ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5153/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5153/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, la data de 28 martie 2011, petenții B.C., B.T.Șt.A., B.A.I., B.F.C. și B.A.I., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC P.F. SA, îndreptarea erorii materiale din cuprinsul deciziei nr. 88/ A din 31 martie 2008, pronunțate în dosarul nr. 1022/117/2007, în ceea ce privește numărul de carte funciară în care este înscris spațiul comercial, în sensul că solicită ca acesta să fie corect menționat ca fiind „C.F. 91041 Cluj” în loc de „C.F. 91091 Cluj”. La data de 7 iunie 2011, petenții au precizat cererea de îndreptare a erorii materiale, solicitând, în subsidiar, înlăturarea numărului de carte funciară în care este înscris apartamentul nr. II din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Piața Unirii, motivat de faptul că nici C.F.
91091 Cluj, nici C.F. 91041 Cluj, nu se referă la apartamentul nr. II în litigiu, având nr. top 381/II. Prin încheierea din 8 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins cererea precizată, nefiind întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., care vizează îndreptarea erorilor săvârșite de către instanță cu ocazia dactilografierii, și nu a erorilor părților de identificare a imobilelor. Instanța a reținut că prin decizia civilă nr. 88/ A din 31 martie 2008 a fost admis apelul reclamanților B.C., B.T.Șt.A., B.A.I., B.F.C. și B.A.I., dispunându-se obligarea pârâtei SC P.F.
SA Cluj să le restituie în natură reclamanților spațiul comercial situat în Cluj-Napoca, Piața Unirii, în suprafață de 202,76 m.p., compus din oficină receptură, depozit, spălătorie, birou, grup sanitar la parter, iar la subsol depozit, parte componentă a apartamentului prevăzut cu nr. top 381/II înscris în C.F. 91091, relevat în schița întocmită de expert Șt.B. Verificând conținutul C.F. 91041 Cluj, în raport de susținerile inițiale din cererea de îndreptare a erorii materiale, instanța a constatat că în acea carte funciară este înscris apartamentul 38, situat pe str. Vlahuță, compus din 2 camere, bucătărie, cămară de alimente, cu nr. top 10862/2/S/XXXVIII, și nu apartamentul II situat în Piața Unirii, iar în motivele de apel, înșiși petenții au arătat expres că apartamentul II din Piața Unirii, a cărei restituire în natură au solicitat-o, are nr. top 381/II și este înscris în C.F.
91091 Cluj, astfel încât mențiunea din dispozitivul deciziei vizând numărul de carte funciară în care este intabulat apartamentul II nu este o eroare materială a instanței. Pentru aceleași considerente, s-a apreciat că nici cererea subsidiară de înlăturare a numărului de carte funciară sub care este înscris apartamentul nr. II în litigiu nu poate fi soluționată în mod favorabil. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții B.C., B.T.Șt.A., B.A.I., B.F.C. și B.A.I., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, petenții au arătat, în esență, că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 281 C. proc.
civ., întrucât din cuprinsul acestei norme nu rezultă că pentru îndreptarea unei erori materiale este necesar ca aceasta să aparțină instanței de judecată sau să intervină la momentul tehnoredactării hotărârii judecătorești, astfel cum se arată în încheierea recurată, ci este suficient să existe o eroare cu privire la nume, calitatea părților, precum și alte erori materiale, cum este și cea strecurată în cuprinsul deciziei 88/A/2008 privitoare la numărul de carte funciară. Interpretarea se impune și datorită faptului că în alte condiții ar fi imposibilă intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară, conform deciziei a cărei îndreptare se solicită, întrucât apartamentul nr. II situat în Cluj - Napoca Piața Unirii nu este înscris nici în C.F.
91091 Cluj, care apare în cuprinsul dispozitivului deciziei, și nici în C.F. 91041 Cluj. În cea din urmă carte funciară menționată este înscris apartamentul nr. 38 situat în Cluj – Napoca, str. A. Vlahuță, care nu are nicio legătură cu imobilul din litigiu. Pe de altă parte, imobilul în litigiu nu este intabulat nici în C.F. 91091 Cluj, mențiunea cu acest obiect din cuprinsul dispozitivului deciziei fiind o veritabilă eroare materială. De asemenea, nu este intabulat nici în C.F. 91060 Cluj, care este lipsă la inventar din anul 2006. În aceste condiții, se impune îndreptarea erorii materiale prin înlăturarea numărului de carte funciară în care este înscris apartamentul nr. II situat în Cluj - Napoca, Piața Unirii.
Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate și de actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 88/ A din 31 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, a cărei îndreptare se solicită în cauză, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 7292 din 21 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus restituirea în natură, către reclamanți, a spațiului comercial situat în Cluj - Napoca, Piața Unirii, compus din oficină, receptură, depozit, spălătorie, birou, grup sanitar la parter, iar la subsol depozit, parte componentă a apartamentului prevăzut cu nr. top 381/II înscris în C.F. nr. 91091, relevat în schița întocmită de expert Șt.B., precum și cota de 7,54 % din părțile indivize comune din clădirea înscrisă în C.F.
nr. 91039 Cluj. După cum rezultă din considerentele deciziei menționate, spațiul restituit în natură corespunde întocmai apartamentului nr. 2, solicitat prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost succesiv completată și era deținut, la data soluționării cauzei, de către pârâta SC P.F. SA, în baza unui drept de administrare operativă, înscris ca atare în C.F. nr. 22478 Cluj pe numele Oficiului Farmaceutic Cluj și figurând în evidențele pârâtei ca farmacia nr. 5. Deși instanța de apel, în motivarea deciziei, a făcut referire la C.F. nr. 22478 Cluj, în dispozitiv a menționat că apartamentul nr. 2 restituit în natură ar fi înscris în C.F. nr. 91091, motiv pentru care reclamanții au solicitat îndreptarea erorii materiale din cuprinsul deciziei nr. 88/ A din 31 martie 2008 privind numărul cărții funciare în care ar fi intabulat apartamentul situat în Cluj - Napoca, Piața Unirii, în temeiul dispozițiilor art. 281 C. proc.
civ. Reclamanții nu au solicitat, însă, menționarea C.F. nr. 22478 Cluj ca fiind cartea funciară în care ar fi fost intabulat, în realitate, apartamentul restituit în natură, indicând inițial nr. 91041 pentru ca, prin precizarea cererii de îndreptare a erorii materiale, formulată în fața Curții de Apel Cluj la data de 7 iunie 2011, să se solicite, în subsidiar față de solicitarea principală de modificare a numărului cărții funciare din 91091 în 91041, înlăturarea oricărei mențiuni referitoare la cartea funciară, în privința apartamentului în discuție. Motivele de recurs susțin exclusiv cea din urmă solicitare, referitoare la înlăturarea numărului de carte funciară din cuprinsul dispozitivului, în condițiile în care numărul 91041, inițial solicitat de către petenți a fi fost menționat în decizia nr. 88/2008 în locul numărului 91091, nu corespunde evidențelor de carte funciară.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, avute în vedere de către instanța de apel, precum și cele atașate cererii de îndreptare a erorii materiale, rezultă că dreptul de proprietate asupra întregului imobil din Piața Unirii a figurat, succesiv, în C.F. nr. 1203, 22478 și 91039 sub nr. top 381. C.F. nr. 91039 este o carte funciară colectivă, în care s-au menționat toate cele 3 apartamente constituite în imobilul din Piața Unirii, ulterior preluării acestuia de către stat de la autorul reclamanților. În această carte funciară este indicat un număr unic de parcelă 381 pentru casa cu 3 apartamente, dar se arată și numărul de parcelă pentru fiecare apartament devenit proprietate individuală ulterior dezmembrării, cu numărul corespunzător de carte funciară.
În C.F. colectivă nr. 91039, s-a intabulat dreptul de proprietate asupra părților indivize comune aferente fiecărui apartament în parte, inclusiv pentru apartamentul nr. 2, astfel cum s-a arătat chiar în dispozitivul deciziei nr. 88 din 31 martie 2008, a cărei îndreptare se solicită în cauză. Parcela 381/II, corespunzând apartamentului II (sau 2) restituit în natură prin decizia de apel, apare ca fiind înscrisă în C.F. nr. 91041, acesta fiind motivul pentru care reclamanții au solicitat, inițial, îndreptarea erorii materiale din decizie în sensul menționării C.F. nr. 91041, în loc de 91091. După cum, în mod corect, au arătat recurenții – reclamanți, apartamentul restituit cu nr. top 381/II nu figurează nici în C.F.
