ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3664/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3664/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 377 din 1 februarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a admis recursul declarat de pârâta A.B.C. N.V. București împotriva deciziei nr. 62 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. S-a modificat decizia atacată, în sensul că s-a respins apelul și s-a menținut sentința apelată. Totodată, intimata SC F. SA Dr.Tr.Severin a fost obligată la plata sumei de 7.000 RON cheltuieli de judecată către recurenta A.B.C. N.V. București. La data de 24 mai 2012, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, A.B.C. N.V. București, a solicitat completarea deciziei nr. 377 din 1 februarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 281 2 C. proc.
civ. În motivarea cererii, petenta a arătat că în cadrul motivelor de recurs a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată atât din apel, cât și din recurs, la dosarul cauzei fiind depuse facturile care atestau plata onorariului de avocat pentru cele două faze procesuale. Se mai susține că, deși prin decizia a cărei completare o solicită s-a dispus obligarea intimatei la plata sumei de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, instanța a omis să se pronunțe și cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată din apel. Înalta Curte, analizând cererea prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., constată că aceasta este neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 281 2 C. proc.
civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs, în cazul hotărârii date în fond, după casare cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. Din practicaua deciziei nr. 62 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova întocmită la data de 14 aprilie 2011, când instanța a dispus amânarea pronunțării la date succesive, respectiv 19 și 20 aprilie 2011, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului în apel, s-a consemnat faptul că apărătorul ales al intimatei pârâte A.B.C. N.V. București a făcut precizări cu privire cheltuielile de judecată, în sensul că Ie va urmări pe cale separată.
Prin decizia nr. 377 din 1 februarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. s-a dispus obligarea intimatei SC F. SA la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.000 RON către recurenta pârâtă A.B.C. N.V. București, ca urmare a solicitării de către recurentă, în dovedirea cărora au fost depuse factura din 19 iulie 2011 privind suma de 3.500 euro pentru asistență și reprezentare la Înalta Curte, în Dosarul nr. 4577/101/2010 și înscrisul privind situația contului din care rezultă încasarea sumei de 3.500 euro.
Cu privire la completarea deciziei din recurs, în sensul acordării cheltuielilor de judecată din faza apelului, se constată, pe de o parte, faptul că, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului apelului petenta și-a rezervat dreptul de a le solicita pe cale separată, iar pe de altă parte, atât în dosarul din apel cât și cel din recurs nu a fost făcută dovada efectuării cheltuielilor de judecată pretinse, contrar regulii stabilite de art. 1169 C.civ., dovada acestora fiind făcută abia la data de 24 mai 2012, cu ocazia depunerii cererii de completare a deciziei din recurs. În aceste condiții, petenta nu poate reproșa omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată din faza apelului, motiv pentru care, Înalta Curte va respinge cererea petentei, în cauză nefiind îndeplinite dispozițiile art. 281 2 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea formulată de petenta A.B.C. N.V. București privind completarea deciziei nr. 377 din 1 februarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a Il-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.