ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2257/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.M. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea Ordinului nr. 1571 din 09 februarie 2011 emis de Președintele acestei autorități și suspendarea efectelor ordinului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că actul administrativ atacat este netemeinic și nelegal, reprezentând o exercitare abuzivă a posibilităților conferite de Legea nr. 188/1999 pentru realizarea mobilității funcționarilor publici, fiind de natură a-i produce prejudicii materiale și morale, în condițiile în care, o astfel de măsură, de menținere a sa prin ordine succesive, pe o perioadă nejustificat de lungă, departe de familie și de locul de muncă ales prin concurs, poate fi interpretată ca o măsură sancționatorie, neprevăzută însă de lege, ori discriminatorie, în condițiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 188/1999.

Prin întâmpinare, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, arătând că ordinul în litigiu este emis cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar motivul mutării temporare a reclamantului fiind acela al eficientizării activității Direcției județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Neamț, a îmbunătățirii calității serviciilor oferite contribuabilului, a optimizării procesului de coordonare, control și cel decizional a îmbunătățirii comunicării și colaborării inter-instituționale între direcțiile finanțelor publice județene și direcțiile județene din cadrul Autorității Naționale a Vămilor. Curtea de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 184 din 16 iunie 2011, a admis acțiunea, a anulat Ordinul nr. 1571 din 09 februarie 2011 al Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, obligând autoritatea pârâtă la plata sumei de 1500 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 1571 din 09 februarie 2011, emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, s-a dispus mutarea temporară a reclamantului pentru o durată de 6 luni în funcția de director executiv al Direcției județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Neamț, în temeiul prevederilor art. 87 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. d) și art. 91 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, iar anterior acestei măsuri, prin două ordine succesive, emise de aceeași autoritate, se dispusese mutarea temporară a reclamantului pe o perioadă tot de 6 luni și delegarea acestuia pe o durată de 60 de zile, în aceeași funcție, în cadrul aceleiași direcții.

Prima instanță a apreciat că ordinul în litigiu, reprezintă o exercitare abuzivă a posibilităților conferite de Legea nr. 188/1999 pentru realizarea mobilității funcționarilor publici și nu îndeplinește condițiile de legalitate, fiind de natură a produce reclamantului atât un prejudiciu material cât și moral, prin alterarea imaginii și prestigiului în societate, dar și prin limitarea exercitării libertăților ce derivă din dreptul la viața privată. S-a mai reținut că, reclamantul fiind funcționar public în cadrul Autorității Naționale a Vămilor, potrivit art. 91 alin. (2) și (4) din Legea nr. 188/1999, mutarea (definitivă sau temporară) se dispune de către conducătorul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public, rezultând astfel că ordinul de mutare al reclamantului putea fi emis doar de către conducătorul acestei autorități și nu de conducătorul persoanei juridice Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În plus, la data de 11 iunie 2010 când a fost emis primul ordin de mutare temporară, funcția de director executiv al Direcției județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Neamț era vacantă, fiind aplicabile astfel prevederile art. 87 alin. (1) lit. a), art. 87 alin. (2) lit. d) și art. 92 din Legea nr. 188/1999 pentru ocuparea temporară a acestei funcții, până la scoaterea la concurs a postului și fără angajarea de cheltuieli suplimentare de felul celor care au intervenit prin mutarea temporară a reclamantului. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei soluții a formulat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală, care a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304 1 C. proc.

civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunțată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, argumentează autoritatea recurentă, instanța de fond a reținut în mod greșit că ordinul în litigiu este lovit de nulitate, fiind emis cu încălcarea competenței conducătorului Autorității Naționale a Vămilor. De asemenea, susține recurenta, instanța de fond a reținut în mod greșit că ordinul atacat ar reprezenta o exercitare abuzivă a posibilităților prevăzute de Legea nr. 188/1999 în ceea ce privește mobilitatea funcționarilor publici, producând reclamantului un prejudiciu material, dar și moral „prin alterarea imaginii și prestigiului în societate”.

