ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2666/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2666/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 25 aprilie 2008, J.V., C.D.G., C.Ș.C., L.M., V.V.I., C.M.M., E.S.C., C.A., P.M.L., T.A.A., U.D., P.I. și N.S.G., judecători la judecătorii din București, Buftea, Bolintin Vale, Pitești, Sinaia și Alba Iulia au chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii declarând recurs împotriva hotărârii Plenului din 10 aprilie 2008. În motivarea cererii recurentei au arătat că prin hotărârea susmenționată, s-a dispus că termenul de 2 ani la care se referă art. 39 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată și art. 29 alin. (1) din Regulamentul privind evaluarea profesională a judecătorilor și procurorilor, se calculează de la data numirii în funcția de judecător sau procuror prin decret al Președintelui României.
Recurenții au învederat că hotărârea atacată adaugă la lege, prin impunerea unei condiții suplimentare pentru promovarea în funcție, alta decât cele prevăzute de Legea nr. 303/2004, respectiv aceea că persoana să fi avut cel puțin 2 ani calitatea de judecător definitiv. Astfel, s-a susținut că art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevede că prima evaluare a judecătorilor și procurorilor se face la 2 ani de la numirea în funcție fără a distinge între judecătorii și procurorii stagiari, numiți de Consiliul Superior al Magistraturi și cei definitivi, numiți prin decret al Președintelui României. S-a precizat că prin adăugarea la lege, hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii înlătură de la posibilitatea evaluării, și prin urmare, a promovării, persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime impuse de art. 44 și respectiv art. 50 din Legea nr. 303/2004, întrucât înscrierea la concurs nu va fi posibilă în lipsa evaluării.
Recurenții au mai arătat că excluderea de la evaluare a perioadei de stagiu contravine nu doar literei legii, ci și spiritului ei, toate criteriile prevăzute de regulamentul de evaluare fiind în totalitate regăsite și în activitatea judecătorilor și procurorilor stagiari. În plus, s-a menționat că acești magistrați ar fi și dezavantajați față de promoțiile anterioare care, în lipsa unei proceduri de evaluare, au beneficiat de includerea perioadei de stagiu în calculul vechimii pentru promovare, fără a le fi impusă și condiția suplimentară de a fi fost judecători sau procurori definitivi 2 ani înaintea promovării. De asemenea, recurenții au învederat că hotărârea atacată este nelegală și pentru că, dacă prima evaluare ar avea loc la 2 ani de la numirea în funcție prin decret prezidențial, s-ar depăși termenul prevăzut de art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, text care stabilește că judecătorii și procurorii sunt supuși la fiecare 3 ani unei evaluări.
Prin întâmpinare, intimatul a arătat că Legea nr. 303/2004, reglementează distinct statutul judecătorilor și procurorilor stagiari și respectiv al celor definitivi, inclusiv sub aspectul etapei evaluării activității acestora de către comisia de evaluare. Astfel, prevederile art. 39 alin. (2) din lege și cele cuprinse în art. 29 alin. (1) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, care dispun că prima evaluare a acestor magistrați să se facă la doi ani de la numirea în funcție, se referă exclusiv la judecătorii și procurorii definitivi, nu și la cei stagiari. Acestora le sunt aplicabile dispozițiile art. 22-24 din Legea nr. 303/2004 și ale Regulamentului privind examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, care prevăd întocmirea periodică a unor referate de evaluare individuală.
În concluzie, a arătat intimatul, prin hotărârea atacată au fost corect interpretate dispozițiile legale privind evaluarea performanțelor profesionale ale judecătorilor și procurorilor, referitor la momentul de la care curge termenul de 2 ani prevăzut de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și art. 29 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din 4 octombrie 2007, neputîndu-se susține că s-ar fi adăugat la lege. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea reține că prin hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 345/2007 s-a decis referitor la termenul de 2 ani prevăzut de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare și de art. 29 alin. (1) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, că acesta se calculează de la data numirii în funcția de judecător sau procuror, prin decret al Președintelui României. De asemenea, s-a hotărât că nu este posibilă efectuarea în cursul anului 2008 a primei evaluări a activității profesionale a judecătorilor și procurorilor care nu au împlinit 2 ani de la numirea în funcție la momentul declanșării actualei proceduri de evaluare.
Prin adoptarea acestei hotărâri, intimatul a dat eficiență prevederilor din lege și regulament referitoare la prima evaluare a activității judecătorilor și procurorilor care, în urma ultimelor modificări legislative, are loc la 2 ani de la numirea în funcție. Cu privire la sintagma „numirea în funcție”, prevăzută la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, intimatul a apreciat în mod justificat că se referă la judecătorii și procurorii definitivi, care, potrivit art. 31 alin. (1) din aceeași lege, au promovat examenul de capacitate și sunt numiți în funcție prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
În sensul că momentul numirii în funcția de judecător sau procuror se situează la data intrării în vigoare a decretului emis de Președintele României sunt și dispozițiile art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora în perioada dintre data validării examenului de capacitate și data intrării în vigoare a actului de numire, judecătorii și procurorii primesc salariul corespunzător funcției imediat superioare celei de judecător sau procuror stagiar. Hotărârea atacată a reținut în mod întemeiat că judecătorilor și procurorilor stagiari le este aplicabilă o procedură specială de evaluare a activității profesionale, prevăzută la art. 22-24 din Legea nr. 303/2004, dispoziții care au rămas în vigoare după modificarea și completarea capitolului privind formarea profesională și evaluarea magistraților.
Astfel, stagiarii sunt obligați să-și continue formarea profesională sub coordonarea unui îndrumător de stagiu - un judecător sau procuror care întocmește trimestrial un referat de evaluare individuală privind însușirea cunoștințelor practice specifice activității de judecător sau procuror. De asemenea, în vederea prezentării la examenul de capacitate, ultimul referat de evaluare individuală trebuie să cuprindă și avizul consultativ al președintelui Curții de Apel sau al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel. În raport de aceste dispoziții legale, este întemeiată susținerea intimatului că din moment ce examenul de capacitate are ca scop verificarea cunoștințelor teoretice și practice, promovarea atestând corespunderea profesională, nu se mai justifică verificarea activității și de către comisia de evaluare.
Așadar, Curtea reține că hotărârea contestată corespunde literei și spiritului legii, susținerea recurenților că prin calcularea termenului de 2 ani doar de la data numirii în funcție prin decret prezidențial, nu și de la data numirii ca judecător sau procuror stagiar de către Consiliul Superior al Magistraturii, s-ar adăuga la lege, neavînd suport. Nu poate fi primită nici susținerea recurenților că ar fi defavorizați față de alte promoții de judecători și procurori ce au susținut anterior examenul de capacitate și care, în lipsa unei proceduri de evaluare, au beneficiat de includerea în calculul vechimii pentru promovare a perioadei de stagiu. Și anterior ultimei modificări a Legii nr. 303/2004 cu privire la formarea profesională a judecătorilor și procurorilor existau dispoziții referitoare la evaluarea activității profesionale a acestora, calificativele acordate prin rapoartele de evaluare constituind unul din criteriile avute în vedere la promovarea în funcție.
În consecință, criticile aduse de recurenți hotărârii contestate fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de J.V., C.D.G., C.Ș.C., L.M., V.V.I., C.M.M., E.S.C., C.A., P.M.L., T A.A., U.D., P.I. și N.S.G. împotriva hotărârii din 10 aprilie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.