ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2541/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 20 august 2013 pronunțată în Dosarul nr. 2278/116/2012**, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și a menținut arestarea preventivă a inculpaților M.O. - minor (fiul lui M. și S.) și A.S. (fiul lui A. și N.). Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de Apel București a reținut următoarele: Prin Sentința penală nr. 147 din 15 octombrie 2012, Tribunalul Călărași a dispus condamnarea inculpaților: M.O. la pedeapsa de 4 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, prev. și ped.

de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. și art. 320 1 alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen., de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. și art. 320 1 alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen. și de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a), e) și g) C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. și art. 320 1 alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen. și A.S., la pedeapsă de 7 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, prev. și ped.

de art. 20. C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplic. art. 320 1 alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen. și art. 75 lit. c) C. pen., de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. și art. 320 1 alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen. Ca situație de fapt, s-a reținut că în noaptea de 10/11 iulie 2012, în jurul orelor 03:30, inculpatul minor M.O. împreună cu inculpatul A.S., prin violență psihică (amenințare cu cuțitul) și fizică (lovituri cu pumnii, cu cleștele și cu un ciocan metalic, în zona capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50 - 55 zile de îngrijiri medicale), au deposedat partea vătămată V.G.

de două telefoane mobile și de suma de 250 RON, în timp ce se afla în cabina autotirului cu nr. de înmatriculare nr. xxx. De asemenea, s-a reținut că, în noaptea de 10/11 iulie 2012, inculpatul minor M.O., împreună cu inculpatul A.S., în baza unei rezoluții infracționale distincte, au sustras doi acumulatori auto de la autotirul cu nr. de înmatriculare yyy, aparținând SC A.G. Curtea, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților este temeinică și legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestora. În acest context, rezultă că, în cauză, există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc.

pen. cu referire la art. 68 1 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, reținându-se, în acest sens, probele administrate până în prezent și pe care se întemeiază hotărârile de condamnare în primă instanță, chiar dacă, în prezent, cauza se află în curs de soluționare a apelurilor declarate de inculpați cu privire la Sentința penală nr. 121 din 23 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Călărași, context în care menținerea stării de arest se impune și în acord cu dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția europeană a drepturilor omului. Tot astfel, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., sens în care a constatat că pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe, din care rezultă că, fiind judecați în stare de libertate, cei doi inculpați prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind natura și gravitatea faptelor, modalitatea concretă de săvârșire (un inculpat minor împreună cu un inculpat major), natura obiectelor folosite și zona corpului lezată (cu un clește și cu un ciocan metalic, în zona capului), consecințele produse (partea vătămată suferind leziuni ce au necesitat 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale), frecvența și rezonanța negativă a faptelor de acest gen, dar și circumstanțele personale ale inculpaților.

Sub acest aspect, Curtea a reținut că inculpatul M.O. este minor, aspect ce denotă, cu atât mai mult, o periculozitate sporită, context în care se justifică privarea de libertate și în continuare, iar în privința inculpatului A.S. a reținut că periculozitatea pe care o prezintă rezidă și din implicarea unui minor în activitatea infracțională. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul M.O., solicitând revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că se impune în continuare privare de libertate a inculpatului M.O. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, dar și asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal. Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului M.O., Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite faptele (contra patrimoniului, contra vieții și integrității corporale), pentru care a și fost condamnat în primă instanță. În aceste condiții, constatând că infracțiunile de care este acuzat inculpatul sunt de o gravitate deosebită, se apreciază că pericolul nu este diminuat, cel puțin la acest moment, într-o măsură suficientă, de circumstanțele personale favorabile, constând în lipsa antecedentelor penale și vârsta inculpatului minor. A. În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța negativă a gradului de pericol social al faptelor deduse judecății, așa încât nu se poate constata nici depășirea unei durate rezonabile a arestării preventive.

Așa fiind, Înalta Curte constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului M.O. Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins ca atare. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.O. împotriva încheierii de ședință din 20 august 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2278/116/2012**. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 2 septembrie 2013. Procesat de GGC - NN