ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2079/2008

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brașov

sub nr. 8326/62 din 8 noiembrie 2007, reclamantul N.M.R. a chemat în judecată pe

pârâții D.G.A., Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul

General al Poliției Române și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea

pârâtei D.G.A. la plata drepturilor salariale, reprezentând sporul de fidelitate

de 20% din salariul de bază în perioada 15 octombrie 2005 - 12 decembrie 2005, actualizată

cu rata inflației la data efectuării plății și dobânda legală, obligarea Ministerului

Internelor și Reformei Administrative, în calitate de ordonator principal de credite,

să cuprindă în bugetul propriu sumele necesare plății sporului de fidelitate, obligarea

Ministerului Economiei și Finanțelor să vireze către Ministerul Internelor și Reformei

Administrative fondurile necesare achitării sumelor solicitate.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că dreptul privind sporul de fidelitate este prevăzut de

art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor

și nu poate fi restrâns, suspendat sau anulat.

Prin sentința civilă

nr. 97/CA din 30 ianuarie 2008, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul a reținut aplicabilitatea prevederilor art. 1 din Legea nr. 360/2002,

art. 91

1

din Legea nr. 188/1999 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

S-a apreciat că reclamantul

a avut raporturi de serviciu în perioada 15 octombrie 2005 - 15 decembrie 2005 cu

D.G.A., autoritate centrală, astfel încât, competența materială de soluționare a

cauzei revine Curții de Apel Brașov.

Prin sentința nr. 35/F/CA

din 3 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 155/64/2008, Curtea de Apel Brașov,

secția contencios administrativ și fiscal, a declinat la rândul său competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

S-a reținut, în esență,

că reclamantul nu a contestat vreun act, refuz de soluționare a cererii înregistrate

la autoritățile pârâte, ci a solicitat o diferență de drepturi salariale.

S-a mai reținut că prevederile

art. 91

1

din Legea nr. 188/1999 nu conduc la modificarea competenței

Curții de Apel de a judeca cererile întemeiate pe prevederile Legii contenciosului

administrativ, art. 10 alin. (1) din această lege (Legea nr. 554/2004), având dispoziții

clare cu referire la situațiile în care soluționarea unei cauze revine în competența

de primă instanță a Curților de Apel. În rest se aplică prevederile art. 2

alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

S-a constatat ivit conflictul

negativ de competență între cele două instanțe și în temeiul art. 21 C. proc.

civ. s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea

conflictului.

Înalta Curte, în baza

art. 22 alin. (5) C. proc. civ. va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

următoarele argumente:

Potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond

de către Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege

organică specială nu se prevede altfel.

S-a susținut de către

Curtea de Apel Brașov că prin acțiune nu se contestă un act sau refuz nejustificat,

ci se solicită doar o diferență de drepturi salariale.

Diferența de drepturi

salariale pe care o solicită reclamantul este rezultatul refuzului nejustificat

al pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative – D.G.A. de a plăti

aceste drepturi.

Potrivit art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și

refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim ori, după caz, fapta de a nu răspunde solicitantului, în termen legal”.

Art. 91

1

din

Legea nr. 188/1999 dă în competența instanțelor de contencios administrativ cauzele

care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, iar Legea nr. 360/2002

privind statutul funcționarului public se completează cu legea generală.

Față de acestea se observă

că nu există nicio rațiune pentru aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit.

d) C. proc. civ., dispozițiile aplicabile fiind cele ale art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Raționamentul anterior

duce la concluzia că pârâtul Ministerului Internelor și Reformei Administrative

– D.G.A. este autoritate publică centrală, iar cenzurarea actelor sale este de competență

în primă instanță a Curților de Apel.

În concluzie, urmează

a se stabili competența de soluționare a cererii în primă instanță în favoarea Curții

de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a litigiului dintre N.M.R., D.G.A., Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Economiei

și Finanțelor în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 22 mai 2008.