ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2185/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 noiembrie 2007 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanții D.A., M.I., B.M., P.M., E.G., D.M., Ș.N., D.L., U.A., M.B., S.N., D.F., N.D., D.N., M.P., I.D., B.E., I.M., B.D., G.V., I.C., D.G., V.V., S.P.I., G.D., N.F., T.P., F.C., V.O., C.C., D.I., A.H., C.F., S.P., P.N. și C.Cr. au chemat în judecată pe pârâții I.G.P.R., Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței să dispună: - obligarea pârâtului I.G.P.R. la plata primelor de concediu pe perioada 1 octombrie 2005 - 31 decembrie 2006, actualizate cu coeficientul de inflație de la data plății, în raport cu perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant și perioada în care a avut calitatea de polițist; - obligarea pârâtului I.G.P.R.

la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003, pentru anul 2005, actualizat cu coeficientul de inflație de la data plății, în raport cu perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant și perioada în care a avut calitatea de polițist; - obligarea pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul în care este admisă acțiunea reclamanților, să fie obligat să-i vireze sumele solicitate de reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 9/F-C din 16 ianuarie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal: - a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâtul I.G.P.R. să plătească prima de concediu pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 decembrie 2006, calculată în raport cu salariul de bază și actualizată cu indicele de inflație de la data plății, și sporul de fidelitate pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 decembrie 2005, calculat în raport de salariul de bază și în condițiile stabilite prin ordinul ministrului, actualizat cu indicele de inflație de la data plății. A reținut Curtea de Apel că reclamanții au dreptul la prima de concediu pentru perioada respectivă, în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (2) teza întâi din O.G.

nr. 38/2003 și având în vedere decizia nr. XII din 5 februarie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și prevederile O.U.G. nr. 146/2007. A mai reținut Curtea de Apel că reclamanții au dreptul la sporul de fidelitate conform art. 6 din O.G. nr. 38/2003, întrucât suspendarea plății acestui spor pentru anul 2005, prin O.U.G. nr. 118/2004, nu a afectat existența dreptului, ci doar posibilitatea realizării acestuia în anul respectiv. - a obligat pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor reclamanților. A reținut Curtea de Apel că cele două instituții au atribuții în ceea ce privește aprobarea cheltuielilor cu drepturile bănești solicitate prin acțiune.

Instanța a avut în vedere prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) pct. 11, art. 7 alin. (2), art. 12 alin. (5) și art. 22 din O.U.G. nr. 30/2007, în privința Ministerului Internelor și Reformei Administrative, și prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și ale art. 3 lit. a) pct. 2, 3, 6, 10, art. 4 și art. 5 lit. f) - h) din H.G. nr. 386/2007. Având în vedere atribuțiile ce revin Ministerului Economiei și Finanțelor, a reținut Curtea de Apel că acest minister are calitate procesuală pasivă, fiind chemat în judecată în calitate de instituție mandatată legal să elaboreze bugetul de stat și care are sarcina de a asigura fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune.

- a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, reținând că Ministerul Economiei și Finanțelor a fost chemat în judecată în calitate de pârât, alături de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, astfel că nu poate fi introdus în cauză și în calitate de chemat în garanție conform art. 60 C. proc. civ. Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin motivele de recurs se susține, în primul rând, că reclamanții nu sunt angajați ai Ministerului Economiei și Finanțelor, ci ai I.G.P.R. cu care au un raport de serviciu și că ministerului îi revin obligații doar în ceea ce privește elaborarea proiectului bugetului de stat, iar nu în privința aprobării acestuia. Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susține că în mod greșit instanța a obligat pe pârâți la plata drepturilor salariale solicitate de reclamanți, întrucât prevederile care reglementau prima de concediu și sporul de fidelitate au fost suspendate în perioadele precizate în acțiune. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. și cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat în privința criticilor referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor. I. Criticile din recurs referitoare la prima de concediu și sporul de fidelitate vor fi respinse ca neîntemeiate având în vedere următoarele: 1. Potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003: „La plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu.

În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată ”. Este adevărat că aplicarea dispozițiilor respective a fost suspendată în perioada 2004-2006, prin dispozițiile: art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, până la 31 decembrie 2004; art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004, până la 31 decembrie 2005; art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005, până la 31 decembrie 2006. Însă, suspendarea nu echivalează cu anularea dreptului, ci doar cu amânarea punerii lui în executare, deoarece prin dispozițiile de suspendare nu se poate aduce atingere existenței și substanței acestui drept.

În acest sens, este edificator faptul că, prin decizia nr. XII din 5 februarie 2007 a secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reținându-se: „În aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc: Prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată”.

Astfel fiind, soluția Curții de Apel este legală și temeinică, având în vedere și jurisprudența constantă a Înaltei Curți în această materie, precum și dispozițiile O.U.G. nr. 146/2007 care reglementează chiar „modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001- 2006” . 2. Prin dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor a fost consacrat dreptul polițiștilor la un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. Este adevărat că acordarea acestui drept, instituit prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată, pentru anul 2005, prin O.U.G.

nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor, însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia. Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.

Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, îngrădire care ar contraveni atât art. 53 din Constituția României, revizuită, care reglementează situațiile în care se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, soluția Curții de Apel este legală și temeinică sub acest aspect, având în vedere și jurisprudența constantă în materie a Înaltei Curți. II. Sunt întemeiate susținerile recurentului-pârât în privința lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în litigiul dedus judecății pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că existența calități procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor presupune identitate între persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Or, în prezenta cauză obiectul cererii îl reprezintă plata unor drepturi salariale, iar reclamanții nu au raporturi de serviciu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel că este lipsit de orice echivoc faptul că o instituție publică nu poate fi obligată la plata drepturilor bănești cuvenite salariaților unei alte instituții.

Sub acest aspect sunt netemeinice argumentele reținute de Curtea de Apel referitoare la obligația ce revine Ministerului Economiei și Finanțelor în privința asigurării fondurilor necesare plății de către I.G.P.R. și Ministerul Internelor și Reformei Administrative a drepturilor salariale solicitate de reclamanți, având în vedere dispoziții legale arătate în continuare. Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuția de a adopta legi. Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.

Atribuțiile ce revin Ministerului în privința elaborării bugetului de stat sunt detaliate și în actele normative de organizare și funcționare a fostului Minister al Finanțelor Publice, în prezent, Ministerul Economiei și Finanțelor, (începând cu H.G. nr. 208/2005, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată și abrogată de H.G. nr. 495/2007; H.G. nr. 386/2007). În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget. În aceste condiții, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.

De altfel, prin O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispozițiile art. 2 din ordonanța Guvernului, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată”. În consecință, este fondat recursul Ministerului Economiei și Finanțelor în ceea ce privește lipsa calității sale procesuale pasive.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, va fi modificată, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii față de acest minister, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 9/F-C din 16 ianuarie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.