ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului penal de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință nr. 1/IP din 10 ianuarie 2013 a Curții de Apel Oradea, s-a dispus în baza art. 149

1

alin. (1) cu referire la art. 143 C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului R.F., formulată de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea.

Pentru a pronunța această soluție judecătorul a reținut că prin propunerea de arestare preventivă formulată la data de 10 ianuarie 2013 în Dosarul nr. 130/P/2012 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea a solicitat în temeiul art. 149

1

alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen. arestarea preventivă a inculpatului R.F., comisar de poliție în cadrul I.P.J. Bihor.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă că,

în data de

7 decembrie 2012

a fost înregistrat la Direcția Generală Anticorupție - Serviciul

Județean Anticorupție Bihor

autodenunțul

formulat de numitul

M.J.I.

cu privire la comiterea unor infracțiuni de corupție de către

ofițerul de poliție R.F.

din cadrul I.P.J. Bihor.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că, în iarna anului 2011 (sfârșitul anului 2011 - începutul anului 2012), inculpatul R.F. a pretins de la inculpații recurenți M.J.I. și S.J.E. suma de

1

.

000 euro pentru a-și exercita influența asupra judecătorilor ce compuneau completul investit cu judecarea recursului în cauza privindu-i pe recurenții mai sus menționați, astfel încât să pronunțe o hotărâre prin care să reducă pedepsele care le-au fost aplicate acestora de instanța de fond.

De asemenea, în același scop, inculpatul R.F. i-a cerut inculpatului recurent M.J.I. să discute cu fiica sa, M.E.I., pentru a o convinge să întrețină relații sexuale cu un judecător de la Curtea de Apel Oradea, care făcea parte din completul investit cu judecarea recursului în cauza privindu-i pe recurenții M.J.I. și S.J.E..

Astfel, la data de 7 decembrie 2012 numitul M.J.I. a formulat un denunț în fața ofițerilor Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Bihor, arătând, în esență, că la începutul anului 2012 comisarul de poliție R.F., șeful Secției 9 Poliție Rurală Ciumeghiu din cadrul I.PJ. Bihor, i-a pretins atât lui cât și numitului S.J.E. suma de 1.000 euro pentru a interveni la magistrații Curții de Apel Oradea în scopul de a obține o reducere a pedepsei. Totodată, ofițerul R.F. i-a cerut denunțătorului M.J.I. să discute cu fiica sa, M.E.I. (care se prostituează în Austria), pentru a o convinge să întrețină relații sexuale cu un judecător de la Curtea de Apel Oradea.

Aspectele sesizate de martorul-denunțător M.J.I. au fost confirmate de numitul S.J.E., cât și de martora M.E.I., care în declarația făcută în fața organelor de urmărire penală a arătat următoarele:

„Am discutat cu acesta circa 30 de minute, timp în care ofițerul de poliție R.F. mi-a spus că este prieten bun cu un judecător și că este dispus să-l ajute pe tatăl meu să primească o pedeapsă mai mică, însă ar putea să facă acest lucru doar în schimbul sumei de 1.000 euro și dacă eu aș accepta să întrețin relații sexuale cu judecătorul respectiv, care face parte din completul de judecată investit cu judecarea recursului formulat de tatăl meu.

De asemenea, cu această ocazie, R.F. a insistat ca eu să accept să petrec o noapte cu judecătorul respectiv, spunându-mi că acesta este un bărbat tânăr care arată bine și că nu aș avea motive să refuz. Totuși în situația în care nu voi accepta să întrețin relații sexuale cu judecătorul, R.F. mi-a spus că va trebui să dau suma de 2.000 de euro pentru obținerea unei pedepse mai mici pentru tatăl meu".

Aspectele mai sus menționate au fost confirmate totodată și de martora M.E., soția denunțătorului M.J.I., care în perioada respectivă a aflat de la soțul său și de la fiica sa despre pretențiile ofițerului de poliție R.F..

Autodenunțurile formulate în cauză și declarațiile martorilor se coroborează și cu discuțiile telefonice interceptate.

