ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1885/2010

Deliberând asupra

recursului penal de față, se constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 26/F din 13 martie

2009, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în

temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată

de petentul M.I. împotriva Rezoluției nr. 263/P/2008 din 1 octombrie 2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, menținută prin Rezoluția nr.

903/11-2/2008 a Parchetului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov.

Petentul a fost

obligat să plătească 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Petentul M.I. a

sesizat organul de urmărire penală în vederea trimiterii în judecată a

făptuitorilor G.C., L.l., C.M., C.C., O.G., A.C., N.C. și A.G. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și arestare și cercetare nelegală

prev. de art. 246 și art. 266 C. pen., susținând că aceștia și-ar fi îndeplinit

în mod defectuos atribuțiile de serviciu, reținându-l fără a exista indicii

temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar prin Rezoluția

nr. 263/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a dispus

neînceperea urmăririi penale față de făptuitori pe considerentul că la momentul

luării măsurii preventive existau date că acesta a săvârșit faptele reclamate,

existau indicii ce justificau măsura dispusă, neprobându-se vreun abuz al

autorităților judiciare.

Propunerea de

arestare preventivă a petentului a format obiectul Dosarului penal nr.

964/338/2008 al Judecătoriei Zărnești. Prin încheierea nr. 5 din data de 29

martie 2008 a Judecătoriei Zărnești (Dosar nr. 964/338/2008) instanța a admis

propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești și a dispus arestarea

preventivă a inculpatului M.I. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie și tentativă la viol pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de

29 martie 2008 și până la data de 26 aprilie 2008. Respectiva hotărâre

judecătorească a fost pronunțată de judecător M.C. din cadrul Judecătoriei

Zărnești.

Cu ocazia

soluționării propunerii de arestare preventivă M.I. nu a dorit să dea nicio

declarație uzând de drepturile procesuale prevăzute de dispozițiile art. 70 C.

proc. pen.

M.I. a beneficiat de

asistență juridică din oficiu prin desemnarea avocatului A.G. din cadrul

Baroului Brașov care a fost prezent la audierea acestuia de către organele de

poliție, procuror și respectiv judecător.

M.I. a formulat

recurs împotriva încheierii, prin care se dispusese arestarea preventivă, cale

de atac care a fost respinsă de Tribunalul Brașov fiind astfel menținută măsura

preventivă dispusă de Judecătoria Zărnești.

După arestarea

preventivă M.I. a fost deținut în cadrul arestului I.P.J. Brașov. Pe durata

deținerii în incinta arestului I.P.J. Brașov petentului M.I. i-au fost

respectate drepturile prevăzute de Legea nr. 275/2006 privind executarea

pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului

penal - dispozițiile art. 82 din Legea nr. 275/2006. art. 44, art. 45, art. 46

din Legea nr. 275/2006, art. 59 și art. 225 din H.G. nr. 1897/2006.

În acest sens s-a

constatat că M.I. și-a exercitat neîngrădit dreptul de petiționare formulând

numeroase plângeri, sesizări și memorii pe care le-a adresat diferitelor

instituții și instanțe de judecată.

Urmare a actelor

premergătoare întreprinse în cauză s-a constatat că intimata C.C. prim-procuror

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești nu a soluționat nicio cerere sau

memoriu formulate de petent.

S-a reținut că pe

parcursul cercetărilor penale au fost îndeplinite față de petent toate

formalitățile pe care legea le consideră garanții ale dreptului la apărare, el

nerezervându-și cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă,

dreptul, la tăcere, dorind să dea declarație, beneficiind de asistența juridică

din oficiu, în cadrul procedurii de luare a măsurii preventive au fost respectate

condițiile cerute de lege în acest scop, verificându-se incidența cazurilor

prevăzute în art. 148 C. proc. pen., că petentul nu a fost supus să execute o

măsură privativă de libertate într-un alt mod decât cel stabilit de legiuitor.

Prin Rezoluția din 03

noiembrie 2008 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov a respins plângerea bazată pe dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc.

pen. cu motivația că nemulțumirile expuse de către petent vor puteau găsi

valorificarea prin intermediul căilor de atac, intimații nerecurgând la

îngrădirea drepturilor sale procesuale.

