ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1655/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1655/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 18 martie 2011 pe rolul Curții de Apel Bacău - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.G. a contestat în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor pentru Adulți cu Handicap pe lângă Consiliul Județean Bacău și cu Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, decizia de încadrare în grad de handicap din 29 decembrie 2010 emisă de către această din urmă autoritate.
În motivarea contestației formulate, contestatorul a arătat că deși din anul 1998 a fost diagnosticat cu ciroză hepatică VHB care a evoluat astfel încât în anul 2007 s-a stabilit că se impune un transplant hepatic, prin certificatul de încadrare în grad de handicap din 16 noiembrie 2009 s-a stabilit că deficiența funcțională este gravă - cu asistent personal, beneficiind de toate drepturile și facilitățile prevăzute de Legea nr. 448/2006. Ulterior, prin certificatul din 15 noiembrie 2010 care face obiectul contestației, i-a fost schimbată deficienta funcțională, de la grav, la accentuat iar prin decizia contestată i-a fost menținut gradul de handicap accentuat (gradul II), cod boală K74, cod handicap 2 precum și deficiență funcțională accentuată.
Consideră că în mod nejustificat i-a fost diminuată indemnizația și ca o consecință a faptului că i-a fost schimbată încadrarea în deficiență accentuată, riscă să fie exclus de pe lista de așteptare cu prioritate privind transplantul. Prin sentința civilă nr. 75 din 10 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - secția contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei procedurii prealabile invocate de pârâți iar pe fondul cauzei a reținut că nu este întemeiată contestația, reținând că actele medicale avute în vedere la emiterea certificatului confirmă gradul de handicap stabilit conform criteriilor legale. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs contestatorul S.G., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului formulat, întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond i-a respins contestația formulată împotriva certificatului de handicap din 29 decembrie 2010 prin care a fost trecut de la gradul I de handicap la gradul II fără a fi examinate toate actele medicale pe care intenționa să le prezinte și fără efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea afecțiunii de care suferă și confirmarea necesității transplantului hepatic. Totodată recurentul a susținut că deși instanța a rămas în pronunțare asupra excepțiilor invocate de pârâți, a soluționat cauza și pe fond fără a se mai administra noi dovezi necesare dezlegării cauzei.
Examinând sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat. În fapt, prin certificatul de încadrare în grad de handicap din 15 noiembrie 2010 emis de Comisia de evaluare a persoanelor adulte recurentul-reclamant a fost încadrat în gradul de handicap accentuat, fiind diagnosticat cu deficiență funcțională accentuată. Urmare a contestației formulate împotriva acestui certificat prin Decizia de încadrare în grad de handicap din 29 decembrie 2010, Comisia Superioară de Evaluare a persoanelor adulte cu handicap soluționând contestația formulată de reclamant a reținut că acesta se încadrează conform criteriilor medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S.
și nr. 1992 din 19 noiembrie 2011 al M.S.P. în gradul de handicap „Accentuat", cod boală K74, cod handicap 2. Verificând legalitatea actului administrativ atacat instanța de fond a reținut, în mod corect, în raport de prevederile Ordinului nr. 762 din 31 august 2007 și 1992/2007 cât și din probatoriul administrat în cauză, respectiv actele medicale depuse la dosarul medical avut în vedere, la emiterea certificatului de handicap și a deciziei contestate, că diagnosticul recurentului-reclamant stabilit la externare, ciroză hepatică compensată nu permite încadrarea acestuia, conform criteriilor legale în gradul de handicap grav și cu deficiență funcțională gravă.
Susținerile recurentului-reclamant referitoare la schimbarea eronată a gradului de handicap, respectiv din handicap grav, în handicap accentuat, nu pot fi primite, întrucât din probele administrate în cauză cât și actele medicale depuse, rezultând faptul că atât certificatul cât și Decizia de încadrare contestată au fost emise cu respectarea criteriilor impuse prin Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S. și nr. 1992/2009 al M.S.P. Nu pot fi reținute, fiind nefondate, nici criticile de ordin procedural invocate de recurent, potrivit cărora instanța ar fi rămas în pronunțare la data de 3 mai 2011 doar pe excepțiile invocate, întrucât astfel cum rezultă din încheierea de ședință instanța a dispus unirea excepției cu fondul conform dispozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc.
civ. și a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea reclamantului de a depune concluzii scrise. Astfel fiind, reținând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de S.G. împotriva sentinței civile nr. 75/2011 din 10 mai 2011 a Curții de Apel Bacău - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.