ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1813/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1813/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din

dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 436 din 14 noiembrie 2011,

Tribunalul Constanța, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la

art. 998 C. civ., a admis acțiunile civile formulate de părțile civile SC S.R.C.

SA Brăila și SC A.I. SA Bacău împotriva inculpatului I.I. și l-a obligat pe

acesta să plătească părții civile SC S.R.C. SA Brăila suma de 30.837, 23 lei

reprezentând despăgubiri civile, precum și a dobânzii legale în materie civilă

raportată la suma datorată, calculată începând cu data de 29 iulie 2010 și până

la achitarea acesteia, iar părții civile SC A.I. SA Bacău suma de 37.659,52 lei

reprezentând despăgubiri civile.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 386 din 17 octombrie 2011,

definitivă prin neapelare, inculpatul I.I. a fost condamnat în baza art. 84 alin.

(1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37

lit. b) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. la pedeapsa de 7 luni

închisoare pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de emitere a 3

file CEC fără a avea disponibil la tras, faptă săvârșită în raport cu partea

civilă SC S.R.C. SA.

În baza art. 84 alin. (1) pct. 3 din

Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de emitere a unei file cec fără a avea completate

elementele esențiale. Totodată a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a pune la dispoziția

lichidatorului judiciar a documentelor și informațiilor prevăzute de art. 28

lit. a)-f) din Legea 85/2006, infracțiune prevăzută de art. 147 din Legea

85/2006 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

C. proc.

pen.

S-a reținut că pedeapsa de 7 luni

închisoare a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii în raport cu partea

civilă SC A.I. SA.

Potrivit art. 38 rap. la art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen. s-a disjuns soluționarea laturii civile și s-a

înregistrat un nou dosar, având acest obiect.

Din analiza actelor dosarului, prima

instanță a constatat referitor la soluționarea laturii civile că la datele de 5

august 2010 și 18 august 2010, Raiffeisen Bank, Sucursala Constanța, și Banca

Transilvania, Sucursala Constanța, au sesizat IPJ Constanța – SIF – cu privire

la emiterea de către SC K.L. SRL (administrată de inculpatul I.I.) către SC S.R.C.

SA Brăila a trei file CEC (în valoare totală de 30 843,57 lei) fără a avea în

cont disponibilul necesar valorificării acestora. Filele cec au fost refuzate

la plată datorită lipsei disponibilului.

S-a mai reținut că între societatea

comercială administrată de inculpat și SC A.I. SA Bacău existaseră raporturi

comerciale în perioada iulie-august 2010, SC K.L. SRL achiziționând de la SC A.I. SA marfă în valoare de 37.753,72 lei, sumă pentru plata căreia inculpatul I.I. a emis

cinci bilete la ordin refuzate la plată din lipsă totală de disponibil. În

aceste condiții inculpatul a emis fila cec seria RZBR1BG nr. 0100302, predată

cu titlu de garanție pentru plata livrărilor ulterioare reprezentanților SC A.I.

SA; fila cec a fost ștampilată și semnată de inculpat, restul rubricilor

rămânând necompletate. La 13 august 2010 societatea creditoare a completat

mențiunile esențiale și a introdus la plată fila cec, plata neputând fi

efectuată din lipsă totală de disponibil.

Instanța a mai constatat că potrivit

facturilor emise de SC S.R.C. SA, a valorilor din filele cec emise și

declarației de constituire parte civilă, fapta inculpatului de emitere a trei

file cec fără a avea disponibil la tras a determinat SC S.R.C. SA un prejudiciu

de 30.837,23 lei; societatea menționată a solicitat totodată repararea

prejudiciului constând în beneficiul nerealizat ca urmare a neîncasării

prețului mărfii livrate, apreciat ca 1% pe zi penalități din valoarea

debitului, potrivit art. 5 alin. (2) din contractul nr. 3480 din 7 iulie 2010.

S-a mai reținut că potrivit facturii

emise de SC A.I. SA, a valorilor înscrise pe fila cec emisă de societatea

inculpatului, a declarației de constituire ca parte civilă, SC A.I. SA a

suferit un prejudiciu material efectiv în sumă de 37.659, 52 lei întrucât a

livrat o cantitate de marfă de această valoare, neputând încasa prețul prin

intermediul instrumentului de plată emis de inculpatul I.I. datorită

necompletării elementelor esențiale ale acestuia ca instrument de plată, precum

și ca urmare a lipsei disponibilului la tras.

