ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5675/2010

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC T. SRL

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.R.Tv, obligarea acesteia la plata prejudiciului

efectiv și a beneficiului nerealizat, urmare a antrenării răspunderii civile delictuale

a acesteia din urmă, astfel:

- obligarea la plata sumei

de 779.249,24 RON, reprezentând cheltuielile realizate de reclamantă pentru preproducția,

producția, postproducția și lichidarea seriei a II-a a serialului „La Urgență”;

- actualizarea creanței

susmenționate cu indicele de depreciere prin inflație a prejudiciului efectiv suferit,

precum și obligarea la plata dobânzii legale aferente;

- obligarea la plata profitului

nerealizat pentru întreaga producție, în procent de 8%;

- plata sumei de 42.760

RON reprezentând prejudiciu de imagine, raportat la notorietatea casei de producție

și față de toată echipa angajată în realizarea producției care a renunțat la alte

contracte pentru a onora contractul cu reclamanta în scopul realizării seriei a

II-a a serialului, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul din 02 mai 2006 având ca

obiect producerea de către reclamantă a unui serial de televiziune intitulat „La

Urgență” cuprinzând o serie de 15 episoade și, de asemenea, cesionarea în exclusivitate

de către reclamantă către pârâtă a tuturor drepturilor patrimoniale de autor și/sau

conexe privind programul comandat și a mărcii constând în titlul programului.

Prin sentința civilă

nr. 8901 din 05 iunie 2009, Tribunalul București, secția VI-a comercială, a admis

excepția necompetenței materiale și, în consecință, a dispus declinarea competenței

în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța comercială a reținut că pretinsul contract semnat între cele două

părți este un contract de servicii, astfel cum este definit de O.U.G. nr. 34/2006,

dreptul comun în materia achizițiilor publice și faptul că vin în conflict interesul

privat al comerciantului de a obține profit și interesul public pe care îl urmărește

autoritatea contractantă, conflict rezolvat de Legea contenciosului administrativ

în favoarea interesului public, art. 8 alin. (3) din lege prevăzând că la soluționarea

litigiilor născute din contractele administrative se are în vedere regula după care

principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului

public.

Învestită cu soluționarea

cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin sentința civilă nr. 386 din 20 ianuarie 2010, a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta

SC T. SRL în contradictoriu cu pârâta S.R.Tv și a cererii de chemare în garanție

formulate de pârâtă în contradictoriu cu chemații în garanție G.F.T. și R.H., în

favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

de drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că fapta ilicită invocată de reclamantă

nu constituie nici emiterea unui act administrativ nelegal, nici nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri și cu atât mai puțin refuzul nejustificat de a rezolva

o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ci solicitarea de continuare

a producției seriei a II-a a serialului, pe fondul asigurărilor date reclamantei

de către angajații pârâtei în sensul certitudinii încheierii contractului.

Așadar, instanța de apel

a apreciat că soluționarea prezentei acțiuni în răspundere civilă delictuală nu

intră în sfera jurisdicției administrative, fiind aplicabilă norma generală în materia

competenței, reprezentată de art. 1 pct. 1 C. proc. civ., care consacră judecătoria

ca instanță cu plenitudine de competență în materie civilă, constatând astfel că

nu sunt incidente prevederile art. 56 C. com., nefiind în prezența unei răspunderi

derivând dintr-un act juridic.

în cauză

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs reclamanta SC T. SRL București, invocând prevederile art. 2 C.

proc. civ. și pârâta S.R.Tv, invocând dispozițiile art. 3 C. proc. civ. și ale Legii

nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă SC

T. SRL București a arătat, în motivarea căii de atac, că în raport de valoarea obiectului

dedus judecății, potrivit art. 2 C. proc. civ., instanța competentă material să

soluționeze cauza este Tribunalul București, indiferent dacă litigiul are caracter

civil sau comercial, și nu instanța de drept comun, cum a apreciat Curtea de apel.

Recurenta-pârâtă S.R.Tv

a susținut, în motivele de recurs, că în mod greșit instanța de apel a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei. În raport de obiectul

cauzei și de calitatea părților, a apreciat că sunt incidente prevederile art. 10

alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 3 pct.

1 C. proc. civ., competența de soluționare a pricinii revenind astfel Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar în subsidiar

Tribunalului București, secția civilă.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

motivelor de recurs invocate

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursurile sunt fondate.

Obiectul dedus judecății

îl constituie obligarea pârâtei la plata prejudiciului efectiv și a beneficiului

nerealizat, ca urmare a antrenării răspunderii civile delictuale a acesteia, constând

în cheltuielile realizate de către reclamantă cu preproducția, producția, postproducția

și lichidarea seriei a II-a a serialului, deprecierea prin inflație a prejudiciului

efectiv suferit, profitul nerealizat pentru întreaga producție în cuantum de 8%,

paguba cauzată de absența disponibilităților financiare rezultate din neplata creanței

și prejudiciul de imagine, indicându-se drept temei prevederile art. 998, 999, 1073,

1075 și 1088 C. civ.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca „activitatea

de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit

legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate

publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a

unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul

legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept

sau la un interes legitim.”

Raportat la aceste dispoziții

legale și la situația de fapt, instanța de control judiciar constată că în mod corect

Curtea de apel a reținut că, în speță, nu se atacă niciun act administrativ de autoritate,

sau nesoluționarea în termenul legal a unei cereri de către o autoritate publică,

ori refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite

operațiuni administrative necesare pentru executarea sau protejarea dreptului sau

interesului legitim al reclamantei.

Prin urmare, constată

că raportul juridic dedus judecății are natură civilă, prin acțiunea formulată reclamanta

solicitând plata unor despăgubiri cu caracter civil, în temeiul art. 998, 999 C.

civ., or, o acțiune în pretenții nu poate fi încadrată în sfera contenciosului administrativ,

însă, dat fiind cuantumul pretențiilor solicitate, competența de soluționare a pricinii

revine Tribunalului și nu Judecătoriei.

Având în vedere faptul

că reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al

autorității administrative, sau refuzul soluționării în termen legal a unei cereri,

Înalta Curte constată că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1),

art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) și i), art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, care să atragă competența instanței de contencios administrativ.

Înalta Curte constată

astfel că obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie unei acțiuni în

despăgubiri de drept comun care, în raport de valoarea obiectului în litigiu, ce

depășește suma de 500.000 RON, atrage competența Tribunalului, ca primă instanță,

potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul,

va modifica sentința atacată, în sensul că va declina competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, menținând celelalte

dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de SC. T.

SRL București și S.R.Tv împotriva sentinței nr. 386 din 20 ianuarie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția civilă.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2010.