ÎCCJ, Secția penală

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 3/I/P din

Camera de Consiliu din data de 2 august 2012, Curtea de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, arestarea preventivă a inculpatului V.I.S.,

pe o durată de 29 zile începând cu 2 august 2012 până la 30 august 2012

inclusiv.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin rezoluția din data de 1

august 2012 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea

s-a început urmărirea penală față de învinuitul V.I.S. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1)

și (2) C. pen. cu ref. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada decembrie

2011 - iulie 2012, în calitate de ofițer de poliție judiciară cu gradul

profesional de inspector de poliție în cadrul I.P.J. Vâlcea, Serviciul de

Investigare a Fraudelor, a pretins în mai multe rânduri și în realizarea

aceleiași rezoluții infracționale, de la denunțătorul M.C., suma de 2.000 euro,

2.000 RON ori diferite sume de bani fără a preciza cuantumul acestora pentru a

urgenta cercetările în dosarul penal constituit în urma plângerii penale

înregistrat sub nr. P/30001180/21 aflat în instrumentarea sa cât și pentru

soluționarea favorabilă a acestui dosar penal, fiind prins în flagrant la data

de 1 august 2012 în timp ce a primit de la denunțător cu titlu de mită suma de

500 euro, pretinsă anterior.

Prin

ordonanța Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea din

aceeași dată s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva

inculpatului.

Învinuitul V.I.S.

a fost reținut, pentru 24 de ore, prin ordonanța din 01 august 2012, orele 15

00

,

emisă de către organele de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale

Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea.

Instanța de

fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C.

proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., existând indicii

temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, toate

aceste aspecte conducând la concluzia că în cauză se impune arestarea

preventivă a inculpatului V.I.S.

În opinia

instanței de fond măsura privativă de libertate este legitimă conformându-se și

prevederilor art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin

aceea că există suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit

infracțiunea pentru care este cercetat, că există motive pertinente și

suficiente care să justifice măsura arestării preventive și că durata acestei

măsuri nu depășește un termen rezonabil.

Luarea unei

alte măsuri preventive față de acesta - alta decât cea a arestării apare ca

nejustificată. Infracțiunea pentru care este cercetat este gravă, iar interesul

public de înfăptuire justiției și asigurarea bunei desfășurări a urmăririi

penale primează față de regula cercetării unei persoane în stare de libertate,

instanța apreciind că scopul măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 C. proc.

pen. interpretat în conformitate cu art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, impune necesitatea luării măsurii arestării preventive.

Împotriva

acestei încheieri a formulat recurs inculpatul V.I.S., solicitând în principal,

revocarea măsurii arestării preventive iar în subsidiar, înlocuirea măsurii

arestării preventive cu o altă măsură mai puțin restrictivă.

Analizând

legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de

recurs precum și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală,

în deplină concordanță cu dispozițiile art. 143 alin. (1) C. pen. și 148 C.

pen., precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul

fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Legiuitorul

român prin intermediul normelor prevăzute în C. proc. pen. a condiționat luarea

unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei

condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei

fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu

pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de

arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. Odată cu

ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor

Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu

exigențele art. 5 parag. 1 lit. c) al Convenției, precum și cu jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.

Dispozițiile

Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii

arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi

respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către

aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă

trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care

constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate.

Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea

dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la

rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile

generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.

În mod corect

prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 alin.

(1) și art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv că sunt indicii temeinice

privind săvârșirea de către inculpat a unei fapte pentru care legea penală prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în

libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Din

probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală,

respectiv infracțiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254

alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Indiciile

temeinice privind comiterea faptei rezultă din declarațiile martorului

denunțător M.C., procesul - verbal privind efectuarea de verificări în bazele

de date ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de

Date și ale Direcției Generale Resurse Umane din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor, procesul-verbal de înregistrare a seriilor

bancnotelor, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante,

procese-verbale de redare a discuțiilor ambientale înregistrate.

Totodată, mai

trebuie reținut că potrivit dispozițiilor art. 68

1

C. proc. pen.,

art. 139 și 160

b

C. proc. pen., măsurile preventive necesită

existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptei imputate

inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există

date care susțin acest fapt.

În cauză sunt

incidente dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., acuzele ce planează

asupra acestuia vizează o infracțiune sancționată cu pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret

pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al

comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică.

Analizând

cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă

neprivativă de libertate, Înalta Curte apreciază că, din perspectiva scopului

măsurilor preventive, astfel cum este definitiv de art. 136 C. proc. pen., prin

raportare la stadiul fazei de urmărire penală dar și la gravitatea faptei

comise, circumstanțele personale pozitive ce caracterizează inculpatul nu sunt

de natură să diminueze pericolul pentru ordinea publică cu consecința punerii

în libertate a acestuia.

Ca atare,

Înalta Curte apreciază că, în acest stadiu al anchetei penale, nu se impune

adoptarea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate,

individualizarea măsurii preventive fiind în strictă concordanță cu criteriile

prevăzute de art. 136 alin. ultim C. proc. pen.

Așa fiind,

Înalta Curte constatând legalitatea și temeinicia încheierii pronunțate de

Curtea de Apel, urmează a respinge, în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul V.I.S.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu

să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul V.

I.

S.

împotriva încheierii nr. 3/I/P din Camera de Consiliu din data de 2 august 2012

a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în

Dosarul nr. 377/35/2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerlui Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 8 august 2012.