea

în mână un cuțit.

De asemenea, partea

vătămată a arătat că din camera victimelor inculpatul a mai luat de pe masă un

cuțit cu mâner de lemn cu care i-a amenințat cu moartea.

Partea vătămată a

subliniat că l-a recunoscut fără dubiu pe vecinul său, I.M., deoarece îl

cunoaște bine de când acesta era copil și, în plus, inculpatul în timpul

agresiunilor și-a ridicat ciorapul ce-i acoperea fața.

Partea vătămată M.E.

a arătat, în cursul urmăririi penale, faptul că infracțiunile săvârșite

anterior, împotriva sa și a numitei B.V., ce nu fac însă obiectul prezentei

cauze, au presupus, din perspectiva modului de concepere și operare, de

asemenea, utilizarea unui cuțit.

Declarația

inculpatului în sensul că nu a folosit un cuțit la săvârșirea infracțiunilor

din noaptea de 22/23 noiembrie 2009 este apreciată ca fiind nereală, urmând a

fi îndepărtată pe motiv că aceasta nu se coroborează cu declarația părții

vătămate și cu celelalte date furnizate de ansamblul probator. Astfel, instanța

reține un „modus operandi" specific și constant, deoarece anterior,

inclusiv în noaptea de 20/21 noiembrie 2009, inculpatul a agresat-o pe victima

B.V. și i-a produs plăgi la nivelul mâinii stângi cu un obiect

tăietor-înțepător, posibil cuțit, astfel cum atestă expertiza medico-legală.

Ca urmare, în temeiul

art. 334 C. proc. pen., pentru infracțiunea din 22/23 noiembrie 2007 de lipsire

de libertate, Curtea urmează să schimbe încadrarea juridică din forma simplă în

forma agravată, respectiv din art. 189 alin. (1) C. pen. în art. 189 alin. (2)

teza a III-a C. pen.

În ceea ce privește

infracțiunea de tâlhărie săvârșită în aceeași noapte, se constată că în actul

de sesizare s-a reținut forma tentată, la fel ca și în considerentele sentinței

penale, fără ca prima instanță să facă aplicarea art. 334 C. proc. pen.

Deși aspectele

relatate pot conduce la ideea unei erori materiale, față de faptul că acest

aspect constituie motiv distinct de apel, Curtea va proceda la rejudecare,

procedând la individualizarea pedepsei pentru această infracțiune rămasă în

forma tentativei.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea apreciază că ansamblul

criteriilor enumerate de art. 72 C. pen. au fost riguros analizate de prima

instanță, însă s-a pus accentul în mod nejustificat pe anumite circumstanțe

personale: conduita sinceră în fața organelor judiciare, lipsa antecedentelor

penale și tulburarea de personalitate de tip antisocial determinată în urma

efectuării expertizei psihiatrice.

În legătură cu

infracțiunea de omor deosebit de grav, prima instanță a reținut faptul că

starea de sănătate atestată de expertiza psihiatrică, lipsa antecedentelor

penale și conduita sinceră în faza cercetării judecătorești, au susținut și

impus alegerea pedepsei cu închisoarea și înlăturarea cererii acuzării de

orientare către detențiunea pe viață.

Curtea de Apel

București a apreciat că circumstanțele personale enumerate de prima instanță nu

sunt suficiente pentru a conduce la individualizarea pedepsei în limitele

stabilite, în contextul elementelor ce circumstanțiază gradul extrem de ridicat

de periculozitate al faptelor și făptuitorului.

La aprecierea

periculozității sporite, Curtea a avut în vedere perseverența infracțională,

respectiv multitudinea și frecvența infracțiunilor îndreptate împotriva acelorași

victime, aspect ce a condus la terorizarea victimelor, respectiv la inducerea

unei stări de temere extreme. Este de susținut acest lucru în contextul în care

infracțiunile de violență erau săvârșite în domiciliul victimelor, pe timp de

noapte și în mod repetat. În acest context, numărul acțiunilor violente

îndreptate împotriva părților vătămate în datele de 20/21 și 22/23 septembrie

2009, ca și cele anterioare ce nu fac obiectul prezentei cauze, însă sunt

menționate în actul de sesizare, susțin concluzia gradului extrem de ridicat de

periculozitate al faptelor și făptuitorului și demonstrează, deopotrivă, o

regretabilă ineficientă a organelor judiciare.

