ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4836/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4836/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față, din examinarea
lucrărilor dosarului
constată
următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul G.V. a
solicitat
instanței să
constate că între acesta și pârâtul R.L.S. s-a încheiat la data de 18 februarie
2002 un contract de cesiune de părți sociale și pe cale de consecință să
constate că a încetat calitatea de asociat și de administrator a reclamantului,
această calitate fiind dobândită de pârâtul R.L.S.
În
dovedirea acestei stări de fapt, reclamantul s-a prevalat în fața instanței de
fond de o convenție de cesiune de părți sociale încheiată la 18 decembrie 2002
între reclamant și pârât și de o procură specială autentificată sub nr. 2778-830
în 18 decembrie 2002 de B.N.P. M.M. În apel a mai anexat hotărârea nr. 1/2002
a adunării generale a asociaților SC J.C. SRL,
datată 18 decembrie 2002.
Potrivit
mențiunilor de la registrul comerțului, intimata SC J.C. SRL a fost constituită
de către asociații A.C.V., L.E. și
G.V.,
fiecare deținând câte 7 părți sociale în valoare de 10 lei fiecare. Structura
și componența personală a participațiilor nu a suferit modificări care să
fi
fost aduse la cunoștința terților.
Prin sentința civilă nr. 3891 din 16 iunie 2011
pronunțată în dosarul nr.
1287/100/2011
al Tribunalului Maramureș s-a respins acțiunea formulată de
către reclamantul G.V., în contradictoriu cu
pârâții SC J.C. SRL
Ulmeni - prin lichidator judiciar Cabinet Individual
de Insolvență B.I. și R.L.S.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a
reținut că înscrisul
depus la dosar și intitulat „Convenție de cesiune de
părți sociale", nu este apt să
producă
consecințe juridice pentru că a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 202
alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Astfel,
la data încheierii actului, societatea SC J.C. SRL avea ca
asociați pe A.C., L.E. și G.V., fiecare deținând 7
părți sociale. Potrivit art. 202 alin.
(2), din Legea nr. 31/1990, transmiterea de părți
sociale către persoane
din afara societății este permisă numai dacă a fost
aprobată de asociații reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul
social.
În ce
privește petitul privind dobândirea calității de asociat și administrator al
numitului R.L.S. și înscrierea în Registrul
Comerțului
a acestei cesiuni, dat fiind faptul că SC J.C. SRL este supusă
procedurii
de insolvență din anul 2009, această modificare a actului constitutiv nu se mai
poate face decât cu respectarea prevederilor art. 202 alin. (2), din Legea nr. 31/1990
și ale art. 95 alin. (1) lit. i), din Legea nr. 85/2006.
Împotriva
acestei sentințe, reclamantul G.V. a declarat apel.
Apelul a fost respins prin decizia nr. 3/2012 din 13 ianuarie 2012
pronunțată de
Curtea de Apel Cluj - secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal.
Pentru a
pronunța această soluție, în urma examinării probatoriului
administrat, curtea de apel a reținut că
hotărârea de primă instanță este temeinică
și legală. Sub aspectul
temeiniciei, s-a reținut că niciunul dintre înscrisurile
prezentate de apelant nu este apt să probeze
încheierea valabilă a unei cesiuni de
părți
sociale între apelant și intimat. Convenția de cesiune de părți sociale, datată
18 decembrie 2002, nu a condus la transmiterea către intimatul R.L.S. a
celor
7 părți sociale, deținute de apelantul G.V., deoarece nu a fost
aprobată de asociații reprezentând cel puțin trei
pătrimi din capitalul social, consimțământ ce se impunea potrivit prevederilor art.
202 alin. (2) din Legea nr.
31/1990 dat fiind că transferul părților
sociale urma să se realizeze către persoane din afara societății.
Nici hotărârii A.G.A. nr. 1/2002 a asociaților SC J.C.
