ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4795/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 555 din 2 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Ordinul G. din România în contradictoriu cu pârâtă Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ca fiind introdusă de o persoană fără capacitate de folosință. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamantul a solicitat anularea adresei din 29 februarie 2008 emisă de pârâtă, pe considerentul că prin acest act s-au interpretat eronat textele de lege aplicabile, respectiv Legea nr. 16/2007 și Legea nr. 217/2007, prin ultimul parag.

creându-se astfel confuzia că toate persoanele autorizate anterior ar putea exercita profesia de geodez, deși aceștia îndeplineau doar o parte dintre condițiile impuse de Legea nr. 16/2007. În timpul litigiului, a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 lit. b) din Legea nr. 217/2007, invocată de către reclamant, excepție care a fost respinsă prin decizia nr. 474 din 02 aprilie 2009, iar pe parcursul soluționării excepției, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 1150 din 06 noiembrie 2008 constatând că Legea nr. 16/2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez este neconstituțională. Așa fiind, judecătorul fondului a reținut că respectiva decizie, pronunțată într-un alt litigiu dar care este general obligatorie, prezintă relevanță în speță, în considerarea faptului că Legea nr. 16/2007 reprezintă actul de înființare al Ordinului G. din România.

Or, în condițiile în care respectivul act nu mai există, instituția înființată prin acest act își încetează și ea existența, așa cum întemeiat a susținut și pârâta prin excepția invocată, Ordinul G. din România nemaiavând capacitate de folosință. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ordinul G. din România. Criticile aduse prin cererea de recurs au vizat: 1. Încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. cu consecința incidenței motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. S-a apreciat că nulitatea sentinței decurge din necitarea reclamantului pentru termenul de judecată din 22 septembrie 2009 (fixat în lipsa părților), chiar dacă avea termen în cunoștință, dar și din nemotivarea hotărârii, judecătorul fondului rezumându-se la admiterea unei excepții fără o argumentare faptică și juridică.

Sub acest ultim aspect, instanța de fond a reținut în mod lapidar aspecte care nu au nicio legătură cu efectul Deciziei nr. 1150/2008 a Curții Constituționale. 2. Netemeinicia și nelegalitatea hotărârii Curții de Apel București prin prisma prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., apreciindu-se că s-a concluzionat greșit că prin efectul Deciziei Curții Constituționale a României nr. 1150 din 6 noiembrie 2008 Ordinul G. a fost desființat, instanța aplicând retroactiv această decizie. A considerat recurentul că din moment ce legea de înființare nu a fost abrogată și potrivit Deciziei Curții Constituționale doar și-a încetat efectele pentru viitor, iar acest organism profesional are patrimoniu propriu și organe de conducere alese, Ordinul G. rămâne, deci, o persoană juridică cu drepturi și obligații de ordin administrativ și organizatoric.

Acceptând că s-a creat un vid legislativ în ceea ce-l privește, recurentul a arătat totuși că acesta nu poate fi acoperit decât de legiuitor, sfera de atribuții a Curții Constituționale fiind expres delimitată prin art. 146 din Constituția României. Intimata-pârâtă Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a răspuns prin întâmpinare ambelor critici ale recurenților, punctând că prin publicarea în M. Of. al României a Deciziei nr. 1150 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea Constituțională a încetat capacitatea Ordinului G. din România de a avea drepturi și obligații, respectiv capacitatea procesuală de folosință și concluzionând că soluția Curții de Apel București este corectă și legală.

În temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte a pus în dezbaterea părților motivul de ordine publică ce vizează capacitatea de folosință a Ordinului G. din România, mai exact excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentului, având în vedere prevederile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., Legea nr. 16/2007 (privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez) și Decizia nr. 1150 din 6 noiembrie 2008 a Curții Constituționale a României (publicată în M. Of. nr. 832/10.12.2008) prin care s-a constatat că actul normativ menționat este neconstituțional. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că excepția invocată din oficiu este întemeiată și se impune a fi admisă, pentru cele ce se vor arăta în continuare, astfel că motivele de nelegalitate invocate de recurent nu vor mai face obiectul controlului judiciar.

