ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3709/2009

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 87 din 18 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta T.E. împotriva Rezoluției nr. 21/P/2009 din 31 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținând rezoluția atacată. Petenta a fost obligată să plătească 10 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rezoluția din 31 martie 2009, dată de procuror în Dosarul nr. 21/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped. de art. 246 C. pen. față de magistratul F.E. Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut următoarele: În cauză au fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mai sus, urmare plângerii formulată de către persoana vătămată T.E. din Ocna Mureș, jud. Alba, prin care se menționează că: În mod abuziv, procurorul a intervenit în vederea soluționării de o anumită manieră a Dosarului nr. 2417/2003 având ca obiect cererea formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud pentru declararea ca fiind fals a înscrisului sub semnătură privată „antecontract de vânzare-cumpărare”, menționat ca fiind încheiat la data de 8 noiembrie 1960 și care a fost constatat printr-o expertiză a scrisului ca fiind întocmit în fals, acțiunea fiind respinsă prin constatarea lipsei calității procesuale a Parchetului.

Din conținutul materialului probator administrat în dosarul cauzei, a rezultat că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva făptuitorului, pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii prev. de art. 246 din C. pen., fiind incidente sub aspect procesual dispozițiile art. 10 lit. a) din C. proc.

pen., deoarece: a) Din niciunul din actele premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză și nici din cele menționate de către persoana vătămată prin conținutul plângerilor formulate, nu rezultă vreun element care să conducă la concluzia că primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a intervenit de vreo anumită manieră în soluționarea de către instanțele de judecată a cauzei care a format inițial obiectul Dosarului nr. 2417/2003 a Judecătoriei Aiud, jud. Alba; b) Persoana vătămată din prezenta cauză argumentează plângerea pe baza unor simple presupuneri nesusținute de vreun argument probator verosimil și posibil de verificat prin efectuarea unor acte de cercetare penală. Împotriva rezoluției procurorului a formulat plângere petenta, iar în temeiul art. 278 C. proc.

pen., plângerea a fost soluționată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dispunându-se respingerea plângerii contra rezoluției procurorului, constatându-se următoarele: Din actele premergătoare efectuate rezultă că F.E. nu a influențat în vreun fel modul derulare a proceselor în care are interes persoana vătămată. Nu există date, informații, indicii, dovezi din care să rezulte că magistratul a efectuat vreun act interzis sau nepotrivit în raport cu problematica juridică ce privește pe T.E. Argumentele de fapt și de drept invocate de persoana vătămată în legătură cu justețea cauzelor în care are interes nu pot fi reexaminate, de către un alt procuror, în cadrul unei anchete desfășurate la solicitarea explicită a acesteia; ele pot fi invocate doar prin exercițiul căilor de atac ordinare sau extraordinare pe care le prevede legea corespunzător fiecărei cauze în parte în care se invocă drepturile ce le pretind părțile.

Nemulțumită și de soluția procurorului general, petenta T.E. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece infracțiunea reclamată, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, care a pronunțat hotărârea atacată cu prezentul recurs. Prima instanță a reținut că, din actele premergătoare efectuate nu rezultă că procurorul F.E. a influențat derularea proceselor în care petenta este parte vătămată, iar nemulțumirile petentei față de soluțiile instanțelor pot fi expuse în cadrul căilor de atac stabilite de lege. Constatarea inexistenței unei acțiuni a procurorului, materializată în influențarea unor procese în derulare, în care parte vătămată este petentă exclude imputarea ei și are ca principală consecință împiedicarea punerii în mișcare a acțiunii penale.

În mod corect, procurorul a constatat existența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petenta T.E., care prin motivele de recurs invocate a reiterat, practic, motivele din plângerea penală prin care solicită tragerea la răspundere penală a magistratului F.E. Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, recursul formulat nu este fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică. Astfel, pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiții: Prima condiție constă în existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, date obținute, fie din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare efectuate ulterior sesizării.

Cea de-a doua condiție necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prev. de art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prev. la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. Intervenția oricărui caz poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale. În cauză, în urma sesizării și a actelor premergătoare efectuate a rezultat incidența cazului din art. 10 lit. a) C. proc. pen., stabilindu-se că infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., nu există. Pentru existența infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. este necesar ca inacțiunea sau acțiunea prin care s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale unei persoane să fie săvârșită cu vinovăție, iar forma de vinovăție cerută este intenția.

Aceasta înseamnă că făptuitorul, cu voință, a efectuat acțiunea sa ori a rămas în pasivitate, a prevăzut că prin săvârșirea acelei acțiuni sau inacțiuni se cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane și a urmărit acest rezultat (intenție directă) sau a acceptat producerea lui (intenție indirectă). Raportând conținutul infracțiunii la activitățile desfășurate de magistratul F.E., rezultă că acesta a efectuat activități și acte în virtutea dreptului cu care a fost învestit în funcția de procuror cu respectarea atribuțiilor de serviciu. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că intimatul a intervenit în soluționarea, de către instanțele de judecată, a cauzelor în care petenta a figurat ca parte, cum aceasta a susținut, astfel că nu există indicii din care să rezulte comiterea vreunei infracțiuni, deci nici a celei sub aspectul căreia s-au efectuat verificări.

Înalta Curte constată că, practic, petenta, prin formularea unei plângeri penale împotriva magistratului care a instrumentat un dosar în care aceasta era parte, încearcă să obțină reformarea hotărârilor judecătorești, care nu i-au fost favorabile. Dacă s-ar admite că împotriva persoanei care a pronunțat soluțiile care au nemulțumit părțile, se pot face plângeri penale, fără ca acestea să comită vreo faptă penală, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. Cum din actele premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legii în activitatea magistratului reclamat, rezultă, pe cale de consecință că soluția de neurmărire penală dată de Parchet față de acesta este legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta T.E. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara T.E. împotriva Sentinței penale nr. 87 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 20 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 noiembrie 2009.