ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1739/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 280/F/2011 din 20

septembrie 2011 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.C., având ca obiect,

suspendare executare act administrativ și a suspendat executarea Ordinului din

2 august 2011 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea

Națională a Vămilor până la soluționarea în fond a contestației promovate

împotriva acestuia.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că în cadrul procedurii de

suspendare, instanța nu trebuie să analizeze aceste motive ci doar să constate

că ele au fost invocate și că ele ar putea conduce la desființarea actului

atacat.

Prin acțiunea

formulată reclamantul a invocat mai multe motive de nelegalitate și

netemeinicie a actelor atacate ce necesită verificări din partea instanței și

care constituie fără dubiu un caz bine justificat, în accepțiunea art. 2 lit.

t) din Legea nr. 554/2004.

Paguba iminentă este

definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public. Susținerile reclamantului confirmă iminența pagubei condiționată de

punerea de îndată în executare a actelor atacate.

Față de toate

acestea, instanța de fond a apreciat că reclamantul a făcut dovada condițiilor

de admisibilitate a cererii de suspendare așa cum sunt ele menționate de art.

14 alin. (1).

Împotriva hotărârii

instanței de fond, pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale Galați și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea

Națională a Vămilor au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că în ceea ce privește existența unui caz bine justificat,

intimatul-reclamant deși a solicitat suspendarea efectelor ordinului emis de

Vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală care conduce

Autoritatea Națională a Vămilor, nu a făcut dovada că această primă condiție,

prevăzută de lege, este îndeplinită.

Până la anularea de

către o instanța judecătorească, ordinul a cărei suspendare se solicită se

bucură de prezumția de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa soluția ce va fi

dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului,

ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Suspendarea

executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de

excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile expres

reglementate.

În ceea ce privește

aspectele de vădita nelegalitate a actului administrativ recurentele arată că

în mod eronat instanța de fond a reținut ca Ordinele nr. 2406/2011 și nr.

2407/2011 emise de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală nu

au fost publicate în M. Of. al României Partea I, deci nu au intrat în vigoare,

motiv pentru care nu puteau produce în mod legal efecte juridice, precum și

faptul că toate actele ulterioare emise în baza unor acte normative neintrate

în legalitate prin publicarea lor conform dispozițiilor exprese ale Legii nr.

24/2000 nu sunt legal producătoare de efecte juridice.

Ordinele nr.

2406/2011 și nr. 2407/2011 emise de Președintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală nu reprezintă acte cu caracter normativ, neavând o

aplicabilitate generală, ci se adresează unui număr restrâns, bine definit și

determinat de subiecți care au luat cunoștință de dispozițiile acestora.

Având în vedere că

aceste ordine sunt acte administrative cu caracter individual și nu cu caracter

normativ, recurentele susțin că față de dispozițiile legale menționate nu se

impunea publicarea acestora în M. Of. al României, acestea fiind în vigoare și

producând efecte la data emiterii preavizelor de către Autoritatea Națională a

Vămilor.

Recurentele consideră

nefondată și susținerea instanței de fond potrivit căreia prin organizarea

examenului de testare profesională au fost încălcate dispozițiile Legii nr.

188/1999.

Astfel, art. 100

alin. (1) și (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a prevăzut

pentru ipoteza reorganizării ca, în cazul în care există mai mulți funcționari

publici care optează pentru aceeași funcție publică, se organizează examen de

către autoritatea publică.

Art. 99 alin. (5) din

același act normativ a dispus că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c)

și e) în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice

există funcții publice vacante corespunzătoare, acesta are obligația de a le

pune la dispoziția funcționarilor publici.

În mod eronat

intimatul-reclamant a susținut că testarea profesională poate fi aplicabilă

doar funcționarilor publici aflați în corpul de rezervă [art. 104 alin. (5) din

Legea nr. 188/1999].

