ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4563/2010

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din 26 noiembrie

2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 11346/2/2010 s-a dispus, în baza

art. 300

1

C. proc. pen. raportat la art. 300

1

alin. (3)

C. proc. pen. menținerea stării de arest a inculpatei D.C..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut, în esență că, inculpata D.C. a fost trimisă în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1)

C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Examinând legalitatea

și temeinicia arestării preventive în condițiile prevăzute de art. 300

1

alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 300

1

alin. (3) C. proc.

pen., a constatat că măsura arestării preventive, dispusă conform art. 148 lit.

f) C. proc. pen. este legală și se impune a fi menținută în continuare.

Împotriva acestei

încheierii a declarat recurs inculpata D.C., solicitând casarea și, în cadrul

rejudecării să se dispună revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de

Casație și Justiție examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen. constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. din data

de 19 noiembrie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei D.C. -

ofițer judiciar - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 din Legea

nr. 78/2000, reținându-se, în fapt, că la sfârșitul lunii ianuarie 2010, a

pretins și primit de la agentul de poliție, I.G., suma de 2.000 euro, lăsându-i

acestuia să înțeleagă că are influență asupra ofițerului de poliție, M.M., care

efectua cercetări penale în Dosarul nr. 561/P/2010, în care era cercetat

martorul L.Ș., pentru a-l determina pe acesta să adopte o soluție de

netrimitere în judecată.

Arestarea preventivă

s-a dispus la data de 2 noiembrie 2010, reținându-se incidența dispozițiilor

art. 143 C. proc. pen. raportat la 148 lit. f) C. proc. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 300

1

C. proc. pen., după înregistrarea dosarului

la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de

arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu,

legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei

arestării preventive.

Luarea, prelungirea

sau menținerea arestării preventive în cursul procesului penal nu este

incompatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție, nu implică pronunțarea

instanței asupra fondului procesului - adică și asupra vinovăției inculpatului

- ci numai asupra existenței unor probe sau indicii temeinice din care rezultă

suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune, precum și a

incidenței unuia din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Potrivit

jurisprudenței CEDO privind interpretarea art. 5 parag. 1 lit. c), pentru

justificarea arestării sau deținerii preventive nu se pretinde să fie deja

stabilite realitatea și natura infracțiunii de care cel acuzat este bănuit că a

săvârșit-o, pentru că acestea reprezintă scopul instrucției, adică al urmăririi

penale, iar detenția permite desfășurarea ei normală.

Faptele care au dat

naștere la suspiciunea rezonabilă care a determinat arestarea unei persoane nu

trebuie să fie de același nivel cu acelea necesare pentru justificarea unei

condamnări.

Nu trebuie însă

ignorat că, pentru ca bănuielile să fie apreciate plauzibile ori legitime,

trebuie să existe fapte sau informații de natură a convinge un observator

obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune.

În cauza dedusă

judecății, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a

inculpatei D.C., le-au constituit dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Înalta Curte

apreciază - astfel cum a stabilit și instanța de fond - că, în acest moment

procesual, cerințele art. 148 lit. f) C. proc. pen. se mențin, impunând în

continuare privarea de libertate a inculpatei, în condițiile în care există

indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art.

143 C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpata a comis

fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

La stabilirea

pericolului pentru ordinea publică trebuie avute în vedere nu numai datele

legate de persoana inculpatei ci și datele ce caracterizează fapta pentru că nu

de puține ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia publică un

sentiment de insecuritate. Așa fiind, deși pericolul pentru ordinea publică nu

se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii -

aceasta nu înseamnă însă că, în aprecierea pericolului pentru ordinea publică

trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect

existența pericolului pentru ordinea publică poate rezulta, între altele din

însăși pericolul social al faptei, de reacția publică la comiterea unei astfel

de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte similare de către

alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca

autori ai unor astfel de fapte.

În sarcina inculpatei

D.C. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, starea de

arest a acesteia fiind examinată prin prisma dispozițiilor prevăzute de art.

300

1

C. proc. pen.

Cum cercetarea judecătorească nu a început și cum

din actele de urmărire penală rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a

comis fapta, în mod corect prima instanță a menținut starea de arest a

inculpatei D.C..

Așa fiind, Înalta

Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata D.C..

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata D.C. împotriva Încheierii de ședință

din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 11346/2/2010

(3087/2010).

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat

din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 decembrie 2010.