ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1051/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul N.M.R. a chemat în

judecată pe pârâții M.A.I., D.G.A., I.G.P. Române și M.E.F., solicitând

obligarea D.G.A. la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de

fidelitate de 20% din salariul de bază pentru perioada 15 octombrie 2005 – 15

decembrie 2005 actualizată cu rata inflației la data efectuării plății și

dobânda legală aferentă, obligarea M.A.I. să cuprindă în bugetul propriu sumele

necesare plății sporului de fidelitate și obligarea M.E.F. să vireze către M.A.I.

fondurile necesare achitării sumelor solicitate.

Prin sentința civilă nr. 97/

CA din 30 ianuarie 2008, Tribunalul Brașov, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 35/F/CA

din 3 martie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Brașov.

A constatat ivit conflictul

negativ de competență și a înaintat dosarul pentru soluționarea acestuia la

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 2079 din 22

mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a stabilit competența de soluționare a litigiului în favoarea Curții

de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență că dreptul său la sporul de fidelitate pe

perioada 15 octombrie 2005 – 15 decembrie 2005 a fost suspendat, iar

reclamantul avea calitatea de angajat al D.G.A. din cadrul M.A.I.

Prin întâmpinările depuse la

dosar, pârâții I.G.P. Române și M.F.P. au solicitat respingerea acțiunii ca

fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, iar

pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul M.A.I. a chemat în

garanție M.E.F., pentru ca în cazul în care se va admite acțiunea acesta să fie

obligat să asigure fondurile necesare.

În conținutul întâmpinării,

M.E.F. prin D.G.F.P., a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare

în garanție, motivând că, fiind ordonator principal de credite ca și M.A.I. nu

poate fi obligat la plata drepturilor salariale pentru angajații altei instituții.

Pe fond, toate părțile

chemate în judecată au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât

reclamantul nu are dreptul la sporul de fidelitate, dispozițiile referitoare la

aceste drepturi fiind suspendate prin legile bugetului de stat până la

sfârșitul anului 2005, iar pentru anii 2005 – 2006 dreptul a fost achitat.

Prin sentința civilă nr. 149/F/CA

din 20 octombrie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat

pârâții M.A.I. și D.G.A. din M.A.I. să achite reclamantului drepturile bănești

reprezentând sporul de fidelitate aferent perioadei 15 octombrie 2005 – 15

decembrie 2005 actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală calculată

la data plății.

A respins acțiunea

reclamantului față de pârâții I.G.P. Române și M.E.F. ca fiind introdusă

împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis cererea de chemare în

garanție a M.E.F. formulată de M.A.I. și a obligat chematul în garanție să

vireze pârâților fondurile necesare achitării drepturilor bănești acordate.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele.

În perioada 15 octombrie 2005

– 15 decembrie 2005 reclamantul a fost polițist în cadrul D.G.A. din cadrul M.A.I.

A apreciat că în calitate de

polițist reclamantul trebuia să beneficieze de un sport de fidelitate de până

la 20% din salariul de bază, potrivit art. 6 din O.G. nr. 38/2003 aprobată prin

Legea nr. 353/2004.

A constatat că prin legile

bugetului de stat în anul 2005 sportul de fidelitate a fost suspendat pentru

anul 2005, și că M.A.I. ca ordonator principal de credite și D.G.A. în calitate

de ordonator subsidiar de credite au obligații legale privind plata drepturilor

salariale ale reclamantului pentru perioada când acesta este angajatul D.G.A.

Cu privire la cererea de

chemare în garanție a M.E.F. formulată de M.A.I., instanța a reținut că în

conformitate cu Legea nr. 500/2002 și potrivit H.G. nr. 208/2005 și H.G. nr. 386/2007,

M.E.F. are rolul de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui

ordonator principal de credite, și pentru aceste motive a admis cererea de

chemare în garanție.

Relativ la actualizarea sumelor

datorate cu dobânda legală aferentă, instanța de fond a considerat că aceasta

este un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit, iar indexarea cu

indicele de inflație contribuie la păstrarea valorii reale a obligației bănești

și în consecință a admis și aceste capete de cerere.

Prima instanță a observat că

pârâții I.G.P. Române și M.E.F. nu au calitate procesuală pasivă în cauză,

deoarece reclamantul nu este angajatul acestora și prin urmare a respins

acțiunea față de acești pârâți.

Împotriva sentinței nr. 149/F/CA

din 20 octombrie 2008 au declarat recurs pârâții M.A.I.; D.G.A. și chematul în

garanție M.E.F.

În cuprinsul recursului M.A.I.

se critică hotărârea atacată sub aspectul obligării acestui pârât la plata

dobânzii legale, întrucât nu există temei legal pentru a se dispune astfel și

pentru că în condițiile în care sporul de fidelitate va fi achitat la valoarea

actualizată cu rata inflației, a acorda și dobânda legală ar însemna că

reclamantul să se îmbogățească fără just temei.

În motivarea recursului

pârâtei D.G.A. se arată că în mod greșit această parte a fost obligată la plata

către reclamant a sporului de fidelitate aferent perioadei de referință,

deoarece pentru anul 2005 aceste drepturi au fost suspendate.

Al doilea motiv de recurs al

pârâtei D.G.A. a vizat nelegalitatea dobânzii legale la care a fost obligată de

prima instanță față de reclamant în condițiile în care a fost obligată și la

actualizarea sporului de fidelitate cu rata inflației, ceea ce ar conduce la

îmbogățirea injustă a reclamantului.