După discuția cu judecătorul P.M. de la Curtea de Apel Oradea, R.F. îl contactează telefonic pe S.J.E., căruia îi comunică:

,JVa, ca întotdeauna, el are noroc și tu nu. Lui i-o luat un an jos, ție din cauza faptului că n-ai recunoscut, nu ți-o putut lua nimic".

Prin

rezoluția

din data de

20 decembrie 2012 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea

s-a început urmărirea penală față de învinuitul

R.F.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, iar prin

ordonanța

Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea din

9 ianuarie 2013

s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului susmenționat.

Învinuitul

R.F.

a fost reținut, pentru 24 de ore, prin ordonanța din

9 ianuarie 2013, orele 10:00

, emisă de către organele de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea.

Fapta reținută în sarcina inculpatului susnumit

se probează cu: autodenunțul și declarațiile martorului M.J.I.; autodenunțul și declarațiile martorului S.J.E.; declarațiile martorei M.E.; declarațiile martorei M.E.I.; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate; proces-verbal privind efectuarea de verificări în bazele de date ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și ale Direcției Generale Resurse Umane din cadrul Ministerului Administrației și Internelor;alte acte/înscrisuri;

Examinând propunerea pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța constată următoarele:

La 20 decembrie 2012, Parchetul, prin rezoluție a dispus începerea urmării penale împotriva inculpatului, iar prin ordonanța din 9 ianuarie 2012 a fost pusă în mișcarea acțiunea penală împotriva acestuia.

În esență, se reține că, inculpatul R.F., ofițer de poliție în cadrul I.P.J. Bihor ar fi pretins de la denunțătorii

M.J.I. și S.J.E.

suma de 1.000 euro pentru a-și exercita influența asupra judecătorului care compunea un complet investit cu judecarea recursului în ceea ce-l privește, astfel încât să se pronunțe o hotărâre prin care să le reducă pedepsele care le-au fost aplicate de către instanța de fond.

În același scop inculpatul R.F. ar fi cerut denunțătorului

M.J.I.

să discute cu fiica sa M.E.I. pentru a o convinge să întrețină relații sexuale cu un judecător de la Curtea de Apel Oradea care făcea parte din completul investit cu judecarea recursului în cauză privindu-i pe cei doi recurenți.

De menționat faptul că denunțurile au fost formulate din penitenciar la 7 decembrie 2012, iar faptele la care se face referire în denunț s-ar fi săvârșit la începutul anului 2012.

În afara denunțurilor la care s-a făcut referire mai sus, la dosarul cauzei se mai găsesc depoziții ale martorei M.E.I. care confirmă cele relatate de denunțătorul

M.J.I.,

tatăl său, alături de discuții telefonice interceptate și înregistrate în Dosarul nr. 49/P/2011 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea în baza autorizațiilor Tribunalului Bihor din 17 februarie 2012 și din 15 martie 2012.

Cu privire la conținutul acestor convorbiri telefonice interceptate în condițiile arătate mai sus, instanța a arătat următoarele:

Conform dispozițiilor art. 91

1

alin. (3) C. proc. pen. privind condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare autorizațiile se dau pentru durata necesară interceptării și înregistrărilor, în cameră de consiliu, de președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărire penală.

Potrivit dispozițiilor art. 27 litera b din Legea nr. 208/2002 privind Statutul polițistului precum și a Legii nr. 364/2004, infracțiunile săvârșite de ofițeri de poliție sunt judecate în primă instanță de către curțile de apel, fiind incidente în această situație dispozițiile art. 28

1

C. proc. pen..

Așa cum rezultă din procesele-verbale de redare a unor convorbiri telefonice interceptate și aflate la dosar, au avut loc discuții telefonice între inculpatul R.F. și denunțătorul

M.J.I. (25 februarie 2012, orele 12:43) și între inculpatul R.F. și un judecător de la Curtea de Apel Oradea (28 februarie 2012, orele 14:48). Conținutul acestor discuții telefonice, instanța nu l-a avut în vedere când a analizat temeiurile și indiciile care stau la baza cererii de arestare preventivă a inculpatului considerându-le că au fost înregistrate în condiții nelegale,

în disprețul dispozițiilor art. 91

1

alin. (3) C. proc. pen.. Instanța a mai reținut de asemenea că, pentru a putea fi avută în vedere la soluționarea prezentei cauze ar fi fost necesară existența unei autorizații emise de către Curtea de Apel Oradea, acesteia revenindu-i competența să judece cauza în primă instanță, prin prisma calității de ofițer de poliție deținută de inculpat la data efectuării înregistrărilor.

