ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 182/CA/2007-P.I. din

5 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a pct. 7 din Normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 2185/2004, invocată de R.P.R., în calitate de administrator al SC

„N." SRL, în contradictoriu cu Guvernul României, Garda Financiară Bihor și

Ministerul Economiei și Finanțelor. Pe cale de consecință, instanța a constatat

nelegalitatea prevederilor legale sus-menționate, publicate în M. Of. nr. 1224/20.12.2004,

în raport cu dispozițiile art. 5 și 6 din O.G. nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei

financiar-valutare.

Pentru a pronunța această

sentință, instanță de judecată a reținut, în esență, că prin dispozițiile pct. 7

din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 5 și 6 din O.G. nr.

15/1996, se introduce, în fapt, o nouă contravenție, respectiv fapta de „acordare

de sume angajaților proprii, cu titlu de avansuri pentru aprovizionări diverse",

care însă nu se regăsește în ordonanță. Or, după cum arată instanța de judecată,

normele trebuie să explice conținutul unei legi sau ordonanțe, iar nu să adauge

alte dispoziții, cum s-a întâmplat în cauză.

Împotriva acestei soluții,

considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal a declarat recurs pârâtul

Guvernul României, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs

dezvoltate, recurentul a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, în condițiile în care interpretarea dată de instanță prevederilor

pct. 7 din H.G. nr. 2185/2004, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea

dispozițiilor art. 5 și 6 din O.G. nr. 15/1996, privind întărirea disciplinei financiar

– valutare, este eronată.

Raportând conținutul acestui

pct. 7 la dispozițiile art. 5 și art. 6 din O.G. nr. 15/1996 rezultă, în opinia

recurentului, că prin normele aprobate prin H.G. nr. 2185/2004 nu s-a adăugat la

lege, dorindu-se numai clarificarea naturii juridice a faptelor, respectiv că sumele

prevăzute la pct. 7 au același regim juridic cu cele menționate la art. 5 alin.

(2) lit. c) din O.G. nr. 15/1994, astfel că nu se poate reține caracterul nelegal

al acestora.

Prin întâmpinarea formulată,

intimatul R.P.R. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică

a sentinței atacate, în condițiile în care pct. 7 din Norme, prin conținutul său

concret adaugă la lege, descriind o nouă faptă, respectiv aceea de acordare de către

persoanele juridice, angajaților proprii, de avansuri pentru diverse aprovizionări,

mențiune inexistentă în textele explicate și evident nesancționată în prevederile

anterioare, astfel că este o dispoziție nelegală, corect soluționată prin sentința

recurată.

Recursul este fondat.

Înalta Curte, examinând

sentința atacată în raport de prevederile legale incidente și prin prisma criticilor

recurentului-pârât, reține temeinicia motivelor de recurs, circumscrise prevederilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce impun admiterea recursului și modificarea în tot

a sentinței atacate în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocată, în

considerarea celor în continuare arătate.

Prin

H.G.

nr. 2185/2004, au fost

aprobate Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 5 și 6 din

O.G.

nr. 15/1996, privind întărirea

disciplinei financiar – valutare.

Prin pct. 7 din aceste

Norme, a cărui nelegalitate s-a invocat, s-a prevăzut că sumele acordate de persoanele

juridice angajaților proprii, cu titlu de avansuri pentru aprovizionări diverse,

vor avea regimul plăților către persoane juridice și se vor încadra în limita plafonului

de 100.000.000 ROL, prevăzut la art. 5 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 15/1996, cu

menționarea că la data plății avansurilor spre decontare, sumele aferente intră

în calculul plafonului zilnic maxim.

Instanța de contencios

administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, potrivit

art. 4 din Legea nr. 554/2004, cercetează concordanța actului administrativ atacat,

supus analizei, cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și

în executarea cărora a fost emis, din perspectiva principiului ierarhiei și forței

juridice a actelor normative, consacrat atât în Constituția României [art. 1

alin. (5)], cât și de Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative [art. 4 alin. (3)].

