ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin rezoluția din 18 iulie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 223/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de prim-ministrul E.B. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 208 - art. 209 și art. 246 C. pen. Pe baza examinării materialului de urmărire penală s-au reținut următoarele: La data de 24 ianuarie 2011 a fost înregistrată la secția de urmărire penală și criminalistică plângerea prin care petentul H.A. a solicitat să se efectueze cercetări față de prim-ministrul E.B.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 208 C. pen. În motivarea plângerii persoana vătămată a arătat că în luna ianuarie 2011 a primit o pensie mai mică decât în luna decembrie 2010 prin diminuarea cuantumului acesteia cu suma de 45 RON și că vinovat de această reducere este prim-ministrul care, prin încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul de proprietate, a dispus diminuarea pensiilor. În argumentarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a reținut că potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen. organul de urmărire penală sesizat prin vreunul din modurile prevăzute în art. 221 C. proc. pen. dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute la art. 10. în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen. Astfel, adoptarea cu respectarea dispozițiilor legale, a unui act normativ apreciat ca necesar de către autoritatea competentă nu poate constitui o faptă prevăzută de legea penală. Reducerea pensiei persoanei vătămate prin reținerea contribuției pentru asigurările sociale de sănătate nu a fost arbitrară, ci justificată de interesul public, de aprecierea asupra unor situații urgente și extraordinare a căror reglementare nu putea fi amânată. Dacă măsurile dispuse de un guvern în mod legal sunt nepopulare, răspunderea membrilor acestuia nu poate fi decât politică. Nemulțumit de soluția adoptată, petentul H.A. s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen.

instanței de judecată competente, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13 septembrie 2011. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Plângerea adresată instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 278 1 C. proc. pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate. Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală. Rezultă, așadar, că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. În prezenta cauză se constată că soluția adoptată de parchet față de intimatul E.B. este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 208 - art. 209 și art. 246 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există, nefiind conturate indiciile ale săvârșirii acestei infracțiuni.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul E.B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii infracțiunilor prevăzute de art. 208 - art. 209 și art. 246 C. pen., rezoluție care va fi menținută. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 RON, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul H.A. Împotriva rezoluției din 18 iulie 2011 adoptată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.