SRL nu i s-a dat eficiența dorită de apelant, în primul rând pentru că această
hotărâre A.G.A. nu
beneficiază
de dată certă, așa încât s-a prezumat că acest înscris a fost preconstituit pro
causa de vreme ce timp de aproximativ 10 ani nu au fost
parcurse formalitățile de publicitate de înscriere a acestei cesiuni la
Registrul
Comerțului pentru a o face opozabilă terților. în al doilea
rând, din istoricul SC J.C. SRL furnizat de către O.R.C. de pe lângă Tribunalul
Maramureș s-a
reținut că o parte dintre
pretinșii asociați cedenți s-au prevalat în continuare de
calitatea de asociați ai SC J.C. SRL și au
înregistrat în numele societății mai
multe cereri de înscriere a unor
mențiuni în registrul comerțului. Asociata L.E., prin cererea din 07 ianuarie
2003, a solicitat înscrierea contractului de închiriere pentru a face dovada
sediului societății (f. 25), iar
asociatul A.C.V.,
prin cererile din
07 decembrie 2006, a depus situațiile financiare ale
societății aferente anilor 2003, 2004 și 2005.
Instanța de apel a apreciat că depunerea acestor
înscrisuri la Registrul
Comerțului
de către doi dintre asociați despre care s-a susținut că și-au cesionat părțile
sociale prin hotărârea din 18 decembrie 2002 denotă interesul manifestat de
către aceștia în a preîntâmpina dizolvarea societății SC J.C. SRL. Un astfel
de interes nu ar fi subzistat dacă hotărârea A.G.A.
nr. 1 din 18 decembrie 2002 ar fi produs cu adevărat efecte juridice vreodată,
iar asociații fondatori s-ar fi desistat de această
calitate prin
cesionarea părților sociale. De vreme ce hotărârea A.G.A. nr. 1 din 18
decembrie 2002 nu a produs vreo consecință juridică în privința a doi dintre
asociați, caracterul fictiv al pretinsei
operațiuni de cesiune de părți sociale s-a
prezumat de către instanța de
apel și în privința celui de al treilea asociat, respectiv a reclamantului G.V.
S-a
reținut că nici procura autentificată sub nr. 2778-830 din 18 decembrie 2002 de
B.N.P. M.M. nu probează pretinsa cesiune de părți sociale. Dimpotrivă
conținutul acestui înscris îl califică ca fiind o veritabilă procură
generală prin care pârâtul R.L.S. era mandatat de
reclamant și de
asociații A.C.V. și L.E. să administreze activitatea
curentă a SC J.C. SRL pe durata absenței
asociaților. În ipoteza în care s-ar
admite că hotărârea A.G.A. nr. 1
din 18 decembrie 2002 a transmis părțile sociale de la cei trei asociați A.C.V.,
L.E. și G.V. către
pârâtul R.L.S.,
încheierea în aceeași zi a unei procuri generale de
administrare pe
numele aceluiași pârât ar fi reprezentant un nonsens juridic,
pârâtul R.L.S. neputând deține în mod simultan
atât calitatea de reprezentant convențional cât și de reprezentant legal al SC J.C.
SRL.
Împotriva
acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând
admiterea lui, modificarea deciziei recurate, cu
consecința admiterii apelului și a
acțiunii astfel cum a fost formulată.
Fără a
indica explicit vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art.
304 C. proc. civ., recurentul a criticat decizia
instanței de apel sub aspectul greșitei
interpretări și aplicări a
dispozițiilor art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Recurentul a mai
învederat că instanța de apel a ignorat probele administrate, mai precis
documentele contabile care atestă că acesta nu mai are calitatea de asociat și
administrator, dar și alte înscrisuri care probează situația de fapt afirmată
de către acesta în cererea de chemare în judecată.
Reluând
apărările din apel, reclamantul a arătat că societatea s-a înființat la 11
noiembrie 1997 având ca asociați și administratori pe A.C., L.E. și G.V. și
întrucât nu a desfășurat activitate comercială s-a depus la O.R.C. Maramureș
suspendarea activității pe perioada 01 ianuarie 1999 - 31 decembrie 2001. S-a
convenit ca pârâtul R.L.S. să preia societatea și să o administreze,
încheindu-se în acest sens un contract de cesiune de părți sociale între
reclamant și R. și o procură autentificată sub nr. 830 din 18
decembrie 2002, în baza cărora, acestuia i s-a
transmis de fapt societatea.
