ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 63/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. 108/1285/2010, reclamanta SC S. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC T.S.S.I., sucursala Cluj, solicitând instanței să dispună desființarea Contractului de Asistență Tehnică nr. 154 din 20 iulie 2006 și obligarea pârâtei la plata sumei de 575.792,25 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise de societatea pârâtă, în baza contractului, sume încasate necuvenit. La data de 31 mai 2010, reclamanta a renunțat la judecata capătului de cerere vizând desființarea contractului de asistență juridică, instanța luând act de acest fapt. Prin sentința comercială nr. 4055/2010, pronunțată de Tribunalul Cluj a fost respinsă acțiunea promovată de reclamanta SC S. SA în contradictoriu cu pârâta SC T.S.S.I., sucursala Cluj.

Apelul formulat de reclamanta SC S. SA a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 113 din 8 iunie 2011 pronunțat de Curtea de Apel Cluj. În motivarea deciziei, instanța a reținut în esență că între părțile litigante a fost încheiat contractul de asistență tehnică nr. 154 din 20 iulie 2006 în baza căruia SC T.S.S.I., sucursala Cluj în calitate de prestator s-a obligat să acorde asistență tehnică beneficiarului SC S. SRL. Asistența tehnică, conform contractului, constă în punerea la dispoziție, pe durata contractului, a unor utilaje, materiale și personalul aferent utilajelor. Pentru prestația efectuată, reclamanta s-a obligat să plătească prețul de 20,5 % din valoarea contractelor enumerate în capitolul,,obiectul contractului”.

Obligația prestatorului a fost aceea de a pune la dispoziția beneficiarului utilajele, materialele și personalul și nu aceea de a asigura întrebuințarea efectivă a acestora, iar eventuala utilizare a utilajelor depinzând exclusiv de voința reclamantei beneficiare. Prestatorul trebuie să fie retribuit pentru lipsirea de bunurile sale pe durata derulării contractului, indiferent dacă beneficiarul a utilizat sau nu utilajele și resursele umane prevăzute în contract iar prețul a fost cuantificat la un procent fix de 20,5 % din valoarea contractelor menționate la cap.1 din contractul de asistență tehnică.

Faptul că au fost emise facturi și după ajungerea la termen a contractului nu semnifică că sumele sunt nedatorate în condițiile în care toate plățile s-au efectuat după expirarea contractului deoarece numai după terminarea lucrărilor, în cursul celor 150 zile, și apoi plătite de beneficiari, se putea calcula suma cuvenită pârâtei, aplicându-se cota procentuală de 20,5 % la suma primită de reclamantă de la beneficiarii săi. Concluzionând, curtea de apel a reținut că plățile efectuate de reclamantă au la bază contractul de asistență juridică, fiind pe deplin valabile și nu pot fi supuse restituirii așa cum s-a solicitat prin acțiune.

Împotriva deciziei civile nr. 113/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a formulat recurs reclamanta SC S. SA, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii precizate, cu consecința obligării intimatei pârâte SC T.S.S.I., sucursala Cluj, la restituirea sumei de 575.792,25 lei reprezentând plată nedatorată. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta arată că interpretarea dispozițiilor contractuale făcută de instanță este eronată deoarece prestatorul și-a asumat obligația de a pune la dispoziția beneficiarului mijloacele materiale și umane arătate în contract „pe baza unui program” care însă nu s-a încheiat în formă scrisă.

