ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin ordonanța nr. 255/P/2010 din 18 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției, s-a dispus, printre altele, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.N., B.N., A.G., G.E., R.A.P., G.V.B., M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P., M.B., E.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Pentru a dispune astfel s-au reținut următoarele: La data de 27 septembrie 2010, la Direcția Națională Anticorupție a fost înregistrată plângerea penală formulată de P.I.

prin care solicită să se efectueze cercetări față de: „Magistrat Col. A.N. din Î.C.C.J.” care a săvârșit „trafic de influență asupra procurorilor și judecătorilor din Î.C.C.J.”, „Procuror B.N. de la D.I.I.C.O.T. Craiova și alții potrivit dosarului de cercetare penală”, „Judecătoarea G.E. - Tribunalul București pentru „aderare la grupul criminal organizat, corupție totală”, precum și pentru „prezumția de omor calificat, sechestrare de persoane, lipsire de libertate în mod ilegal, trafic ilegal de persoane transnațional, constituirea și aderarea la un grup infracțional organizat, infracțiuni contra patrimoniului, corupție, trafic de influență etc. ”. La data de 04 februarie 2011, P.I.

a solicitat extinderea cercetărilor față de R.A.P., G.V.B., M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P., M.B., E.A., judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție și N.V., magistrat asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru „abuz în serviciu sub toate formele, trafic de influență, împiedicarea participării la proces și favorizarea infractorului, precum și asocierea și organizarea traficului ilegal de persoane ”. Din cercetările efectuate în cauză au rezultat următoarele: la data de 06 octombrie 2007 și 03 decembrie 2007, P.I. a sesizat organele de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție Leu, jud. Dolj, solicitând să se efectueze cercetări față de C.E.N., C.I. și B.A.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,trafic de minori”, „lipsire de libertate în mod ilegal, sechestrare de persoane, punerea în primejdie a unei persoane în neputința de a se ajuta, exploatarea unei persoane prin obligarea la practicarea prostituției, ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate sau aservire, constituirea unui grup infracțional organizat”. Plângerile penale adresate postului de Poliție Leu, județul Dolj au fost înaintate Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, unde s-a format dosarul nr. 13/D/P/2008 și, în urma cercetărilor efectuate, prin rezoluția din data de 03 martie 2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.N., C.I.

și B.A., pentru infracțiunile prev. de art. 13 din Legea 678/2001, art. 7 din Legea 39/2003 și art. 189 C. pen. La 24 iunie 2010, P.I. a sesizat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism cu privire la săvârșirea de către A.N., B.N., A.G. și G.E. a mai multor infracțiuni, între care și trafic de influență. Cu adresa nr. 737/2010, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a trimis plângerea formulată de petentul mai sus menționat la Direcția Națională Anticorupție, unde a fost înregistrată sub nr. 255/P/2010, la data de 27 septembrie 2010. La 04 februarie 2011, P.I.

a solicitat extinderea cercetărilor și față de R.A.P., G.V.B., M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P., M.B., E.A., judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, și N.V., magistrat asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru „abuz în serviciu sub toate formele, trafic de influență, împiedicarea participării la proces și favorizarea infractorului, precum și asocierea și organizarea traficului ilegal de persoane”. Așa cum reiese din procesul verbal întocmit la 19 noiembrie 2010, petentului P.I. i s-a solicitat să precizeze, în concret, plângerea formulată, ocazie cu care acesta a declarat verbal că infracțiunea de trafic de influență constă în aceea că „judecătoarea G.E.

a emis o hotărâre pentru încredințarea fiicei mele minore, P.A.I., cu toate că ea nu a văzut-o niciodată pe fiica mea”. De asemenea, referitor la infracțiunea de trafic de influență sub aspectul săvârșirii căreia a solicitat să se efectueze cercetări față de magistratul A.N., petentul mai sus menționat a precizat că „la dosarele de instanță există întâmpinări anonime, scrise de avocatul SRI”. P.I. a solicitat audierea fiicei sale, P.A.I., însă, așa cum reiese din procesul verbal la care ne-am referit mai sus, petentul a precizat că aceasta nu cunoaște nimic în legătură cu faptele de corupție sesizate. Din ansamblul actelor premergătoare efectuate în prezenta cauză nu rezultă indicii cu privire la comiterea infracțiunii de trafic de influență de către magistrații împotriva cărora a formulat plângere penală petentul P.I., acesta referindu-se, de fapt, în mod generic la infracțiunea de corupție, fără să precizeze, în concret, în ce constă aceasta.

În consecință, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.N., B.N., A.G., G.E., R.A.P., G.V.B., M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P., M.B., E.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Petentul P.I. a solicitat să se efectueze cercetări față de magistrații mai sus menționați și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu „sub toate formele”, împiedicarea participării în proces, favorizarea infractorului, lipsire de libertate în mod ilegal, infracțiuni contra patrimoniului, constituire și aderare la un grup infracțional organizat, infracțiuni privind traficul de persoane.

