ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 503/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 107 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.P. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov întocmită la data de 27 martie 2009, în Dosarul penal nr. 342/P/2008, pe care a menținut-o. Instanța a reținut în fapt următoarele: Prin plângerea formulată la data de 24 noiembrie 2008, trimisă CSM, petentul M.P. a invocat că unii dintre magistrații care i-au judecat cauza au încălcat mai multe dispoziții C. proc. pen., astfel că se fac vinovați de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și neglijență în serviciu.

Persoana vătămată, la acea dată inculpat în Dosarul nr. 860/197/2008 al Judecătoriei Brașov, aflat în stare de arest preventiv, deținut în Penitenciarul Codlea a reclamat că, la data de 25 ianuarie 2008, judecătorul C.M. nu a verificat regularitatea actului de sesizare a instanței, rechizitoriul nr. 12969/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov nefiind verificat de primul procuror al unității și i-a interzis dreptul de a beneficia de asistență juridică a avocatului ales. Procurorul R.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a înaintat la data de 27 decembrie 2008 instanței de judecată rechizitoriul fără a fi supus verificării primului procuror, la data de 25 ianuarie 2008 a depus la Judecătoria Brașov un referat cu propunere de prelungire a arestării preventive ignorând și încălcând prevederile art. 159 alin. (1) C. proc.

pen., întrucât mandatul de arestare preventivă emis anterior expira la data de 28 ianuarie 2008, încălcându-se astfel prevederile art. 160 C. proc. pen. La data de 03 ianuarie 2008, magistrații judecători A.N.M., C.G.C. și A.C.T. de la Tribunalul Brașov au încălcat intenționat prevederile art. 47 alin. (2), art. 185, art. 159 alin. (8) și art. 197 C. proc. pen., prelungind măsura arestării preventive și respingând solicitarea inculpatului de eliberare provizorie. Constatând că din actele premergătoare efectuate nu rezultă indicii privind comiterea vreunei fapte penale de către niciuna dintre persoanele reclamate, prin rezoluția întocmită la data de 27 martie 2009, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații A.N.M., C.G.C., A.C.T.

(judecători) și R.V. (procuror) sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 246, 2481, 249 alin. (2) C. pen., potrivit art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Prin Rezoluția întocmită la data de 24 iunie 2009, cu nr. 479/II/2/2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a respins plângerea formulată de petentul M.P. considerând-o neîntemeiată, act contestat prin plângere la instanță, potrivit art. 278 1 C. proc. pen. Pentru a respinge plângerea petiționarului M.P., formulată conform art. 278 1 C. proc. pen. la judecător împotriva rezoluției de neurmărire, instanța a constatat următoarele: Astfel cum s-a reținut corect în rezoluția atacată, în cauză nu există date sau indicii în sensul ca persoanele reclamate au comis infracțiunea de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu în dauna petentului M.P.

Din datele dosarului rezultă că petentul a formulat până în prezent mai multe plângeri penale împotriva magistraților care au participat la soluționarea cauzei sale, invocând tot felul de încălcări ale procedurii penale, unele similare cu cele deduse judecății. Petentul a precizat însă că se limitează la încălcările procedurii, fără a cere însă verificarea cauzei trimiterii în judecată. Multe din aceste aspecte au constituit motive de apel sau recurs și au fost respinse în totalitate de către instanțele de control judiciar, ca fiind nefondate. Totodată, din dosar rezultă că nici celelalte solicitări formulate pe calea plângerilor nu au fost considerate întemeiate. În cauza de față, se constată, de asemenea, că aspectele imputate magistraților nu sunt reale, aceștia respectându-și atribuțiile de serviciu și procedând la judecarea cauzei cu respectarea tuturor prevederilor legale.

În ce privește încălcarea art. 159 C. proc. pen., precum și art. 47 alin. (2) C. proc. pen., aceste aspecte nu au fost reluate cu ocazia audierii de către procuror, prin urmare petentul a renunțat la ele. De altfel, datele din dosar le infirmă, fiind vădit netemeinice. Totodată, petentul, asistat de apărător, avea obligația legală de a invoca toate incidentele procedurale la momentul judecății, potrivit legii, abuzul cu rea-credință în ceea ce privește exercitarea drepturilor procesuale fiind sancționat de lege. În ce privește încălcarea dispozițiilor art. 300 C. proc. pen., cu privire la verificarea regularității actului de judecată, acest aspect a făcut deja obiectul unor plângeri anterioare, considerentele reținute fiind valabile și în prezent.

De asemenea, în mod corect s-a reținut în prezenta rezoluție că instanțele de judecată s-au pronunțat deja asupra acestui aspect, înlăturându-l ca nefondat, aspect recunoscut și de petent cu ocazia audierii de către procuror. Este inadmisibil a încerca să se ocolească dispozițiile legale ce au dus la pronunțarea unor hotărâri judecătorești definitive, cu autoritate de lucru judecat, pentru obținerea unei rejudecări a cauzei. Totodată, cu privire la măsura arestării preventive dispuse în august 2008, aspectele considerate ca nelegale au făcut atât obiectul unor alte plângeri, cât și al aprecierii unor instanțe judecătorești, prin hotărâri rămase definitive și care sunt puse în executare. Considerentele expuse în hotărârile din 13 octombrie 2008 și 22 octombrie 2008 ale Curții de Apel Brașov sunt corecte și pentru prezenta reluare a pretinselor încălcări ale legii ce fac obiectul prezentului dosar.

Analizând toate actele de la dosar se constată că persoanele reclamate nu au comis nici un act care să constituie, potrivit legii penale, infracțiune, iar aspectele invocate în plângere au fost deja avute în vedere de către instanțele de judecată, respingându-le ca nefondate. Faptul că petentul nu este mulțumit în continuare de soluțiile dispuse de acestea nu conferă un caracter de legalitate și de temeinicie susținerilor sale. Hotărârea sus-menționată a fost atacată cu recurs de petentul M.P., nemotivat în scris și nesusținut oral, petiționarul neprezentându-se la instanță. Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor cauzei sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Curtea constată că recursul nu este fondat. Potrivit art. 246 C. pen., abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor este fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, iar potrivit art. 249 C. pen., neglijența în serviciu presupune încălcarea din culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane.

Raportând aceste texte de lege la prezenta cauză, Înalta Curte constată că, așa cum corect au reținut procurorul și prima instanță, nu există date sau indicii că persoanele reclamate de petentul M.P. au comis infracțiunile reclamate. Pe de altă parte, nu pot fi cercetați magistrații pentru soluțiile pronunțate în cauzele deduse judecății și care nemulțumesc părțile interesate. Potrivit art. 129 din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În consecință, împrejurarea că intimații magistrați au pronunțat soluții ce l-au nemulțumit pe petent nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.

sau 249 C. pen., după cum nici ale altei infracțiuni. Potrivit art. 17 din Legea nr. 302/2004 hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege, iar în speță asemenea căi de atac au fost exercitate. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că atât rezoluția procurorului, cât și sentința instanței de fond sunt legale, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de petiționarul M.P., ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiționar la cheltuieli judiciar statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.P. împotriva Sentinței penale nr. 107 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov. Obligă recurentul petiționar la 160 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2010.