De la
data semnării contractului de cesiune, reclamantul susține că nu a
mai făcut niciun act de administrare, iar întreaga
activitate a fost desfășurată sub
conducerea pârâtului R.L.
Reclamantul
arată ca toate aceste aspecte nu au fost avute în vedere de către prima
instanță, care în mod nelegal a respins acțiunea sa motivat de faptul că nu
sunt întrunite cerințele art. 202 alin. (2) din Legea nr. 202 alin. (2) din
Legea nr. 31/1990.
În final, reclamantul precizează că în fața instanței de
apel, la termenul din
data
de 16 martie 2011, a depus hotărârea adunării generale a asociaților din 08
decembrie 2002 în care asociații au convenit ca toate părțile sociale pe care
le
dețineau la societate să fie cesionate
lui R.L., acesta având obligația să
îndeplinească toate formalitățile la
Oficiul Registrului, dar instanța a ignorat acest înscris.
În temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., reținând că
prin criticile formulate, recursul se poate încadra în drept în dispozițiile art.
304 pct. 9 C. proc. civ., înalta
Curte de Casație și Justiție, va analiza decizia atacată
și va reține că recursul este
nefondat
pentru următoarele considerente:
Înscrisul
depus la dosar de către reclamant și intitulat „Convenție de cesiune de părți
sociale", nu este apt să producă consecințe juridice pentru că a
fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 202,
alin. (2) din Legea nr. 31/1990. La
data încheierii lui, societatea SC J.C.
SRL avea ca asociați pe A.C., L.E. și G.V., fiecare deținând 7 părți sociale.
Potrivit art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, transmiterea de părți
sociale către
persoane din afara societății
este permisă numai dacă a fost aprobată de asociații reprezentând cel puțin
trei pătrimi din capitalul social, ceea ce nu se confirmă în
pricina
dedusă judecății.
În ce
privește petitul privind dobândirea calității de asociat și administrator al
numitului R.L.S. și înscrierea în Registrul
Comerțului
a acestei cesiuni, dat fiind faptul că SC J.C. SRL este supusă
procedurii
de insolvență din anul 2009, această modificare a actului constitutiv nu se mai
poate face decât cu respectarea prevederilor art. 202 alin. (2), din Legea
nr. 31/1990 dar și ale art. 95 alin. (1) lit. i)
din Legea nr. 85/2006.
Potrivit
art. 95 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2006 orice modificare a
actelor constitutive ale societății trebuie să se
facă în condițiile legii, iar prima
condiție este să fie cuprinsă în
planul de reorganizare al societății supuse procedurii reglementate de Legea
nr. 85/2006. Așadar, independent de orice aprecieri pe care le-ar fi făcut
instanța de apel în legătură cu probatoriul administrat, există un impediment
legal care nu permite admiterea prezentei
acțiuni
și pe care instanțele de fond și de apel l-au reținut în mod corect.
Astfel,
instanțele de fond și de apel au reținut că după momentul deschiderii
procedurii insolvenței nu mai poate interveni nicio modificare a
actului constitutiv al societății, astfel de
schimbări fiind posibile doar în perioada
de funcționare normală a unei
societăți sau în cadrul unui plan de reorganizare legal aprobat. în speță, față
de societate s-a deschis procedura insolvenței în
formă simplificată, neexistând, în mod evident, un plan de
reorganizare, iar
înregistrarea pârâtului R.L.S. ca asociat unic și
administrator al SC J.C. SRL se înscrie cu certitudine în sfera unei modificări
a actului constitutiv, operațiune prohibită de Legea insolvenței.
În
concluzie, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale incidente în
cauză și expuse pe larg în cele ce preced, indicând temeiurile de fapt și de
drept care au stat la baza hotărârii pronunțate, motiv pentru care, nefiind
întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform art. 312 C. proc.
civ. se va
respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamantul G.V. împotriva
deciziei nr. 3/2012 din 13
ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamantul
G.V. împotriva
deciziei
nr. 3/2012 din 13 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțata
în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2012