Ca atare, s-a disjuns cauza față de A.N., B.N., A.G., R.A.P., G.V.B., M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P., M.B., E.A., și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pentru a se efectua cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 248, art. 261 1 , art. 264, art. 189 C. pen., precum și cele prev. în Titlul III C. pen. Totodată, petentul mai sus menționat a solicitat să se efectueze cercetări și față de N.V., magistrat asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și G.E., judecător în cadrul Tribunalului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor mai sus menționate, fapt pentru care, având în vedere dispozițiile art. 28 1 pct. 1 lit. b) 2 și b) C. proc.

pen., s-a disjuns cauza și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, competent cu soluționarea. Întrucât P.I. a solicitat să se efectueze cercetări față de magistrații A.N., B.N., A.G., G.E., R.A.P., G.V.B., M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P., M.B., E.A., precum și față de magistratul asistent N.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 678/2001 și art. 7 din Legea 39/2003, s-a disjuns cauza față de persoanele anterior menționate și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, căreia îi aparține competența de soluționare.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen. rap. la art. 42 C. proc. pen., art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen., art. 28 1 pct. 1 lit. b) 2 și b) C. proc. pen., art. 12 pct. 1 lit. a) și g) din Legea nr. 508/ 2004 și art. 192 C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.N., B.N., A.G., G.E., R.A.P., G.V.B., M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P., M.B., E.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva ordonanței nr. 255/P/2010 din 16 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției, care a fost menținută prin rezoluția nr. 45/P/2011 din 06 aprilie 2011 a procurorului șef secție de combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, a formulat plângere petiționarul P.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4377/1/2011. În plângerea formulată petentul P.I., a criticat ordonanța atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, criticile formulate fiind expuse în cererea formulată în scris.

În motivarea plângerii formulată în scris și depusă la dosarul cauzei petentul a criticat ordonanța atacată invocând necompetența procurorului șef secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției, arătând că era competent să soluționeze plângerea sa depusă la data de 29 martie 2011 procurorul șef D.M.M.. A mai invocat incompetența procurorilor în soluționarea cauzelor penale și incompleta administrare a probelor în cauza soluționată prin ordonanța atacată având drept urmare dispunerea unei soluții defavorabile petiționarului. Totodată petiționarul și-a manifestat nemulțumirea în sens generic referindu-se la modalitatea soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor criticând în continuare sistemul judiciar precum și greșita desfășurare a procedurilor procesuale pe care le au de urmat cauzele.

În esență, petiționarul P.I. a reiterat criticile precizate prin plângerea formulată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și la Tribunalul Cluj, secția penală . Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca, orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.

Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petiționarul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată” . Organul de urmărire penală sesizat potrivit unuia din modurile prevăzute de art. 221 C. proc.

pen., efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege, acte care au menirea de a clarifica aspectele care confirmă sau infirmă existența infracțiunii și pot conduce la constatarea unuia din cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. În cauză, în urma actelor premergătoare efectuate, Înalta Curte constată, că procurorul a reținut corect situația de fapt potrivit căreia, intimații A.N., B.N., A.G., G.E., R.A.P. , G.V.B., M.A., M.G., M.S.P. , I.M., D.P., M.B., E.A. au fost cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale a intimaților pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

Totodată, se mai constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu a rezultat faptul că intimații au primit sau au pretins bani sau foloase ori au acceptat promisiuni de daruri direct sau indirect în scopul de a influența sau a lăsa să se creadă că au influență pentru a determina vreun funcționar să facă ori să nu facă un act ce intra în atribuțiile lor de serviciu.

Întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor procedurale în cadrul soluționării cauzelor penale de către intimați, că aceștia ar fi săvârșit cu intenție vreo faptă de natură a antrena răspunderea lor penală și, cu atât mai puțin, săvârșirea unor fapte prin care să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane, și în mod justificat, s-a apreciat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției, prin pronunțarea rezoluției atacate cu prezenta plângere rezultând că susținerile petiționarului nu au niciun suport probator. De altfel, Înalta Curte constată că petiționarul nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete, ce țin de elementele constitutive ale acestor infracțiuni, fiind simple afirmații lipsite de orice fundament real.

Faptul că petentul a fost nemulțumit de modul cum „judecătorul G.E. a pronunțat o hotărâre pentru încredințarea fiicei sale P.A.I. ,” nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte penale care să atragă răspunderea penală, disciplinară a unor alte persoane respectiv a intimaților A.N., B.N., A.G., G.E., R.A.P., G.V.B., M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P., M.B., E.A., atâta timp cât au fost avute în vedere actele administrate de părți în vederea dispunerii de către parchet a unei soluții legale și temeinice. În același sens a dispus și legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor și procurorilor în dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 republicată, a dispus că „ judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali”.

Totodată aceiași lege stabilește că desființarea unei hotărârii judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac, iar nu ca urmare a răspunderii penale a judecătorului care a pronunțat-o. Împrejurarea că soluționarea cauzei de încredințare a fiicei petiționarului de către intimata G.E. judecător, a fost defavorabilă petiționarului, nu poate determina începerea urmăririi penale față de intimată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu atât mai mult împotriva intimaților A.N., B.N., A.G., R.A.P., G.V.B., M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P., M.B., E.A., care nu au avut în niciun fel legătură cu cauza respectivă.

Referitor la critica petiționarului în sensul necompetenței procurorului șef secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției de a soluționa plângerea împotriva ordonanței nr. 225 /P/2010, arătând ca procurorul șef D.M.M. era competent să soluționeze plângerea sa depusă la data de 29 martie 2011, Înalta Curte constată că potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen.

plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim procurorul parchetului sau după caz de procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de apel ori de procurorul șef secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție . Astfel plângerea petiționarului fiind soluționată prin ordonanța nr. 255/P/2010 din 16 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției, competența de soluționare a plângerii împotriva acestei ordonanțe o are procurorul șef secție și nu procurorul șef Direcției Naționale Anticorupție așa cum a invocat petiționarul.

Înalta Curte constată că, în considerentele ordonanței dispuse în cauză, au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate de petiționar, cu privire la fapta pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petiționarului. În consecință, respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimați, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției a emis o rezoluție temeinică și legală. În baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.I.

împotriva rezoluției nr. 255/P/2010 din 18 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.I. împotriva ordonanței nr. 255/P/2010 din 18 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției. Menține ordonanța atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2011.