S-a considerat că legiuitorul a dorit a se evita abuzurile prin existența unor garanții minime oferite de lege, constând în: definirea categoriilor de persoane ale căror convorbiri telefonice pot fi interceptate, natura infracțiunilor pentru care poate fi dispusă măsura, o limită cu privire la durata măsurii și mai ales, autorități competente să o dispună, să o îndeplinească și să o supravegheze.

S-a considerat, de asemenea, că pentru a preveni ingerințe din partea autorităților executive legiuitorul a dispus ca măsura ascultării să fie efectuată doar de un judecător competent, întrucât controlul judecătoresc este singurul care oferă garanțiile de independență, imparțialitate și desfășurarea unor proceduri adecvate.

Oricum conținutul discuțiilor înregistrate este benign și nu poate duce la concluzia că ar exista suspiciuni rezonabile privind săvârșirea unei infracțiuni.

Fără a proceda în acest moment procesual la o analiză pe fondul acuzației adusă inculpatului, găsindu-se totuși în prezența unei propuneri prin care este vizată libertatea persoanei, raportându-se și la dispozițiile art. 143 C. proc. pen., instanța trebuie să analizeze dacă este în prezența unei fapte prevăzute de legea penală și dacă există probe sau indicii temeinice că a fost săvârșită o faptă prevăzută de legea penală.

S-a considerat, de asemenea, că o persoană poate fi privată de libertate în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente doar atunci când există suspiciuni rezonabile că a săvârșit o infracțiune.

Existența acestor probe sau indicii temeinice, respectiv, a suspiciunilor rezonabile trebuie să se refere la săvârșirea unei infracțiuni concret determinate, iar acest aspect s-a considerat că vizează existența unor date, informații, care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune.

Or, din datele existente în cauză nu există, în opinia Curții, astfel de indicii temeinice, cu atât mai puțin probe care să justifice luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Traficul de influență odată săvârșit, lezează relații sociale a căror existență și dezvoltare sunt fundamentate pe încredere și prestigiul pe care trebuie să le aibă funcționarii din cadrul instituțiilor sau statului, serviciilor publice și care impun înlăturarea oricăror suspiciuni cu privire la corectitudine, onestitatea și probitatea acestora.

În speță, denunțătorul

M.J.I. și S.J.E.

sunt ambii în prezent condamnați pentru săvârșirea unor multitudini de infracțiuni de furt calificat, în condițiile săvârșirii acestor fapte penale sub starea de recidivă postcondamnatorie.

Desigur, sunt atributele instanței care va soluționa fondul cauzei în situația în care inculpatul va fi trimis în judecată, dar este greu de trecut cu vederea apărările inculpatului potrivit cărora unul dintre denunțători ar fi fost informatorul său, când acesta lucra în cadrul unui alt serviciu la I.P.J. Bihor, că l-ar fi ajutat pe denunțător în diferite împrejurări cu bani, produse, servicii, că martora M.E.I. s-ar afla în prezent în Austria practicând prostituția în mod legal.

Nu rezultă din nici un act de la dosar că denunțătorii ar fi remis inculpatului vreo sumă de bani și considerăm că până la data soluționării prezentei organele de urmărire penală nu au putut produce vreo probă care să conducă la suspiciunea rezonabilă că acea sumă de bani ar fi fost dată știind sau crezând că inculpatul, traficându-și influența, va determina magistrații investiți cu judecarea recursului să pronunțe o soluție în favoarea acestora.

Așa fiind, instanța a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta de care este acuzat.

Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 148 alin. (1) C. proc. pen. măsura arestării preventive a unei persoane poate fi luată dacă sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzută de art. 143 și există unul din cazurile prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. a)-f) și alin. (2) C. proc. pen..

În speță, parchetul a considerat că subzistă cazul de arestare preventivă prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen..

Deoarece, în opinia instanței, în prezenta cauză, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., în baza art. 149

1

alin. (9) teza a II-a C. proc. pen. instanța a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului, și nu a mai analizat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen..

Având în vedere considerentele de mai sus, aceiași instanță nu a mai examinat nici cererea formulată de inculpat în sensul de a se lua față de el o măsură mai puțin restrictivă de libertate, respectiv cea prevăzută în art. 136 lit. c) C. proc. pen. combinat cu art. 145

1

C. proc. pen..

Instanța a constatat că inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 9 ianuarie 2013 ora 10:30 prin ordonanța de reținere dată în Dosarul nr. 130/P/2012 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, criticând soluția ca netemeinică și solicitând admiterea propunerii de arestare preventivă.

Curtea, analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul formulat este fondat.

Temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) în baza căruia s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții:

-o condiție privind săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mari de 4 ani (condiție comună și celorlalte temeiuri prevăzute de art. 148 C. proc. pen.;

-o condiție privind pericolul pentru ordinea publică pe care îl reprezintă punerea în libertate a inculpatului.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă indicii temeinice ce conturează presupunerea rezonabilă pentru un observator independent că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat penal.

Această presupunere rezultă din:

autodenunțul și declarațiile martorului M.J.I.; autodenunțul și declarațiile martorului S.J.E.; declarațiile martorei M.E.; declarațiile martorei M.E.I.; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate; proces - verbal privind efectuarea de verificări în bazele de date ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și ale Direcției Generale Resurse Umane din cadrul Ministerului Administrației și Internelor; alte acte/înscrisuri.

Relevante, în acest sens, sunt discuțiile telefonice interceptate la data de

25 februarie 2012,

orele 13:43:04, (cu 3 zile înainte de pronunțarea hotărârii de către Curtea de Apel Oradea) dintre

R.F.,

și

M.J.I.

cu care poartă următoarea discuție:

M.J.I.: Problema-i că încă n-am făcut (...).

R.F.: Ce?

M.J.I.:

N-am făcut încă rost de toți banii. Acuma (...).

R.F.: Băi! Alo! Alo! Ce-mi spui tu mie aici amu? Ce-mi spui că n-ai făcut rost de toți banii, de parcă mi-ai da mită sau nu știu ce! Păi, dacă vrei ăsta ... vii și vorbim. Că o să se interpreteze că, ce știu eu, că ...

M.J.I.: Gata. Am înțeles.

În data de

28 februarie 2012,

ora 14:48:55 (după pronunțarea hotărârii de completul Curții de Apel Oradea)

R.F.,

este contactat de

P.M.,

cu care discută următoarele:

R.F.:Da, P.M.!

P.M.: Na, la M îi un an.

R.F.: Hm?

P.M.:

La M îi un an, jos. Și la ălalalt nu am ... nu s-a putut face nimica.

R.F.: La celălalt, nimic?

P.M.: Nimic, că na, așa o rezultat în urma discuțiilor.

R.F.: Pfoa! Băga-mi-aș ...! Na, bine.

P.M.: Na... la ăla ... la ăla, mustăcilă, ăla are doi ani și patru .,.

După discuția cu judecătorul P.M. de la Curtea de Apel Oradea, R.F. îl contactează telefonic pe S.J.E., căruia îi comunică:

„JVa, ca întotdeauna, el are noroc și tu nu. Lui i-o luat un an jos, ție din cauza faptului că n-ai recunoscut, nu ți-o putut lua nimic".