În materia dreptului procesual civil doctrina a consacrat indubitabil că una din condițiile de exercitare a acțiunii civile și de dobândire a calității de parte în procesul civil este aceea ca cel ce se adresează justiției să aibă capacitatea de a sta în judecată. Capacitatea procesuală de folosință reprezintă aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual, reflectând în plan procesual capacitatea civilă din dreptul civil material, pornindu-se de la dispozițiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice care definesc capacitatea de folosință ca fiind capacitatea de a avea drepturi și obligații. Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc.

civ. „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată” iar potrivit alin. (2) al aceluiași text „asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe de conducere proprii”. Persoanele juridice dobândesc diferit capacitate de folosință, după cum sunt supuse sau nu înregistrării, capacitatea de folosință a persoanelor juridice fiind guvernată de principiul specializării consacrat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954 conform căruia „persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înființare sau statut”. Chiar dacă art. 40 din Decretul nr. 31/1954 prevede cazurile (legale) de încetare a persoanei juridice, iar în speță nu a intervenit un astfel de caz (comasare, divizare sau dizolvare), Înalta Curte împărtășește abordarea instanței de fond, constatând că Ordinul G. nu mai are capacitate procesuală de folosință.

Aceasta deoarece: Ordinul G. din România a fost înființat prin lege, respectiv prin Legea nr. 16/2007 (intrată în vigoare la 20 martie 2007 și modificată prin O.U.G. nr. 40/2008), în art. 20 din acest act normativ stipulându-se în mod expres înființarea în condițiile legii „ca organism profesional, non profit, cu personalitate juridică de drept privat, apolitică, de interes public, cu patrimoniu și buget proprii autonomă și independentă”. Prin Decizia nr. 1150/2008 a Curții Constituționale a României a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată de Avocatul Poporului și s-a constatat că Legea nr. 16/2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez este neconstituțională.

Prin art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată (privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale) se statuează că dispozițiile din Legile și ordonanțele în vigoare constatate ca neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale a României, dacă în acest interval Parlamentul României sau Guvernul, după caz, nu pune în acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. În cauză, Decizia nr. 1150/2008 a fost publicată în M. Of. la 10 decembrie 2008 și în termenul de 45 de zile prevăzut de Legea nr. 47/1992 legiuitorul a rămas în pasivitate, nepunând în acord legea declarată neconstituțională, în întregul său, cu prevederile Constituției.

Teoria avansată de recurent că nu poate Curtea Constituțională a României să fie legiuitor pozitiv este corectă, numai că urmare publicării Deciziei nr. 1150/2008 și expirării termenul de 45 de zile mai sus precizat a încetat ființa persoanei juridice - Ordinul G., încetând astfel și capacitatea sa procesuală de folosință așa cum este ea definită de art. 41 alin. (1) C. proc. civ. În acest context, Ordinul G. poate sta în proces numai în calitate de pârât [alin. (2) al art. 41 C. proc. civ.] dar nu și în calitate de reclamant/recurent. Nu este de acceptat ca în lipsa unui act normativ cu aceeași forță juridică, respectiv în lipsa unei legi de desființare a Ordinului G., sau în lipsa unei legi de abrogare a legii de înființare a acestui organism profesional, să se considere că o lege declarată neconstituțională mai produce efecte pentru că o astfel de abordare ar presupune ignorarea controlului de constituționalitate și a rolului acestuia într-un stat de drept.

În privința aspectelor invocate de recurent că Ordinul G. are statut propriu, patrimoniu propriu și organe de conducere alese, Înalta Curte consideră pe deplin aplicabile considerentele expuse de Curtea Constituțională a României în Decizia nr. 414/2010 (referitoare la neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999) și care vizează încetarea de drept a actelor subsecvente emise în baza unor acte normative primare afectate de viciul de neconstituționalitate. Așadar, sub aspectul capacității procesuale de folosință apare ca nerelevantă existența Statutului, patrimoniului propriu și a organelor de conducere alese. Pentru toate cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recursul de față va fi respins pentru lipsa capacității procesuale de folosință a Ordinului G. din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ordinul G. din România împotriva sentinței nr. 555 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosință. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2010.