În cauză, actul normativ

cu forță juridică superioară la care ne raportăm, respectiv art. 5 alin. (2)

lit. c) din

O.G.

nr. 15/1996,

prevede în esență că persoanele juridice, prin excepție de la prevederile unui aliniat

precedent, pot efectua plăți în numerar către persoane juridice, în limita unui

plafon zilnic maxim de 100.000.000 ROL, plățile către o singură persoană juridică

fiind admise în limita unui plafon zilnic în sumă de 50.000.000 ROL. În continuare

textul de lege amintit dezvoltă plățile către persoanele juridice, și în cazul magazinelor

de tip cash-carry, precizând că sunt interzise plățile fragmentate, în numerar pentru

facturi a căror valoare este mai mare de 50.000.000 ROL.

Prin art. 6 din O.G.

nr. 15/1996 s-a prevăzut că efectuarea de plăți sau de încasări în numerar între

persoanele juridice, peste plafonul prevăzut în art. 5 lit. c) din același act normativ

constituie contravenție și se sancționează cu confiscarea sumei care depășește plafonul

și cu amendă, între anumite limite distinct indicate în alin. (2) al aceluiași art.

Contrar celor reținute

de instanța de fond, Înalta Curte apreciază, pe baza analizei textelor legale arătate

și conform susținerilor recurentului, că prevederile normelor metodologice nu contravin

și nu denaturează sensul și scopul prevederilor legale în aplicarea cărora au fost

emise.

Prin clarificarea adusă

de prevederea cuprinsă în Norme metodologice, în ceea ce privește regimul aplicabil

sumelor acordate de persoanele juridice angajaților proprii cu titlu de avansuri

pentru aprovizionări diverse, cu referire și raportare directă la plafonul limită

deja stabilit în art. 5 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 15/1996, nu se modifică și

nici nu se denaturează sensul și conținutul prevederii în aplicarea căreia a fost

edictat pct. 7, respectiv nu se creează o nouă contravenție, astfel cum în mod greșit

a reținut instanța de fond.

Înalta Curte reține totodată

că prin precizarea cuprinsă în textul atacat nu se realizează o adăugare la textul

de lege și nici nu este descrisă o nouă faptă, calificarea naturii juridice a unor

plăți făcută în contextul aplicării respectivelor prevederi legale care tocmai la

plățile posibil a fi efectuate în numerar de persoanele juridice, se referă, nefiind

de natură a completa sau a altera conținutul prevederilor legale la care s-a raportat,

fiind dimpotrivă, în acord cu scopul urmărit de legiuitor, pentru întărirea disciplinei

financiare și evitarea evaziunii fiscale.

În fine, este de remarcat

că simpla împrejurare că intimatul-reclamant a fost sancționat contravențional conform

art. 6 din

O.G.

nr. 15/1996,

fiind reținute în sarcina sa încălcări ale prevederilor

O.G.

nr. 15/1996, fără nici

o raportare la conținutul Normelor metodologice, ci numai referitor la simpla depășire

a limitei plafonului zilnic de plăți maxim admis, a cărui valoare de 100.000.000

ROL este aceeași, atât în textul ordonanței, cât și în cuprinsul pct. 7 din Normele

de aplicare, nu poate conduce la concluzia că norma de interpretare și clarificare

a prevederii legale, în aplicarea căreia a fost emisă, a introdus practic o nouă

contravenție, mai cu seamă că textul atacat, mai sus redat, în mod evident nu a

fost edictat cu acest scop.

Față de toate cele mai

sus arătate, în baza art. 312

C. proc. civ.

se va admite recursul de față și se modifică

în tot sentința atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de nelegalitate

invocată de intimatul-reclamant R.P.R., administrator al SC „N." SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 182/CA/2007-P.I. din 5 noiembrie

2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată și în fond, respinge excepția de nelegalitate a pct. 7 din

H.G.

nr. 2185/2004, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 8 ianuarie 2008.