La art. 100 alin. (3)

(singurul text de lege care face referire la ipoteza reorganizării instituției

publice) se prevăd în mod expres următoarele „În cazul în care există mai mulți

funcționari publici, se organizează examen de către autoritatea sau instituția

publică”.

Pentru a se putea

dispune măsura suspendării actului administrativ nu este suficientă simpla

afirmație a persoanei presupus vătămate în sensul că ar fi îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în lipsa

mijloacelor de probă din care să rezulte temeinicia susținerilor cu privire la

existența unui caz bine justificat și la prevenirea producerii unei pagube

iminente.

Deși prin apărările

formulate s-a învederat faptul că o eventuală reintegrare a reclamantului pe

funcția pe care o deținea anterior reorganizării nu este posibilă deoarece așa

cum s-a arătat postul acestuia a fost supus reorganizării, motiv pentru care

acesta a și formulat opțiunea de numire pentru funcția publică de controlor

vamal grad profesional principal, în prezent această funcție publică, pentru

care a optat reclamantul, a fost ocupată de un alt funcționar public potrivit

punctajului obținut la examenul de testare profesională, instanța de fond nu a

ținut cont nici de aceste aspecte.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse

în continuare.

Actul administrativ

unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind

el însuși titlu executoriu.

Suspendarea actului

administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu

și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio

formalitate”.

Prin urmare, legea

impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării în

condițiile art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004:

- să se ceară

suspendarea executării unui act administrativ unilateral;

- să se facă dovada

că s-a formulat plângerea prealabilă;

- să se facă dovada

existenței „cazului bine justificat”;

- să se facă dovada

„pagubei iminente”.

Primele două condiții

sunt îndeplinite pentru că se solicită suspendarea unui act administrativ

unilateral și s-a formulat plângere prealabilă.

„Cazul bine

justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind

împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se

regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea

actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un

indiciu temeinic de nelegalitate.

În cauză, Curtea de

Apel a invocat dispozițiile art. 99 alin. (3) și (5) din Legea nr. 188/1999

care se referă la preaviz, ca și dispozițiile art. 99 alin. (6) din Legea nr.

188/1999, însă nu pot fi reținute aceste susțineri pentru „cazul bine

justificat” în cazul ordinului de eliberare din funcție.

În cadrul cererii de

suspendare instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de

nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului

administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la împrejurări de fapt sau/și de

drept care creează o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care

se bucură actul administrativ, or asemenea împrejurări nu au fost invocate de

reclamantă pentru a se considera îndeplinită condiția „cazului bine

justificat”.

„Paguba iminentă”, o

altă condiție ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea

executării unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr.

554/2004, republicată, ca fiind „prejudiciul material, viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice

sau a unui serviciu public”.

Și în privința

acestei condiții, susținerile sunt nefondate.

Intimatul-reclamant a

invocat numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de

emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat,

vor fi analizate de către instanța învestită cu soluționarea acțiunii în

anulare.

În cadrul cererii de

suspendare se analizează numai prejudiciul material, viitor și previzibil și

care nu ar putea fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ,

instanța va obliga și la recuperarea prejudiciilor cauzate.

Modul de intrare în

vigoare a unui act normativ este reglementat în cuprinsul art. 11 din Legea nr.

24/2000. Sancțiunea care se aplică în cazul nepublicării actelor normative este

inopozabilitatea acestora, evident cu excepțiile prevăzute în această lege, sau

în alte legi cu caracter special.

Instanța de

contencios administrativ nu are competența de a constata existența unei stări

de fapt, ci ea se pronunță așa cum s-a precizat mai sus asupra legalității unui

act administrativ, respectiv în sensul verificării respectării condițiilor de

legalitate a actului, adică al conformității acestuia cu actul normativ cu

forță juridică superioară, în baza căruia a fost emis.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentelor sunt întemeiate, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată și pe

cale de consecință va respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în

nume propriu și în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 280/F/2011 din

29 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului C.C., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30

martie

2012.