ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra plângerii de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 255/P/2010 din 18 martie

2011

a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția

Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției, s-a dispus, printre

altele, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.N., B.N., A.G., G.E.,

R.A.P., G.V.B., M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P., M.B., E.A., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap.

la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Pentru a dispune

astfel s-au reținut următoarele:

La data de 27

septembrie 2010, la Direcția Națională Anticorupție a fost înregistrată

plângerea penală formulată de P.I. prin care solicită să se efectueze cercetări

față de: „Magistrat Col. A.N. din Î.C.C.J.” care a săvârșit „trafic de

influență asupra procurorilor și judecătorilor din Î.C.C.J.”, „Procuror B.N. de

la D.I.I.C.O.T. Craiova și alții potrivit dosarului de cercetare penală”,

„Judecătoarea G.E. - Tribunalul București pentru „aderare la grupul criminal

organizat, corupție totală”, precum și pentru „prezumția de omor calificat,

sechestrare de persoane, lipsire de libertate în mod ilegal, trafic ilegal de

persoane transnațional, constituirea și aderarea la un grup infracțional

organizat, infracțiuni contra patrimoniului, corupție, trafic de influență etc.

”.

La data de 04

februarie 2011, P.I. a solicitat extinderea cercetărilor față de R.A.P.,

G.V.B., M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P., M.B., E.A., judecători la Înalta Curte

de Casație și Justiție și N.V., magistrat asistent în cadrul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, pentru „abuz în serviciu sub toate formele, trafic de

influență, împiedicarea participării la proces și favorizarea infractorului,

precum și asocierea și organizarea traficului ilegal de persoane ”.

Din cercetările

efectuate în cauză au rezultat următoarele: la data de 06 octombrie 2007 și 03

decembrie 2007, P.I. a sesizat organele de cercetare penală din cadrul Postului

de Poliție Leu, jud. Dolj, solicitând să se efectueze cercetări față de C.E.N.,

C.I. și B.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,trafic de minori”,

„lipsire de libertate în mod ilegal, sechestrare de persoane, punerea în

primejdie a unei persoane în neputința de a se ajuta, exploatarea unei persoane

prin obligarea la practicarea prostituției, ținerea în stare de sclavie sau alte

procedee asemănătoare de lipsire de libertate sau aservire, constituirea unui

grup infracțional organizat”.

Plângerile penale

adresate postului de Poliție Leu, județul Dolj au fost înaintate Direcției de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -

Serviciul Teritorial Craiova, unde s-a format dosarul nr. 13/D/P/2008 și, în

urma cercetărilor efectuate, prin rezoluția din data de 03 martie 2008, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de C.N., C.I. și B.A., pentru infracțiunile

prev. de art. 13 din Legea 678/2001, art. 7 din Legea 39/2003 și art. 189 C.

pen.

La 24 iunie 2010, P.I.

a sesizat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism cu privire la săvârșirea de către A.N., B.N., A.G. și G.E. a mai

multor infracțiuni, între care și trafic de influență. Cu adresa nr. 737/2010,

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism a trimis plângerea formulată de petentul mai sus menționat la Direcția

Națională Anticorupție, unde a fost înregistrată sub nr. 255/P/2010, la data de

27 septembrie 2010.

La 04 februarie 2011,

P.I. a solicitat extinderea cercetărilor și față de R.A.P., G.V.B., M.A., M.G.,

M.S.P., I.M., D.P., M.B., E.A., judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, și N.V., magistrat asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, pentru „abuz în serviciu sub toate formele, trafic de influență,

împiedicarea participării la proces și favorizarea infractorului, precum și

asocierea și organizarea traficului ilegal de persoane”.

Așa cum reiese din

procesul verbal întocmit la 19 noiembrie 2010, petentului P.I. i s-a solicitat

să precizeze, în concret, plângerea formulată, ocazie cu care acesta a declarat

verbal că infracțiunea de trafic de influență constă în aceea că „judecătoarea

G.E. a emis o hotărâre pentru încredințarea fiicei mele minore, P.A.I., cu

toate că ea nu a văzut-o niciodată pe fiica mea”.

De asemenea,

referitor la infracțiunea de trafic de influență sub aspectul săvârșirii căreia

a solicitat să se efectueze cercetări față de magistratul A.N., petentul mai

sus menționat a precizat că „la dosarele de instanță există întâmpinări

anonime, scrise de avocatul SRI”.

P.I. a solicitat

audierea fiicei sale, P.A.I., însă, așa cum reiese din procesul verbal la care

ne-am referit mai sus, petentul a precizat că aceasta nu cunoaște nimic în

legătură cu faptele de corupție sesizate.

