ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1448/2008

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 4525 din 22 noiembrie 2007, secția

de contencios, administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

respins, ca nefondate, recursurile declarate de Universitatea din Craiova și Ministerul

Educației, Cercetării și Tineretului împotriva sentinței nr. 140 din 23 aprilie

2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios, administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de recurs a reținut următoarele:

Reclamantul G.P. a solicitat

Curții de Apel Craiova, anularea parțială a Ordinului Ministerului Educației, Cercetării

și Tineretului, referitor la suprafața de 24.228 m.p.teren situat în Craiova.

Potrivit deciziei primarului

municipiului Craiova, intimatul a redevenit proprietar al terenului în suprafață

de 30.709 m.p. situat în zona Facultatea de E.ă.

S-a reținut că din suprafața

de teren de 54.244,88 m.p. care face obiectul ordinului în litigiu, 24.028 m.p,

nu au făcut parte niciodată din baza materială a Universității și nu se află în

incinta Complexului E.

Conform Legii nr. 84/1995

baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat este de drept proprietatea

acestora, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului fiind acela care emite

certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Conform aceleiași legi

emiterea acestor certificate este însă condiționată de existența dreptului real

în patrimoniul instituției de învățământ sau de redobândirea acesteia.

Terenul în discuție a

fost preluat de stat prin Decretul nr. 115/1959, conform actelor anexate, și din

acel moment posesia și folosința lui au aparținut autorității administrative locale,

din actele depuse rezultând fără posibilitate de tăgadă, că la data întocmirii ordinului,

terenul făcea parte din proprietatea privată a Municipiului Craiova.

Contestatoarea susține

că instanța de recurs nu a analizat toate motivele cuprinse în cerere, nepronunțându-se

asupra unei dovezi administrate în cauză, care era hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii, respectiv documentația topografică a Complexului E. – schița cu vecinii.

În contestație se arată

că Primăria Craiova a recunoscut vecinătatea cu contestatoarea Universitatea din

Craiova, în privința terenului în suprafață de 54.244,88 m.p. pe care se află amplasat

Complexul E. Totodată, contestatoarea mai susține că instanța de recurs nu s-a pronunțat

nici asupra criticilor formulate în legătură cu împrejurarea că instanța de fond

nu a analizat procesul-verbal de delimitare, deși în conformitate cu dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ. avea obligația să facă acest lucru. Consideră

că neanalizarea acestor motive a influențat soluția pronunțată în recurs.

Prin concluziile scrise

depuse la dosarul cauzei după amânarea pronunțării, intimatul G.P. a solicitat acordarea

de cheltuieli de judecată pe considerentul că executarea căii de atac s-a făcut

cu rea-credință, împiedicând exercitarea dreptului de proprietate.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată, apreciind-o

ca neîntemeiată.

Potrivit art. 318

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., constituie motiv de contestație în anulare

omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de recurs, instanța

pronunțându-se fără a analiza toate motivele cu care a fost investită.

Instanța de recurs nu

este, însă, obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin

motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un

raționament juridic de sinteză ori să analizeze un singur aspect considerat esențial,

astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului

nu deschide calea contestației în anulare.

În cuprinsul contestației

se invocă faptul că instanța de recurs nu a examinat unul din motivele prezentate,

nepronunțându-se asupra unei dovezi administrate în cauză, apreciată ca fiind hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii – documentația topografică a Complexului E., respectiv

schița cu vecinii.

Or, în lumina celor prezentate,

nu era necesar ca în cuprinsul deciziei atacate să se menționeze expres că a fost

analizată schița cu vecinii, acest lucru rezultând implicit din concluziile și soluția

instanței de recurs. De altfel examinarea documentului în care se face referire

în contestație nu poate fi considerată un motiv de recurs propriu-zis, ci doar un

argument în sprijinul tezei că suprafața de teren în litigiu ar fi făcut parte din

baza materială a instituției de învățământ superior menționate.

Referitor la cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul G.P. instanța constată

că documentele de plată prezentate nu sunt întocmite pe formular tipizat și o va

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de Universitatea din Craiova împotriva deciziei nr. 4525 din 22

noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ

și fiscal.

Respinge cererea formulată

de intimatul G.P. referitoare la acordarea de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 aprilie 2008.