Prima instanță a arătat că nu va avea în vedere conținutul convorbirilor telefonice interceptate atunci când analizează indiciile și temeiurile ce stau la baza cererii de arestare preventivă a inculpatului pentru că acestea au fost înregistrate în condiții nelegale, în disprețul dispozițiilor art. 91

1

alin. (3) C. proc. pen. deoarece autorizațiile trebuiau emise de Curtea de Apel Oradea, căreia i-ar reveni competența să judece în primă instanță această cauză, inculpatul fiind ofițer de poliție, și nu de tribunal așa cum s-a întâmplat.

Înalta Curte apreciază că în această fază, a soluționării cererii de propunere a arestării preventive nu poate fi făcută o analiză a legalității probelor administrate, o asemenea problemă putând fi pusă în discuție doar cu prilejul soluționării cauzei.

Fără a face o analiză exhaustivă a legalității acestei probe, Curtea constată că în cauză nici nu se putea solicita Curții de apel să autorizeze interceptarea convorbirilor telefonice, atâta vreme cât nu se cunoștea cine anume este posesorul acestui post telefonic, și în mod corect a fost sesizată instanța căreia i-ar fi revenit competența materială de soluționare a cauzei.

Înalta Curte apreciază că prima condiție prevăzută de lege pentru reținerea art. 148 lit. f) C. proc. pen. este îndeplinită.

Cea de a doua condiție a art. 148 lit. f) C. proc. pen., presupune existența unor probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, iar apărătorii au invocat faptul că nu există astfel de probe la dosar.

Textul de lege al art. 148 lit. f) nu trebuie interpretat ad literam pentru că o asemenea interpretare ar conduce la concluzia că în nicio situație nu ar putea fi luată măsura arestării preventive în baza acestui temei, deoarece este imposibil să existe probe asupra unor comportamente viitoare. Pericolul pentru ordinea publică reprezintă o predicție, o apreciere pe care judecătorul o face asupra comportamentului viitor al inculpatului.

În lipsa unor dispoziții legale, care să indice exigențele în funcție de care se stabilește pericolul pentru ordinea publică, criteriile de evaluare ce stau la baza aprecierii dacă punerea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică nu pot fi decât gravitatea concretă a faptei comise, ce nu trebuie confundată cu pericolul social al infracțiunii săvârșite (care este relevat în pedeapsa prevăzută de lege) și circumstanțele personale ale inculpatului (antecedente penale, atitudinea inculpatului față de faptă și urmările sale, etc). În cadrul acestei aprecieri unul din cele două criterii poate avea un rol determinant, astfel încât uneori spre exemplu, gravitatea extremă a faptei săvârșite justifică prin ea însăși luarea măsurii preventive, chiar dacă circumstanțele personale ale inculpatului nu o impun.

Acest pericol pentru ordinea publică nu se rezumă la iminența săvârșirii unor acte de violență, așa cum se susține uneori, pentru ca dacă ar fi așa, legea ar limita posibilitatea luării măsurii arestării preventive în baza acestui temei la sfera infracțiunilor contra persoanei. Pericolul pentru ordinea publica reprezintă temerea că, odată pus în libertate, inculpatul ar comite fapte penale, ori ar declanșa puternice reacții în rândul opiniei publice determinate de fapta săvârșită de acesta și de starea sa de libertate.

De altfel în jurisprudența CEDO se arată că pentru luarea măsurii arestării preventive este suficientă existența unei suspiciuni rezonabile că s-a săvârșit o infracțiune, riscul de fugă sau cel privind comiterea altei infracțiuni fiind necesar doar pentru prelungirea măsurii arestării preventive.

În ceea ce privește gravitatea faptei ce face obiectul prezentei cauze, Curtea apreciază că este de natură să ateste pericolul pentru ordinea publică.

La aprecierea gravității faptei presupus săvârșite de inculpat nu este avută în vedere doar natura faptei (infracțiune de corupție), ci și modalitatea efectivă de săvârșire (aspectul că nu era vorba despre acceptarea unei oferte, ci de o solicitare din partea inculpatului, de o insistență în plata cotelor din „comisionul" fixat, aspecte care reflectă o anumită mentalitate și sugerează că inculpatul nu era la o primă „negociere" de acest fel. De altfel conținutul convorbirilor purtate de inculpat cu numitul S.P. în mediu ambiental la 24 martie 2011 atestă că a existat o colaborare îndelungată între cei doi, colaborare bazată pe principiul avantajului reciproc. Această colaborare a fost de altfel afirmată și de inculpat prin apărătorii săi, care au arătat în concluziile orale că între inculpat și (…) exista o relație de prietenie, fiind încheiate mai multe contracte între Federația Sindicală și acesta.

