ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4795/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 555 din 2 februarie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea formulată de reclamantul Ordinul G. din România în contradictoriu

cu pârâtă Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ca fiind introdusă

de o persoană fără capacitate de folosință.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul a solicitat

anularea adresei din 29 februarie 2008 emisă de pârâtă, pe considerentul că prin

acest act s-au interpretat eronat textele de lege aplicabile, respectiv Legea

nr. 16/2007 și Legea nr. 217/2007, prin ultimul parag. creându-se astfel confuzia

că toate persoanele autorizate anterior ar putea exercita profesia de geodez, deși

aceștia îndeplineau doar o parte dintre condițiile impuse de Legea nr. 16/2007.

În timpul litigiului,

a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 lit. b) din Legea nr. 217/2007, invocată de către reclamant, excepție care

a fost respinsă prin decizia nr. 474 din 02 aprilie 2009, iar pe parcursul soluționării

excepției, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 1150 din 06

noiembrie 2008 constatând că Legea nr. 16/2007 privind organizarea și exercitarea

profesiei de geodez este neconstituțională.

Așa fiind, judecătorul

fondului a reținut că respectiva decizie, pronunțată într-un alt litigiu dar care

este general obligatorie, prezintă relevanță în speță, în considerarea faptului

că Legea nr. 16/2007 reprezintă actul de înființare al Ordinului G. din România.

Or, în condițiile în care

respectivul act nu mai există, instituția înființată prin acest act își încetează

și ea existența, așa cum întemeiat a susținut și pârâta prin excepția invocată,

Ordinul G. din România nemaiavând capacitate de folosință.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Ordinul G. din România.

Criticile aduse prin cererea

de recurs au vizat:

de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. cu consecința incidenței motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ.

S-a apreciat că nulitatea

sentinței decurge din necitarea reclamantului pentru termenul de judecată din 22

septembrie 2009 (fixat în lipsa părților), chiar dacă avea termen în cunoștință,

dar și din nemotivarea hotărârii, judecătorul fondului rezumându-se la admiterea

unei excepții fără o argumentare faptică și juridică. Sub acest ultim aspect, instanța

de fond a reținut în mod lapidar aspecte care nu au nicio legătură cu efectul Deciziei

nr. 1150/2008 a Curții Constituționale.

hotărârii Curții de Apel București prin prisma prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., apreciindu-se că s-a concluzionat greșit că prin efectul Deciziei

Curții Constituționale a României nr. 1150 din 6 noiembrie 2008 Ordinul G. a fost

desființat, instanța aplicând retroactiv această decizie.

A considerat recurentul

că din moment ce legea de înființare nu a fost abrogată și potrivit Deciziei Curții

Constituționale doar și-a încetat efectele pentru viitor, iar acest organism profesional

are patrimoniu propriu și organe de conducere alese, Ordinul G. rămâne, deci, o

persoană juridică cu drepturi și obligații de ordin administrativ și organizatoric.

Acceptând că s-a creat

un vid legislativ în ceea ce-l privește, recurentul a arătat totuși că acesta nu

poate fi acoperit decât de legiuitor, sfera de atribuții a Curții Constituționale

fiind expres delimitată prin art. 146 din Constituția României.

Intimata-pârâtă Agenția

Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a răspuns prin întâmpinare ambelor

critici ale recurenților, punctând că prin publicarea în M. Of. al României a Deciziei

nr. 1150 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea Constituțională a încetat capacitatea

Ordinului G. din România de a avea drepturi și obligații, respectiv capacitatea

procesuală de folosință și concluzionând că soluția Curții de Apel București este

corectă și legală.

În temeiul art. 306

alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte a pus în dezbaterea părților motivul de ordine

publică ce vizează capacitatea de folosință a Ordinului G. din România, mai exact

excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentului, având în vedere

prevederile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., Legea nr. 16/2007 (privind organizarea

și exercitarea profesiei de geodez) și Decizia nr. 1150 din 6 noiembrie 2008 a Curții

Constituționale a României (publicată în M. Of. nr. 832/10.12.2008) prin care s-a

constatat că actul normativ menționat este neconstituțional.

Înalta Curte de Casație

și Justiție reține că excepția invocată din oficiu este întemeiată și se impune

a fi admisă, pentru cele ce se vor arăta în continuare, astfel că motivele de nelegalitate

invocate de recurent nu vor mai face obiectul controlului judiciar.

În materia dreptului procesual

civil doctrina a consacrat indubitabil că una din condițiile de exercitare a acțiunii

civile și de dobândire a calității de parte în procesul civil este aceea ca cel

ce se adresează justiției să aibă capacitatea de a sta în judecată.