Recurentul chemat în

garanție M.E.F., a criticat soluția atacată apreciind că în mod eronat prima

instanță a admis cererea de chemare în garanție, întrucât între acest recurent

și M.A.I. nu există nici o obligație de garanție și pentru că reclamantul

nefiind angajatul M.E.F., acesta din urmă nu poate fi chemat în garanție.

Pe fondul cauzei, recurentul

M.E.F. a arătat că în mod eronat au fost obligați pârâții la plata sporului de

fidelitate întrucât art. 6 din O.G. nr. 38/2003 prevede că acest drept se

acordă numai în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne,

pentru că aplicarea dispozițiilor arătate a fost suspendat prin art. 2 alin. (2)

din O.U.G. nr. 118/2004.

Prin întâmpinare, intimatul

reclamant a solicitat respingerea recursurilor formulate în cauză ca nefondate

și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.

A menționat că drepturile

acordate de prima instanță sunt legale, că sporul de fidelitate i se cuvine în

temeiul art. 6 din O.G. nr. 38/2003, că dobânda legală reprezintă un mijloc de

reparare a prejudiciului suferit iar indexarea cu indicele de inflație

contribuie la păstrarea valorii reale a obligației.

Examinând actele și

lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate de recurenți și

din oficiu, Înalta Curte le va admite și va casa sentința civilă atacată, având

în vedere următoarele considerente:

Sistematizând și sintetizând

motivele de recurs cuprinse în cele trei recursuri declarate în cauză, Înalta

Curte reține că acestea se referă la:

pârâților menționați în hotărârea atacată la plata către reclamant a sporului

de fidelitate aferent perioadei acordate;

pârâților la plata dobânzii legale;

cererii de chemare în garanție a M.E.F.

Primul motiv de recurs

urmează a fi respins, iar celelalte vor fi reținute, după cum urmează:

în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul, polițist în cadrul D.G.A.

din cadrul M.A.I. are dreptul la acordarea sporului de fidelitate aferent

perioadei 15 octombrie 2005 – 15 decembrie 2005 actualizat cu rata inflației la

data plății efective.

Dreptul pretins este

conferit de dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și

alte drepturi al polițiștilor, suspendarea temporară a dispozițiilor legale

evocate prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2004 privind acordarea unor

drepturi salariale personalului Ministerului Internelor și Reformei

Administrative, neavând drept efect stingerea dreptului pretins, ci numai

întreruperea acordării acestuia pe perioada de referință.

Garantarea realizării

dreptului în discuție este conformă cu principiul constituțional al garantării

drepturilor legal acordate și cu dispozițiile art. 38 C. muncii, potrivit cărora

drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții

sau renunțări, cum în mod just a reținut și prima instanță.

recurs privind nelegalitatea obligării pârâților la plata dobânzii legale

aferente sporului de fidelitate este justificat și urmează a fi primit.

Potrivit art. 1 și art. 8

din O.G. nr. 9/2000 cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 356/2002

părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârziere

în plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului

sumei împrumutate.

Or, în cauză, Înalta Curte

observă că între pârâții obligați la plata dobânzii legale și reclamant nu s-au

stabilit raporturi juridice de natura dobânzii legale și pe cale de consecință

dispoziția instanței de fond cu privire la obligarea M.A.I. și D.G.A. la plata

dobânzii legale urmează a fi înlăturată.

constată că și motivul de recurs referitor la soluționarea greșită de către

prima instanță a cererii de chemare în garanție a M.E.F. este fondat și urmează

a fi admis.

Astfel, în temeiul art. 28

din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, M.E.F. are atribuții în

elaborarea proiectelor legii bugetului și al bugetului de stat, pe baza propunerilor

prevăzute de ordonatorii principali de credite.

De asemenea, același

minister are obligația de a elabora legi de rectificare a bugetului de stat în

cazul modificării bugetului aprobat.

Din perspectiva atribuțiilor

legale ce-i revin, M.E.F. apare ca un administrator al bugetului statului care,

în baza legii bugetului de stat aprobate, repartizează sumele către ordonatorii

principali de credite, astfel cum sunt prevăzute de lege, fiind interzisă

utilizarea creditelor bugetare aprobate unui ordonator principal de credite

pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.

Prin urmare, M.E.F. nu poate

avea calitate procesuală pasivă în cauză și pe cale de consecință nu poate fi

obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor reclamantului, întrucât

acest minister are numai obligația de a vira către ordonatorii principali de

credite doar sumele prevăzute prin legea bugetului.

Față de cele prezentate, în

temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. de procedură civilă, coroborate

cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite

recursurile declarate de pârâții M.A.I., D.G.A. în cadrul M.A.I. și de chematul

în garanție, M.F.P., va casa sentința civilă atacată, pe care o va modifica în

parte, în sensul că va respinge cererea de chemare în garanție a M.E.F., și va

înlătura obligarea pârâților M.I.R.A. și D.G.A. din cadrul M.I.R.A. la plata

dobânzii legale aferente sporului de fidelitate acordat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de recurenții M.A.I., M.E.F. și D.G.A. din cadrul M.A.I. împotriva sentinței

civile nr. 149/F/CA din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a M.E.F.

Înlătură obligarea pârâților

M.I.R.A. și D.G.A. din cadrul M.I.R.A. la plata dobânzii legale aferentă

sporului de fidelitate pentru perioada 15 octombrie 2005 – 15 decembrie 2005.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2009.