ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4345/2010

Asupra recursului penal de față; Prin Încheierea din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar nr. 236/1372/2010, în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.P. Analizând temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, instanța a constatat că prima teză a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. este îndeplinită, în mod obiectiv, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

reținută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani închisoare, astfel că această condiție nu se mai impune a mai fi analizată. În ceea ce privește condiția impusă de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu privire la existența probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se reține că și această condiție subzistă. Pericolul concret pentru ordinea publică rezidă din modalitatea în care inculpatul M.P. a comis fapta pentru care este cercetat și pentru care a fost trimis în judecată, și anume într-un loc public, împreună cu un alt minor, pe timpul nopții, prin lovirea victimei cu un topor, apt de a produce leziuni foarte grave, în zona capului, din spate, lovitură extrem de puternică ce a avut drept consecință căderea victimei la pământ și lovirea acesteia cu o bâtă de către inculpatul minor C.l.

Circumstanțele personale ale inculpatului nu îi sunt favorabile întrucât din actele și lucrările dosarului a rezultat că acesta nu este la primul contact cu legea penală și deși nu are antecedente penale a mai fost cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni cu violență, respectiv lovire sau alte violențe și distrugere, fapte pentru care i s-au aplicat sancțiuni cu caracter administrativ, apreciind că faptele comise nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, însă inculpatul nu a dat dovezi de îndreptare a comportamentului, ci dimpotrivă este cercetat în prezent pentru săvârșirea unor infracțiuni mult mai grave. În cauză, instanța de apel a considerat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale și că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii și acestea subzistă în continuare, nefiind incident în acest stadiu procesual art 139, alin. (1) C. proc.

pen. Având în vedere stadiul procesului penal, lămurirea cauzei sub toate aspectele, instanța a apreciat că durata arestului preventiv nu a depășit termenul rezonabil prev. de art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.P., solicitând revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, cu consecința punerii în libertate până la rămânerea definitivă a hotărârii. Examinând încheierea atacată prin prisma criticii formulate și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.P.

este cercetat în stare de arest, fiind condamnat în primă instanță la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat în forma tentativei și loviri sau alte violente, reținându-se în esență că în seara de 8 - 9 februarie 2010, pe fondul consumului de alcool, a lovit părțile vătămate B.M. și B.D., cu o muchie de topor în cap, respectiv cu pumnul în zona feței, cauzându-le leziuni traumatice care au pus în primejdie viața uneia dintre victime, respectiv au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul a fost arestat preventiv începând cu 10 februarie 2010, constatându-se incidența cazului prev. de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. Înalta Curte constată că și la acest moment temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Astfel, în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat (în condițiile în care împotriva acestuia s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă), iar natura violentă a acestora, ca și împrejurările în care au fost comise, alături de circumstanțele personale ale inculpatului, reliefate de concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză, justifică temerea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin urmare, fiind întrunite condițiile prev. de art. 143, 148 lit. f) prin raportare la art. 136 C. proc. pen., în mod legal și temeinic instanța de apel pe rolul căreia cauza se află a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului, astfel încât recursul acestuia este nefondat și va fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat M.P. Împotriva încheierii din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată în Dosar nr. 236/1372/2010. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică lăzi 2 decembrie 2010.