ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 238/2012

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Decizia pronunțată în recurs, atacată cu cererea de revizuire

Prin Decizia nr. 3792 din 28 iunie 2011, Înalta

Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal a

admis recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 364 din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj – secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a casat

sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj – secția conflicte de muncă.

În considerentele

deciziei, instanța de control judiciar a reținut că intimatul-reclamant R.R. a

solicitat, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, obligarea autorităților publice

recurente la plata, ca despăgubiri, a unor drepturi salariale prevăzute de

dispozițiile O.G. nr. 151/2008, modificată și completată prin Legea de aprobare

nr. 221/2008, pretins neacordate ca urmare a adoptării unor ordonanțe de

urgență ale căror dispoziții incidente au fost declarate ca fiind

neconstituționale, prin Decizia nr. 842/2009, în cazul O.U.G. nr. 151/2008 și,

respectiv, prin Decizia nr. 989/2009, în cazul O.U.G. nr. 1/ 2009.

Cenzurarea pe cale

judecătorească a modalității în care au fost stabilite drepturile de natură

salarială nu este de competența instanțelor de contencios administrativ,

competență care este atrasă în astfel de cauze, numai ca urmare a unor

dispoziții speciale.

O astfel de

reglementare o reprezintă dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici, care se referă la cauzele care au ca obiect

raportul de serviciu al funcționarului public, care, însă, nu sunt incidente în

cauza de față, intimatul-reclamant nefiind titularul vreunei funcții publice.

Deci, cu alte

cuvinte, în lipsa unor dispoziții precum cele ale art. 109 din Legea nr. 188/1999,

cauzele care au ca obiect drepturi salariale/despăgubiri privind pretinse

drepturi salariale dintr-un raport de muncă, precum cel pe care intimatul-reclamant

îl are cu universitatea angajatoare, sunt de competența instanțelor/ secțiilor

specialitate în litigii de dreptul muncii.

Chiar dacă, în cauză,

intimatul-reclamant a invocat ca temei și dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004,

instanța de control judiciar a avut în vedere obiectul cauzei, în raport de

care a apreciat competența materială a secției conflicte de muncă a

Tribunalului Cluj și totodată, incidența motivului de casare prevăzut de 304 pct.

(3) C. proc. civ.

2.

Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii

Împotriva

acestei decizii a formulat cerere de revizuire R.R. invocând motivele prevăzute

la art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

modificată.

În

motivarea cererii sale, revizuentul susține că instanța de recurs s-a pronunțat

asupra unui lucru care nu s-a cerut, extra petita, în speță, a invocat, din

oficiu, după închiderea dezbaterilor, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

3 din C. proc. civ., raportat la o pretinsă necompetență a instanțelor de

contencios administrativ de a soluționa acțiuni întemeiate pe dispozițiile art.

9 din Legea nr. 554/2004, modificată, aspect care nu a fost pus în discuția părților

și nici invocat în memoriul de recurs.

Revizuentul

susține că decizia este supusă revizuirii și pentru că instanța a pronunțat o

hotărâre cu încălcarea dreptului european, fiind incident motivul de revizuire

prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Astfel,

consideră că a fost privat de dreptul la un proces echitabil prin încălcarea

principiului contradictorialității dezbaterilor și a dreptului la o jurisprudență

unitară, raportat la hotărârile judecătorești pronunțate în cauze similare de

instanța supremă, în speță, deciziile nr. 3880/2011 și nr. 4174/2011.

Solicită

anularea Deciziei nr. 3792 din 28 iunie 2011 și în rejudecare, respingerea

recursurilor formulate.

Intimații

nu au formulat întâmpinare în cauză.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

1.

Argumente de drept reținute în soluționarea cererii

Revizuirea

este o cale extraordinară de atac, de retractare care potrivit art. 322 C.

proc. civ. poate avea ca obiect numai hotărârile definitive precum și

hotărârile date de instanțele de recurs, atunci când evocă fondul.

Evocarea

fondului de către instanța de recurs presupune ca în cadrul soluționării căii

de atac, instanța de control judiciar să facă o analiză proprie a probelor

administrate în cauză, de natură să conducă la stabilirea unei alte situații de

fapt decât cea reținută de instanța de fond, fie prin aplicarea unor dispoziții

legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, urmând să dea o altă

dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Nu îndeplinesc

această condiție a evocării fondului deciziile de casare intermediare, prin

care s-a admis recursul și s-a casat soluția atacată cu trimitere, fie spre

rejudecare la aceeași instanță, fie spre competentă soluționare.

Or, în cauza de față,

prin Decizia nr. 3792 din 28 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, au fost admise

recursurile declarate de Guvernul României și Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul Cluj - secția conflicte de muncă.

Prin urmare, nu se

poate reține faptul că este îndeplinită condiția de admisibilitate a evocării

fondului.

Revizuirea,

ca și cale extraordinară de atac de retractare, a fost concepută de legiuitor

pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situațiile în care sunt

îndeplinite condițiile expuse la pct. 1-9 ale art. 322 C. proc. civ.

Or,

din expunerea motivelor cererii de revizuire, se observă că aceasta a fost

concepută ca un veritabil recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de

recurs ceea ce, de asemenea, este inadmisibil.

În

fine, deși examinarea punctuală a motivelor enunțate, prevăzute de art. 322 pct.

2 C. proc. civ. și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu mai este

necesară, în raport de soluția preconizată, totuși, Înalta Curte remarcă

împrejurarea că niciunul dintre acestea nu îndeplinește cerințele de admisibilitate

specifice.

Mai mult, prin Legea nr.

299 din 21 decembrie 2011 publicată în M. Of. Partea I, nr. 916 din 22

decembrie 2011, dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

modificată, au fost abrogate, cererea de revizuire nemaiputând fi examinată

prin prisma acestui motiv.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ. se va respinge

cererea de față ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de R.R. împotriva Deciziei nr. 3792 din 28 iunie 2011 a Înaltei Curți de Justiție și Casație - secția contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2012.