ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2612/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul Teatrul

pentru Copii și Tineret M. Timișoara a chemat în judecată pe pârâta Curtea de

Conturi a României, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

anularea

încheierii din

14

ianuarie

2011 a Curții

de Conturi cu privire la contestația formulată de Teatrul pentru Copii și

Tineret M. Timișoara împotriva pct. 4 din decizia nr. 55 din 06 septembrie 2010

emisă de Camera de Conturi a județului Timiș; să se constate că drepturile și

sporurile speciale acordate în baza contractului de muncă încheiat la nivel de

instituție și înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului

Timiș sub nr. 534 din 30 noiembrie 2007 au fost acordate salariaților în

condițiile legii; să se dispună suspendarea executării pct. 4 din decizia nr.

55 din 06 septembrie 2010 a Camerei de Conturi a județului Timiș până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze.

Prin sentința

civilă nr. 272 din 16 iunie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a r

espins

acțiunea formulată de reclamantul Teatrul pentru Copii și Tineret M. Timișoara,

în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, având ca obiect anularea

încheierii din 14 ianuarie 2011, emisă de pârâtă în soluționarea contestației administrative

a reclamantei împotriva deciziei nr. 55 din 06 septembrie 2010 emisă de Camera de

Conturi a Județului Timiș și a respins cererea de suspendare a executării pct. 4

din decizia nr. 55 din 06 septembrie 2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă

a cauzei.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, r

eferitor la

cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate, faptul că nu

sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

precum și faptul că actele administrative se bucură de prezumția de legalitate,

care nu a fost înlăturată în speță de către reclamantă, astfel că se impune respingerea

cererii de suspendare a executării formulată în cauză de către reclamantă, în temeiul

art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definită și irevocabilă a cauzei.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut

legalitatea constatărilor din actele administrative a căror

anulare s-a solicitat în cauză, motiv pentru care a respins acțiunea reclamantei

în întregime, ca nefondată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul Teatrul pentru Copii și Tineret M. Timișoara, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele

de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate

cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată

din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv

pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Cererea formulată de reclamantul

Teatrul pentru Copii și Tineret M. Timișoara are ca obiect decizia nr. 55 din 6

septembrie 2010, emisă de Camera de Conturi a Județului Timiș în examinarea abaterilor

de la legalitate și regularitate consemnate în procesul verbal de constatare încheiat

în urma auditului financiar al contului de execuție pe anul 2009, precum și încheierea

din 14 ianuarie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României, prin care a fost respinsă

contestația formulată împotriva deciziei nr. 55 din 6 septembrie 2010.

În drept, decizia nr.

55 din 6 septembrie 2010 și încheierea din 14 ianuarie 2011 s-au întemeiat pe prevederile

Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și ale Regulamentului

privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum

și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.

Actele normative susmenționate,

și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecății, nu

cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu

privire la competența materială de soluționare a litigiilor de contencios administrativ.

Deși art. 14 din Legea

nr. 554/2004 nu prevede expres, pentru soluționarea cererii de suspendare a executării

formulate în faza derulării procedurii prealabile administrative, aplicarea normelor

de competență statuate pentru acțiunea în anularea actului administrativ, logica

internă a textului impune ca măsurile provizorii să fie soluționate de instanța

competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului.

Astfel, competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o

dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ:

în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează

obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte,

se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale)

și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii

ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Curților

de Apel).

În raport de prevederile

art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o

autoritate publică locală se soluționează în fond de către tribunal.

În același sens, în ședința

Plenului secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație

și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține tribunalului competența

de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea

încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative

formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi

Județeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea

procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Astfel, în raport cu dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare și având în vedere actele ce formează obiectul litigiului, s-a apreciat

că actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice,

care este supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ, este decizia emisă de Camera de Conturi Județeană,

care este o autoritate publică de nivel local.

S-a mai reținut că și

atunci când, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de

Conturi a României respinge sau admite în parte contestația formulată împotriva

deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, actul administrativ care produce

efecte juridice și care este supus obligației de executare este tot decizia emisă

de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local.

Trebuie precizat că soluțiile

de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine

pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curți este acela de

unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de

insecuritate a raporturilor juridice.

În consecință,

având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului

Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Teatrul pentru Copii și Tineret M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 272

din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2012.