ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2541/2013

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 20 august 2013

pronunțată în Dosarul nr. 2278/116/2012**, Curtea de Apel București, secția a

II-a penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive

a inculpaților și a menținut arestarea preventivă a inculpaților M.O. - minor

(fiul lui M. și S.) și A.S. (fiul lui A. și N.).

Pentru a pronunța

această încheiere, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 147 din 15 octombrie 2012, Tribunalul Călărași a dispus condamnarea

inculpaților: M.O. la pedeapsa de 4 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, prev. și ped. de art. 20

C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. și

art. 320

1

alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen., de tâlhărie,

prev. și ped. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. și art. 320

1

alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen. și de furt calificat, prev. și ped.

de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a), e) și g) C. pen., cu aplic. art. 99 și

urm. C. pen. și art. 320

1

alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen.

și A.S., la pedeapsă de 7 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, prev. și ped. de art. 20.

C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (1)

- (4) și alin. (7) C. proc. pen. și art. 75 lit. c) C. pen., de tâlhărie, prev.

și ped. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. și art. 320

1

alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen.

Ca situație de fapt,

s-a reținut că în noaptea de 10/11 iulie 2012, în jurul orelor 03:30,

inculpatul minor M.O. împreună cu inculpatul A.S., prin violență psihică

(amenințare cu cuțitul) și fizică (lovituri cu pumnii, cu cleștele și cu un

ciocan metalic, în zona capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru

vindecare 50 - 55 zile de îngrijiri medicale), au deposedat partea vătămată

V.G. de două telefoane mobile și de suma de 250 RON, în timp ce se afla în

cabina autotirului cu nr. de înmatriculare nr. xxx.

De asemenea, s-a reținut

că, în noaptea de 10/11 iulie 2012, inculpatul minor M.O., împreună cu

inculpatul A.S., în baza unei rezoluții infracționale distincte, au sustras doi

acumulatori auto de la autotirul cu nr. de înmatriculare yyy, aparținând SC

A.G.

Curtea, verificând

legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților a constatat că

măsura arestării preventive a inculpaților este temeinică și legală, iar

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și

impun în continuare privarea de libertate a acestora.

În acest context,

rezultă că, în cauză, există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen.

cu referire la art. 68

1

C. proc. pen., din care rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în

judecată, reținându-se, în acest sens, probele administrate până în prezent și

pe care se întemeiază hotărârile de condamnare în primă instanță, chiar dacă,

în prezent, cauza se află în curs de soluționare a apelurilor declarate de

inculpați cu privire la Sentința penală nr. 121 din 23 iulie 2013 pronunțată de

Tribunalul Călărași, context în care menținerea stării de arest se impune și în

acord cu dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția europeană a

drepturilor omului.

Tot astfel, Curtea a

apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., sens în care a constatat că pedeapsa pentru infracțiunile reținute

în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe, din

care rezultă că, fiind judecați în stare de libertate, cei doi inculpați

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind natura și

gravitatea faptelor, modalitatea concretă de săvârșire (un inculpat minor

împreună cu un inculpat major), natura obiectelor folosite și zona corpului

lezată (cu un clește și cu un ciocan metalic, în zona capului), consecințele

produse (partea vătămată suferind leziuni ce au necesitat 50 - 55 de zile de

îngrijiri medicale), frecvența și rezonanța negativă a faptelor de acest gen,

dar și circumstanțele personale ale inculpaților. Sub acest aspect, Curtea a

reținut că inculpatul M.O. este minor, aspect ce denotă, cu atât mai mult, o

periculozitate sporită, context în care se justifică privarea de libertate și

în continuare, iar în privința inculpatului A.S. a reținut că periculozitatea

pe care o prezintă rezidă și din implicarea unui minor în activitatea

infracțională.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs inculpatul M.O., solicitând revocarea măsurii

arestării preventive, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Examinând încheierea

atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că se impune în continuare privare de libertate a inculpatului M.O.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu

prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23

din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate

dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit

o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea

săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii

publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, dar și asigurarea

desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru

ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul

de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de

săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de

libertate.

Cu privire la

pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a

inculpatului M.O., Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din modul în care

se presupune că au fost săvârșite faptele (contra patrimoniului, contra vieții

și integrității corporale), pentru care a și fost condamnat în primă instanță.

În aceste condiții, constatând că infracțiunile de care este acuzat inculpatul

sunt de o gravitate deosebită, se apreciază că pericolul nu este diminuat, cel

puțin la acest moment, într-o măsură suficientă, de circumstanțele personale

favorabile, constând în lipsa antecedentelor penale și vârsta inculpatului

minor.

A.

În plus, simpla

trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța

negativă a gradului de pericol social al faptelor deduse judecății, așa încât

nu se poate constata nici depășirea unei durate rezonabile a arestării

preventive.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului

M.O.

Recursul declarat

învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins ca atare.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.O. împotriva încheierii de ședință

din 20 august 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată

în Dosarul nr. 2278/116/2012**.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 2 septembrie 2013.

Procesat

de GGC - NN