ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 485/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ. asupra recursului de față;

La data de 16 iulie

2007 P.D. a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului

Vâlcea, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea

dispoziției nr. 154 din 28 iunie 2007 prin care a revocat dispoziția de restituire

în natură a imobilului, 30 mai 2007, să fie obligat la plata daunelor interese,

începând cu data de 26 mai 2006 și până la pronunțarea sentinței, cu cheltuieli

de judecată.

La data de 21

septembrie 2007, B.E., B.N.B.I., S.E., M.A., J.M., M.M.A.Ș.M. și J.A. au

intervenit în nume propriu și în interesa pârâtului (f.66-68), învederând că

sunt moștenitorii autorului B.D., fostul proprietar al imobilelor situate în

Horezu, iar dispoziția de restituire nu putea fi emisă doar pe numele

reclamantului P.D., ci și pe numele celorlalți moștenitori, din moment ce au

demonstrat că au transmis notificări în termen legal.

Prin cererea din data

de 19 octombrie 2007 (f.84-86) au intervenit în interes propriu și în interesul

pârâtului și alți moștenitori, respectiv N.M., D.E., V.E., I.E., S.E., S.V.,

S.C., susținând că sunt moștenitori ai autorului B.D., au notificat Poliția

Horezu și au aceleași drepturi ca și reclamantul, iar dispoziția de restituire

a imobilelor trebuie emisă în nume colectiv, în ea menționându-se toți

moștenitorii.

Tribunalul Vâlcea,

prin sentința civilă nr. 68 din 5 februarie 2008, a respins contestația, a

admis cererile de intervenție în interesul pârâtului și în interes propriu

formulate și a respins cererea de chemare în garanție.

Curtea de apel

Pitești,secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu soluționarea

apelului declarat de reclamant, prin decizia nr. 126/ A din 4 iunie 2008 a

respins calea de atac ca nefondată pentru considerentele ce urmează.

Dispoziția nr. 145

din 30 mai 2007 a fost revocată întrucât ulterior emiterii acesteia și până la

data rămânerii definitive, la pârât, respectiv unitatea emitentă a deciziei,

s-au primit spre soluționare și cererile altor persoane, instanța apreciind că

aceste persoane cu vocație succesorală au depus în termen cereri de restituire

pentru imobilul în cauză.

De aceea, în

conformitate cu prevederile pct. 4.7 din Normele metodologice aprobate prin

H.G. nr. 250 din 7 martie 2007, norme ce vizează aplicarea unitară a

prevederilor Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

republicată, pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a dispus

revocarea dispoziției inițiale de soluționare, întrucât după adoptarea acesteia

și până la intabulare au apărut alte persoane cu vocație succesorală care au

depus în termen cerere de restituire, urmând să fie emisă o nouă decizie în

conformitate cu legea.

Respingerea celui

de-al doilea capăt al acțiunii a fost motivată de instanța de fond, însă faptul

că soluția este contrară opiniei reclamantului, nu înseamnă că motivarea este

neconvingătoare.

Mai mult, reclamantul

a primit chirie de la Primăria orașului Horezu, așa cum rezultă din actele

depuse la dosarul cauzei, astfel că nu a suferit nici un prejudiciu.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamantul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. pentru următoarele motive.

Instanța a aplicat

greșit prevederile art. 4.7 din Normele metodologice deoarece nici unitatea

deținătoare, emitentă a actului administrativ și nici instanțele nu au

verificat îndeplinirea depunerii în termen a cererii de restituire de către

persoane cu vocație succesorală, deoarece doar notificările depuse prin

intermediul executorului judecătoresc și înregistrate la Inspectoratul de

Poliție al județului Vâlcea puteau conduce la revocarea deciziei.

Această revocare nu a

fost urmată și de emiterea unei noi decizii așa cum prevede art. 4.7 din Norme.

Instanța nu era

competentă să se pronunțe asupra vocației succesorale și nici a depunerii în

termen a notificării, acestea trebuind să fie făcută de unitatea deținătoare.

Recurentul critică

decizia și pentru faptul că instanța respinge cel de-al doilea capăt de cerere

fără o motivare pertinentă, apreciind doar că nu există culpa pârâtului pentru

prejudiciul pretins, în condițiile în care probele administrate dovedesc că sunt

întrunite elementele răspunderii civile delictuale a Inspectoratului de poliție

al județului Vâlcea, în sensul art. 998 C. civ.

Intimatul și

intervenienții, prin întâmpinările formulate, au solicitat respingerea

recursului.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor

administrate în toate etapele procesuale și a dispozițiilor legale aplicabile

cauzei reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 4.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989 adoptate prin H.G. nr. 250/2007, dacă după

adoptarea dispoziției de soluționare și până la intabularea acesteia, apar alte

persoane cu vocație succesorală care au depus în termen cererea de restituire,

se va dispune revocarea actului administrativ și emiterea unei noi dispoziții.

În cauza de față

recurentul nu a intabulat dispoziția de restituire în natură din 30 mai 2007,

așa încât operațiunea de revocare a fost legală întrucât notificările

celorlalte persoane îndreptățite au fost adresate altor autorități.

Această din urmă

împrejurare nu semnifică, așa cum pretinde recurentul tardivitatea formulării

notificării, față de dispozițiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

conform căreia „notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricărei

autorități, persoane fizice și juridice, a respectării termenului prevăzut,

chiar dacă a fost adresată altei unități.

Unitatea deținătoare

precizează că din verificările administrative efectuate a rezultat că doar

intervenientele Ș.M. și J.A., moștenitoare a lui B.G. nu au făcut dovada

depunerii în termen a notificărilor.

Cum prima decizie nu

era definitivă și cum o serie de notificări transmise altor autorități au fost

redirecționate către unitatea deținătoare, dispozițiile art. 4.7 din Norme au

fost corespunzător aplicate.

Recurentul susține

încălcarea dispozițiilor art. 4.7 din Norme și sub aspectul omisiunii unității

deținătoare de a emite o nouă dispoziție concomitent cu revocarea primei

dispoziții.

Textul de lege

invocat prevede într-adevăr obligația de a fi emisă o nouă dispoziție,

operațiune ce nu a mai putu fi efectuată urmare a contestației formulate de

reclamant la 16 iulie 2007 împotriva dispoziției nr. 154 din 28 iunie 2007.

Nu subzistă nici

critica întemeiată pe dispozițiile pct. 7 ale art. 304 C. proc. civ. cu

referire la motivarea superficială a respingerii criticii privind plata

despăgubirilor civile, dat fiind caracterul subsidiar al pretențiilor față de

capătul principal al cererii : anularea dispoziției nr. 154 din 28 iunie 2007.

Doar prin admiterea capătului principal de cerere, constatarea nelegalității

revocării deciziei de restituire în natură, instanța putea să aprecieze asupra

eventualelor despăgubiri datorate de unitatea deținătoare.

Înalta Curte, pentru

cele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

Dat fiind calitatea

de parte câștigătoare în proces a intimaților intervenienți, va fi obligat

recurentul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de aceștia în recurs,

în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. după cum urmează: 1.745 lei

către intimații-intervenienți V.M.N., I.E., S.E., S.C. și S.V. și 1.000 lei

către intimatele - interveniente B.A. și T.M.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul P.D. împotriva deciziei civile nr. 126/ A din

4 iunie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă

recurentul-reclamant la 1.745 lei către intimații - intervenienți V.M.N., I.E.,

S.E., S.C. și S.V. și la 1.000 lei către intimatele-interveniente B.A. și

T.M.R. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2011