ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 488/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 26 august 2010, reclamanta B.A. a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P., solicitând să se constate caracterul politic al măsurii deportării mamei sale, B.T., la muncă forțată în U.R.S.S., pe criterii etnice, în perioada 15 ianuarie 1945 - 11 octombrie 1945 și să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul încercat de mama sa ca urmare a acestei măsuri; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2215 din 22 noiembrie 2010, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate față de mama sa și a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală; a respins, ca nefondat, capătul de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsura administrativă luată împotriva defunctei sale mame, B.T.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, față de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, numai persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, au calitate procesuală activă în cererile adresate instanței de judecată pentru constatarea caracterul politic al acestor măsuri, ceea ce nu este cazul reclamantei, care a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva defunctei sale mame, B.T. În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale pentru prejudiciul încercat de autoarea sa, tribunalul a reținut că nu mai există temei legal în acest sens, față de declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia Curții Constituționale 1358 din 20 octombrie 2010 (M. Of.

nr. 761/15.11.2010). Decizia Curții Constituționale evocată produce efecte în cauză, în raport de prevederile art. 147 alin. (1) Constituția României, potrivit cărora „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspe ndate de drept.” Prin decizia nr. 31 din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței susmenționate, pe care a desființat-o, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru următoarele motive: Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate față de mama sa, pe considerentul că textul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 nu cuprinde mențiunea inserată la alin. (1) din același articol, potrivit căreia „cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul…”.

Această interpretare a instanței de fond, potrivit căreia urmașii persoanei ce au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic nu au calitatea de a solicita instanței de judecată constatarea caracterului politic al acestor măsuri, este în contradicție cu prevederile art. 5 alin. (1), care stabilesc că orice persoană care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții până la gradul II pot solicita instanței acordarea de despăgubiri.

Față de această prevedere, faptul că la alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 221/2009 nu sunt înserate aceleași mențiuni ca la alin. (1) al aceluiași articol, nu înseamnă că urmașii persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic nu au calitate procesuală activă, întrucât legea trebuie interpretată sistematic, la lămurirea înțelesului unei dispoziții ținându-se seama de legăturile sale cu alte dispoziții din același act normativ. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei, impunându-se astfel desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru a se pronunța pe fondul cauzei.

În rejudecare, se va avea în vedere că prin deciziile Curții Constituționale 1.358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale, nemaiputându-se acorda despăgubiri în baza acestui text legal, întrucât acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, contravine art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Aceste dispoziții sunt reluate și în Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale care, în art. 31, prevede că decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Problema de bază ce se impune a fi analizată este în ce măsură deciziile Curții Constituționale au efect și asupra acțiunilor și cererilor începute sub imperiul legii vechi, respectiv a Legii nr. 221/2009 în forma anterioară declarării neconstituționalității.

Acest aspect a fost analizat și rezolvat chiar de către Curtea Constituțională printr-o decizie anterioară, respectiv Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, care a stabilit că în aplicarea art. 147 alin. (4) din Constituție, „efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanția fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept, iar pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională.” În legătură cu principiul neretroactivității invocat mai sus este de observat că acesta este consacrat prin art. 1 C. civ., în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. (2) din Constituție și potrivit lui o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în M. Of.

al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit. Drept consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 C. civ., se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.

Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi. Principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, se aplică inclusiv situațiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunțată în primă instanță care, deși nedefinitivă, poate fi legală și temeinică prin raportare la legislația aflată în vigoare la data pronunțării acesteia.

În cazul în care s-ar considera că dispozițiile noi, abrogatoare ale art. 5 din Legea nr. 221/2009 s-ar aplica și acțiunii de față, introdusă înainte de publicarea în M. Of. a Deciziilor Curții Constituționale, s-ar încălca nu numai principiul neretroactivității legii civile, ci și principiul nediscriminării cetățenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. Concluzionând, s-a constatat că acțiunii de față, introdusă la data de 26 august 2010, îi sunt aplicabile dispozițiile în vigoare ale Legii nr. 221/2009 la acea dată.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs, în termen legal, pârâtul, criticând-o pentru următoarele motive: 1. În mod nelegal, curtea de apel a desființat cu trimitere sentința primei instanțe pe motiv că fi greșită soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei pe capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicate mamei sale. În mod corect, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, reclamanta neavând calitatea de a solicita instanței să constate caracterul politic al măsurii administrative luate față de mama sa.