Tribunalul a reținut din situația de

fapt că inculpatul I.I. a realizat fapte ilicite care au avut drept consecințe

subsecvente, în legătură de cauzalitate directă, producerea unor prejudicii

materiale în patrimoniile celor două părți civile menționate. Astfel, a

rezultat că, în derularea raporturilor comerciale dintre părțile civile și

societatea administrată de inculpat, SC S.R.C. SA și SC A.I. SA au primit de la

inculpat instrumente de plată constând în file cec, prin intermediul cărora

trebuia ca aceste părți civile să-și acopere în patrimoniu contravaloarea

bunurilor livrate către societatea inculpatului. Datorită însă unor motive

imputabile direct inculpatului, aceste instrumente de plată nu și-au îndeplinit

funcția economică pentru care au fost emise, astfel societățile părți civile

rămânând cu un prejudiciu material în patrimoniul lor.

Față de această situație, tribunalul

a reținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru

inculpat, respectiv există două fapte ilicite (constatate ca fiind

infracțiune), există prejudicii materiale certe, exigibile și nerecuperate, și

există un raport de cauzalitate direct între faptele ilicite și prejudiciile constatate.

Instanța de fond a apreciat că nu se

poate reține în cauză că nu poate exista acțiune civilă întrucât infracțiunile

pentru care a fost condamnat inculpatul sunt infracțiuni de pericol și nu infracțiuni

de rezultat, deoarece această clasificare a infracțiunilor s-a realizat pentru

a identifica infracțiunile la care producerea rezultatului constituie un

element constitutiv al acestora, și nu pentru a delimita infracțiunile care au

aptitudinea de a produce un rezultat material, de cele care nu această

aptitudine, clasificarea fiind motivată de considerente pur teoretice și nu

prin raportare la latura civilă a infracțiunii, astfel că împrejurarea că, în

cazul infracțiunilor formale (de pericol) legiuitorul nu a prevăzut explicit o

urmare imediată constând într-o vătămare materială, nu înseamnă că aceste

infracțiuni nu pot produce niciodată o astfel de vătămare materială, vătămarea

materială datorată unei infracțiuni nereprezentând întotdeauna și o urmare

imediată a acesteia, această vătămare materială putând fi și o consecință

subsecventă.

Prin urmare, tribunalul a reținut că

atât în cazul infracțiunilor materiale cât și al celor formale, acțiunea civilă

se soluționează în conformitate cu regulile răspunderii delictuale, respectiv

prin stabilirea faptului dacă a existat o faptă, dacă s-a produs un prejudiciu material

și dacă între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate; cum în cazul

infracțiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul I.I., acestea au produs

efecte materiale în patrimoniile celor două părți civile, s-a apreciat că

acțiunile civile sunt admisibile și întemeiate, în cursul dezbaterilor pe

fondul laturii civile, inculpatul achiesând la pretențiile formulate de părțile

civile, fiind de acord cu despăgubirea lor.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

În dezvoltarea motivelor de apel ale

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a arătat că apelul vizează

greșita admitere a acțiunilor civile formulate în cauză; în acest sens, s-a

arătat că potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 59/1934,

CEC-ul are valoare de titlu executoriu, iar în această situație, chiar și în

cazul în care CEC-ul a fost trimis cu nerespectarea condițiilor cerute de lege

nu mai este necesară o hotărâre judecătorească pentru ca părțile vătămate să-și

poată acoperi prejudiciul, acesta putând fi recuperat prin punerea în executare

silită a cecului după învestirea cu formulă executorie, admiterea acțiunii

civile conducând la soluția inadmisibilă a existenței a două titluri

executorii; s-a concluzionat în sensul inadmisibilității acțiunii civile, în

acest sens fiind invocată decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție nr. 43/2008.

Prin decizia penală nr. 9/P din 26

ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Constanța împotriva sentinței penale nr. 436 din 14 noiembrie 2011

pronunțată de Tribunalul Constanța; a fost desființată sentința apelată, iar în

rejudecare respinse, ca inadmisibile, acțiunile civile formulate de părțile

civile SC S.R.C. SA și SC A.I. SA Bacău.

Instanța de apel a reținut, în

esență, că apelul parchetului este admisibil, chiar în absența declarării căii

de atac de către părțile civile, având în vedere decizia Curții Constituționale

nr. 190 din 26 februarie 2008, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art.

362 alin. (1) lit. a) teza a doua C. proc. pen., decizie care, coroborată cu

împrejurarea nepunerii în acord a prevederii declarată neconstituțională cu

dispozițiile constituției, conduce la concluzia încetării efectelor art.362 alin.

(1) lit. a) teza a doua C. proc. pen. [la 45 de zile de la publicarea deciziei

Curții Constituționale în Monitorul Oficial potrivit art. 31 alin. (1) din

Legea 47/1992], procurorul putând declara apel, atât cu privire la latura

penală, cât și cu privire la latura civilă a cauzei, astfel după cum prevedea

art. 362 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior modificării prin art. I pct. 169

din Legea nr. 365/2006.

