ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4948/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 2842/F din 23 octombrie 2012, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a admis

cererea reclamantei SC L. SA, în contradictoriu cu pârâtul M.M. și l-a obligat

pe acesta să plătească reclamantei suma de 1.727.665,29 RON, cu titlu de

despăgubiri.

S-a reținut că prin sentința

civilă nr. 582 din 08 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria Slobozia în Dosarul

nr. 2687/312/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1983 din 07

octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, inculpatul

M.M. a fost condamnat la pedeapsa de 12.000 RON amendă penală pentru săvârșirea

în concurs a două infracțiuni continuate de emitere de file CEC fără a avea disponibil

la tras, prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța penală a reținut

că pârâtul M.M., în calitate de administrator sau asociat al SC A. SRL și, respectiv,

SC A.D. SRL, în perioada iunie-august 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

a emis file CEC fără a asigura disponibilul necesar decontării acestora.

S-a reținut că în procesul

penal nu s-a soluționat latura civilă.

Potrivit art. 22 C.

proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat

în fața instanței civile, care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei,

a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

În cauza penală s-a reținut

că pârâtul a săvârșit fapta de a emite file CEC fără a asigura disponibilul necesar

decontării acestora, fapta fiind săvârșită cu intenție, inculpatul cunoscând atât

dispozițiile legale ce reglementează regimul filelor CEC, cât și faptul că nu aveau

la tras disponibilul necesar onorării acestora.

Prin decizia civilă

nr. 74 din 19 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins,

ca nefondat, apelul pârâtului.

În esență, s-a reținut

că, prin sentința penală nr. 582 din 08 iunie 2011, cu caracter definitiv, pârâtul

a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de emitere file CEC fără disponibil

bancar suficient, iar reclamanta SC L. SA, păgubită ca urmare a acestei infracțiuni

de înșelăciune [faptă prevăzută și pedepsită de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea

nr. 59/1934], deși a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița în vederea

soluționării laturii civile a cauzei, nu a primit nicio înștiințare cu privire la

modul de soluționare a plângerii penale.

Întrucât SC L. SA s-a

numărat printre furnizorii de produse alimentare și nealimentare păgubiți prin fapta

sancționată de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cum reiese din considerentele

hotărârii penale definitive, iar filele CEC emise de pârât, în calitate de asociat

al SC A. SRL, în perioada iulie-august 2009, au fost în valoare de 3.012.346,36

RON, din care suma de 1.691.573,10 RON ar fi trebuit să îi fie achitată reclamantei

pentru serviciile sale, Curtea a apreciat că în mod temeinic și legal prima instanță

a admis cererea de chemare în judecată, obligând pârâtul la plata creanței și a

accesoriilor.

Curtea a reținut incidența

dispozițiilor art. 22 C. proc. pen. și a apreciat că răspunderea civilă delictuală

a pârâtului a fost dovedită în cauză.

Prevederile art. 1365

din Noul C. civ. invocate de apelant nu sunt aplicabile în speță, în raport de data

săvârșirii infracțiunii și data pronunțării hotărârii penale de condamnare, iar

relațiile comerciale ce au existat în trecut între SC A. SRL, reprezentată de pârât,

și celelalte societăți comerciale păgubite nu pot fi considerate drept cauze de

înlăturare a autorității de lucru judecat în fața instanței civile a susmenționatei

hotărâri penale.

Împotriva deciziei instanței

de apel a formulat cerere de recurs la data de 11 aprilie 2013,

pârâtul M.M., prin care

a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

Sentința instanței de

fond este nelegală și netemeinică, întrucât infracțiunea pentru care a fost judecat

recurentul-pârât în dosarul penal este infracțiune de pericol și nu de rezultat.

Acesta a și fost motivul pentru care latura civilă a rămas nesoluționată.

Instanța avea obligația

de a analiza cererea reclamantei din perspectiva dispozițiilor art. 999 și urm.

C. civ. (vechi), dat fiind că era vorba despre raporturi juridice încheiate între

două societăți comerciale.

Instanța de fond s-a limitat

la a invoca dispozițiile art. 22 C. proc. pen., omițând să analizeze și celelalte

dispoziții ale C. proc. pen. care sunt în legătura cu materia soluționării laturii

civile în cadrul procesului penal.

S-a reținut de către instanța

de apel ca reclamanta s-a numărat printre furnizorii de produse alimentare și nealimentare

păgubiți prin fapta sancționată de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934. O astfel

de susținere este nejustificată, întrucât infracțiunea este una de pericol și nu

de rezultat, deci nu se poate vorbi de pagubă. Mai mult, pârâtul, ca persoană fizică,

nu a avut raporturi civile cu reclamanta.

Instanța de apel a aplicat

în mod simplist dispozițiile art. 22 C. proc. pen., în condițiile în care acțiunea

reclamantei trebuia analizată din perspectiva instituției răspunderii civile delictuale.

Or, instanțele aveau obligația, cel puțin formal, să analizeze fapta, prejudiciul

și, mai cu seamă, să analizeze legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Instanțele anterioare nu au avut o astfel de abordare, judecând în abstract și pronunțând

hotărâri nelegale.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 și urm. C. proc. civ.

Recursul este întemeiat

și va fi admis pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

În circumstanțele cauzei

pendinte, pe deplin stabilite de instanțele fondului, și necontestate, s-a susținut

corect de către recurent că infracțiunile prevăzute în art. 84 din Legea nr. 59/1934,

cu modificările și completările ulterioare, sunt infracțiuni de pericol, scopul

încriminării fiind acela de a determina emiterea corectă a cecurilor, și nu acoperirea

vreunei pagube materiale.

În literatura de specialitate

și jurisprudența instanțelor în materie penală s-a consacrat deja ideea că, în cazul

săvârșirii unor fapte de natura celor reglementate de acest act normativ, prejudiciul

cauzat creditorului-parte vătămată este determinat de neexecutarea obligației asumate

de către debitorul-inculpat prin contractul comercial încheiat, iar nu de emiterea

ulterioară a cecului cu încălcarea legii penale.

S-a stabilit astfel că,

pentru acoperirea prejudiciului suferit, creditorii au la dispoziție acțiunea civilă

izvorâtă din contract, iar nu acțiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

O astfel de soluție se

impune și pentru că, în conformitate cu dispozițiile art. 53 alin. (1) din Legea

nr. 59/1934, cu modificările și completările ulterioare, cecul are valoare de titlu

executoriu.

De altfel, prin decizia

nr. 43 din 13 octombrie 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii - publicată

în M. Of., Partea I, nr. 372/03.06.2009, în materie penală, instanța supremă a statuat

în sensul argumentelor ce preced.

Pentru aceste considerente

de fapt și de drept, pe temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul pârâtului, va modifica decizia recurată, în sensul că va

admite apelul pârâtului și va schimba în tot sentința primei instanțe, respingând

acțiunea reclamantei, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul M.M. împotriva deciziei nr. 74 din 19 februarie 2013 a Curții de Apel

București, secția a V-a civilă.

Modifică decizia recurată

în sensul că, admite apelul declarat de pârât și schimbă în tot sentința nr. 2842/F

din data de 23 octombrie 2012 a Tribunalului Ialomița, secția civilă, iar pe fond

respinge acțiunea reclamantei SC L. SA București, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2013.