nr. 91041, astfel cum a reținut chiar curtea de apel în încheierea atacată, nici în C.F. nr. 91091, menționat în dispozitivul deciziei nr. 88 din 31 martie 2008. Astfel, în C.F. individuală nr. 91041 este intabulat apartamentul nr. 38 din str. Al. Vlahuță, în timp ce în C.F. nr. 91091 (devenită C.F. nr. 255392 – C1 – U12) este intabulat apartamentul nr. 30 din str. Tulcea nr. 28, niciunul dintre aceste imobile neavând legătură cu imobilul din prezenta cauză. De asemenea, nici nu există indicii că ar figura în vreo altă carte funciară, motiv pentru care cererea de îndreptare a erorii materiale este întemeiată, impunându-se înlăturarea mențiunii eronate. Dispozițiile art. 281 C. proc. civ., permit îndreptarea, la cererea părții interesate sau chiar din oficiu, a erorilor materiale din cuprinsul hotărârilor judecătorești, cu condiția să fie vorba despre mențiuni de fapt eronate, și nu despre greșeli de judecată.
Această condiție este îndeplinită în cauză, întrucât mențiunea din dispozitivul deciziei nr. 88 din 31 martie 2008, în sensul că apartamentul nr. II restituit în natură ar fi intabulat în C.F. nr. 91091 nu corespunde realității, după cum s-a arătat anterior. Pe de altă parte, înlăturarea mențiunii greșite nu implică un control judiciar de legalitate a deciziei și nu este de natură să modifice în substanță dispoziția de restituire în natură, dimpotrivă, se bazează în totalitate pe situația de fapt și de drept reținută prin decizia nr. 88 din 31 martie 2008, având ca finalitate posibilitatea intabulării dreptului de proprietate recunoscut reclamanților prin decizie, pentru ca hotărârea judecătorească să producă efectele juridice urmărite prin adoptarea sa.
Este lipsită de relevanță împrejurarea, pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale din decizia recurată în cauză, că reclamanții înșiși au indicat în motivele de apel numărul de carte funciară ce a fost inserat în dispozitivul deciziei nr. 88 din 31 martie 2008, întrucât mențiunile dintr-o hotărâre judecătorească trebuie să aibă corespondent în probatoriul administrat, prin prisma căruia sunt cenzurate pretențiile și susținerile părților, și să fie conforme realității, făcând posibilă executarea hotărârii. În același timp, se constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au indicat în mod corect numărul de carte funciară în care a fost inițial intabulat întregul imobil din Piața Unirii, respectiv C.F.
nr. 22478, context în care instanța nu ar fi trebuit să insereze în dispozitivul deciziei ce constituie titlu executoriu un număr greșit, ci, pornind de la elementul furnizat de parte, ar fi trebuit fie să îl menționeze pe acesta, fie să constate că acea carte funciară nu mai există și lipsește orice indiciu privind transcrierea apartamentului restituit în natură în vreo altă carte funciară. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că cererea de îndreptare a erorii materiale este întemeiată, iar modificarea numărului de carte funciară arătat în dispozitivul deciziei nr. 88 din 31 martie 2008 nu este posibilă, deoarece nu există niciun indiciu al transcrierii apartamentului nr. II din C.F.
nr. 22478 Cluj în vreo altă carte funciară, unica soluție viabilă pentru asigurarea producerii efectelor juridice ale hotărâri judecătorești, în sensul intabulării dreptului de proprietate asupra apartamentului, pe numele reclamanților, fiind aceea a înlăturării menționării eronate a C.F. 91091. Drept urmare, Înalta Curte va admite recursul și, în temeiul art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în tot încheierea recurată, în sensul admiterii cererii precizate (a pretenției formulate în subsidiar). În consecință, în baza art. 281 C. proc. civ., va dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul Deciziei nr. 88 din 31 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, în sensul că va înlătura din dispozitiv mențiunea „înscris în C.F.
nr. 91091” cu referire la apartamentul prevăzut cu nr. top 381/II.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții B.C., B.T.Șt.A., B.A.I., B.F.C. și B.A.I. împotriva încheierii din data de 8 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Modifică în tot încheierea recurată, în sensul că: Admite cererea precizată. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul deciziei nr. 88 din 31 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, în sensul că înlătură din dispozitiv mențiunea „înscris în C.F. nr. 91091” cu referire la apartamentul prevăzut cu nr. top 381/II. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iulie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.