Referitor la admisibilitatea

acțiunii civile în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 84 din Legea 59/1934

a fost avută în vedere decizia pronunțată asupra recursului în interesul legii

de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 43/2008 precum

și decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4/2009;

deciziile amintite au fost considerate aplicabile în cauză cu motivarea că la

data săvârșirii faptelor era în vigoare Codul Civil din 1864, aplicabil în

speță potrivit dispozițiilor art. 3 și art. 5 din Legea 71/2011 pentru punerea

în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul Civil. S-a concluzionat că, în

speță, acțiunile civile formulate de părțile civile sunt inadmisibile.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs partea civilă SC S.R.C. SA Brăila; în cuprinsul declarației

de recurs (f. 2-3 dosar recurs) s-a menționat că neobligarea la plata

prejudiciului a celui vinovat de producerea acestuia încalcă principiul

reparării integrale a prejudiciului și „prezumția de vinovăție” instituite prin

Legea 59/1934.

Analizând recursul declarat prin

prisma criticii invocate și în limitele prevăzute de art. 385

5

și

următoarele C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi

respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din

verificarea actelor dosarului, în cauză, inculpatul I.I. a fost condamnat (prin

sentința penală nr. 386 din 17 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul

Constanța, secția penală, definitivă prin neapelare) între altele și pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (față de partea civilă SC S.R.C. SA) și a

infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea 59/1934 (față de

partea civilă SC A.I. SA); ambele cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen.

Rezultă că, după cum în mod just a

constatat și instanța de apel, în speță era incidentă decizia nr. 43/2008

pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, asupra recursului

în interesul legii.

Astfel, se reține că infracțiunile prevăzute

de Legea 59/1934 pentru comiterea cărora inculpatul a fost condamnat, având

relevanță în soluționarea laturii civile a cauzei sunt infracțiuni de pericol

(nefiind, prin ele însele, cauzatoare de prejudicii), existența lor nefiind

condiționată de producerea unor consecințe patrimoniale, incriminarea faptelor

având ca scop protejarea doar a relațiilor sociale referitoare la operațiunile

cu cecuri, în vederea asigurării credibilității acestor instrumente de plată și

a determinării emiterii corecte a cecurilor, iar nu acoperirea vreunei pagube

materiale.

În cazul acestor infracțiuni

(reglementate de dispozițiile art. 84 din Legea 59/1934), subiectul pasiv este

instituția bancară a cărei credibilitate a fost periclitată prin acțiunea de

emitere a cecului fără respectarea prevederilor legale, iar nu beneficiarul

cecului astfel emis; de asemenea, cu privire la aceste fapte, situația premisă

este dată de existența unui raport juridic de natură contractuală, în care

cecul reprezintă o garanție a executării de debitor a obligațiilor asumate prin

contractele comerciale încheiate, prejudiciul fiind determinat creditorului –

parte vătămată prin neexecutarea de către debitorul – inculpat a obligațiilor

contractuale, iar nu prin emiterea ulterioară a cecului cu încălcarea

prevederilor legii penale.

Așadar, pentru acoperirea prejudiciului

creditorul are la dispoziție doar acțiunea civilă separată, izvorâtă din

contract și nu pe cea întemeiată pe răspunderea delictuală, aceasta având în

vedere și împrejurarea că cecul este titlu executoriu (chiar în cazul emiterii

contrar dispozițiilor legale), nefiind necesară o hotărâre judecătorească

pentru ca partea vătămată creditoare să își poată acoperi prejudiciul, ce poate

fi recuperat prin punerea în executare silită a cecului investit cu formulă

executorie, eventuala admitere a acțiunii civile (alăturată celei penale)

conducând la existența concomitentă a două titluri executorii, ceea ce este

inadmisibil.

Se reține, astfel, că în mod legal,

temeinic și corect motivat, instanța de apel a apreciat ca inadmisibilă

acțiunea civilă.

Astfel, recurenta parte civilă are

împotriva inculpatului acțiunea civilă întemeiată pe contractul încheiat cu

acesta („ex contractu”) și, de asemenea, îndrituirea de a pune în executare silită

filele cec emise de inculpat (care constituie titluri executorii, impunându-se,

însă, prealabila învestire cu formulă executorie) având, așadar, posibilitatea

reală și efectivă de reparare integrală a prejudiciului, criticile sub acest

aspect cuprinse în declarația de recurs neputând fi primite.

Pentru considerentele ce preced,

constatându-se legalitatea și temeinicia deciziei recurate și caracterul

netemeinic al recursului promovat, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat de partea civilă SC S.R.C. SA

Brăila va fi respins, ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta parte civilă la plata cheltuielilor

judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de partea civilă SC S.R.C. SA Brăila împotriva deciziei penale nr. 9/P

din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie.

Obligă recurenta parte civilă la

plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

29 mai 2012.