ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3785/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Hotărârea instanței de recurs

Prin decizia nr. 1190 din 6 martie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul C.C.F. împotriva sentinței

nr. 199/F din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamant

în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor și

Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989, având ca obiect constatarea

calității de Luptător remarcat prin fapte deosebite, conform Legii nr. 42/1990 și

Legii nr. 341/2004 și obligarea pârâților la emiterea certificatului de Luptător

pentru 1989, remarcat prin fapte deosebite.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de recurs a reținut următoarele:

Recurentul nu contestă cele reținute în

hotărârea primei instanțe, în sensul că nu a urmat procedura legală pentru recunoașterea,

de către autoritățile competente, a calității de Luptător pentru Victoria Revoluției

din Decembrie 1989 sau de Participant la Revoluție conform Legii nr. 42/1990, însă

susține că instituțiile statului ar fi trebuit din oficiu să-i soluționeze legal

dosarul pe care a pretins că l-a depus în 1996 la Asociația Decembrie 1989 Brașov.

Această alegație a recurentului nu poate

fi primită, deoarece s-ar crea o discriminare inacceptabilă între cei care au urmat

procedura legală și au dobândit titlurile și drepturile prevăzute de Legea nr. 42/1990

și apoi de Legea nr. 341/2004 și cei care au rămas în pasivitate și solicită recunoașterea

calității de revoluționar după 20 de ani, după ce parte din instituțiile cu competențe

în acest domeniu au fost deja desființate (Comisia pentru cinstirea și sprijinirea

Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, Comisia pentru aplicarea Legi nr. 42/1990).

Pe de altă parte, procedura recunoașterii

calității de „revoluționa” are un caracter facultativ, autoritățile neputând-o exercita

din oficiu, în locul persoanelor îndreptățite, cu încălcarea principiului disponibilității,

deoarece mulți din participanții la revoluție nu au cerut niciodată recunoașterea

vreunui drept decurgând din această calitate și cu atât mai puțin vreun beneficiu.

Nu este reală susținerea recurentului că

nu are nici o vină pentru faptul că dosarul său înregistrat la Comisia din Brașov

în 1996 nu a fost finalizat, deoarece în calitate de persoană îndreptățită avea

obligația să urmeze procedura legală prevăzută de Legea nr. 42/1990, nimeni neputându-și

invoca propria culpă, respectiv propria pasivitate în recunoașterea și exercitarea

vreunui drept.

Așa cum corect a reținut prima instanță,

titlurile prevăzute de Legea nr. 42/1990 i s-au acordat numai în perioada 1990 -

1997 prin Legea nr. 341/2004 reglementându-se măsura preschimbării certificatelor

eliberate în temeiul Legii nr. 41/1990, or recurentul-reclamant nu dispune de nici

un certificat, care să poată fi preschimbat, întrucât nu a urmat procedura legală,

așa încât în mod corect acțiunea sa a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație

în anulare C.C.F., invocând dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., potrivit

cărora hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când, respingând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul

dintre motivele de modificare sau de casare, invocate în cererea de recurs.

În motivarea cererii de contestație în

anulare, petentul contestator a susținut că prin acțiunea formulată și prin motivele

de recurs a arătat că a depus dosarul pentru acordarea calității de luptător în

anul 1996, așa cum a dovedit prin probele depuse în cauză.

În subsidiar, petentul contestator a susținut

și că la art. 11 din H.G. nr. 566/1996 se prevede că acordarea calității prevăzute

la art. 1-3 din Legea nr. 341/2004 se face „din oficiu sau la cererea celor interesați”,

dispoziții legale ignorate de instanță.

În concluzie, s-a cerut admiterea contestației

în anulare, rejudecarea și admiterea recursului și trimiterea cauzei la instanța

de fond.

de față

Analizând actele și lucrările cauzei,

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs formulată împotriva sentinței nr.

199/F din 15 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, recurentul a formulat critici pe care nu le-a încadrat

în motivele de recurs prevăzute la art. 304 și 304

1

C. proc. civ.

Criticile recursului au vizat soluția de

respingere ca inadmisibilă a acțiunii, recurentul susținând, în esență, că autoritatea

competentă, potrivit art. 11 din H.G. nr. 566/1996, putea să constate și din oficiu

calitatea prevăzută de lege, ceea ce instanța de fond a ignorat.

În motivarea cererii de contestație în

anulare petentul-contestator a reluat aceeași critică, susținând în esență că și

instanța de recurs ar fi ignorat această susținere a sa, ceea ce este lipsit de

temei.

Astfel, așa cum rezultă și din prezentarea

rezumativă făcută la pct. 1, instanța de recurs s-a referit în mod expres la această

critică, pe care a respins-o în mod argumentat, nefiind, deci vorba de o omisiune

de cercetare a unuia dintre motivele de recurs.

În concluzie, contestația în anulare formulată

va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de C.C.F. împotriva deciziei nr. 1190 din 6 martie

2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012.