Prin rechizitoriul

întocmit în Dosarul nr. 2948/P/2009, al Ministerului Public, Parchetul de pe lângă

Judecătoria Călărași a fost trimis în judecată inculpatul l.M., pentru

săvârșirea unor infracțiuni de violare de domiciliu și viol, îndreptate

împotriva acelorași părți vătămate și săvârșite în noaptea de 15/16 septembrie

2009, cu 4 zile înaintea faptelor ce fac obiectul prezentului dosar. Nu este de

neglijat faptul că organele judiciare cunoșteau sau ar fi trebuit să cunoască

periculozitatea inculpatului deoarece mai fusese cercetat pentru infracțiuni

săvârșite pe raza aceleiași comune, ce, presupuneau, ca mod de operare,

pătrunderea în domiciliile părților vătămate.

Astfel, prin

rechizitoriul întocmit în Dosarul nr. 2950/P/2008, al Ministerului Public,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, a fost trimis în judecată

inculpatul l.M., pentru săvârșirea unor infracțiuni de violare de domiciliu și

furt calificat pe raza comunei Unirea, în noaptea de 1/2 octombrie 2008, și,de

asemenea, pentru infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului se mai

dispusese anterior, în Dosarul nr. 1406/P/2008, scoaterea de sub urmărire

penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Ca un aspect ce

circumstanțiază periculozitatea sporită a inculpatului, este faptul că la data

de 22 septembrie 2009, inculpatul a fost audiat de organele judiciare pentru

săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și viol comise împotriva

acelorași părți vătămate, în Dosarul nr. 2948/P/2009, instrumentat de poliția

Municipiului Călărași. Conform susținerilor sale din cuprinsul aceleiași

declarații, ulterior audierii, în jurul orelor 18.00, și înainte de a se

deplasa în domiciliul victimelor, aspect ce a culminat cu uciderea numitei

B.V., a consumat băuturi alcoolice.

Nu sunt de neglijat

nici circumstanțele reale ce se referă la locul și timpul săvârșirii faptelor,

în domiciliul victimelor, pe timp de noapte, sau pluralitatea de părți vătămate

ori criteriile ce particularizează persoana acestora din urmă, vârsta relativ

înaintată, ce sugerează o anumită vulnerabilitate din perspectiva

posibilităților limitate de autoprotejare împotriva unui infractor tânăr și a

infracțiunilor de violență.

Toate acestea sunt

elemente ce justifică reținerea unei periculozități sporite a faptelor și

inculpatului

Ca urmare, Curtea a

apreciat că se impune alegerea detențiunii pe viață, aceasta fiind sancțiunea

riguroasă față de gravitatea faptelor și făptuitorului.

În ceea ce privește

tentativa la infracțiunea de tâlhărie și infracțiunea de lipsire de libertate,

pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, la individualizarea

judiciară a pedepselor s-a avut în vedere: modul de operare, locul și timpul

săvârșirii faptelor, perseverența infracțională, apreciindu-se că pedepse

orientate către maximul special, sunt apte să asigure scopul sancțiunii.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepselor pentru infracțiunile de viol, tâlhărie

în forma tentativei și violare de domiciliu, Curtea a apreciat că prima

instanță a realizat o apreciere judicioasă, astfel că s-au menținut

cuantumurile stabilite de către aceasta.

În ceea ce privește conținutul

pedepselor accesorii și complementare.

Curtea a apreciat că

multitudinea infracțiunilor săvârșite, violența extremă de care inculpatul a

dat dovadă, perseverența în obținerea scopului infracțional, urmările produse,

justifică interzicerea dreptului electoral prevăzut de art. 64 lit. a) teza I

C. pen., respectiv dreptul de a alege, ca pedeapsă accesorie și complementară.

În cazul pedepsei

complementare, durata acesteia se va determina având în vedere dispozițiile

art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., pentru perioada maximă de 10 ani.

În temeiul art. 33

lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., în urma contopirii pedepselor aplicate în

apel și cele menținute și aplicate de instanța de fond, inculpatul va executa

pedeapsa cea mai grea, respectiv detențiunea pe viață.

În conformitate cu

art. 55

1

C. pen. inculpatul va putea fi liberat condiționat după

executarea a 20 de ani detenție dacă dă dovezi temeinice de disciplină,

îndreptare și stăruință în muncă.

Ca urmare, în temeiul

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de

Ministerul Public, a desființat sentința penală, procedând la rejudecare în

sensul menționat anterior.

În temeiul art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de

inculpat ce vizează reducerea cuantumului pedepselor aplicate de prima

instanță.

În baza art. 381 C.

proc. pen. și art. 88 C. pen., din sancțiunea aplicată se va deduce durata

prevenției executate de la 25 noiembrie 2009 la zi.