În concluzie, autoritatea publică a solicitat instanței de recurs admiterea recursului, să desființeze soluția pronunțată și, rejudecând cauza, să respingă acțiunea ca neîntemeiată. 2.2. Reclamantul-intimat a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a recursului, având în vedere că termenul de 6 luni prevăzut de Ordinul nr. 1571 din 9 februarie 2011 a expirat. Totodată, prin întâmpinare s-a răspuns criticilor recurentului, susținându-se, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, solicitându-se, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

3. Soluția instanței de recurs În ceea ce privește excepția invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte reține că este neîntemeiată, autoritatea recurentă justificând un interes procesual în promovarea și susținerea căii de atac împotriva unei soluții prin care instanța a anulat actul administrativ atacat, ca nelegal și a obligat autoritatea la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește recursul formulat, acesta este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Astfel, instanța de fond a reținut, cu alte cuvinte, că Ordinul nr. 1517/2011 este lovit de nulitate absolută, ca urmare a încălcării competenței, condiție esențială de validitate a unui act administrativ.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de fond a reținut, pe de o parte că ordinul în litigiu a fost emis de către conducătorul A.N.A.F., iar, pe de altă parte, că în conformitate cu prevederile art. 1 din H.G. nr. 110/2009 și art. 91 alin. (2) și (4) din Legea nr. 188/1999, ordinul respectiv trebuia emis de conducătorul Autorității Naționale a Vămilor, în cadrul căruia reclamantul are calitatea de funcționar public. Într-adevăr, potrivit art. 91 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, „mutarea temporară pe o altă funcție publică se dispune motivat (..) de către conducătorul autorității sau instituției publice”, însă instanța de fond a ignorat faptul că A.N.V. este o instituție aflată în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, fiind condusă de unul dintre vicepreședinții acesteia.

Pe de altă parte, potrivit art. 13 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F. „mobilitatea pentru eficientizarea activității.. se dispune prin ordin al președintelui A.N.A.F. pentru toate funcțiile din cadrul aparatului propriu și al unităților subordonate, inclusiv Autoritatea Națională a Vămilor..”. Or, în cauză, nu s-a invocat excepția de nelegalitate a acestor dispoziții ale H.G. nr. 109/2009, care rămân pe deplin aplicabile, astfel încât ordinul în litigiu a fost emis de titularul competenței legale.

În al doilea rând, instanța de fond a reținut că ordinul în litigiu este nelegal ca urmare a faptului că autoritatea emitentă nu a fost preocupată de respectarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. d) și art. 92 din Legea nr. 188/1999 care impun promovarea temporară pe funcția publică vacantă, iar nu prin mutarea temporară a altui funcționar public, reclamantul în cauza de față, ceea ce impune efectuarea unor cheltuieli suplimentare.

Concluzia instanței de fond este greșită, fiind lipsită de temei legal din moment ce potrivit art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, mobilitatea ca principiu al Statutului funcționarilor publici se realizează „pentru eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice”, iar potrivit art. 87 alin. (2) lit. d) din aceeași lege, acest lucru se poate realiza prin modificarea raporturilor de serviciu, prin mutarea, inclusiv în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice. În fine, instanța de fond a reținut că ordinul atacat este nelegal ca urmare a faptului că acest act reprezintă „o exercitare abuzivă a posibilităților conferite de Legea nr. 188/1999 pentru realizarea mobilității funcționarilor publici”, concluzie lipsită de temei legal.

Într-adevăr, ca urmare a referatului vicepreședintelui A.N.A.F., care conduce Autoritatea Națională a Vămilor, președintele A.N.A.F. a emis Ordinul nr. 1571 din 9 februarie 2011 prin care, în condițiile art. 87 alin. (1) lit. a) și art. 87 alin. (2) lit. d), art. 91 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 188/1999, a ordonat mutarea temporară pe o perioadă de maxim 6 luni în funcția publică de conducere de director executiv II la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Neamț, în condițiile în care deținea funcția publică de conducere de director executiv gradul II la Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați. Având în vedere dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. d), precum și art. 91 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 188/1999, republicată, rezultă că titularul competenței – președintele A.N.A.F.

în cauza de față, are o largă marjă de exercitare a dreptului de apreciere cu privire la eficientizarea activității autorității pe care o conduce, precum și a autorităților/ structurilor subordonate. Astfel fiind, instanța de recurs reține că măsura ordonată este legală, fiind conformă cu dispozițiile legale care au stat la baza adoptării sale. De asemenea, instanța de recurs reține că este greșită și concluzia instanței de fond că actul administrativ atacat produce reclamantului un prejudiciu material și moral, care nu este susținută din punct de vedere probator. Astfel, în ceea ce privește prejudiciul material, instanța de fond nu a specificat elementele prejudiciului respectiv și nici cuantumul acestuia, iar în privința prejudiciului moral, instanța de fond a rămas la nivelul unor simple afirmații.

De altfel, nu este lipsit de interes să se menționeze că intimatul-reclamant nu a solicitat despăgubiri materiale sau morale în legătură cu actul administrativ a cărui anulare a cerut-o. În concluzie, recursul formulat este întemeiat, soluția instanței de fond fiind nelegală și netemeinică, urmând ca acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei de interes. Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 184 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge acțiunea ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2012.