ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3709/2009

Deliberând asupra

recursului penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 87 din 18 iunie

2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de petenta T.E. împotriva Rezoluției nr. 21/P/2009 din 31 martie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținând rezoluția atacată.

Petenta a fost

obligată să plătească 10 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rezoluția din 31

martie 2009, dată de procuror în Dosarul nr. 21/P/2009 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în

temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped. de art. 246 C. pen. față

de magistratul F.E.

Pentru a dispune

astfel, procurorul a reținut următoarele:

În cauză au fost

efectuate acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de mai sus, urmare plângerii formulată de către persoana vătămată

T.E. din Ocna Mureș, jud. Alba, prin care se menționează că:

În mod abuziv,

procurorul a intervenit în vederea soluționării de o anumită manieră a

Dosarului nr. 2417/2003 având ca obiect cererea formulată de către Parchetul de

pe lângă Judecătoria Aiud pentru declararea ca fiind fals a înscrisului sub

semnătură privată „antecontract de vânzare-cumpărare”, menționat ca fiind

încheiat la data de 8 noiembrie 1960 și care a fost constatat printr-o

expertiză a scrisului ca fiind întocmit în fals, acțiunea fiind respinsă prin

constatarea lipsei calității procesuale a Parchetului.

Din conținutul

materialului probator administrat în dosarul cauzei, a rezultat că urmărirea

penală nu poate fi începută împotriva făptuitorului, pentru săvârșirea de către

acesta a infracțiunii prev. de art. 246 din C. pen., fiind incidente sub aspect

procesual dispozițiile art. 10 lit. a) din C. proc. pen., deoarece:

a) Din niciunul din

actele premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză și nici din cele

menționate de către persoana vătămată prin conținutul plângerilor formulate, nu

rezultă vreun element care să conducă la concluzia că primul procuror al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a intervenit de vreo anumită manieră în

soluționarea de către instanțele de judecată a cauzei care a format inițial

obiectul Dosarului nr. 2417/2003 a Judecătoriei Aiud, jud. Alba;

b) Persoana vătămată

din prezenta cauză argumentează plângerea pe baza unor simple presupuneri

nesusținute de vreun argument probator verosimil și posibil de verificat prin

efectuarea unor acte de cercetare penală.

Împotriva rezoluției

procurorului a formulat plângere petenta, iar în temeiul art. 278 C. proc.

pen., plângerea a fost soluționată de Procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dispunându-se respingerea plângerii contra

rezoluției procurorului, constatându-se următoarele:

Din actele

premergătoare efectuate rezultă că F.E. nu a influențat în vreun fel modul

derulare a proceselor în care are interes persoana vătămată.

Nu există date, informații,

indicii, dovezi din care să rezulte că magistratul a efectuat vreun act

interzis sau nepotrivit în raport cu problematica juridică ce privește pe T.E.

Argumentele de fapt

și de drept invocate de persoana vătămată în legătură cu justețea cauzelor în

care are interes nu pot fi reexaminate, de către un alt procuror, în cadrul

unei anchete desfășurate la solicitarea explicită a acesteia; ele pot fi

invocate doar prin exercițiul căilor de atac ordinare sau extraordinare pe care

le prevede legea corespunzător fiecărei cauze în parte în care se invocă

drepturile ce le pretind părțile.

Nemulțumită și de

soluția procurorului general, petenta T.E. s-a adresat cu plângere, în

condițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanței de judecată competentă

să judece infracțiunea reclamată, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, care a

pronunțat hotărârea atacată cu prezentul recurs.

Prima instanță a

reținut că, din actele premergătoare efectuate nu rezultă că procurorul F.E. a

influențat derularea proceselor în care petenta este parte vătămată, iar

nemulțumirile petentei față de soluțiile instanțelor pot fi expuse în cadrul

căilor de atac stabilite de lege.

Constatarea

inexistenței unei acțiuni a procurorului, materializată în influențarea unor

procese în derulare, în care parte vătămată este petentă exclude imputarea ei

și are ca principală consecință împiedicarea punerii în mișcare a acțiunii

penale.

În mod corect,

procurorul a constatat existența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat recurs petenta T.E., care prin motivele

de recurs invocate a reiterat, practic, motivele din plângerea penală prin care

solicită tragerea la răspundere penală a magistratului F.E.

Examinând hotărârea

atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, recursul formulat nu este

fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.

Astfel, pentru a se

putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiții:

Prima condiție constă

în existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, date obținute, fie din

sesizarea făcută, fie din actele premergătoare efectuate ulterior sesizării.

Cea de-a doua

condiție necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 C. proc.

pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale, prev. de art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prev. la

art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen.

Intervenția oricărui

caz poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze

instituția neînceperii urmăririi penale.

În cauză, în urma

sesizării și a actelor premergătoare efectuate a rezultat incidența cazului din

art. 10 lit. a) C. proc. pen., stabilindu-se că infracțiunea prev. de art. 246

C. pen., nu există.

Pentru existența

infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. este necesar ca inacțiunea sau acțiunea

prin care s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale unei persoane să fie

săvârșită cu vinovăție, iar forma de vinovăție cerută este intenția. Aceasta

înseamnă că făptuitorul, cu voință, a efectuat acțiunea sa ori a rămas în

pasivitate, a prevăzut că prin săvârșirea acelei acțiuni sau inacțiuni se

cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane și a urmărit acest

rezultat (intenție directă) sau a acceptat producerea lui (intenție indirectă).

Raportând conținutul

infracțiunii la activitățile desfășurate de magistratul F.E., rezultă că acesta

a efectuat activități și acte în virtutea dreptului cu care a fost învestit în

funcția de procuror cu respectarea atribuțiilor de serviciu.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat niciun element care să conducă

la concluzia că intimatul a intervenit în soluționarea, de către instanțele de

judecată, a cauzelor în care petenta a figurat ca parte, cum aceasta a

susținut, astfel că nu există indicii din care să rezulte comiterea vreunei

infracțiuni, deci nici a celei sub aspectul căreia s-au efectuat verificări.

Înalta Curte constată

că, practic, petenta, prin formularea unei plângeri penale împotriva

magistratului care a instrumentat un dosar în care aceasta era parte, încearcă

să obțină reformarea hotărârilor judecătorești, care nu i-au fost favorabile.

Dacă s-ar admite că

împotriva persoanei care a pronunțat soluțiile care au nemulțumit părțile, se

pot face plângeri penale, fără ca acestea să comită vreo faptă penală, ar

însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este

inadmisibil.

Cum din actele

premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legii

în activitatea magistratului reclamat, rezultă, pe cale de consecință că

soluția de neurmărire penală dată de Parchet față de acesta este legală și

temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petenta T.E.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara T.E. împotriva Sentinței penale nr.

87 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 20 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 10 noiembrie 2009.