ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3880/2012

Analizând actele

și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1150 din 08 septembrie

2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea, astfel cum a

fost modificată, formulată de reclamanta Societatea de Cultură Macedo-Română în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primar General, și intervenienta

în interesul pârâtului, Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar

Sector 2 București.

A anulat dispoziția

din 13 noiembrie 2007, emisă de Primarul General al municipiului București.

A dispus restituirea

în natură către reclamantă, în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului

situat în București, sector 3, compus din teren în suprafață de 650 m.p. și construcții,

astfel cum este identificat prin raportul de expertiză și anexele acestuia, efectuat

de expert B.M., cu obligația pentru reclamantă de a-i menține afectațiunea pe o

perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

A respins cererea

de intervenție formulată în interesul pârâtului de intervenienta Direcția Generală

pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul a reținut că prin dispoziția din 30 noiembrie 2007, Primarul

General al municipiului București a respins notificările din 2001, cu motivarea

că nu s-a făcut dovada prin sentință judecătorească că reclamanta și-a reluat activitatea

după 22 decembrie 1989.

Tribunalul a constatat

că imobilul solicitat intră sub incidența Legii nr. 10/2001, deoarece a fost proprietatea

Societății de Cultură Macedo-Română, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare

din 11 aprilie 1932 și a fost preluat abuziv de Statul Român, în baza Decretului

nr. 92/1950.

În prezent, în

imobil funcționează o unitate de învățământ public, aflată în administrarea intervenientei.

Cu privire la

calitatea de persoană îndreptățită, Tribunalul a reținut că, prin sentința civilă

nr. 1209 din 12 aprilie 1990, Judecătoria Sector 1 București a constatat că Societatea

de Cultură Macedo-Română și-a păstrat continuitatea din 1880 și până în prezent,

fiind una și aceeași cu persoana juridică autorizată prin legea din 08 aprilie 1880,

astfel încât nu a mai fost necesară o nouă autorizare în 1990.

Pe de altă parte,

prin sentința civilă nr. 317 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, definitivă și irevocabilă, s-a reținut cu autoritate de lucru

judecat că reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 3 lit. c) din Legea

nr. 10/2001, în sensul că aceasta și-a continuat activitatea ca persoană juridică

până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Tribunalul a mai

constatat că imobilul este compus din suprafața de 650 m.p. teren și construcții

și poate fi restituit în natură.

Prin decizia

nr. 588A din 02 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul București, prin Primarul

General.

A respins cererea

de intervenție accesorie în favoarea apelantului, formulată de Direcția Generală

pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București.

Instanța de apel

a reținut că societatea reclamantă este una și aceeași persoană cu fostul proprietar

al imobilului preluat în mod abuziv.

Aspectul legat

de calitatea de persoană îndreptățită a fost dovedit prin sentința civilă nr. 1209/1990,

pronunțată de Judecătoria Sector 1 București și sentința civilă nr. 317/2008, pronunțată

de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, rămasă definitivă și irevocabilă

prin decizia nr. 6798/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Având în vedere

că imobilul se află în patrimoniul pârâtei, fiind folosit ca unitate de învățământ

public, instanța de apel a constatat că prima instanță a făcut o corectă aplicare

a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel

a respins și susținerile intervenientei potrivit cărora reclamanta nu a făcut dovada

calității de persoană îndreptățită, deoarece contravin celor stabilite prin cele

două menționate hotărâri judecătorești irevocabile. În plus, societatea reclamantă

a fost recunoscută ca având activitate de utilitate publică prin H.G. nr. 473/2008.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs Municipiul București, prin Primar General,

și Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București.

Municipiul București,

prin Primar General, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat

că decizia atacată este nelegală, deoarece, prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta

a dovedit că și-a păstrat denumirea, nu și faptul că și-a continuat activitatea

după data de 22 decembrie 1989.

A mai arătat că,

față de împrejurarea că în imobil își desfășoară activitatea o unitate de învățământ,

reclamanta are dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

Direcția Generală

pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București a invocat, de asemenea,

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că reclamanta, prin cele două

hotărâri judecătorești invocate, nu a făcut dovada identității între ea și Societatea

de Cultură Macedo-Română, înființată în anul 1880.

Ambele recursuri

vor fi respinse, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Cât privește recursul

declarat de Municipiul București, prin Primar General, se constată că, potrivit

art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii

persoanele juridice, proprietare ale imobilelor preluate în mod abuziv care și-au

continuat activitatea ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a legii

sau care, în condițiile în care activitatea lor a fost interzisă sau întreruptă,

și-au reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească,

se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

În cauză, prin

sentința civilă nr. 1209 din 12 aprilie 1990, Judecătoria Sectorului 1 București

a respins cererea formulată de Societatea Culturală Macedo-Română, prin care a solicitat

să se constate că a funcționat continuu și nu a fost desființată.

S-a constatat

că societatea a fost declarată persoană juridică prin legea publicată în M.Of. al

României nr. 93/1880, situație în care nu este necesară constatarea pe cale judecătorească

a existenței acestei societăți ca persoană juridică.

Într-o altă cauză,

având ca obiect tot o contestație formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001

în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar General, prin sentința civilă

nr. 317 din 18 februarie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a obligat

la acordarea de măsuri reparatorii către reclamantă, constatând că aceasta are calitatea

de persoană îndreptățită, conform art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, deoarece

activitatea ca persoană juridică a continuat până la data intrării în vigoare a

legii speciale.

Ambele hotărâri

judecătorești au rămas irevocabile, astfel încât, în cauză, operează efectul pozitiv

al puterii lucrului judecat.

Se constată, așadar,

că pe cale judecătorească a fost constatat faptul că societatea reclamantă nu a

fost desființată sau interzisă și că ea și-a continuat activitatea de la data înființării

sale în anul 1880 și până în prezent, aspect ce atrage incidența dispozițiilor

art. 3 lit. c) teza I din Legea nr. 10/2001.

Nefondate sunt

și criticile recurentului-pârât referitoare la faptul că imobilul nu trebuia restituit

în natură, pentru că este destinat activității unei instituții de învățământ.

Faptul că, în

prezent, în imobil își desfășoară activitatea o unitate de învățământ, nu reprezintă

un impediment la restituire, deoarece, legiuitorul, prin art. 16 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, a reglementat posibilitatea restituirii și în acest caz, sub condiția

păstrării afectațiunii imobilului pe o perioadă determinată, obligație pe care instanța

de apel a respectat-o.

Cât privește recursul

declarat de Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector

2 București, acesta este inadmisibil.

Astfel, recurenta

a avut în primă instanță calitatea de intervenient, iar cererea de intervenție a

fost respinsă.

Nu a înțeles să

declare apel împotriva hotărârii primei instanței, ci a depus la dosar note scrise

în susținerea apelului declarat de pârât, note calificate de instanța de apel ca

fiind o nouă cerere de intervenție.

Având în vedere

și prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc ce hotărâri pot fi

atacate pe calea recursului, se constată că intervenienta nu poate formula pentru

prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-a adresat

instanței de apel și asupra cărora aceasta nu s-a pronunțat, pentru că s-ar încălca

principiul de drept „non omisso medio”, ceea ce este inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva

deciziei nr. 588A din 02 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de intervenienta Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului

Imobiliar Sector 2 București împotriva deciziei nr. 588A din 02 iunie 2011 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 30 mai 2012.