Programul menționat avea rolul de a stabili un echilibru contractual, iar obligația de a întocmi programul revenea prestatorului. Întrucât nu a fost întocmit programul de lucrări de către prestator, beneficiarul a înțeles să nu folosească deloc utilajele, iar plata făcută în baza facturilor emise nu este datorată. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii în condițiile în care, culpa pentru nestabilirea programului aparține prestatorului iar facturile emise în mod abuziv, nu au nicio legătură cu obiectul contractului. În lipsa „Programului” ce trebuia stabilit de Prestator, contractul este lipsit de obiect, iar obligația Prestatorului la restituirea sumelor încasate, conform extraselor de cont, nu poate fi întemeiată decât pe faptul licit cauzator de obligații al plății nedatorate.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care solicită în esență, respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept indicate, se constată că recursul este nefondat. Este de necontestat că părțile litigante au încheiat în condițiile art. 969 – art. 970 C. civ., contractul de asistență tehnică nr. 154/2006 prin care intimata pârâtă, în calitate de prestator s-a obligat să pună la dispoziția beneficiarului utilajele, materialele și personalul necesar, pe baza unui program stabilit de comun acord de către părți (art. 11 din contract). Obligațiile prestatorului sunt enumerate la capitolul IV din contract din care rezultă că obligația esențială a acestuia era aceea de a pune la dispoziția beneficiarului, în șantierul propriu materialele, utilajele și personalul necesar pentru executarea lucrărilor enumerate la capitolul,,Obiectul contractului”.

La rândul său beneficiarul s-a obligat să folosească toate mijloacele puse la dispoziție de prestator și să achite la termen sumele datorate conform art. III din contract. Prestatorul a pus la dispoziția beneficiarului utilajele, materialele și personalul, conform art. IV lit. a) din contract dar beneficiarul nu a respectat obligația stabilită la art. V lit. a) din contract, aceea de a folosi toate mijloacele puse la dispoziție de prestator, îndeplinind în schimb obligația stabilită la art. V lit. b) din contract, respectiv a achitat la termen sumelor cuvenite prestatorului.

Este evident că plățile efectuate de recurenta reclamantă, conform facturilor emise de intimata pârâtă au avut ca temei contractul de asistență juridică nr. 154/2006, beneficiarul având dreptul și obligația să folosească mijloacele puse la dispoziție de prestator [(art. V lit. a)]. Faptul că recurenta reclamantă a înțeles să nu dea curs obligației stabilită la art. V lit. a) nu o exonerează de obligația stabilită în contract la art. V lit. b), aceea de a plăti sumele stabilite la art. III din același contract, prestatorul fiind lipsit de bunurile sale pe durata derulării contractului. Ca urmare, instanța de apel a interpretat corect dispozițiile contractului cu respectarea art. 977 – art. 985 C. civ.

Clauzele oricărui contract alcătuiesc un întreg iar potrivit art. 982 C. civ., „toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg”. Dând eficiență regulilor generale și speciale de interpretare a contractului, instanța de apel a stabilit corect că obligația prestatorului conform art. V lit. a) raportat la art. I paragraful 2 a fost aceea de a pune la dispoziția beneficiarului utilajele necesare „în vederea executării de lucrări”. Întocmirea programului de care face vorbire recurenta trebuia stabilit de comun acord de către părți, conform art. II din contract iar faptul că părțile nu au întocmit acest program nu exclude obligația stabilită în sarcina beneficiarului la art. V lit. a) și b) în condițiile în care prestatorul a pus la dispoziția beneficiarului utilajele, materiale și personalul necesar, fapt recunoscut chiar de recurentă.

Plățile efectuate de recurenta reclamantă în calitate de beneficiar au avut ca temei juridic contractul dintre părți, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile plății nedatorate, așa cum susține recurenta. Față de considerentele expuse, se constată că motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., nu-și găsesc incidența în cauză întrucât instanța de apel a interpretat corect actul dedus judecății, a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente. Critica vizând probatoriul administrat în cauză respectiv expresele de cont, facturi etc. constituie motiv de netemeinicie ce nu se încadrează în motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În consecință, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta reclamantă SC S. SA BUCUREȘTI împotriva Deciziei civile nr. 113/2011 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Recurenta fiind în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatei cheltuieli de judecată în cuantum de 5.000 lei cu aplicare art. 274 alin. (3) C. proc. civ., ținând cont și de caracterul rezonabil al sumei solicitate în raport de munca depusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 113/2011 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă SC S. SA BUCUREȘTI la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC T.S.S.I., sucursala Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2012.