ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2185/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2185/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 14 noiembrie

2007 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, reclamanții D.A., M.I., B.M., P.M., E.G., D.M., Ș.N., D.L., U.A., M.B.,

S.N., D.F., N.D., D.N., M.P., I.D., B.E., I.M., B.D., G.V., I.C., D.G., V.V., S.P.I.,

G.D., N.F., T.P., F.C., V.O., C.C., D.I., A.H., C.F., S.P., P.N. și C.Cr. au chemat

în judecată pe pârâții I.G.P.R., Ministerul Internelor și Reformei Administrative

și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței să dispună:

- obligarea pârâtului

I.G.P.R. la plata primelor de concediu pe perioada 1 octombrie 2005 - 31 decembrie

2006, actualizate cu coeficientul de inflație de la data plății, în raport cu perioada

efectiv lucrată de fiecare reclamant și perioada în care a avut calitatea de polițist;

- obligarea pârâtului

I.G.P.R. la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003,

pentru anul 2005, actualizat cu coeficientul de inflație de la data plății, în raport

cu perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant și perioada în care a avut calitatea

de polițist;

- obligarea pârâților

Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor

să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi;

- obligarea pârâților

la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Ministerul Internelor

și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul în care este admisă acțiunea reclamanților,

să fie obligat să-i vireze sumele solicitate de reclamanți.

Prin sentința civilă

nr. 9/F-C din 16 ianuarie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal:

- a admis în parte acțiunea

reclamanților și a obligat pe pârâtul I.G.P.R. să plătească prima de concediu pentru

perioada 1 octombrie 2005 - 31 decembrie 2006, calculată în raport cu salariul de

bază și actualizată cu indicele de inflație de la data plății, și sporul de fidelitate

pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 decembrie 2005, calculat în raport de salariul

de bază și în condițiile stabilite prin ordinul ministrului, actualizat cu indicele

de inflație de la data plății. A reținut Curtea de Apel că reclamanții au dreptul

la prima de concediu pentru perioada respectivă, în conformitate cu dispozițiile

art. 37 alin. (2) teza întâi din O.G. nr. 38/2003 și având în vedere decizia

nr. XII din 5 februarie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție

și prevederile O.U.G. nr. 146/2007. A mai reținut Curtea de Apel că reclamanții

au dreptul la sporul de fidelitate conform art. 6 din O.G. nr. 38/2003, întrucât

suspendarea plății acestui spor pentru anul 2005, prin O.U.G. nr. 118/2004, nu a

afectat existența dreptului, ci doar posibilitatea realizării acestuia în anul respectiv.

- a obligat pe pârâții

Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor

să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor reclamanților. A reținut

Curtea de Apel că cele două instituții au atribuții în ceea ce privește aprobarea

cheltuielilor cu drepturile bănești solicitate prin acțiune. Instanța a avut în

vedere prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) pct. 11, art. 7 alin. (2), art. 12

alin. (5) și art. 22 din O.U.G. nr. 30/2007, în privința Ministerului Internelor

și Reformei Administrative, și prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și ale

art. 3 lit. a) pct. 2, 3, 6, 10, art. 4 și art. 5 lit. f) - h) din H.G. nr. 386/2007.

Având în vedere atribuțiile ce revin Ministerului Economiei și Finanțelor, a reținut

Curtea de Apel că acest minister are calitate procesuală pasivă, fiind chemat în

judecată în calitate de instituție mandatată legal să elaboreze bugetul de stat

și care are sarcina de a asigura fondurile necesare plății drepturilor salariale

solicitate prin acțiune.

- a respins ca inadmisibilă

cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, reținând

că Ministerul Economiei și Finanțelor a fost chemat în judecată în calitate de pârât,

alături de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, astfel că nu poate

fi introdus în cauză și în calitate de chemat în garanție conform art. 60 C. proc.

civ.

Împotriva sentinței civile

pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Economiei și

Finanțelor, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii

atacate în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor

ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, pe fond,

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin motivele de recurs

se susține, în primul rând, că reclamanții nu sunt angajați ai Ministerului Economiei

și Finanțelor, ci ai I.G.P.R. cu care au un raport de serviciu și că ministerului

îi revin obligații doar în ceea ce privește elaborarea proiectului bugetului de

stat, iar nu în privința aprobării acestuia.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât

susține că în mod greșit instanța a obligat pe pârâți la plata drepturilor salariale

solicitate de reclamanți, întrucât prevederile care reglementau prima de concediu

și sporul de fidelitate au fost suspendate în perioadele precizate în acțiune.

Analizând cauza, prin

prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este

fondat în privința criticilor referitoare la lipsa calității procesuale pasive a

Ministerului Economiei și Finanțelor.

