ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2257/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2257/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței
de fond
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați - secția contencios administrativ
și fiscal, reclamantul B.M. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională
de Administrare Fiscală, anularea Ordinului nr. 1571 din 09 februarie 2011 emis
de Președintele acestei autorități și suspendarea efectelor ordinului până la
soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că actul administrativ atacat este netemeinic și
nelegal, reprezentând o exercitare abuzivă a posibilităților conferite de Legea
nr. 188/1999 pentru realizarea mobilității funcționarilor publici, fiind de
natură a-i produce prejudicii materiale și morale, în condițiile în care, o
astfel de măsură, de menținere a sa prin ordine succesive, pe o perioadă
nejustificat de lungă, departe de familie și de locul de muncă ales prin
concurs, poate fi interpretată ca o măsură sancționatorie, neprevăzută însă de
lege, ori discriminatorie, în condițiile prevăzute de art. 27 din Legea nr.
188/1999.
Prin întâmpinare,
autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, arătând că ordinul în
litigiu este emis cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar motivul
mutării temporare a reclamantului fiind acela al eficientizării activității
Direcției județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Neamț, a îmbunătățirii
calității serviciilor oferite contribuabilului, a optimizării procesului de
coordonare, control și cel decizional a îmbunătățirii comunicării și
colaborării inter-instituționale între direcțiile finanțelor publice județene
și direcțiile județene din cadrul Autorității Naționale a Vămilor.
Curtea de Apel Galați
- secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 184 din 16 iunie
2011, a admis acțiunea, a anulat Ordinul nr. 1571 din 09 februarie 2011 al
Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, obligând autoritatea
pârâtă la plata sumei de 1500 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de
judecată.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin Ordinul nr. 1571
din 09 februarie 2011, emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare
Fiscală, s-a dispus mutarea temporară a reclamantului pentru o durată de 6 luni
în funcția de director executiv al Direcției județene pentru Accize și
Operațiuni Vamale Neamț, în temeiul prevederilor art. 87 alin. (1) lit. a),
alin. (2) lit. d) și art. 91 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, iar anterior acestei măsuri, prin două
ordine succesive, emise de aceeași autoritate, se dispusese mutarea temporară a
reclamantului pe o perioadă tot de 6 luni și delegarea acestuia pe o durată de
60 de zile, în aceeași funcție, în cadrul aceleiași direcții.
Prima instanță a apreciat
că ordinul în litigiu, reprezintă o exercitare abuzivă a posibilităților
conferite de Legea nr. 188/1999 pentru realizarea mobilității funcționarilor
publici și nu îndeplinește condițiile de legalitate, fiind de natură a produce
reclamantului atât un prejudiciu material cât și moral, prin alterarea imaginii
și prestigiului în societate, dar și prin limitarea exercitării libertăților ce
derivă din dreptul la viața privată.
S-a mai reținut că,
reclamantul fiind funcționar public în cadrul Autorității Naționale a Vămilor,
potrivit art. 91 alin. (2) și (4) din Legea nr. 188/1999, mutarea (definitivă
sau temporară) se dispune de către conducătorul autorității sau instituției
publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public, rezultând astfel
că ordinul de mutare al reclamantului putea fi emis doar de către conducătorul
acestei autorități și nu de conducătorul persoanei juridice Agenția Națională
de Administrare Fiscală.
În plus, la data de
11 iunie 2010 când a fost emis primul ordin de mutare temporară, funcția de
director executiv al Direcției județene pentru Accize și Operațiuni Vamale
Neamț era vacantă, fiind aplicabile astfel prevederile art. 87 alin. (1) lit.
a), art. 87 alin. (2) lit. d) și art. 92 din Legea nr. 188/1999 pentru ocuparea
temporară a acestei funcții, până la scoaterea la concurs a postului și fără
angajarea de cheltuieli suplimentare de felul celor care au intervenit prin
mutarea temporară a reclamantului.
Calea de atac
exercitată
2.1. Împotriva
acestei soluții a formulat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală,
care a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9, în condițiile
art. 304
1
C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi
recurată atunci când a fost pronunțată fără temei legal, ori a fost dată cu
încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, argumentează
autoritatea recurentă, instanța de fond a reținut în mod greșit că ordinul în
litigiu este lovit de nulitate, fiind emis cu încălcarea competenței
conducătorului Autorității Naționale a Vămilor.
De asemenea, susține
recurenta, instanța de fond a reținut în mod greșit că ordinul atacat ar
reprezenta o exercitare abuzivă a posibilităților prevăzute de Legea nr.
188/1999 în ceea ce privește mobilitatea funcționarilor publici, producând reclamantului
un prejudiciu material, dar și moral „prin alterarea imaginii și prestigiului
în societate”.
În concluzie,
autoritatea publică a solicitat instanței de recurs admiterea recursului, să
desființeze soluția pronunțată și, rejudecând cauza, să respingă acțiunea ca
neîntemeiată.
2.2.
Reclamantul-intimat a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de
interes a recursului, având în vedere că termenul de 6 luni prevăzut de Ordinul
nr. 1571 din 9 februarie 2011 a expirat.
Totodată, prin întâmpinare
s-a răspuns criticilor recurentului, susținându-se, în esență, că hotărârea
instanței de fond este legală și temeinică, solicitându-se, în subsidiar,
respingerea recursului ca nefondat.
