ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4451/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4451/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 73 din 9 septembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondată plângerea petentului G.R.M. împotriva Rezoluției din 30 iunie 2010, pe considerentul că aceasta este legală și temeinică, din moment ce petentul a formulat succesiv plângeri împotriva acelorași persoane pentru aceleași fapte, soluționate în Dosarele penale nr. 549/P/2009 și nr. 197/P/2010, dându-se eficiența cuvenită art. 10 lit. f) C. proc. pen. În termen legal petentul a exercitat calea admisă de atac a recursului, pe care nu și l-a motivat în niciun fel. Examinând recursul în lumina dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.
pen. și în raport cu actele și lucrările cauzei, precum și a hotărârii atacate, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente. Petentul G.R.M. a contestat Rezoluția din 30 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.H.D., judecător la Judecătoria Alba Iulia, și N.A., grefier la aceeași instanță, sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., N.N.M. - ofițer de poliție judiciară și M.S. împreună cu C.G. - subofițer de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Alba Iulia, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și respectiv art. 266 alin. (1) C. pen., motivat de incidența art. 10 lit. f) C. proc.
pen., în sensul că obiectul este identic cu cel din Dosarele nr. 549/P/2009 și nr. 197/P/2010 ale aceleiași unități de parchet. Petentul indică pretinse abuzuri ale magistratului și grefierului cu ocazia judecării Dosarului penal nr. 5141/176/2008 al Judecătoriei Alba Iulia, când i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, nelegala sa citare și normele procesuale penale referitoare la reunirea cauzelor în cazurile de conexitate și indivizibilitate. Cum nu s-a putut face dovada că magistratul sau grefierul ar fi desfășurat activități contrare normelor procesuale penale, mai ales că pretinsele încălcări au mai făcut obiectul și altor dosare penale soluționate deja prin soluții de netrimitere în judecată, corect a apreciat instanța de fond că rezoluția atacată este legală și temeinică, dându-se deplină eficiență principiului „non bis in idem". Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., recursul va fi respins ca nefondat. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.R.M. împotriva Sentinței penale nr. 73 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul-petent la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 decembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.