2. Cererea de acordare de daune morale, pentru prejudiciul încercat de autoarea reclamantei ca urmare a măsurii deportării acesteia în străinătate, la muncă, este neîntemeiată, întrucât nu mai există temei legal pentru acordarea de daune morale, dispozițiile art. 5 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 221/2009 fiind declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010. În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la încadrarea în drept a recursului, este de observat că motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., a fost invocat numai formal, nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează, interpretarea greșită a actului juridic (iar nu a unui înscris probatoriu) dedus judecății. Criticile formulate de recurent aduc în discuție modul de aplicare a legii la speță, ceea ce atrage încadrarea recursului în dispozițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din a cărui perspectivă va fi analizat, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

1. Contrar susținerilor recurentului, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, atunci când a considerat că reclamanta are calitate procesuală activă pe capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicate defunctei sale mame, constând în deportarea, pe criterii etnice, la muncă forțată în U.R.S.S., în perioada 15 ianuarie 1945 - 11 octombrie 1949. În acest sens, în mod corect curtea de apel nu s-a limitat la interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, ci a determinat sfera de aplicare a acestui text prin corelarea lui cu cel de la art. 5 alin. (1) din aceeași lege, apelând astfel la metoda logico-sistematică de interpretare a legii.

Într-adevăr, art. 4 alin. (2) teza I din Legea nr. 221/2009, reglementând posibilitatea de a solicita instanței de judecată constatarea caracterului politic al altor măsuri administrative decât cele prevăzute la art. 3, se referă numai la persoanele care au făcut obiectul unor astfel de măsuri: „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.” Chiar dacă, din punct de vedere gramatical, textul evocat se interpretează în sensul că numai persoanele care au făcut obiectul măsurilor administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței de judecată constatarea caracterului politic al respectivei măsuri, voința legiuitorului, în sensul că și urmașii persoanelor care au făcut obiectul unor asemenea măsuri pot solicita constatarea caracterului politic al acestora, a fost corect decelată de instanța de apel atunci când a apelat și la o altă metodă de interpretare, și anume logico-sistematică.

În acest scop, a corelat dispoziția cuprinsă în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 cu cea din art. 5 alin. (1) a aceleași legi, care stabilește că orice persoană care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, „precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv” pot solicita instanței acordarea de despăgubiri.

Din moment ce art. 5 alin. (1) deschide calea la despăgubiri nu doar persoanelor care au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, ci și urmașilor acestor persoane, respectiv soțul supraviețuitor și descendenții până la gradul al II-lea inclusiv, este cert că voința legiuitorului la redactarea normei cuprinse în art. 4 alin. (2) a fost aceea de a da posibilitatea să se adreseze instanței de judecată pentru constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, nu doar persoanelor care au făcut obiectul unor asemenea măsuri, ci și urmașilor acestora, cărora legea le recunoaște dreptul la despăgubiri. Aceasta pentru că altfel nu s-ar putea realiza dreptul la despăgubiri recunoscut expres de lege urmașilor persoanei care a făcut obiectul unei măsuri administrative al cărei caracter politic trebuie constatat de instanța de judecată, ceea ce ar lipsi, practic, de conținut o dispoziție a legii.

Raportat la cele expuse, reclamanta, în calitate de descendentă de gradul I față de defuncta B.T., are calitate procesuală activă pe capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative ce se pretinde că a fost luată față de autoarea sa, criticile formulate în acest sens fiind neîntemeiate. În consecință, în mod corect curtea de apel a apreciat că este nelegală soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei pe acest prim capăt de cerere, astfel că neintrându-se în cercetarea fondului cauzei se justifică soluția de trimitere spre rejudecare, prevăzută pentru această ipoteză de art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

2. Recurentul a invocat și netemeinicia capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul încercat de autoarea sa ca urmare a măsurii administrative la care aceasta a fost supusă, în raport de constatarea neconstituționalității temeiului de drept al acestui capăt de cerere [(art. 5 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 221/2009)], prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010.

Problema aplicabilității la speță a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, pe care o ridică recurentul, nu poate fi însă analizată mai înainte de judecata pe fond a primului capăt de cerere formulat de reclamantă, privind constatarea caracterului politic al măsurii deportării autoarei sale la muncă în U.R.S.S., pe criterii etnice, în perioada 15 ianuarie 1945 - 11 octombrie 1949. Numai în măsura în care, în urma analizei acestui capăt de cerere, se va ajunge la concluzia că autoarea reclamantei a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic ce intră în sfera de reglementare a Legii nr. 221/2009, interesează în soluționarea capătului de cerere subsecvent, având ca obiect acordarea de daune morale în baza Legii nr. 221/2009, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile din Legea nr. 221/2009 ce constituiau cadrul acordării daunelor morale pentru condamnările și măsurile administrative cu caracter politic ce intră în sfera de reglementare a acestui act normativ.

Cum soluția din apel, confirmată în recurs, este aceea de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță, care greșit nu a intrat în cercetarea fondului capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicate autoarei reclamantei, urmează ca instanța de trimitere, în funcție de soluția la care va ajunge pe acest capăt de cerere, să analizeze și problema aplicabilității la speță a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 (conform dezlegărilor date pe acest aspect de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 (M. Of. nr. 789/7.11.2011) în ceea ce privește capătul de cerere subsecvent referitor la acordarea de daune morale, în măsura în care acest lucru s-ar mai impune.

Față de considerentele prezentate, care complinesc, în parte, motivarea instanței de apel, Înalta Curte reține că soluția din decizia recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 și art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, nefiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârât, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Dâmbovița împotriva deciziei nr. 31 din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2012.