ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 182/CA/2007-P.I. din 5 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a pct. 7 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 2185/2004, invocată de R.P.R., în calitate de administrator al SC „N." SRL, în contradictoriu cu Guvernul României, Garda Financiară Bihor și Ministerul Economiei și Finanțelor. Pe cale de consecință, instanța a constatat nelegalitatea prevederilor legale sus-menționate, publicate în M. Of. nr. 1224/20.12.2004, în raport cu dispozițiile art. 5 și 6 din O.G. nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare.

Pentru a pronunța această sentință, instanță de judecată a reținut, în esență, că prin dispozițiile pct. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 5 și 6 din O.G. nr. 15/1996, se introduce, în fapt, o nouă contravenție, respectiv fapta de „acordare de sume angajaților proprii, cu titlu de avansuri pentru aprovizionări diverse", care însă nu se regăsește în ordonanță. Or, după cum arată instanța de judecată, normele trebuie să explice conținutul unei legi sau ordonanțe, iar nu să adauge alte dispoziții, cum s-a întâmplat în cauză. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal a declarat recurs pârâtul Guvernul României, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care interpretarea dată de instanță prevederilor pct. 7 din H.G. nr. 2185/2004, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea dispozițiilor art. 5 și 6 din O.G. nr. 15/1996, privind întărirea disciplinei financiar – valutare, este eronată. Raportând conținutul acestui pct. 7 la dispozițiile art. 5 și art. 6 din O.G. nr. 15/1996 rezultă, în opinia recurentului, că prin normele aprobate prin H.G. nr. 2185/2004 nu s-a adăugat la lege, dorindu-se numai clarificarea naturii juridice a faptelor, respectiv că sumele prevăzute la pct. 7 au același regim juridic cu cele menționate la art. 5 alin. (2) lit. c) din O.G.

nr. 15/1994, astfel că nu se poate reține caracterul nelegal al acestora. Prin întâmpinarea formulată, intimatul R.P.R. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, în condițiile în care pct. 7 din Norme, prin conținutul său concret adaugă la lege, descriind o nouă faptă, respectiv aceea de acordare de către persoanele juridice, angajaților proprii, de avansuri pentru diverse aprovizionări, mențiune inexistentă în textele explicate și evident nesancționată în prevederile anterioare, astfel că este o dispoziție nelegală, corect soluționată prin sentința recurată. Recursul este fondat. Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de prevederile legale incidente și prin prisma criticilor recurentului-pârât, reține temeinicia motivelor de recurs, circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ce impun admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocată, în considerarea celor în continuare arătate. Prin H.G. nr. 2185/2004, au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 5 și 6 din O.G. nr. 15/1996, privind întărirea disciplinei financiar – valutare. Prin pct. 7 din aceste Norme, a cărui nelegalitate s-a invocat, s-a prevăzut că sumele acordate de persoanele juridice angajaților proprii, cu titlu de avansuri pentru aprovizionări diverse, vor avea regimul plăților către persoane juridice și se vor încadra în limita plafonului de 100.000.000 ROL, prevăzut la art. 5 alin. (2) lit. c) din O.G.

nr. 15/1996, cu menționarea că la data plății avansurilor spre decontare, sumele aferente intră în calculul plafonului zilnic maxim. Instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, cercetează concordanța actului administrativ atacat, supus analizei, cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, din perspectiva principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat atât în Constituția României [art. 1 alin. (5)], cât și de Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative [art. 4 alin. (3)]. În cauză, actul normativ cu forță juridică superioară la care ne raportăm, respectiv art. 5 alin. (2) lit. c) din O.G.

nr. 15/1996, prevede în esență că persoanele juridice, prin excepție de la prevederile unui aliniat precedent, pot efectua plăți în numerar către persoane juridice, în limita unui plafon zilnic maxim de 100.000.000 ROL, plățile către o singură persoană juridică fiind admise în limita unui plafon zilnic în sumă de 50.000.000 ROL. În continuare textul de lege amintit dezvoltă plățile către persoanele juridice, și în cazul magazinelor de tip cash-carry, precizând că sunt interzise plățile fragmentate, în numerar pentru facturi a căror valoare este mai mare de 50.000.000 ROL. Prin art. 6 din O.G.

nr. 15/1996 s-a prevăzut că efectuarea de plăți sau de încasări în numerar între persoanele juridice, peste plafonul prevăzut în art. 5 lit. c) din același act normativ constituie contravenție și se sancționează cu confiscarea sumei care depășește plafonul și cu amendă, între anumite limite distinct indicate în alin. (2) al aceluiași art. Contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte apreciază, pe baza analizei textelor legale arătate și conform susținerilor recurentului, că prevederile normelor metodologice nu contravin și nu denaturează sensul și scopul prevederilor legale în aplicarea cărora au fost emise. Prin clarificarea adusă de prevederea cuprinsă în Norme metodologice, în ceea ce privește regimul aplicabil sumelor acordate de persoanele juridice angajaților proprii cu titlu de avansuri pentru aprovizionări diverse, cu referire și raportare directă la plafonul limită deja stabilit în art. 5 alin. (2) lit. a) din O.G.

nr. 15/1996, nu se modifică și nici nu se denaturează sensul și conținutul prevederii în aplicarea căreia a fost edictat pct. 7, respectiv nu se creează o nouă contravenție, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond. Înalta Curte reține totodată că prin precizarea cuprinsă în textul atacat nu se realizează o adăugare la textul de lege și nici nu este descrisă o nouă faptă, calificarea naturii juridice a unor plăți făcută în contextul aplicării respectivelor prevederi legale care tocmai la plățile posibil a fi efectuate în numerar de persoanele juridice, se referă, nefiind de natură a completa sau a altera conținutul prevederilor legale la care s-a raportat, fiind dimpotrivă, în acord cu scopul urmărit de legiuitor, pentru întărirea disciplinei financiare și evitarea evaziunii fiscale.

În fine, este de remarcat că simpla împrejurare că intimatul-reclamant a fost sancționat contravențional conform art. 6 din O.G. nr. 15/1996, fiind reținute în sarcina sa încălcări ale prevederilor O.G. nr. 15/1996, fără nici o raportare la conținutul Normelor metodologice, ci numai referitor la simpla depășire a limitei plafonului zilnic de plăți maxim admis, a cărui valoare de 100.000.000 ROL este aceeași, atât în textul ordonanței, cât și în cuprinsul pct. 7 din Normele de aplicare, nu poate conduce la concluzia că norma de interpretare și clarificare a prevederii legale, în aplicarea căreia a fost emisă, a introdus practic o nouă contravenție, mai cu seamă că textul atacat, mai sus redat, în mod evident nu a fost edictat cu acest scop.

Față de toate cele mai sus arătate, în baza art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul de față și se modifică în tot sentința atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de nelegalitate invocată de intimatul-reclamant R.P.R., administrator al SC „N." SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 182/CA/2007-P.I. din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și în fond, respinge excepția de nelegalitate a pct. 7 din H.G. nr. 2185/2004, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 ianuarie 2008.