ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4536/2010

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din 26 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 11346/2/2010 s-a dispus, în baza art. 300

1

C. proc. pen. raportat la art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen. menținerea stării de arest a inculpatei D.C..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență că, inculpata D.C. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Examinând legalitatea și temeinicia arestării preventive în condițiile prevăzute de art. 300

1

alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen., a constatat că măsura arestării preventive, dispusă conform art. 148 lit. f) C. proc. pen. este legală și se impune a fi menținută în continuare.

Împotriva acestei încheierii a declarat recurs inculpata D.C., solicitând casarea și, în cadrul rejudecării să se dispună revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen. constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. din data de 19 noiembrie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei D.C. - ofițer judiciar - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000, reținându-se, în fapt, că la sfârșitul lunii ianuarie 2010, a pretins și primit de la agentul de poliție, I.G., suma de 2.000 euro, lăsându-i acestuia să înțeleagă că are influență asupra ofițerului de poliție, M.M., care efectua cercetări penale în Dosarul nr. 561/P/2010, în care era cercetat martorul L.Ș., pentru a-l determina pe acesta să adopte o soluție de netrimitere în judecată.

Arestarea preventivă s-a dispus la data de 2 noiembrie 2010, reținându-se incidența dispozițiilor art. 143 C. proc. pen. raportat la 148 lit. f) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 300

1

C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Luarea, prelungirea sau menținerea arestării preventive în cursul procesului penal nu este incompatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție, nu implică pronunțarea instanței asupra fondului procesului - adică și asupra vinovăției inculpatului - ci numai asupra existenței unor probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune, precum și a incidenței unuia din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Potrivit jurisprudenței CEDO privind interpretarea art. 5 parag. 1 lit. c), pentru justificarea arestării sau deținerii preventive nu se pretinde să fie deja stabilite realitatea și natura infracțiunii de care cel acuzat este bănuit că a săvârșit-o, pentru că acestea reprezintă scopul instrucției, adică al urmăririi penale, iar detenția permite desfășurarea ei normală.

Faptele care au dat naștere la suspiciunea rezonabilă care a determinat arestarea unei persoane nu trebuie să fie de același nivel cu acelea necesare pentru justificarea unei condamnări.

Nu trebuie însă ignorat că, pentru ca bănuielile să fie apreciate plauzibile ori legitime, trebuie să existe fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune.

În cauza dedusă judecății, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatei D.C., le-au constituit dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază - astfel cum a stabilit și instanța de fond - că, în acest moment procesual, cerințele art. 148 lit. f) C. proc. pen. se mențin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatei, în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpata a comis fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

La stabilirea pericolului pentru ordinea publică trebuie avute în vedere nu numai datele legate de persoana inculpatei ci și datele ce caracterizează fapta pentru că nu de puține ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. Așa fiind, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii - aceasta nu înseamnă însă că, în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect existența pericolului pentru ordinea publică poate rezulta, între altele din însăși pericolul social al faptei, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte similare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

În sarcina inculpatei D.C. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, starea de arest a acesteia fiind examinată prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 300

1

C. proc. pen.

Cum cercetarea judecătorească nu a început și cum din actele de urmărire penală rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a comis fapta, în mod corect prima instanță a menținut starea de arest a inculpatei D.C..

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.C..

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.C. împotriva Încheierii de ședință din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 11346/2/2010 (3087/2010).

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2010.