Din ansamblul actelor

premergătoare efectuate în prezenta cauză nu rezultă indicii cu privire la

comiterea infracțiunii de trafic de influență de către magistrații împotriva

cărora a formulat plângere penală petentul P.I., acesta referindu-se, de fapt,

în mod generic la infracțiunea de corupție, fără să precizeze, în concret, în

ce constă aceasta.

În consecință, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de A.N., B.N., A.G., G.E., R.A.P., G.V.B.,

M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P., M.B., E.A., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6

din Legea nr. 78/2000.

Petentul P.I. a

solicitat să se efectueze cercetări față de magistrații mai sus menționați și

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu „sub toate formele”,

împiedicarea participării în proces, favorizarea infractorului, lipsire de

libertate în mod ilegal, infracțiuni contra patrimoniului, constituire și

aderare la un grup infracțional organizat, infracțiuni privind traficul de

persoane.

Ca atare, s-a disjuns

cauza față de A.N., B.N., A.G., R.A.P., G.V.B., M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P.,

M.B., E.A., și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, pentru a se efectua cercetări, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 246, art. 248, art. 261

1

, art. 264,

art. 189 C. pen., precum și cele prev. în Titlul

III

C. pen.

Totodată, petentul

mai sus menționat a solicitat să se efectueze cercetări și față de N.V.,

magistrat asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și G.E.,

judecător în cadrul Tribunalului București, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor mai sus menționate, fapt pentru care, având în vedere

dispozițiile art. 28

1

pct. 1 lit. b)

2

și b) C. proc.

pen., s-a disjuns cauza și s-a declinat competența de soluționare în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, competent cu soluționarea.

Întrucât P.I. a

solicitat să se efectueze cercetări față de magistrații A.N., B.N., A.G., G.E.,

R.A.P., G.V.B., M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P., M.B., E.A., precum și față de

magistratul asistent N.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.

678/2001 și art. 7 din Legea 39/2003, s-a disjuns cauza față de persoanele

anterior menționate și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, căreia

îi aparține competența de soluționare.

Față de cele de mai

sus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen. rap. la art. 42 C.

proc. pen., art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen., art. 28

1

pct. 1

lit. b)

2

și b) C. proc. pen., art. 12 pct. 1 lit. a) și g) din Legea

nr. 508/ 2004 și art. 192 C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de A.N., B.N., A.G., G.E., R.A.P., G.V.B., M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P.,

M.B., E.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev.

de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva ordonanței

nr. 255/P/2010 din 16 martie 2011

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a

Corupției, care a fost menținută prin rezoluția nr. 45/P/2011 din 06 aprilie

2011 a procurorului șef secție de combatere a corupției din cadrul Direcției

Naționale Anticorupție, a formulat plângere petiționarul P.I., cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4377/1/2011.

În plângerea

formulată petentul P.I., a criticat ordonanța atacată pentru nelegalitate și

netemeinicie, criticile formulate fiind expuse în cererea formulată în scris.

În motivarea

plângerii formulată în scris și depusă la dosarul cauzei petentul a criticat

ordonanța atacată invocând necompetența procurorului șef secție al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională

Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției, arătând că era competent să

soluționeze plângerea sa depusă la data de 29 martie 2011 procurorul șef

D.M.M.. A mai invocat incompetența procurorilor

în soluționarea cauzelor penale și incompleta administrare a probelor

în cauza

soluționată prin ordonanța atacată având drept urmare

dispunerea unei soluții defavorabile petiționarului.

Totodată petiționarul

și-a manifestat nemulțumirea în sens generic referindu-se la modalitatea

soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor criticând în continuare

sistemul judiciar precum și greșita desfășurare a procedurilor procesuale pe

care le au de urmat cauzele.

În esență,

petiționarul P.I. a reiterat criticile precizate prin

plângerea formulată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și

Justiție și la Tribunalul Cluj, secția penală .

Examinând cauza sub

toate aspectele conform art. 278

1

C. proc. pen., Înalta Curte

constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate

în continuare.

Legiuitorul a

prevăzut posibilitatea ca, orice persoană nemulțumită de

actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi

penale să facă plângere împotriva

acestora,

ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.

În

concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană

ale cărei interese

legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără

însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri

definitive de condamnare. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor,

iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de

la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petiționarul, prin plângerea

ce face obiectul verificării în cauza de față.

Potrivit

dispozițiilor art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală

are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența

infracțiunilor,

la identificarea făptuitorilor și la stabilirea

răspunderii acestora, pentru a se

constata

dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată” .

Organul

de urmărire penală sesizat potrivit unuia din modurile prevăzute

de art. 221 C. proc.

pen., efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată

de lege, acte care au menirea de a clarifica aspectele care confirmă sau

infirmă existența infracțiunii și pot conduce la constatarea unuia din cazurile

reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau

exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În cauză, în urma

actelor premergătoare efectuate, Înalta Curte constată, că procurorul a reținut

corect situația de fapt potrivit căreia, intimații

A.N., B.N., A.G., G.E., R.A.P.