I. Criticile din recurs

referitoare la prima de concediu și sporul de fidelitate vor fi respinse ca neîntemeiate

având în vedere următoarele:

alin. (2) din O.G. nr. 38/2003:

„La plecarea în concediul de odihnă

polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară

plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de

bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima

de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu.

În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu

și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată

”.

Este adevărat că aplicarea

dispozițiilor respective a fost suspendată în perioada 2004-2006, prin dispozițiile:

art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, până la 31 decembrie 2004; art. 8

alin. (7) din Legea nr. 511/2004, până la 31 decembrie 2005; art. 5 alin. (5) din

Legea nr. 379/2005, până la 31 decembrie 2006.

Însă, suspendarea nu echivalează

cu anularea dreptului, ci doar cu amânarea punerii lui în executare, deoarece prin

dispozițiile de suspendare nu se poate aduce atingere existenței și substanței acestui

drept.

În acest sens, este edificator

faptul că, prin decizia nr. XII din 5 februarie 2007 a secțiile unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul

în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reținându-se:

„În aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din

O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată

cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare,

stabilesc:

Prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază

din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se

cuvine pentru perioada anilor 2004-2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția

legală menționată”.

Astfel fiind, soluția

Curții de Apel este legală și temeinică, având în vedere și jurisprudența constantă

a Înaltei Curți în această materie, precum și dispozițiile O.U.G. nr. 146/2007 care

reglementează chiar „modalitatea de plată

a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor

din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale

succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-

2006”

.

art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor

a fost consacrat dreptul polițiștilor la un spor de fidelitate de până la 20% din

salariul de bază.

Este adevărat că acordarea

acestui drept, instituit prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată,

pentru anul 2005, prin O.U.G. nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale

personalului Ministerului Administrației și Internelor, însă, așa cum corect a reținut

și instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme

cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența

acestuia.

Nu se poate considera,

deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența

sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional

ce garantează realizarea drepturilor acordate.

Un astfel de drept nu

poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost

suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept

prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării

lui, îngrădire care ar contraveni atât art. 53 din Constituția României, revizuită,

care reglementează situațiile în care se poate restrânge exercițiul unui drept,

cât și prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Or, respectarea principiului

încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate,

în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare

a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute

să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în

care au fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, soluția

Curții de Apel este legală și temeinică sub acest aspect, având în vedere și jurisprudența

constantă în materie a Înaltei Curți.

II. Sunt întemeiate susținerile

recurentului-pârât în privința lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Economiei și Finanțelor în litigiul dedus judecății pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că

existența calități procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor

presupune identitate între

persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

Or, în prezenta cauză obiectul cererii îl reprezintă plata unor drepturi salariale,

iar reclamanții nu au raporturi de serviciu cu Ministerul Economiei și Finanțelor,

astfel că este lipsit de orice echivoc faptul că o instituție publică nu poate fi

obligată la plata drepturilor bănești cuvenite salariaților unei alte instituții.

Sub acest aspect sunt

netemeinice argumentele reținute de Curtea de Apel referitoare la obligația ce revine

Ministerului Economiei și Finanțelor în privința asigurării fondurilor necesare

plății de către I.G.P.R. și Ministerul Internelor și Reformei Administrative a drepturilor

salariale solicitate de reclamanți, având în vedere dispoziții legale arătate în

continuare.

Potrivit art. 16

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat

se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeași procedură, conform principiului

simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor

nu are atribuția de a adopta legi.

Tot Legea nr. 500/2002

prevede, în art. 28, că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea

proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor

prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuțiile ce revin Ministerului

în privința elaborării bugetului de stat sunt detaliate și în actele normative de

organizare și funcționare a fostului Minister al Finanțelor Publice, în prezent,

Ministerul Economiei și Finanțelor, (începând cu H.G. nr. 208/2005, în vigoare la

data introducerii cererii de chemare în judecată și abrogată de H.G. nr. 495/2007;

H.G. nr. 386/2007).

În consecință, Ministerul

Economiei și Finanțelor are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în

baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de

credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.

În aceste condiții, Ministerul

Economiei și Finanțelor nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite

alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea

de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse

în bugetul de stat.

De altfel, prin O.G.

nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice,

stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile

publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispozițiile

art. 2 din ordonanța Guvernului, astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanței stabilite prin titluri

executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare

este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și

îndeplini obligația de plată”.

În consecință, este fondat

recursul Ministerului Economiei și Finanțelor în ceea ce privește lipsa calității

sale procesuale pasive.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat

de Ministerul Economiei și Finanțelor, va fi modificată, în parte, sentința atacată,

în sensul respingerii acțiunii față de acest minister, ca fiind formulată împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 9/F-C din 16

ianuarie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică, în parte, sentința

atacată, în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor,

ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței civile atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2008.