ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2079/2008

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. 8326/62 din 8 noiembrie 2007, reclamantul N.M.R. a chemat în judecată pe pârâții D.G.A., Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâtei D.G.A.

la plata drepturilor salariale, reprezentând sporul de fidelitate de 20% din salariul de bază în perioada 15 octombrie 2005 - 12 decembrie 2005, actualizată cu rata inflației la data efectuării plății și dobânda legală, obligarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, în calitate de ordonator principal de credite, să cuprindă în bugetul propriu sumele necesare plății sporului de fidelitate, obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să vireze către Ministerul Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare achitării sumelor solicitate. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că dreptul privind sporul de fidelitate este prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nu poate fi restrâns, suspendat sau anulat.

Prin sentința civilă nr. 97/CA din 30 ianuarie 2008, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut aplicabilitatea prevederilor art. 1 din Legea nr. 360/2002, art. 91 1 din Legea nr. 188/1999 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. S-a apreciat că reclamantul a avut raporturi de serviciu în perioada 15 octombrie 2005 - 15 decembrie 2005 cu D.G.A., autoritate centrală, astfel încât, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Brașov. Prin sentința nr. 35/F/CA din 3 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 155/64/2008, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

S-a reținut, în esență, că reclamantul nu a contestat vreun act, refuz de soluționare a cererii înregistrate la autoritățile pârâte, ci a solicitat o diferență de drepturi salariale. S-a mai reținut că prevederile art. 91 1 din Legea nr. 188/1999 nu conduc la modificarea competenței Curții de Apel de a judeca cererile întemeiate pe prevederile Legii contenciosului administrativ, art. 10 alin. (1) din această lege (Legea nr. 554/2004), având dispoziții clare cu referire la situațiile în care soluționarea unei cauze revine în competența de primă instanță a Curților de Apel. În rest se aplică prevederile art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și în temeiul art. 21 C. proc.

civ. s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (5) C. proc. civ. va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de către Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

S-a susținut de către Curtea de Apel Brașov că prin acțiune nu se contestă un act sau refuz nejustificat, ci se solicită doar o diferență de drepturi salariale. Diferența de drepturi salariale pe care o solicită reclamantul este rezultatul refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative – D.G.A. de a plăti aceste drepturi. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, fapta de a nu răspunde solicitantului, în termen legal”. Art. 91 1 din Legea nr. 188/1999 dă în competența instanțelor de contencios administrativ cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, iar Legea nr. 360/2002 privind statutul funcționarului public se completează cu legea generală.

Față de acestea se observă că nu există nicio rațiune pentru aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., dispozițiile aplicabile fiind cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Raționamentul anterior duce la concluzia că pârâtul Ministerului Internelor și Reformei Administrative – D.G.A. este autoritate publică centrală, iar cenzurarea actelor sale este de competență în primă instanță a Curților de Apel. În concluzie, urmează a se stabili competența de soluționare a cererii în primă instanță în favoarea Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a litigiului dintre N.M.R., D.G.A., Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Economiei și Finanțelor în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 mai 2008.