,

G.V.B., M.A., M.G., M.S.P.

, I.M., D.P., M.B., E.A. au fost cercetați sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev. de art.

257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr.

78/2000 și în mod corect procurorul a dispus

neînceperea urmăririi

penale a intimaților pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

Totodată,

se mai constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale

împotriva intimaților

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență

prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea

nr. 78/2000 este legală și temeinică,

întrucât din actele premergătoare

administrate în cauză nu a rezultat faptul că intimații au primit sau au

pretins bani sau foloase ori au acceptat promisiuni de

daruri direct sau indirect în scopul de a influența sau a lăsa să se

creadă că au

influență pentru a determina vreun funcționar să facă ori

să nu facă un act ce intra în atribuțiile lor de serviciu.

Întrucât, în speță,

nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul

efectuării actelor procedurale în cadrul soluționării cauzelor penale de către

intimați, că aceștia ar fi săvârșit cu intenție vreo faptă de natură a antrena

răspunderea lor penală și, cu atât mai puțin, săvârșirea

unor fapte prin care să aducă atingere

intereselor legale ale vreunei persoane,

și în mod justificat, s-a apreciat de

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție

- Secția de

Combatere a Corupției, prin

pronunțarea rezoluției atacate cu prezenta plângere rezultând că susținerile

petiționarului nu au niciun suport probator.

De altfel, Înalta

Curte constată că petiționarul nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate

și nu a făcut referire la aspecte concrete, ce țin de elementele constitutive

ale acestor infracțiuni, fiind simple afirmații lipsite de orice fundament

real.

Faptul că petentul a

fost nemulțumit de modul cum „judecătorul G.E. a pronunțat o hotărâre pentru

încredințarea fiicei sale P.A.I.

,” nu poate

să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte penale care

să atragă răspunderea penală, disciplinară a unor

alte persoane respectiv a

intimaților A.N., B.N., A.G., G.E., R.A.P., G.V.B.,

M.A., M.G., M.S.P., I.M., D.P., M.B., E.A., atâta timp cât au fost avute în

vedere actele administrate de părți în

vederea

dispunerii de către parchet a unei soluții legale și temeinice.

În același sens a

dispus și legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor și procurorilor

în dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004

republicată, a dispus că „ judecătorii sunt independenți și se supun

numai legii și

trebuie să fie

imparțiali”. Totodată aceiași lege stabilește că desființarea unei

hotărârii

judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac, iar nu ca

urmare a răspunderii penale a judecătorului care a pronunțat-o.

Împrejurarea că

soluționarea cauzei de încredințare a fiicei petiționarului de către intimata

G.E. judecător, a fost defavorabilă petiționarului, nu poate determina

începerea urmăririi penale față de intimată pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu

atât mai mult împotriva intimaților A.N., B.N., A.G., R.A.P., G.V.B., M.A.,

M.G., M.S.P., I.M., D.P.,

M.B., E.A., care

nu au avut în niciun fel legătură cu cauza

respectivă.

Referitor la critica

petiționarului în sensul necompetenței procurorului șef secție al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională

Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției de a soluționa plângerea

împotriva ordonanței nr. 225 /P/2010, arătând ca procurorul șef

D.M.M. era competent să soluționeze plângerea sa

depusă la data

de 29 martie 2011,

Înalta Curte constată că potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen. plângerea

împotriva

măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza

dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim procurorul parchetului sau

după caz de procurorul general al parchetului de

pe lângă Curtea de apel ori

de procurorul șef secție al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție .

Astfel plângerea

petiționarului fiind soluționată prin ordonanța

nr. 255/P/2010 din 16 martie 2011 a

Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție

- Secția de Combatere a

Corupției,

competența de soluționare a plângerii împotriva acestei ordonanțe o are

procurorul șef secție și nu procurorul șef Direcției Naționale Anticorupție așa

cum a invocat petiționarul.

Înalta Curte constată

că, în considerentele ordonanței dispuse în cauză, au fost analizate în mod

detaliat toate aspectele invocate de petiționar, cu privire la fapta pentru

care a solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se în mod corect că

nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere

drepturilor procesuale ale petiționarului.

În consecință,

respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de

intimați, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția

Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției a emis o rezoluție

temeinică și legală.

În baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., va respinge ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul P.I. împotriva rezoluției nr. 255/P/2010

din 18 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.I. împotriva ordonanței nr.

255/P/2010 din 18 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției.

Menține ordonanța

atacată.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 octombrie 2011.