ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 63/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Cluj, sub nr. 108/1285/2010, reclamanta SC S. SRL, a chemat în

judecată pe pârâta SC T.S.S.I., sucursala Cluj, solicitând instanței să dispună

desființarea Contractului de Asistență Tehnică nr. 154 din 20 iulie 2006 și obligarea

pârâtei la plata sumei de 575.792,25 lei, reprezentând contravaloarea

facturilor emise de societatea pârâtă, în baza contractului, sume încasate

necuvenit.

La data de 31 mai 2010, reclamanta a

renunțat la judecata capătului de cerere vizând desființarea contractului de

asistență juridică, instanța luând act de acest fapt.

Prin sentința comercială nr.

4055/2010, pronunțată de Tribunalul Cluj a fost respinsă acțiunea promovată de

reclamanta SC S. SA în contradictoriu cu pârâta SC T.S.S.I., sucursala Cluj.

Apelul formulat de reclamanta SC S. SA

a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 113 din 8 iunie 2011

pronunțat de Curtea de Apel Cluj.

În motivarea deciziei, instanța a

reținut în esență că între părțile litigante a fost încheiat contractul de

asistență tehnică nr. 154 din 20 iulie 2006 în baza căruia SC T.S.S.I.,

sucursala Cluj în calitate de prestator s-a obligat să acorde asistență tehnică

beneficiarului SC S. SRL.

Asistența tehnică, conform

contractului, constă în punerea la dispoziție, pe durata contractului, a unor

utilaje, materiale și personalul aferent utilajelor.

Pentru prestația efectuată, reclamanta

s-a obligat să plătească prețul de 20,5 % din valoarea contractelor enumerate

în capitolul,,obiectul contractului”.

Obligația prestatorului a fost aceea

de a pune la dispoziția beneficiarului utilajele, materialele și personalul și

nu aceea de a asigura întrebuințarea efectivă a acestora, iar eventuala

utilizare a utilajelor depinzând exclusiv de voința reclamantei beneficiare.

Prestatorul trebuie să fie retribuit

pentru lipsirea de bunurile sale pe durata derulării contractului, indiferent

dacă beneficiarul a utilizat sau nu utilajele și resursele umane prevăzute în

contract iar prețul a fost cuantificat la un procent fix de 20,5 % din valoarea

contractelor menționate la cap.1 din contractul de asistență tehnică.

Faptul că au fost emise facturi și

după ajungerea la termen a contractului nu semnifică că sumele sunt nedatorate

în condițiile în care toate plățile s-au efectuat după expirarea contractului

deoarece numai după terminarea lucrărilor, în cursul celor 150 zile, și apoi

plătite de beneficiari, se putea calcula suma cuvenită pârâtei, aplicându-se

cota procentuală de 20,5 % la suma primită de reclamantă de la beneficiarii

săi.

Concluzionând, curtea de apel a

reținut că plățile efectuate de reclamantă au la bază contractul de asistență

juridică, fiind pe deplin valabile și nu pot fi supuse restituirii așa cum s-a

solicitat prin acțiune.

Împotriva deciziei civile nr. 113/2011

pronunțată de Curtea de Apel Cluj a formulat recurs reclamanta SC S. SA,

solicitând instanței admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în

sensul admiterii cererii precizate, cu consecința obligării intimatei pârâte SC

T.S.S.I., sucursala Cluj, la restituirea sumei de 575.792,25 lei reprezentând

plată nedatorată.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta arată

că interpretarea dispozițiilor contractuale făcută de instanță este eronată deoarece

prestatorul și-a asumat obligația de a pune la dispoziția beneficiarului

mijloacele materiale și umane arătate în contract „pe baza unui program” care

însă nu s-a încheiat în formă scrisă.

Programul menționat avea rolul de a

stabili un echilibru contractual, iar obligația de a întocmi programul revenea

prestatorului.

Întrucât nu a fost întocmit programul

de lucrări de către prestator, beneficiarul a înțeles să nu folosească deloc

utilajele, iar plata făcută în baza facturilor emise nu este datorată.

Hotărârea instanței de apel a fost

dată cu aplicarea greșită a legii în condițiile în care, culpa pentru

nestabilirea programului aparține prestatorului iar facturile emise în mod

abuziv, nu au nicio legătură cu obiectul contractului.

