ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 536/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea la data de 29 iunie 2007, reclamanta O.E. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta C.J.P.B., anularea Hotărârii nr. 10223 din 25 mai

2007, recunoașterea calității sale de beneficiară a prevederilor Legii nr.

189/2000, cu modificările și completările ulterioare și acordarea de daune

morale de 3.000 RON.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, în urma Dictatului de la Viena, satul Topa de Criș,

unde locuia împreună cu soțul său, O.M., a intrat sub ocupație maghiară.

Neputând suporta abuzurile autorităților maghiare, în septembrie 1944, și-au

abandonat casa și bunurile și au trecut pe jos, noaptea, prin Vadu-Crișului, cu

un grup de consăteni și alți străini din satele de graniță, graniță ce se afla

la trei kilometri distanță.

Prin sentința nr. 164/CA/2007 -

PI din 8 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Instanța a reținut, din probatoriul administrat, respectiv din extrasul

din 15 mai 2003 emis de către D.J.A.N.B., că deși în Registrul cu evidența

refugiaților figurează numitul O.M., fără alte date de identificare a

persoanei, acest fapt a fost infirmat de către A.N. – M.A.I. prin adresa din 29

august 2006.

Totodată, a mai reținut Instanța,

pârâta a considerat cererea reclamantei ca fiind nelegală și netemeinică în

condițiile în care, prin Ordonanța pronunțată în Dosar nr. 595/P/2005, de către

Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, s-a constatat că martorii M.M. și B.F.

au declarat în mod nereal în dosarele depuse în temeiul Legii nr. 189/2000,

printre care se află și dosarul reclamantei, că au știință de faptul că aceste

persoane au fost refugiate.

Referitor la susținerea

reclamantei că declarațiile celor doi martori ar fi valabile, Instanța a

reținut că prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei

sancțiuni cu caracter administrativ pronunțată, s-a constatat conturarea

elementelor infracțiunii de tentativă la înșelăciune și fals în declarații,

dispunându-se aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ pentru

martorii M.M. și B.F.

În atare condiții prima Instanță

a apreciat că în speță nu s-a făcut dovada unei persecuții etnice în înțelesul

Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs O.E., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și

nelegalitate, solicitând, în principal, constatarea nulității hotărârii,

aceasta fiind pronunțată cu încălcarea art. 244 C. proc. civ., iar, în

subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași Instanțe.

Prin motivele de recurs, O.E. a

susținut că declarațiile celor doi martori sunt valabile în condițiile în care

aceștia au fost scoși de sub urmărire penală.

S-a mai precizat că deși în

primă Instanță a solicitat încuviințarea probei cu alți martori, Instanța, în

mod superficial, a respins această solicitare, nereținând în dovedire extrasul

din 15 mai 2003 emis de către D.J.A.N.B.

Examinând sentința atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele

ce urmează:

Potrivit prevederilor

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu

modificările și completările ulterioare, de dispozițiile acestei ordonanțe

beneficiază persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit

persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin persoană

strămutată în altă localitate conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind

Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate,

din motive etnice".

În ceea ce privește cauza dedusă

judecății, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către reclamantă nu

au putut fi verificate suficient prin probele administrate, acestea nefiind pe

deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.

Or, în conformitate cu

dispozițiile art. 129 alin. (5) teza 1 C. proc. civ., judecătorii au

îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și

prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice

și legale.

În acest scop, judecătorii sunt

în drept să pună în discuția părților orice împrejurări care pot duce la

lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră necesare,

chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu

depășească obiectul litigiului.

Prin urmare, pentru a stabili cu

certitudine incidența prevederilor legale mai sus citate și pentru a vedea

astfel dacă reclamanta este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii

trebuiau determinate, fără echivoc, cauza, perioada și împrejurările schimbării

de domiciliu a reclamantei.

Se constată totodată că

nulitatea invocată de recurenta reclamantă nu poate fi reținură, textul de lege

invocat neinstituind o obligație, ci o procedură facultativă lăsată la aprecierea

Instanței.

În concluzie, în temeiul

dispozițiilor art. 313 teza 1 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe, pentru

suplimentarea probatoriului prin orice mijloc de dovadă permis de lege în

sensul celor mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de O.E. împotriva sentinței nr. 164/CA/2007 - PI din 8 octombrie 2007

a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 februarie 2008.