ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

La data de 29 iunie 2009, sub nr. 1/22592/1154/2009 și nr. 1/22593/1154/2009

s-au înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii memoriile persoanei

vătămate I.T. prin care solicita să fie efectuate cercetări față de A.M. -

magistrat judecător la Curtea de Apel Brașov și C.D. - magistrat procuror la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, întrucât ar fi procedat abuziv

atunci când s-a dispus punerea în executare a unui mandat de executare a

pedepsei de 3 ani și 6 luni la care fusese condamnat prin decizia Curții

Supreme de Justiție nr. 2543 din 6 iunie 2000.

În fapt, I.T. a sesizat că magistratul

judecător A.M. a emis adresa nr. 712/P/F/1977 din data de 11 martie 2009, în

baza căreia s-a dispus punerea în executare a mandatului de executare a

pedepsei nr. 3/1998, demers pe care îl apreciază ca abuziv întrucât pedeapsa

aplicată ar fi fost prescrisă în condițiile prev. de art. 126 alin. (1) lit. d)

C. pen.

Referitor la magistratul procuror

C.D., I.T. a sesizat faptul că, în calitatea sa de procuror de ședință, la data

de 16 martie 2009, a pus concluzii de respingere a contestației la executare

deși cunoștea că se împlinise termenul de prescripție a executării pedepsei la

data de 5 martie 2009.

Consiliul Superior al Magistraturii a

trimis cele două memorii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov unde au

fost înregistrate în evidența cauzelor penale sub nr. unic 1731 /P/2009 din

data de 27 iulie 2009. La aceeași dată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Brașov a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu

dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen.

petiționar a fost soluționată prin rezoluția nr. 1008/P/2009 din 10 decembrie

2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire penală și criminalistică, în sensul că s-a dispus în baza art. 228

alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față

de magistrații A.M. - judecător la Curtea de Apel Brașov și C.D. - procuror la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., întrucât din actele premergătoare

efectuate rezultă că fapta nu există.

Pe baza actelor premergătoare administrate

în cauză, procurorul a reținut că, la data 18 decembrie 1998, Curtea de Apel

Brașov a pronunțat sentința penală nr. 2/1998 prin care, în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a

dispus achitarea inculpatului I.T. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 26 rap. la art. 215 alin. (2) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 13 C.

pen., art. 26 rap. la art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 13

și art. 261 cu aplic. art. 13 C. pen.. împotriva acestei sentințe penale a

formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, iar Curtea Supremă

de Justiție l-a admis și a pronunțat decizia penală nr. 2543 din 6 iunie 2000

prin care s-a dispus condamnarea inculpatului I.T. la o pedeapsă rezultantă de

3 ani și 6 luni

închisoare pentru două

infracțiuni din cele trei reținute în sarcina sa.

Ca urmare a rămânerii definitive a

sentinței pronunțată de

Curtea de Apel

Brașov, s-a emis mandatul de executare a pedepsei

nr. 3 din 23 iunie 2000, mandat care nu a putut fi

pus în executare întrucât

condamnatul

părăsise teritoriul României, motiv pentru care, la data

de 14 mai 2001,

Inspectoratul General al Poliției a dispus darea în urmărire generală prin

ordinul S/136259/2001.

Întrucât I.T. a fost semnalat pe teritoriul

Statelor Unite ale Americii, Ministerul de Interne - Inspectoratul General al

Poliției Române - Biroul Național Interpol a comunicat acest lucru Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Brașov care a sesizat Curtea de Apel Brașov cu

lucrarea nr. 1716/II/S/2003 din 19 iunie 2003, propunând extrădarea lui I.T. de

către autoritățile judiciare americane.

Curtea de Apel

Brașov a pronunțat încheierea din camera de

consiliu din data de 23 iunie 2003 (dosar nr.

788/P/F/2003) prin care

s-a admis

propunerea Ministerului Public de a se solicita extrădarea

condamnatului

I.T. de către autoritățile judiciare americane. încheierea descrisă mai sus a

fost comunicată Ministerului Justiției - Direcția Relații Internaționale și

Drepturile Omului - Biroul de asistență internațională în materie penală,

împreună cu documentele doveditoare necesare (documentele Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Brașov, sentința penală nr. 2 din 18 decembrie 1998 a

Curții de Apel Brașov, mandatul de executare a

pedepsei nr. 3 din 23 iunie 2000 și copii ale dispozițiilor legale

aplicabile în

cauză).

La data de 9 ianuarie 2006, cu

sesizarea nr. 158226/2006, Inspectoratul de Poliție județean Argeș s-a adresat

Curții de Apel Brașov solicitând extrădarea condamnatului I.T. de către

autoritățile judiciare americane ocazie cu care, Curtea de Apel Brașov a

pronunțat încheierea din camera de consiliu din data de 9 ianuarie 2006 (dosar

nr. 66/P/F/2006) prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale

pentru a se solicita extrădarea condamnatului I.T. în vederea executării

mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 3 din 23 iunie 2000, pentru

perioada de 3 ani și 6 luni închisoare.

