ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.06.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2848/2012

HOTĂRÂRE
07.06.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2848/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 6 iulie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul V.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 (denumită în continuare,

în cuprinsul prezentei decizii, „C.P.R.D.”) și Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor din Decembrie 1989 (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei

decizii, „S.S.P.R.”):

- obligarea pârâtei C.P.R.D.

să avizeze favorabil propunerea S.S.P.R. de preschimbare a certificatului doveditor

iar președintele Comisiei să semneze certificatul doveditor preschimbat conform

prevederilor Legii nr. 341/2004 pentru ca S.S.P.R. să fie în măsură să-l elibereze;

- obligarea pârâtului

S.S.P.R. să valideze cererea de preschimbare a certificatului doveditor și să propună

C.P.R.D. avizarea favorabilă a dosarului de preschimbare a certificatului depus

și înregistrat din 20 ianuarie 2005, să tipărească certificatul doveditor preschimbat

după avizarea favorabilă a C.P.R.D. a propunerii de preschimbare, secretarul de

stat al S.S.P.R. să semneze și să ștampileze acest certificat.

fond

Prin sentința civilă

nr. 4448 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

- a respins excepțiile

invocate de pârâți;

- a admis în parte acțiunea

formulată de reclamant și a obligat autoritățile publice pârâte să finalizeze procedura

administrativă reglementată de Legea nr. 341/2004 privind cererea de preschimbare

a certificatului din 09 ianuarie 1992 deținut de reclamant, prin soluționarea contestației

formulată în condițiile art. 9 alin. (5) din aceeași lege.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a C.P.R.D., instanța a reținut că, așa cum rezultă

din prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 341/2004, eliberarea certificatului

preschimbat se poate face doar cu avizul C.P.R.D., ceea ce înseamnă că această structură

are atribuții proprii în cadrul raportului juridic dedus judecății prin acțiunea

de față.

Referitor la excepția

lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul S.S.P.R., Curtea de Apel a reținut

că reclamantul a solicitat constatarea existenței unui refuz nejustificat de soluționare

a cererii de preschimbare a certificatului de revoluționar, astfel că, potrivit

art. 7 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, nu este obligatorie îndeplinirea

procedurii plângerii prealabile. De asemenea, a reținut instanța că reclamantul

s-a adresat pârâtei C.P.R.D. în luna august 2010, fără a primi însă vreun răspuns

până la data introducerii acțiunii.

Referitor la excepția

tardivității introducerii cererii de preschimbare și a inadmisibilității acțiunii,

invocate de S.S.P.R., instanța a reținut că ambele excepții sunt argumentate în

raport cu data introducerii acțiunii și în sensul că cererea de preschimbare ar

fi trebuit introdusă cel mai târziu la 30 aprilie 2009 și că, potrivit O.U.G.

nr. 84/2009, s-a prelungit până la 1 ianuarie 2010 doar termenul de soluționare

a cererii de preschimbare prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, iar

nu și termenul de solicitare. Curtea de Apel a reținut că reclamantul a înregistrat

la S.S.P.R. sub nr. 20.663 din 27 iulie 2006 cererea și dosarul privind preschimbarea

certificatului, astfel că excepțiile invocate sunt neîntemeiate.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut că, din actele și lucrările dosarului, rezultă în mod incontestabil că

reclamantul este titularul certificatului din 09 ianuarie 1992, în calitate de Luptător

pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, ca rănit, confirmat prin Decretul

nr. 30 din 20 februarie 1992 emis de Președintele României.

De asemenea, din adeverința

eliberată de U.M. rezultă că, reclamantul, militar în termen la data respectivă,

a participat la acțiunile de luptă din timpul Revoluției din decembrie 1989, fiind

rănit situație confirmată și de actele medicale depuse în copie la dosar.

În raport cu dispozițiile

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 și ale art. 10 alin.

(2) din

Normele metodologice aprobate

prin

H.G.

nr. 1412

/2004,

instanța a reținut

reclamantul

a formulat cererea de preschimbare a certificatului care i-a fost eliberat în condițiile

Legii nr. 42/1990, astfel că autoritățile publice pârâte erau datoare să soluționeze

cererea acestuia în condițiile și termenul prevăzut de Legea nr. 341/2004, rezultând

din conduita administrativă a acestora un refuz nejustificat.

Împotriva sentinței civile

nr. 4448 din 27 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.P.R.D.

solicitând admiterea recursului,

casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca nelegală și neîntemeiată.