Soluția instanței
de recurs
În ceea ce privește
excepția invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte reține că este
neîntemeiată, autoritatea recurentă justificând un interes procesual în
promovarea și susținerea căii de atac împotriva unei soluții prin care instanța
a anulat actul administrativ atacat, ca nelegal și a obligat autoritatea la
plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește
recursul formulat, acesta este întemeiat pentru considerentele care vor fi
prezentate în continuare.
Astfel, instanța de
fond a reținut, cu alte cuvinte, că Ordinul nr. 1517/2011 este lovit de
nulitate absolută, ca urmare a încălcării competenței, condiție esențială de
validitate a unui act administrativ.
Pentru a ajunge la
această concluzie, instanța de fond a reținut, pe de o parte că ordinul în
litigiu a fost emis de către conducătorul A.N.A.F., iar, pe de altă parte, că
în conformitate cu prevederile art. 1 din H.G. nr. 110/2009 și art. 91 alin.
(2) și (4) din Legea nr. 188/1999, ordinul respectiv trebuia emis de
conducătorul Autorității Naționale a Vămilor, în cadrul căruia reclamantul are
calitatea de funcționar public.
Într-adevăr, potrivit
art. 91 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, „mutarea temporară pe o altă funcție
publică se dispune motivat (..) de către conducătorul autorității sau
instituției publice”, însă instanța de fond a ignorat faptul că A.N.V. este o
instituție aflată în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
fiind condusă de unul dintre vicepreședinții acesteia.
Pe de altă parte,
potrivit art. 13 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și
funcționarea A.N.A.F. „mobilitatea pentru eficientizarea activității.. se
dispune prin ordin al președintelui A.N.A.F. pentru toate funcțiile din cadrul
aparatului propriu și al unităților subordonate, inclusiv Autoritatea Națională
a Vămilor..”.
Or, în cauză, nu s-a
invocat excepția de nelegalitate a acestor dispoziții ale H.G. nr. 109/2009,
care rămân pe deplin aplicabile, astfel încât ordinul în litigiu a fost emis de
titularul competenței legale.
În al doilea rând,
instanța de fond a reținut că ordinul în litigiu este nelegal ca urmare a
faptului că autoritatea emitentă nu a fost preocupată de respectarea
prevederilor art. 87 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. d) și art. 92 din Legea
nr. 188/1999 care impun promovarea temporară pe funcția publică vacantă, iar nu
prin mutarea temporară a altui funcționar public, reclamantul în cauza de față,
ceea ce impune efectuarea unor cheltuieli suplimentare.
Concluzia instanței
de fond este greșită, fiind lipsită de temei legal din moment ce potrivit art.
87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, mobilitatea ca principiu al
Statutului funcționarilor publici se realizează „pentru eficientizarea
activității autorităților și instituțiilor publice”, iar potrivit art. 87 alin.
(2) lit. d) din aceeași lege, acest lucru se poate realiza prin modificarea
raporturilor de serviciu, prin mutarea, inclusiv în cadrul altei structuri fără
personalitate juridică a autorității sau instituției publice.
În fine, instanța de
fond a reținut că ordinul atacat este nelegal ca urmare a faptului că acest act
reprezintă „o exercitare abuzivă a posibilităților conferite de Legea nr.
188/1999 pentru realizarea mobilității funcționarilor publici”, concluzie
lipsită de temei legal.
Într-adevăr, ca
urmare a referatului vicepreședintelui A.N.A.F., care conduce Autoritatea
Națională a Vămilor, președintele A.N.A.F. a emis Ordinul nr. 1571 din 9
februarie 2011 prin care, în condițiile art. 87 alin. (1) lit. a) și art. 87
alin. (2) lit. d), art. 91 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 188/1999, a
ordonat mutarea temporară pe o perioadă de maxim 6 luni în funcția publică de
conducere de director executiv II la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Neamț, în condițiile în care deținea
funcția publică de conducere de director executiv gradul II la Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați.
Având în vedere
dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. d), precum și art. 91
alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 188/1999, republicată, rezultă că titularul
competenței – președintele A.N.A.F. în cauza de față, are o largă marjă de
exercitare a dreptului de apreciere cu privire la eficientizarea activității
autorității pe care o conduce, precum și a autorităților/ structurilor
subordonate.
Astfel fiind, instanța
de recurs reține că măsura ordonată este legală, fiind conformă cu dispozițiile
legale care au stat la baza adoptării sale.
De asemenea, instanța
de recurs reține că este greșită și concluzia instanței de fond că actul
administrativ atacat produce reclamantului un prejudiciu material și moral,
care nu este susținută din punct de vedere probator.
Astfel, în ceea ce
privește prejudiciul material, instanța de fond nu a specificat elementele
prejudiciului respectiv și nici cuantumul acestuia, iar în privința
prejudiciului moral, instanța de fond a rămas la nivelul unor simple afirmații.
De altfel, nu este
lipsit de interes să se menționeze că intimatul-reclamant nu a solicitat
despăgubiri materiale sau morale în legătură cu actul administrativ a cărui anulare
a cerut-o.
În concluzie,
recursul formulat este întemeiat, soluția instanței de fond fiind nelegală și
netemeinică, urmând ca acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția
lipsei de interes.
Admite recursul
declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr.
184 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ
și fiscal.
Casează sentința
atacată și respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 mai 2012.