ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4948/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2842/F din 23 octombrie 2012, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a admis cererea reclamantei SC L. SA, în contradictoriu cu pârâtul M.M. și l-a obligat pe acesta să plătească reclamantei suma de 1.727.665,29 RON, cu titlu de despăgubiri. S-a reținut că prin sentința civilă nr. 582 din 08 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. 2687/312/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1983 din 07 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, inculpatul M.M. a fost condamnat la pedeapsa de 12.000 RON amendă penală pentru săvârșirea în concurs a două infracțiuni continuate de emitere de file CEC fără a avea disponibil la tras, prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța penală a reținut că pârâtul M.M., în calitate de administrator sau asociat al SC A. SRL și, respectiv, SC A.D. SRL, în perioada iunie-august 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a emis file CEC fără a asigura disponibilul necesar decontării acestora. S-a reținut că în procesul penal nu s-a soluționat latura civilă. Potrivit art. 22 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. În cauza penală s-a reținut că pârâtul a săvârșit fapta de a emite file CEC fără a asigura disponibilul necesar decontării acestora, fapta fiind săvârșită cu intenție, inculpatul cunoscând atât dispozițiile legale ce reglementează regimul filelor CEC, cât și faptul că nu aveau la tras disponibilul necesar onorării acestora.

Prin decizia civilă nr. 74 din 19 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului. În esență, s-a reținut că, prin sentința penală nr. 582 din 08 iunie 2011, cu caracter definitiv, pârâtul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de emitere file CEC fără disponibil bancar suficient, iar reclamanta SC L. SA, păgubită ca urmare a acestei infracțiuni de înșelăciune [faptă prevăzută și pedepsită de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934], deși a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița în vederea soluționării laturii civile a cauzei, nu a primit nicio înștiințare cu privire la modul de soluționare a plângerii penale.

Întrucât SC L. SA s-a numărat printre furnizorii de produse alimentare și nealimentare păgubiți prin fapta sancționată de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cum reiese din considerentele hotărârii penale definitive, iar filele CEC emise de pârât, în calitate de asociat al SC A. SRL, în perioada iulie-august 2009, au fost în valoare de 3.012.346,36 RON, din care suma de 1.691.573,10 RON ar fi trebuit să îi fie achitată reclamantei pentru serviciile sale, Curtea a apreciat că în mod temeinic și legal prima instanță a admis cererea de chemare în judecată, obligând pârâtul la plata creanței și a accesoriilor. Curtea a reținut incidența dispozițiilor art. 22 C. proc. pen. și a apreciat că răspunderea civilă delictuală a pârâtului a fost dovedită în cauză.

Prevederile art. 1365 din Noul C. civ. invocate de apelant nu sunt aplicabile în speță, în raport de data săvârșirii infracțiunii și data pronunțării hotărârii penale de condamnare, iar relațiile comerciale ce au existat în trecut între SC A. SRL, reprezentată de pârât, și celelalte societăți comerciale păgubite nu pot fi considerate drept cauze de înlăturare a autorității de lucru judecat în fața instanței civile a susmenționatei hotărâri penale. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 11 aprilie 2013, pârâtul M.M., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: Sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât infracțiunea pentru care a fost judecat recurentul-pârât în dosarul penal este infracțiune de pericol și nu de rezultat.

Acesta a și fost motivul pentru care latura civilă a rămas nesoluționată. Instanța avea obligația de a analiza cererea reclamantei din perspectiva dispozițiilor art. 999 și urm. C. civ. (vechi), dat fiind că era vorba despre raporturi juridice încheiate între două societăți comerciale. Instanța de fond s-a limitat la a invoca dispozițiile art. 22 C. proc. pen., omițând să analizeze și celelalte dispoziții ale C. proc. pen. care sunt în legătura cu materia soluționării laturii civile în cadrul procesului penal. S-a reținut de către instanța de apel ca reclamanta s-a numărat printre furnizorii de produse alimentare și nealimentare păgubiți prin fapta sancționată de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

O astfel de susținere este nejustificată, întrucât infracțiunea este una de pericol și nu de rezultat, deci nu se poate vorbi de pagubă. Mai mult, pârâtul, ca persoană fizică, nu a avut raporturi civile cu reclamanta. Instanța de apel a aplicat în mod simplist dispozițiile art. 22 C. proc. pen., în condițiile în care acțiunea reclamantei trebuia analizată din perspectiva instituției răspunderii civile delictuale. Or, instanțele aveau obligația, cel puțin formal, să analizeze fapta, prejudiciul și, mai cu seamă, să analizeze legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Instanțele anterioare nu au avut o astfel de abordare, judecând în abstract și pronunțând hotărâri nelegale. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și urm. C. proc.

civ. Recursul este întemeiat și va fi admis pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente: În circumstanțele cauzei pendinte, pe deplin stabilite de instanțele fondului, și necontestate, s-a susținut corect de către recurent că infracțiunile prevăzute în art. 84 din Legea nr. 59/1934, cu modificările și completările ulterioare, sunt infracțiuni de pericol, scopul încriminării fiind acela de a determina emiterea corectă a cecurilor, și nu acoperirea vreunei pagube materiale. În literatura de specialitate și jurisprudența instanțelor în materie penală s-a consacrat deja ideea că, în cazul săvârșirii unor fapte de natura celor reglementate de acest act normativ, prejudiciul cauzat creditorului-parte vătămată este determinat de neexecutarea obligației asumate de către debitorul-inculpat prin contractul comercial încheiat, iar nu de emiterea ulterioară a cecului cu încălcarea legii penale.

S-a stabilit astfel că, pentru acoperirea prejudiciului suferit, creditorii au la dispoziție acțiunea civilă izvorâtă din contract, iar nu acțiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală. O astfel de soluție se impune și pentru că, în conformitate cu dispozițiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, cu modificările și completările ulterioare, cecul are valoare de titlu executoriu. De altfel, prin decizia nr. 43 din 13 octombrie 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii - publicată în M. Of., Partea I, nr. 372/03.06.2009, în materie penală, instanța supremă a statuat în sensul argumentelor ce preced. Pentru aceste considerente de fapt și de drept, pe temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul pârâtului și va schimba în tot sentința primei instanțe, respingând acțiunea reclamantei, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul M.M. împotriva deciziei nr. 74 din 19 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Modifică decizia recurată în sensul că, admite apelul declarat de pârât și schimbă în tot sentința nr. 2842/F din data de 23 octombrie 2012 a Tribunalului Ialomița, secția civilă, iar pe fond respinge acțiunea reclamantei SC L. SA București, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2013.