ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4345/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4345/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului
penal de față;
Prin Încheierea din 17 noiembrie 2010 a
Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în
Dosar nr. 236/1372/2010, în baza art. 300
2
C. proc. pen. raportat la
art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării
preventive a inculpatului M.P.
Analizând temeiurile
care au determinat inițial luarea măsurii arestării preventive a inculpatului,
instanța a constatat că prima teză a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
este îndeplinită, în mod obiectiv, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat, faptă
prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1)
lit. i) C. pen. reținută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani închisoare,
astfel că această condiție nu se mai impune a mai fi analizată.
În ceea ce privește
condiția impusă de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu privire la
existența probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol
concret pentru ordinea publică, se reține că și această condiție subzistă.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezidă din modalitatea în care
inculpatul M.P. a comis fapta pentru care este cercetat și pentru care a fost
trimis în judecată, și anume într-un loc public, împreună cu un alt minor, pe
timpul nopții, prin lovirea victimei cu un topor, apt de a produce leziuni
foarte grave, în zona capului, din spate, lovitură extrem de puternică ce a
avut drept consecință căderea victimei la pământ și lovirea acesteia cu o bâtă
de către inculpatul minor C.l.
Circumstanțele
personale ale inculpatului nu îi sunt favorabile întrucât din actele și
lucrările dosarului a rezultat că acesta nu este la primul contact cu legea
penală și deși nu are antecedente penale a mai fost cercetat pentru săvârșirea
unor infracțiuni cu violență, respectiv lovire sau alte violențe și distrugere,
fapte pentru care i s-au aplicat sancțiuni cu caracter administrativ, apreciind
că faptele comise nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni,
însă inculpatul nu a dat dovezi de îndreptare a comportamentului, ci dimpotrivă
este cercetat în prezent pentru săvârșirea unor infracțiuni mult mai grave.
În cauză, instanța de
apel a considerat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea
prevederilor legale și că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea
măsurii și acestea subzistă în continuare, nefiind incident în acest stadiu
procesual art 139, alin. (1) C. proc. pen.
Având în vedere
stadiul procesului penal, lămurirea cauzei sub toate aspectele, instanța a
apreciat că durata arestului preventiv nu a depășit termenul rezonabil prev. de
art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei
încheieri a declarat recurs inculpatul M.P., solicitând revocarea măsurii
arestării preventive a inculpatului, cu consecința punerii în libertate până la
rămânerea definitivă a hotărârii.
Examinând încheierea
atacată prin prisma criticii formulate și din oficiu, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele și
lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.P. este cercetat în stare de arest,
fiind condamnat în primă instanță la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare
pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat în forma tentativei și
loviri sau alte violente, reținându-se în esență că în seara de 8 - 9 februarie
2010, pe fondul consumului de alcool, a lovit părțile vătămate B.M. și B.D., cu
o muchie de topor în cap, respectiv cu pumnul în zona feței, cauzându-le
leziuni traumatice care au pus în primejdie viața uneia dintre victime,
respectiv au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a fost
arestat preventiv începând cu 10 februarie 2010, constatându-se incidența
cazului prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Înalta Curte constată
că și la acest moment temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea
măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de
libertate a inculpatului.
Astfel, în cauză
există mai mult decât o presupunere rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru
care este cercetat (în condițiile în care împotriva acestuia s-a pronunțat o
hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă), iar natura violentă a acestora, ca
și împrejurările în care au fost comise, alături de circumstanțele personale
ale inculpatului, reliefate de concluziile referatului de evaluare întocmit în
cauză, justifică temerea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un
pericol concret pentru ordinea publică.
Prin urmare, fiind
întrunite condițiile prev. de art. 143, 148 lit. f) prin raportare la art. 136
C. proc. pen., în mod legal și temeinic instanța de apel pe rolul căreia cauza
se află a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului, astfel încât
recursul acestuia este nefondat și va fi respins conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor
judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat M.P. Împotriva încheierii
din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, Secția Penală și pentru Cauze cu
Minori, pronunțată în Dosar nr. 236/1372/2010.
Obligă
recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică lăzi 2 decembrie 2010.