Președintele Curții de Apel Brașov a

emis cererea de

extrădare nr. 1 din 16

ianuarie 2006 adresată autorității judiciare competente din SUA - Washington -

prin care, în temeiul dispozițiilor Convenției

de extrădare încheiată și

semnată la București la 23 iulie 1924 între

România

și SUA, precum și prevederilor art. 67 alin. (7) și art. 38 alin. (2)

din Legea nr. 302/2004, s-a solicitat extrădarea condamnatului

I.T.. Cererea de extrădare a fost înaintată la

data

de 18 ianuarie 2006 Ministerului

Justiției - Direcția Relații Internaționale și

Drepturile Omului pentru

a fi examinată sub aspectul îndeplinirii condițiilor de regularitate

internațională.

La data de 10 martie 2009, I.T. a

revenit în România dar, pentru că ordinul I.G.P.R. de dare în urmărire generală

era în vigoare, a fost reținut de polițiștii de la Punctul de trecere a

frontierei „Henri Coandă".

Cu adresa nr. 656.478/PC din 10 martie

2009, Serviciul de poliție transporturi aeriene din cadrul Regionalei de

poliție transporturi aeriene s-a adresat Curții de Apel Brașov, solicitând

relații referitoare la punerea în executare a mandatului de executare a

pedepsei închisorii nr. 3/1998 din 23 iunie 2000 emis de Curtea de Apel Brașov.

Președintele Secției penale și pentru

cauze cu minori din cadrul Curții de Apel Brașov - judecător A.M. a comunicat

la 11 martie 2009, cu adresa nr. 712/P/F/1997, faptul că trebuie să procedeze

la punerea în executare a mandatului, solicitând și comunicarea procesului -

verbal de încarcerare a condamnatului I.T.

Împotriva executării pedepsei a

formulat contestație I.T., soluționată de Curtea de Apel Brașov, s

ecția penală și pentru cauze cu minori, prin

sentința penală nr. 28/F

din data de 16 martie 2009 (dosar nr.

1251/64/2008), dispunându-se admiterea contestației la executare, anularea

mandatului de executare a pedepsei nr. 3/1998 din 23 iunie 2000 emis de Curtea

de Apel Brașov și punerea în libertate a condamnatului I.T. Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Brașov, prin procurorul C.D., a formulat recurs împotriva

sentinței penale descrise mai sus, solicitând casarea sentinței și respingerea

contestației la executare cu motivarea că nu s-ar fi împlinit termenul de

prescripție a executării pedepsei.

Recursul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Brașov a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin decizia nr. 2056 din data de 2 iunie 2009 (dosar nr.

1251/64/2008).

Procurorul a mai reținut că susținerea

persoanei vătămate potrivit căreia cei doi magistrați ar fi acționat cu

încălcarea atribuțiilor de serviciu, cauzându-i o vătămare a intereselor sale

legale nu este susținută de vreun mijloc de probă care să conducă la concluzia

certă că în cauza sesizată s-ar fi săvârșit vreo faptă penală.

Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr.

303/2004 privind Statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată,

judecătorii

sunt independenți și se supun numai legii și trebuie să fie

imparțiali.

Eventuala nelegalitate a unei hotărâri pronunțate de judecător nu atrage

răspunderea penală a acestuia întrucât hotărârile judecătorești sunt supuse

căilor de atac prevăzute de lege.

Independența procurorului în

dispunerea soluțiilor este garantată de art. 64 alin. (2) și (3) din Legea nr.

304/2004, republicată, privind organizarea judiciară care statuează ca, în

soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege

iar soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate

motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca

nelegale.

Acțiunea judecătorului A.M. de a

comunica polițiștilor punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei

închisorii, fără ca anterior să fi fost anulat în condiții legale, nu se

circumscrie laturii obiective a infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C.

pen.

Motivarea recursului împotriva unei

sentințe penale de către procurorul C.D., în cadrul procesual reglementat de

lege, nu poate fi apreciată ca infracțiune întrucât instanța de control

judiciar a fost chemată să se pronunțe asupra nelegalității unei soluții a

instanței de fond. Sesizarea instanței superioare nu reprezintă o acțiune

abuzivă, vătămătoare pentru o persoană, ci un mijloc de verificare și control

al soluțiilor adoptate în cauzele deduse judecății.

Plângerea împotriva acestei rezoluții,

formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată

prin rezoluția nr. 12383/09/207/11-2/2010 din

data de 18 ianuarie 2010 a

procurorului șef al Secției de urmărire

penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

plângerea

adresată instanței la data de 3 februarie 2010,

petentul a atacat rezoluția menționată, în temeiul

dispozițiilor art. 278/1 C. proc. pen., reiterând în esență susținerile din

plângerea penală și solicitând desființarea acesteia.