Perioada îndelungată în care s-au desfășurat faptele de corupție (inculpatul a primit lunar în perioada septembrie 2009 - februarie 2011 sume de bani ce reprezentau aproximativ 20% din valoarea decontărilor încasate de firma SC E. SRL pentru lucrarea atribuită „Centrul de educație, perfecționare și recreere - Snagov, sume care s-au ridicat la aproximativ 340.000 euro, conform declarațiilor numitului S.P.), din care rezultă că inculpatul nu a săvârșit fapta sub un impuls de moment, ci că a conștientizat gravitatea ei, modalitatea în care a preluat vila de la Predeal, prin încheierea unui act notarial în care soția sa apărea în calitate de cumpărător și în care se menționa cesionarea unor părți sociale dintr-o societate, pentru a da o aparență de legalitate acestei tranzacții, demonstrează nu doar gravitatea concretă a faptei presupus săvârșite de inculpat, dar conturează și aspecte legate de persoana inculpatului.

Deși inculpatul este cunoscut în societate ca o persoană cu un comportament bun, modalitatea de săvârșire a faptelor atestă că este vorba în realitate de o aparență, atâta vreme cât a realizat venituri consistente prin activități ilicite din banii celor ale căror drepturi era obligat să le apere, deși pentru această din urmă activitate era remunerat tot din cotizațiile plătite de sindicaliști. Nu se poate face abstracție la analiza gravității faptei și a persoanei inculpatului, de aspectul că era președintele Federației Sanitas, fiind de cunoscut să salariații ce alcătuiesc acest sindicat au salarii mici și ca atare, plata unei cotizații de sindicat, oricât de redusă ar fi în cuantum reprezintă un efort financiar. Deși aparent aceste aspecte caracterizează moralitatea inculpatului, ele au în realitate o strânsă legătură cu gravitatea faptei presupus săvârșită de acesta și cu aprecierea pericolului pentru ordinea publică. Săvârșirea unor astfel de fapte poate avea repercusiuni pe termen lung, având ca efect erodarea încrederii cetățenilor în structurile ce asigură menținerea democrației într-un stat de drept, sindicatele putând fi considerate asemenea structuri. Faptele sunt grave pentru că pot crea impresia la nivelul mentalului colectiv că mișcarea sindicală reprezintă o modalitate prin care câteva persoane își realizează interese strict personale, profitând de încrederea cu care au fost învestite.

Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive se impune și pentru o bună desfășurare a procesului penal, raportat la complexitatea activității infracționale și riscul influențării unor martori (care nu se confundă cu temeiul prev.de art. 148 lit. b), unde încercarea de influențare a unor martori trebuie probată), având în vedere că inculpatul a afirmat că sumele de bani luate, la momentul la care a fost surprins în flagrant, constituie un împrumut pe care îl acordase numitului S.P..

Măsura arestării preventive este necesară pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal și este proporțională, măsura preventivă luată de prima instanță fiind insuficientă pentru realizarea scopurilor prevăzute în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere motivele expuse anterior.

De aceea, Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, va casa încheierea recurată, și rejudecând, va admite propunerea și în baza art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen. va dispune arestarea preventivă a inculpatului R.F. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data încarcerării.

Va dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul R.F., urmând ca în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. statul să suporte cheltuielile judiciare, inclusiv cele legate de onorariul apărătorului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea împotriva încheierii nr. 1/IP/2013 din 10 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală, în Dosarul nr. 7/35/2013.

Casează încheierea atacată și rejudecând:

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea și dispune arestarea preventivă a inculpatului R.F. pe o durată de 29 zile începând cu data încarcerării.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 17 ianuarie 2013.