În lipsa „Programului” ce trebuia

stabilit de Prestator, contractul este lipsit de obiect, iar obligația

Prestatorului la restituirea sumelor încasate, conform extraselor de cont, nu

poate fi întemeiată decât pe faptul licit cauzator de obligații al plății

nedatorate.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare

prin care solicită în esență, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată în raport

de criticile formulate și temeiurile de drept indicate, se constată că recursul

este nefondat.

Este de necontestat că părțile

litigante au încheiat în condițiile art. 969 – art. 970 C. civ., contractul de

asistență tehnică nr. 154/2006 prin care intimata pârâtă, în calitate de

prestator s-a obligat să pună la dispoziția beneficiarului utilajele, materialele

și personalul necesar, pe baza unui program stabilit de comun acord de către

părți (art. 11 din contract). Obligațiile prestatorului sunt enumerate la

capitolul IV din contract din care rezultă că obligația esențială a acestuia

era aceea de a pune la dispoziția beneficiarului, în șantierul propriu

materialele, utilajele și personalul necesar pentru executarea lucrărilor

enumerate la capitolul,,Obiectul contractului”.

La rândul său beneficiarul s-a obligat

să folosească toate mijloacele puse la dispoziție de prestator și să achite la

termen sumele datorate conform art. III din contract.

Prestatorul a pus la dispoziția

beneficiarului utilajele, materialele și personalul, conform art. IV lit. a)

din contract dar beneficiarul nu a respectat obligația stabilită la art. V lit.

a) din contract, aceea de a folosi toate mijloacele puse la dispoziție de

prestator, îndeplinind în schimb obligația stabilită la art. V lit. b) din

contract, respectiv a achitat la termen sumelor cuvenite prestatorului.

Este evident că plățile efectuate de

recurenta reclamantă, conform facturilor emise de intimata pârâtă au avut ca

temei contractul de asistență juridică nr. 154/2006, beneficiarul având dreptul

și obligația să folosească mijloacele puse la dispoziție de prestator [(art. V

lit. a)].

Faptul că recurenta reclamantă a

înțeles să nu dea curs obligației stabilită la art. V lit. a) nu o exonerează

de obligația stabilită în contract la art. V lit. b), aceea de a plăti sumele

stabilite la art. III din același contract, prestatorul fiind lipsit de

bunurile sale pe durata derulării contractului.

Ca urmare, instanța de apel a

interpretat corect dispozițiile contractului cu respectarea art. 977 – art. 985

C. civ.

Clauzele oricărui contract alcătuiesc

un întreg iar potrivit art. 982 C. civ., „toate clauzele convențiilor se

interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din

actul întreg”.

Dând eficiență regulilor generale și

speciale de interpretare a contractului, instanța de apel a stabilit corect că

obligația prestatorului conform art. V lit. a) raportat la art. I paragraful 2

a fost aceea de a pune la dispoziția beneficiarului utilajele necesare „în

vederea executării de lucrări”.

Întocmirea programului de care face

vorbire recurenta trebuia stabilit de comun acord de către părți, conform art.

II din contract iar faptul că părțile nu au întocmit acest program nu exclude

obligația stabilită în sarcina beneficiarului la art. V lit. a) și b) în

condițiile în care prestatorul a pus la dispoziția beneficiarului utilajele,

materiale și personalul necesar, fapt recunoscut chiar de recurentă.

Plățile efectuate de recurenta

reclamantă în calitate de beneficiar au avut ca temei juridic contractul dintre

părți, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile plății nedatorate, așa

cum susține recurenta.

Față de considerentele expuse, se

constată că motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ., nu-și găsesc incidența în cauză întrucât instanța de apel a

interpretat corect actul dedus judecății, a aplicat și interpretat corect

dispozițiile legale incidente. Critica vizând probatoriul administrat în cauză

respectiv expresele de cont, facturi etc. constituie motiv de netemeinicie ce

nu se încadrează în motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de

recurenta reclamantă SC S. SA BUCUREȘTI împotriva Deciziei civile nr. 113/2011

din 8 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Recurenta fiind în culpă procesuală,

va fi obligată să plătească intimatei cheltuieli de judecată în cuantum de

5.000 lei cu aplicare art. 274 alin. (3) C. proc. civ., ținând cont și de

caracterul rezonabil al sumei solicitate în raport de munca depusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC S. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 113/2011 din 8

iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă SC S. SA

BUCUREȘTI la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată către

intimata-pârâtă SC T.S.S.I., sucursala Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 ianuarie 2012.