Curtea de Apel,

soluționând plângerea formulată în condițiile art. 278 C. proc. pen. la dosar,

a constatat că față de petent au fost respectate toate garanțiile relative la

luarea măsurii privative de libertate, arestarea dispunându-se în temeiul unei

convingeri de vinovăție pe care și-a format-o judecătorul cauzei și după

îndeplinirea prealabilă a formalităților impuse de lege.

Mai precis, reținerea

și arestarea preventivă nu au fost luate fără a exista indicii temeinice că

petentul (în acel dosar inculpat) a săvârșit o faptă incriminată de legea

penală, fără a fi îndeplinite formalitățile prevăzute de C. proc. pen., după

cum acestuia nu i s-a impus un alt regim de executare decât cel stabilit de

lege, nu a fost supus unor procedee de constrângere fizică ori morală în scopul

obținerii de declarații în sensul dorit de organul judiciar, el rezervându-și

chiar dreptul de a nu face nicio declarație.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal (petentului i s-a comunicat soluția pronunțată în

cauză, abia în data de 16 martie 2010), a formulat recurs petentul M.I.,

solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei la parchet în vederea

începerii urmăririi penale față de intimați sub aspectul infracțiunilor

reclamate.

Examinând hotărârea

atacată și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este

fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.

Astfel, prin

plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov petentul M.I.

a solicitat efectuarea de cercetări față de intimații G.C.D., L.l., C.M., C.C.,

O.G., A.C., N.C. și A.G. (aceștia fiind magistrați, judecători, procurori,

organe de justiție și, respectiv, avocați care își desfășoară activitatea în

județul Brașov) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor și arestare nelegală și cercetare abuzivă,

prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 266 C. pen.

În motivarea

plângerii, petentul a susținut, în esență, că intimații și-ar fi îndeplinit în

mod defectuos atribuțiile de serviciu, iar ca urmare a acestui fapt a fost

reținut și, ulterior, arestat preventiv fără să existe indicii temeinice că a

săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Brașov, constatând că în cauză infracțiunile reclamate nu

există, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la

art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații

menționați anterior.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere adresată procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov care, în baza art. 278 C. proc.

pen., a respins-o ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 903/11-2/2008 din 3

noiembrie 2008.

Nemulțumit de soluția

procurorului general, petentul M.I. s-a adresat cu plângerea, în condițiile

art. 278

1

C. proc. pen., instanței de

judecată competentă să judece infracțiunile reclamate, respectiv Curtea de Apel

Brașov, care a pronunțat hotărârea atacată cu prezentul recurs.

Înalta Curte constată

că soluția de neurmărire penală dată de parchet și menținută de către prima

instanță, este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare nu a

rezultat niciun element care să conducă la concluzia existenței infracțiunilor

reclamate.

Împrejurarea că petentul este nemulțumit de

soluțiile pronunțate și de măsurile procesuale dispuse față de acestea nu poate

conduce la temeinicia susținerilor recurentului, în condițiile în care

persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară întreaga

activitate în temeiul legii, fiind obligate să-și îndeplinească atribuțiile

care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase,

prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice în

raport cu probele administrate, soluții care pot fi verificate și, eventual,

desființate prin intermediul căilor legale de atac, căi de atac care nu sunt

îndreptate direct împotriva magistraților, organelor judiciare, etc, ci

împotriva actelor emise de aceștia.

Dacă s-ar admite că

împotriva persoanelor care au pronunțat soluțiile se pot face plângeri penale,

în absența unor elemente care să contureze o eventuală activitate

infracțională, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac neprevăzute de lege,

ceea ce este inadmisibil.

Mai mult decât atât,

se constată că prin plângerea penală formulată împotriva organelor judiciare

care au instrumentat cauza penală în care petentul era cercetat în calitate de

inculpat, se încearcă o reformare a hotărârilor pronunțate împotriva sa.

De altfel, din actele

dosarului se reține că, în prezent, petentul se află în executarea unei pedepse

rezultante de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 211 alin. (1), (2) lit. c) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de către Judecătoria Zărnești, prin

Sentința penală nr. 69 din 1 iunie 2009, definitivă prin Sentința penală nr.

140/R din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov (fapte care au făcut

obiectul dosarului în care s-a dispus și arestarea preventivă a acestuia).

În consecință, având

în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit

atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis vreo

faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat ca

nefondat.

Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul M.I. împotriva Sentinței penale nr.

26/F din 13 martie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 mai 2010.