În baza art. 350 C.

proc. pen., art. 300

2

și art. 160

b

C. proc. pen. și art.

5 parag.. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, constatând că se mențin temeiurile avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive și intervenția unei condamnări în primă

instanță, Curtea va menține starea de arest.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., împotriva Deciziei penale nr.

186/A din 24 august 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 646/116/2010 a declarat

recurs inculpatul I.M. criticând decizia pronunțată de instanța de apel pentru

greșita individualizare a pedepsei detențiunii pe viață pentru săvârșirea

infracțiunii de omor deosebit de grav, fapta prevăzută de art. 174 - 176 lit.

d) C. pen. (fapta din 22/23 noiembrie 2009).

Examinând hotărârea

atacată atât prin prisma criticilor formulate, în scris, și susținute în cursul

dezbaterilor în fața instanței de recurs cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul declarat de inculpatul I.M. este fondat.

Va casa decizia penală pronunțată de instanța de

apel și în parte Sentința penală nr. 41 din 26 mai 2010 pronunțată de

Tribunalul Călărași, secția penală, numai în ceea ce privește greșita încadrare

juridică dată faptei prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., pentru

următoarele considerente:

Dispozițiile art. 189

alin. (1) C. pen. incriminează infracțiunea de lipsire de libertate în mod

ilegal.

Dispozițiile art. 189

alin. (2) C. pen. incriminează infracțiunea de lipsire de libertate în mod

ilegal în formă agravată stabilind, printre altele, cazul în care fapta este

săvârșită de o persoană înarmată.

Înalta Curte constată

că sunt îndeplinite cerințele pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

dispozițiile art. 189 alin. (2) C. pen., elementul material al laturii

obiective realizându-se prin acțiunea inculpatului de a lipsi de libertate

părțile vătămate M.E. și B.V., prin amenințare cu un cuțit acțiune care s-a realizat

în contextul aceleiași forme agravate și consumându-se la momentul amenințării

părților vătămate în cadrul rezoluției infracționale de lipsire de libertate

atât la data de 20 noiembrie 2009 cât și la data de 22 noiembrie 2009.

Or în cauză de față,

din declarațiile date de partea vătămată M.E. în data de 23 noiembrie 2009,

acesta a arătat că inculpatul a pătruns în locuința sa fiind amenințat atât în

data de 20 noiembrie 2009 cât și în data de 22 noiembrie 2009 cu un cuțit.

Acesta a mai precizat

că la data de 20 noiembrie 2009, concubina sa B.V. i-a rupt cuțitul

inculpatului, motiv pentru care acesta l-a abandonat în locuința părților

vătămate iar victima l-a aruncat în cenușar, cuțit ce a fost ridicat de la fața

locului încheindu-se procesul-verbal de cercetare la fața locului la data de 23

noiembrie 2009.

Inculpatul I.M. nu a

recunoscut că a amenințat victimele cu un cuțit cu care venise înarmat la data

de 20 noiembrie 2009, în declarațiile date în faza de urmărire penală, însă

instanța de recurs constată că declarațiile inculpatului deși în mare parte se

coroborează cu declarațiile părții vătămate M.E., nu se poate reține că sunt

reale cu privire la acest aspect întrucât cuțitul pe care partea vătămată l-a

indicat în declarațiile date a fost găsit de organele judiciare și ridicat de

la fața locului.

Instanța de recurs

constată că dreptul de liber acces la demnitate și integritate de care se

bucură o persoană nu este absolut ci se pretează la limitări deoarece prin

însăși legislația promovată actual, legiuitorul intern și internațional a impus

o reglementare din partea statului cu privire la această îngrădire, limitare

care în speța de față a fost încălcată de către inculpat, cu atât mai mult cu

cât nu numai că prin această încălcare inculpatul I.M. nu a avut un scop

legitim și licit, existând totodată un raport nerezonabil de proporționalitate

între mijloacele folosite, respectiv instrumentele de care s-a folosit

inculpatul și scopul urmărit, acela de a tâlhări părțile vătămate, acțiunea

atrăgând, fără îndoială, constatarea agravantă a faptei săvârșite.

Instanța de recurs

constată de asemenea că instanța de fond în mod corect, ca urmare a

individualizării pedepsei inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor

deosebit de grav, a reținut în sarcina inculpatului pedeapsa de 25 de ani

închisoare.