Examinând actele premergătoare

efectuate în cauză, Curtea constată că plângerea este nefondată pentru

următoarele considerente:

Referitor la rezoluția nr. 1008/P/2009

din 10 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție,

Secția de urmărire penală și

criminalistică, ce face obiectul plângerii în prezenta cauză, Înalta Curte

constată că procurorul a apreciat în

mod corect că intimata - judecător

A.M., președintele Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul Curții

de Apel Brașov, prin emiterea adresei nr. 712/P/F/1997 din 11 martie 2009, cu

care a comunicat Serviciului de poliție transporturi aeriene din cadrul

Regionalei de poliție transporturi aeriene că trebuie să procedeze la punerea

în executare a mandatului, solicitând și comunicarea procesului - verbal de

încarcerare a condamnatului I.T. - dispoziție ce a fost infirmată apoi prin

sentința penală nr. 28/F din data de 16 martie 2009 (dosar nr. 1251/64/2008)

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

penală

și pentru cauze cu minori, cu ocazia admiterii contestației la executare, nu se

face vinovată de săvârșirea vreunei infracțiunii în

legătură cu

exercitarea atribuțiilor de serviciu, deoarece ar fi fost fiind necesar ca

aceasta să acționeze, cu știință, în scopul prejudicierii interesului

petiționarului, ceea ce nu s-a dovedit în speță.

De asemenea, CURTEA constată că este

corectă și aprecierea procurorului referitoare la inexistența vreunei fapte

prevăzute de legea penală care să fi fost comisă de intimata-procuror C.D., cu

ocazia formulării motivelor de recurs împotriva sentinței penale nr. 28/F din

data de 16 martie 2009 (dosar nr. 1251/64/2008) prin care se dispusese

admiterea contestației la executare, anularea mandatului de executare a

pedepsei nr. 3/1998 din 23 iunie 2000 emis de Curtea de Apel Brașov și punerea

în libertate a condamnatului I.T. Susținerea intimatei în sensul că nu s-ar fi

împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei a fost examinată de

instanța de

control judiciar care a respins

recursul, însă această împrejurare nu

conduce la concluzia că intimata -

procuror se face vinovată de săvârșirea vreunei infracțiunii în legătură cu

exercitarea atribuțiilor de serviciu. Aceasta întrucât activitatea desfășurată

de ambii magistrați intimați în prezenta cauză se înscrie printre atribuțiile

de serviciu prevăzute de legea de organizare judecătorească și regulamentul de

ordine interioară al parchetelor, iar cum din verificările efectuate nu rezultă

nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu

de către intimate în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale persoanei

vătămate, simplul fapt că activitățile desfășurate de acestea au condus la un

rezultat care nu a convenit intereselor

petentului nu poate constitui

temei pentru tragerea la răspundere

penală.

Totodată, Înalta Curte constată că, de

principiu, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații se supun numai

legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate

potrivit propriei convingeri și nici un magistrat nu poate fi tras la

răspundere penală pentru raționamentele

logico-juridice pe care s-a

bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla

nemulțumire a uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția

adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale; de

asemenea, posibilitatea formulării unor plângeri împotriva magistraților ce

s-au pronunțat în cauză reprezintă un drept constituțional al persoanei

vătămate, însă această cale nu a fost instituită de legiuitor pentru a se ocoli

sau pentru a fi ignorate căile

ordinare de

atac prevăzute de lege și nici nu a fost elaborată pentru

declanșarea

abuzivă de litigii penale, ori pentru a se obține suplimentarea gradelor de

jurisdicție prin promovarea acestei plângeri împotriva magistraților care au

pronunțat acea soluție.

În concluzie, cum din examinarea

actelor întocmite de magistrații intimați, criticate de petent, reiese că

acestea au fost

întocmite în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, nu poate fi reținută în sarcina acestora săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu sesizate,

neexistând nici un element

din care să rezulte că aceștia au instrumentat abuziv lucrările cu a căror

soluționare au fost investiți, respectiv mandatul de executare a pedepsei

închisorii nu fusese încă anulat iar exercitarea căii de atac reprezintă una

dintre atribuțiile curente de serviciu ale procurorilor.

Ca atare, pentru toate aceste

considerente, constatând că

rezoluția

procurorului este legală și temeinică, văzând și prevederile

art. 278/1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată

plângerea formulată de petiționar și, pe cale de consecință, va menține

rezoluția atacată, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., petentul să fie obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea

formulată de petiționarul I.T. împotriva rezoluției nr. 1008/P/2009 din 10

decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține

rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de

100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în

ședință publică, azi 31 martie 2010.