ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 238/2012

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată în recurs, atacată cu cererea de revizuire Prin Decizia nr. 3792 din 28 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 364 din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj – secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj – secția conflicte de muncă. În considerentele deciziei, instanța de control judiciar a reținut că intimatul-reclamant R.R.

a solicitat, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, obligarea autorităților publice recurente la plata, ca despăgubiri, a unor drepturi salariale prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 151/2008, modificată și completată prin Legea de aprobare nr. 221/2008, pretins neacordate ca urmare a adoptării unor ordonanțe de urgență ale căror dispoziții incidente au fost declarate ca fiind neconstituționale, prin Decizia nr. 842/2009, în cazul O.U.G. nr. 151/2008 și, respectiv, prin Decizia nr. 989/2009, în cazul O.U.G. nr. 1/ 2009. Cenzurarea pe cale judecătorească a modalității în care au fost stabilite drepturile de natură salarială nu este de competența instanțelor de contencios administrativ, competență care este atrasă în astfel de cauze, numai ca urmare a unor dispoziții speciale.

O astfel de reglementare o reprezintă dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care se referă la cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, care, însă, nu sunt incidente în cauza de față, intimatul-reclamant nefiind titularul vreunei funcții publice. Deci, cu alte cuvinte, în lipsa unor dispoziții precum cele ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect drepturi salariale/despăgubiri privind pretinse drepturi salariale dintr-un raport de muncă, precum cel pe care intimatul-reclamant îl are cu universitatea angajatoare, sunt de competența instanțelor/ secțiilor specialitate în litigii de dreptul muncii.

Chiar dacă, în cauză, intimatul-reclamant a invocat ca temei și dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, instanța de control judiciar a avut în vedere obiectul cauzei, în raport de care a apreciat competența materială a secției conflicte de muncă a Tribunalului Cluj și totodată, incidența motivului de casare prevăzut de 304 pct. (3) C. proc. civ. 2. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire R.R. invocând motivele prevăzute la art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată. În motivarea cererii sale, revizuentul susține că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, extra petita, în speță, a invocat, din oficiu, după închiderea dezbaterilor, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc.

civ., raportat la o pretinsă necompetență a instanțelor de contencios administrativ de a soluționa acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată, aspect care nu a fost pus în discuția părților și nici invocat în memoriul de recurs. Revizuentul susține că decizia este supusă revizuirii și pentru că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dreptului european, fiind incident motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată. Astfel, consideră că a fost privat de dreptul la un proces echitabil prin încălcarea principiului contradictorialității dezbaterilor și a dreptului la o jurisprudență unitară, raportat la hotărârile judecătorești pronunțate în cauze similare de instanța supremă, în speță, deciziile nr. 3880/2011 și nr. 4174/2011.

Solicită anularea Deciziei nr. 3792 din 28 iunie 2011 și în rejudecare, respingerea recursurilor formulate. Intimații nu au formulat întâmpinare în cauză. II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire 1. Argumente de drept reținute în soluționarea cererii Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare care potrivit art. 322 C. proc. civ. poate avea ca obiect numai hotărârile definitive precum și hotărârile date de instanțele de recurs, atunci când evocă fondul. Evocarea fondului de către instanța de recurs presupune ca în cadrul soluționării căii de atac, instanța de control judiciar să facă o analiză proprie a probelor administrate în cauză, de natură să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de fond, fie prin aplicarea unor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, urmând să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Nu îndeplinesc această condiție a evocării fondului deciziile de casare intermediare, prin care s-a admis recursul și s-a casat soluția atacată cu trimitere, fie spre rejudecare la aceeași instanță, fie spre competentă soluționare. Or, în cauza de față, prin Decizia nr. 3792 din 28 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, au fost admise recursurile declarate de Guvernul României și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj - secția conflicte de muncă. Prin urmare, nu se poate reține faptul că este îndeplinită condiția de admisibilitate a evocării fondului.

Revizuirea, ca și cale extraordinară de atac de retractare, a fost concepută de legiuitor pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situațiile în care sunt îndeplinite condițiile expuse la pct. 1-9 ale art. 322 C. proc. civ. Or, din expunerea motivelor cererii de revizuire, se observă că aceasta a fost concepută ca un veritabil recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs ceea ce, de asemenea, este inadmisibil. În fine, deși examinarea punctuală a motivelor enunțate, prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu mai este necesară, în raport de soluția preconizată, totuși, Înalta Curte remarcă împrejurarea că niciunul dintre acestea nu îndeplinește cerințele de admisibilitate specifice.

Mai mult, prin Legea nr. 299 din 21 decembrie 2011 publicată în M. Of. Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011, dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată, au fost abrogate, cererea de revizuire nemaiputând fi examinată prin prisma acestui motiv. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ. se va respinge cererea de față ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de R.R. împotriva Deciziei nr. 3792 din 28 iunie 2011 a Înaltei Curți de Justiție și Casație - secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012.