ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1273/2013

Asupra recursuri de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 aprilie 2013 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr.

2278/116/2012*, a fost menținută starea de arest, a inculpatului M.O.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut că prin Sentința penală nr. 147 din 15

octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, s-a dispus condamnarea

inculpatului M.O., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzute și pedepsite de

art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit.

i) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm.

C. pen. și art. 320

1

alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen., de

tâlhărie, prevăzute și pedepsite de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și

alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și

art. 320

1

alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen. și de furt

calificat, prevăzut și pedepsit de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a), e) și g)

C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și art. 320

1

alin. (1)

- (4) și alin. (7) C. proc. pen.

În fapt s-a reținut

că, în noaptea de 10/11 iulie 2012, în jurul orelor 03

30

, inculpatul

minor M.O., împreună cu inculpatul A.S., prin violență psihică (amenințare cu

cuțitul) și fizică (lovituri cu pumnii, cu cleștele și cu un ciocan metalic, în

zona capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50 - 55 zile

de îngrijiri medicale) au deposedat partea vătămată V.G. de două telefoane

mobile și de suma de 250 RON, în timp ce se afla în cabina autotirului cu nr.

de înmatriculare nr. "X", al cărui conducător este, autotir aflat în

loc public.

De asemenea, s-a

reținut că, în noaptea de 10/11 iulie 2012, inculpatul minor M.O., împreună cu

inculpatul A.S., în baza unei rezoluții infracționale distincte, au sustras doi

acumulatori auto de la autotirul cu nr. de înmatriculare "Y",

aparținând SC A.G.

Curtea a fost

învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpați și de către

Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași împotriva acestei hotărâri.

Analizând actele și

lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile 3002 C. proc. pen.,

instanța de control judiciar a constatat că măsura arestării preventive a

inculpatului este temeinică și legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de

libertate a acestuia.

În acest context,

rezultă că, în cauză, există indicii temeinice, în sensul art. 143 C. proc.

pen. cu referire la art. 68

1

C. proc. pen., din care rezultă

presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost

trimis în judecată, reținându-se, în acest sens, probele administrate până în

prezent și pe care se întemeiază hotărârea de condamnare în primă instanță.

Tot astfel, instanța

de control judiciar a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev.

de art. 148 lit. f) C. proc. pen., sens în care constată că pedeapsa pentru

infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4

ani și că există probe, din care rezultă că, fiind judecat în stare de

libertate, acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind

natura și gravitatea faptelor (contra patrimoniului și contra vieții și

integrității corporale), modalitatea concretă de săvârșire (împreună cu un

inculpat major), natura obiectelor folosite și zona corpului lezată (cu un

clește și cu un ciocan metalic, în zona capului), consecințele produce (partea

vătămată suferind leziuni ce au necesitat 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale),

frecvența și rezonanța negativă a faptelor de acest gen, dar și circumstanțele

personale ale inculpatului. Sub acest aspect, Curtea reține că inculpatul M.O.

este minor, aspect ce denotă, cu atât mai mult, o periculozitate sporită,

context în care se justifică privarea de libertate și în continuare.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar a avut în vedere și împrejurarea că, față de

inculpat, a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în primă instanță, context

în care menținerea stării de arest se impune și în acord cu dispozițiile art. 5

parag. 1 lit. a) din Convenția europeană a drepturilor omului.

Pentru aceste

considerente, s-a apreciat că măsura arestării preventive este necesară și

justificată, iar o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă, ar fi

insuficientă pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și,

eventual, executarea sancțiunii definitive după epuizarea căii de atac.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul M.O. Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul M.O. nu

este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul

este arestat instanța sesizată este datoare să verifice în cursul judecății

legalitatea și temeinicia arestării preventive iar conform art. 160

b

alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța prin încheiere motivată dispune

menținerea stării de arest.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului se constată că arestarea inculpatului M.O. a

fost dispusă în baza art. 148 lit. f) din C. proc. pen. săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1)

lit. i) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 99 și

urm. C. pen., art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 10/11 iulie 2012, împreună cu

un alt coinculpat, prin violență psihică (amenințare cu cuțitul) și fizică

(lovituri cu pumnii, cu cleștele și cu un ciocan metalic aplicate părții

vătămate V.G. în special în zona capului), cauzându-i leziuni ce au necesitat

pentru vindecare 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale) a deposedat-o pe partea

vătămată care se afla în cabina unui tir parcat în loc public, de bani și

bunuri personale (180 RON și două telefoane mobile) - din care s-au recuperat

telefoanele mobile precum și bunuri aparținând SC T.N.C. SRL Călărași (un card,

fața radiocasetofonului audio, cheile auto și au produs distrugeri în cabina

tirului în timpul violențelor fizice, prejudiciul fiind estimat la suma de

2.500 RON din care s-a recuperat suma de 100 RON).

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu au dispărut temeiurile avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, care se

regăsesc în dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., că există motive

verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunile arătate, că pentru

prezervarea ordinii publice se impune continuarea privării de libertate, în conformitate

cu dispozițiile legale evocate.

Deși pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a

infracțiunii - aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru

ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest

aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși

pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, de reacția

publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii

chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții

corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

În raport de

probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpatul este acuzat

de săvârșirea unor fapte de -o gravitate sporită, creând o stare de

insecuritate și revoltă în rândul societății, având în vedere frecvența și

amploarea unor astfel de fapte.

În aceeași ordine de

idei, raportat la infracțiunea presupus săvârșită, măsura arestării preventive

este corespunzătoare și scopului măsurii preventive înscris în art. 136 C.

proc. pen.

Prin lăsarea în

libertate a inculpatului există și posibilitatea apariției unui ecou negativ în

societate cu privire la capacitatea de reacție a autorităților în asemenea

situații și, în plus, un risc de influențare negativă a modului de derulare a

procesului penal.

Având în vedere

natura și importanța relațiilor sociale pretins încălcate prin activitatea

infracțională bănuit desfășurată, gravitatea diferențiată, dar accentuată a

tuturor faptelor presupus a fi comise, pentru care există motive verosimile

care justifică bănuiala că au fost comise de inculpat, modalitatea și

împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârșite acțiunile

ilicite, urmările produse, Înalta Curte apreciază că aceleași temeiuri

justifică privarea în continuare de libertate a acestuia.

Pericolul pentru

ordinea publică reiese în primul rând din gravitatea abstractă și concretă a

faptelor de a căror săvârșire este acuzat, element ce nu poate fi neglijat la

evaluarea acestei noțiuni de pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte

apreciază că nu s-a depășit termenul rezonabil al arestării preventive a

inculpatului, în raport de particularitățile concrete ale cauzei și complexitatea

acesteia.

Mai mult decât atât,

în cauză a fost pronunțată sentința susmenționată, prin care, având în vedere

probele de vinovăție administrate, s-a dispus condamnarea inculpatului la

pedeapsa rezultantă privativă de libertate de 6 ani închisoare.

Ținând seama de

probele cauzei și de soluția pronunțată de tribunal, Înalta Curte apreciază că

în ceea ce îl privește pe inculpatul M.O., subzistă temeiurile avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f)

C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea 356/2006, respectiv

pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia este mai

mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică.

În consecință,

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au

schimbat, iar privarea de libertate este necesară pentru buna desfășurare a

procesului penal.

Față de

considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și

a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpatul M.O.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.O. împotriva încheierii din 1

aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lI-a penală în

Dosarul nr. 2278/116/2012* (989/2013).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 11 aprilie 2013.

Procesat de GGC - LM