În motivele de recurs

se arată că, potrivit art. 11 din Legea nr. 341/2004, comisia parlamentară „analizează

propunerile Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor”, astfel

că nu se poate solicita și nici analiza un dosar care nu a fost propus de S.S.P.R.

S-a precizat că singura

instituție abilitată să propună acordarea avizului pentru preschimbarea certificatului

doveditor a calității de revoluționar este Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor numai după analizarea acestora în Comisia constituită, astfel cum

rezultă din art. 5 pct. 3 al Legii nr. 341/2004.

Se procedează la schimbarea

certificatelor doveditoare obținute conform Legii nr. 42/1990, numai în situația

în care dosarul conține toate elementele necesare preschimbării astfel cum prevăd

dispozițiile legale și normale de aplicare ale acestora.

Recurenta a menționat

și faptul că, din verificările efectuate de comisia parlamentară, intimatul nu a

formulat contestație la C.P.R.D. și s-a solicitat ca intimatul să facă dovada depunerii

acestei contestații la sediul C.P.R.D.

recurs

După examinarea motivelor

de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză Înalta Curte de Casație

și Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Reclamantului i-a fost

conferit, în temeiul Legii nr. 42/1990, titlul de „Luptător pentru victoria Revoluției

române din decembrie 1989” , confirmat prin Decretul nr. 30 din 20 februarie 1992

emis de Președintele României.

Deși acesta a formulat

cerere de preschimbare a certificatului pe care îl deținea, cerere formulată potrivit

Legii nr. 341/2004, totuși S.S.P.R. și C.P.R.D. nu au analizat cererea și nu au

preschimbat certificatul deținut, iar instanța de fond, constatând că există un

refuz nejustificat a admis acțiunea, în parte, și a obligat cele două autorități

publice să finalizeze procedura prevăzută de Legea nr. 341/2004, prin soluționarea

contestației formulată în condițiile art. 9 alin. (5) din lege.

Mai întâi, trebuie precizat

că împotriva acestei sentințe a declarat recurs numai C.P.R.D.

Prin Legea nr. 341/2004

a fost stabilită procedura de preschimbare a certificatelor emise în baza Legii

nr. 42/1990.

Astfel, potrivit art.

9 alin. (1) din această lege, certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997,

au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru

cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, se vor preschimba,

la cererea titularului, cerere ce trebuia depusă la S.S.P.R. până la 30 aprilie

2010, inclusiv.

După verificarea dosarelor

persoanelor care au solicitat preschimbare, S.S.P.R., cu avizul C.P.R.D., va elibera

noul tip de certificate, conform art. 5 alin. (3) din Legea nr. 341/2004.

Din coroborarea acestor

texte rezultă că S.S.P.R. are obligația de a verifica dosarul de preschimbare și

de a propune eliberarea noului tip de certificat, cu avizul C.P.R.D.

Cum instanța de fond a

obligat cele două autorități să finalizeze procedura prevăzută de Legea nr. 341/2004,

respectiv cea de preschimbare a certificatului deținut de reclamant în baza Legii

nr. 42//1990 și pentru că S.S.P.R. nu a declarat recurs, vor fi analizate numai

criticile din recursul declarat de C.P.R.D..

Așa cum am arătat, C.P.R.D.

are ca obligație stabilită prin lege, emiterea avizului, după efectuarea verificărilor

de către S.S.P.R.

Cum până în prezent S.S.P.R.

nu a procedat la preschimbarea certificatului reclamantului, nici nu a propus C.P.R.D.

să avizeze această preschimbare.

Tot în lipsa acestei analize,

nici nu se poate solicita reclamantului să facă dovada depunerii contestației la

C.P.R.D. pentru că depunerea nu este condiționată de soluția pe care S.S.P.R. a

va adopta, deoarece, în cazul preschimbării certificatului de revoluționar deținut

de reclamant este posibil ca acesta să nu formuleze contestația prevăzută de

art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004.

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Comisia Parlamentară

a Revoluționarilor din Decembrie 1989 împotriva sentinței nr. 4448 din 27 iunie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 iunie

2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5042/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 605 din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei p
ÎCCJ 2012-01-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 302/2012
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova, reclamantul C.F. a chemat în judecată pe pârâții Comisia Parl
ÎCCJ 2012-01-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 13/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul G.G. a chemat în judecată pe pârâții Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și C
ÎCCJ 2012-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 967/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul V.I. a chemat în judecată pe pârâții Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și C
ÎCCJ 2017-11-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3434/2017
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 06.06.2014
Sursă