ÎCCJ, Decizia nr. 331/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 761 din 3 mai 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

1015/1/2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta G.G.G.

împotriva Referatului nr. 2121338/4787/VIII/1/2009 din 19 noiembrie 2009 și a Rezoluției

nr. 2678/C/09/241/VIII/1/2010 din 13 ianuarie 2010, date de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut următoarele:

La data de 4

februarie 2010, s-a înregistrat la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție plângerea formulată de petenta G.G.G. împotriva referatului nr. 2121338/4787/VIII/1/2009

din 19 noiembrie 2009 și a rezoluției nr. 2678/C/09/241/VIII/1/2010 din 13

ianuarie 2010, date de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

S-a susținut că

urmare conduitei nelegale a organului de urmărire penală, care i-a

obstrucționat accesul la justiție prin necomunicarea rezoluțiilor atacate până

la data formulării prezentei plângeri, nu cunoștea motivele pentru care i-au

fost respinse celelalte plângeri anterior formulate.

Plângerea a fost respinsă

ca inadmisibilă de către Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

prin sentința nr. 761 din 3 mai 2010, cu motivarea că plângerea petentei nu a

fost îndreptată împotriva unei soluții de neîncepere a urmăririi penale dintre

cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 278

1

alin. (1)

C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe, petenta G.G.G. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de

recurs depuse în scris la dosar (fila 10), admiterea recursului, casarea sentinței

atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea legalei soluționări a

sesizării penale formulate de subsemnata împotriva făptuitorilor având

calitatea de procurori D.N.A. pentru comiterea infracțiunilor sesizate.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc.

pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori

după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și

orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în

termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de

rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță.

Rezultă așadar, din

cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea care are un asemenea temei

vizează exclusiv o rezoluție sau ordonanță a procurorului de netrimitere în

judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate în temeiul art.

275-278 C. proc. pen.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentei adresată Înaltei

Curți de Casație și Justiție nu poate face obiectul controlului judecătoresc

reglementat de prevederile art. 278

1

C. proc. pen., întrucât nu

privește o soluție de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar din

examinarea actelor dosarului rezultând că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție nu a comunicat acesteia o soluție de netrimitere în

judecată.

Invocarea de către recurenta

petentă a

prevederilor

art. 278

1

C. proc. pen., este greșită, întrucât, astfel cum s-a

arătat, nu sunt incidente dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

deoarece petenta nu a făcut dovada existenței unei rezoluții de neîncepere a

urmăririi penale, împotriva căreia să fi făcut plângerea cu care a investit

instanța de fond.

Criticile recurentei

petente reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală adresată

primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și

demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte

,

în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta G.G.G. împotriva sentinței nr. 761 din 3

mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 1015/1/2010.

Totodată, în baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata

sumei de 400 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta G.G.G. împotriva sentinței nr. 761 din 3

mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 1015/1/2010.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 mai 2011.