Capacitatea procesuală

de folosință reprezintă aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și

asuma obligații pe plan procesual, reflectând în plan procesual capacitatea civilă

din dreptul civil material, pornindu-se de la dispozițiile art. 5 alin. (2) din

Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice care definesc capacitatea

de folosință ca fiind capacitatea de a avea drepturi și obligații.

Potrivit art. 41

alin. (1) C. proc. civ. „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate

fi parte în judecată” iar potrivit alin. (2) al aceluiași text „asociațiile sau

societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă

au organe de conducere proprii”.

Persoanele juridice dobândesc

diferit capacitate de folosință, după cum sunt supuse sau nu înregistrării, capacitatea

de folosință a persoanelor juridice fiind guvernată de principiul specializării

consacrat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954 conform căruia „persoana juridică

nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege,

actul de înființare sau statut”.

Chiar dacă art. 40 din

Decretul nr. 31/1954 prevede cazurile (legale) de încetare a persoanei juridice,

iar în speță nu a intervenit un astfel de caz (comasare, divizare sau dizolvare),

Înalta Curte împărtășește abordarea instanței de fond, constatând că Ordinul G.

nu mai are capacitate procesuală de folosință. Aceasta deoarece:

Ordinul G. din România

a fost înființat prin lege, respectiv prin Legea nr. 16/2007 (intrată în vigoare

la 20 martie 2007 și modificată prin O.U.G. nr. 40/2008), în art. 20 din acest act

normativ stipulându-se în mod expres înființarea în condițiile legii „ca organism

profesional, non profit, cu personalitate juridică de drept privat, apolitică, de

interes public, cu patrimoniu și buget proprii autonomă și independentă”.

Prin Decizia nr. 1150/2008

a Curții Constituționale a României a fost admisă excepția de neconstituționalitate

invocată de Avocatul Poporului și s-a constatat că Legea nr. 16/2007 privind organizarea

și exercitarea profesiei de geodez este neconstituțională.

Prin art. 31 alin. (3)

din Legea nr. 47/1992 republicată (privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale)

se statuează că dispozițiile din Legile și ordonanțele în vigoare constatate ca

neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea

Deciziei Curții Constituționale a României, dacă în acest interval Parlamentul României

sau Guvernul, după caz, nu pune în acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

Constituției, iar pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale

sunt suspendate de drept.

În cauză, Decizia nr.

1150/2008 a fost publicată în M. Of. la 10 decembrie 2008 și în termenul de 45 de

zile prevăzut de Legea nr. 47/1992 legiuitorul a rămas în pasivitate, nepunând în

acord legea declarată neconstituțională, în întregul său, cu prevederile Constituției.

Teoria avansată de recurent

că nu poate Curtea Constituțională a României să fie legiuitor pozitiv este corectă,

numai că urmare publicării Deciziei nr. 1150/2008 și expirării termenul de 45 de

zile mai sus precizat a încetat ființa persoanei juridice - Ordinul G., încetând

astfel și capacitatea sa procesuală de folosință așa cum este ea definită de

art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, Ordinul

G. poate sta în proces numai în calitate de pârât [alin. (2) al art. 41 C.

proc. civ.] dar nu și în calitate de reclamant/recurent.

Nu este de acceptat ca

în lipsa unui act normativ cu aceeași forță juridică, respectiv în lipsa unei legi

de desființare a Ordinului G., sau în lipsa unei legi de abrogare a legii de înființare

a acestui organism profesional, să se considere că o lege declarată neconstituțională

mai produce efecte pentru că o astfel de abordare ar presupune ignorarea controlului

de constituționalitate și a rolului acestuia într-un stat de drept.

În privința aspectelor

invocate de recurent că Ordinul G. are statut propriu, patrimoniu propriu și organe

de conducere alese, Înalta Curte consideră pe deplin aplicabile considerentele expuse

de Curtea Constituțională a României în Decizia nr. 414/2010 (referitoare la neconstituționalitatea

modificărilor aduse Legii nr. 188/1999) și care vizează încetarea de drept a actelor

subsecvente emise în baza unor acte normative primare afectate de viciul de neconstituționalitate.

Așadar, sub aspectul capacității

procesuale de folosință apare ca nerelevantă existența Statutului, patrimoniului

propriu și a organelor de conducere alese.

Pentru toate cele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

recursul de față va fi respins pentru lipsa capacității procesuale de folosință

a Ordinului G. din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ordinul G. din România împotriva sentinței nr. 555 din 2 februarie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind

formulat de o persoană fără capacitate de folosință.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2010.