Într-adevăr fapta de

omor calificat săvârșită de către inculpat reflectă o atitudine a infractorului

cu un grad de periculozitate ridicat însă în raport de împrejurarea că

inculpatul a ajutat la aflarea adevărului săvârșirii faptelor, înlesnind

descoperirea modului de săvârșire a faptelor și declarând într-o mare măsură în

mod detaliat modul săvârșirii tuturor faptelor, prin declarațiile date care se

coroborează cu cele ale părții vătămate, împrejurarea că nu a mai săvârșit

fapte penale, recunoscând faptele comise, instanța de recurs constată că

instanța de apel greșit a aplicat inculpatului pedeapsa detențiunii pe viață

pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, constatând, totodată, că

reeducarea inculpatului poate avea loc prin aplicarea pedepsei de 25 de ani

închisoare așa cum corect a stabilit instanța de fond.

Totodată aplicarea

interdicției totale și absolute a exercitării dreptului la libertate a

inculpatului, prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare, în prezenta cauză

chiar în condițiile legii, condamnare reținută prin sancțiunea aplicării unei

pedepse a detențiunii pe viață, fără a lua în considerare circumstanțele reale

și personale ale inculpatului, nu se poate răspunde unei cerințe primordiale referitoare

la reintegrarea inculpatului într-un cadru social adecvat a corectării sale

comportamentale și prin urmare, nu poate urmări un scop legitim cum este

sprijinul persoanelor care au săvârșit acte penale și de a nu mai săvârși acte

penale și de a determina protecția și consolidarea caracterului moral al

acestuia prin corectarea sa.

Pentru aceste

considerente Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de

inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 186/A din 24 august 2010 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, în Dosarul nr. 646/116/2010.

Va casa decizia

atacată și în parte Sentința penală nr. 41 din 26 mai 2010 pronunțată de

Tribunalul Călărași, secția penală, numai în ceea ce privește greșita încadrare

juridică dată faptei prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. și, în rejudecare:

Va descontopi

pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente de:

- 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. (fapta

din 20/21 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art.

211 alin. (1), (2) lit. a) și b) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen.

(fapta din 20/21 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare

și 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1)

C. pen. (fapta din 20/21 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. (fapta

din 22/23 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit.

a) și b) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen. (fapta din 22/23

noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. (fapta

din 22/23 noiembrie 2009);

- 25 ani închisoare

și 10 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev.

de art. 174 - 176 lit. d) C. pen. (fapta din 22/23 noiembrie 2009).

În baza art. 334 C.

proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de lipsire

de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. în

infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., text de lege în baza

căruia va condamna inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare (fapta din 22/23

noiembrie 2009).

Va menține pedeapsa

de 10 ani închisoare aplicată de instanța de fond pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), alin.

(2) lit. a) și b) C. pen. și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen. (fapta

din 22/23 noiembrie 2009).

În baza art. 33 lit.

a) - art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. va contopi pedepsele de mai sus

cu celelalte pedepse aplicate prin sentința penală recurată și va dispune ca

inculpatul l.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare și 10 ani

pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

Va menține celelalte

dispoziții ale sentinței penale recurate.

Va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la

25 noiembrie 2009 la 22 noiembrie 2010.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat l.M., în sumă de

200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul l.M. împotriva Deciziei penale nr. 186/A din 24 august

2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, în Dosarul nr. 646/116/2010.

Casează decizia

atacată și în parte Sentința penală nr.41 din 26 mai 2010 pronunțată de

Tribunalul Călărași, secția penală, numai în ceea ce privește greșita încadrare

juridică dată faptei prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. și, în rejudecare:

Descontopește

pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. și repune în individualitatea lor pedepsele componente de:

- 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. (fapta

din 20/21 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art.

211 alin. (1), (2) lit. a) și b) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen.

(fapta din 20/21 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare

și 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1)

C. pen. (fapta din 20/21 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. (fapta

din 22/23 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit.

a) și b) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen. (fapta din 22/23

noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. (fapta

din 22/23 noiembrie 2009);

- 25 ani închisoare

și 10 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev.de

art. 174 - 176 lit. d) C. pen. (fapta din 22/23 noiembrie 2009).

În baza art. 334 C.

proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de lipsire de

libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă

inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare (fapta din 22/23 noiembrie 2009).

Menține pedeapsa de

10 ani închisoare aplicată de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a)

și b) C. pen. și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen. (fapta din 22/23

noiembrie 2009).

În baza art. 33 lit.

a) - art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. contopește pedepsele de mai sus

cu celelalte pedepse aplicate prin sentința penală recurată și dispune ca

inculpatul l.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare și 10 ani

pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței penale recurate.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 25

noiembrie 2009 la 22 noiembrie 2010.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat l.M., în sumă de

200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 noiembrie 2010.